Educația fenomenelor: noua modă de uniformizare a maselor

Finlanda este prima țară din lume care renunță la materiile școlare.

Nu este niciun secret, spun ei, că educația modernă, în special în America de Nord, are nevoie disperată să fie reformată. Copiii trec dintr-o clasă în alta fără să înțeleagă cum să-și producă propria lor mâncare, să plătească taxe sau să facă diverse activități cotidiene adevărate, din lumea reală. Scopul sistemului educațional ar fi necesar să fie educația, spre îmbunătățirea noastră și a societății, în schimb, ni se spune doar ce să gândim (în loc de Cum să gândim), așa că asimilăm apoi ne integrăm social.

Mulți copii trec de liceu fără să realizeze măcar că sistemul este defect, fiindcă sunt atât de prinși în el. În unele cazuri, ei chiar sunt „serviţi” cu propaganda și dezinformarea. Uitați-vă în orice carte de istorie: mai degrabă vedeți că europenii au format America de Nord, omițându-se complet genocidul în masă care a avut loc împotriva nativilor americani. Alternativ, dacă ne uităm la educația cu privire la lapte sau la ghidul piramidal al hranei care este învățat încă de timpuriu de către copii, veți observa că de fapt nu reflectă ce este sănătos, ci mai degrabă ce este profitabil.

Vestea bună este că situaţia nu este aceeaşi în toate țările, iar unele state chiar urmăresc să adopte o nouă direcţie. Finlanda, spre exemplu, este în proces de completă transformare a sistemului educațional. Ea va adopta educația bazată pe fenomen – un sistem care permite studenților să abandoneze subiectele standard și să experimenteze o abordare holistică, interdisciplinară de învățare.

Ce este educația bazată pe fenomen?

Educația bazată pe fenomen abordează complet diferit problema și abandonează diviziunile clasice între subiecte precum matematică și știință. În schimb, studenții preiau un fenomen aparte sau un concept și îl privesc prin diferite perspective, aplicându-i filtre precum geografia, istoria sau economia.

Cum este explicat pe site: „Educația bazată pe fenomen ca tehnică de învățare folosește curiozitatea naturală a copiilor pentru a învăța într-un context holistic și autentic. Acest context de «lume reală» oferă motivația unui punct de plecare în învățare, în loc de subiectele tradiționale anterioare. Fenomenele sunt studiate pe de-antregul, ca entități anume, în contextul lor real, iar informația și abilitățile conexe lui sunt studiate trecând granițele dintre subiecte. Fenomenele sunt subiecte holistice precum: umanitate, Uniunea Europeană, media și tehnologie, apă și energie. Acestea oferă studenților secolului actual abilități de gândire critică, creativitate, inovație, lucru în echipă și comunicare.

De ce e important? Pentru că sistemul de educație este necesar să răspundă la întrebări precum: ce ne dorim în viitor de la copiii noștri, de la lume și societate? Așa că în loc să îi îndoctrinăm pe copii cu propaganda, să îi învățăm că nu există doar un singur mod de gândire și simțire, și un singur mod de a determina inteligența lor.

Prin urmare, se afirmă necesitatea acestui sistem de educație ca fiind singura soluție de a ne explora unicitatea ființei. Căci se spune că diferențele dintre noi sunt puterile noastre, și nu este indicat să le suprimăm sau să ne conformăm societății. Sistemul public de educație ar fi binevenit să îmbrățișeze aceasta, iar profesorii să educe copiii din inimă, în modul lor unic.”

Ce spune oare această exprimare siropoasă despre trăsăturile noului sistem? Că sunt (pardon, ar putea fi) o apă de ploaie. Un soi de lapte și miere de cea mai proastă calitate, vărsate din nou pe boturile pline de așteptări și iluzii deșarte ale celor mai mulți dintre pământeni. Un soi de mindfulness al educației, în care, în loc copiii să învețe, cu dârzenie, cooperare și implicare personală din partea lor, ei au nevoie mai degrabă să fie dojeniți și îmbrățișați, nefăcând nimic. Se numește mediu colaborativ de conectare: profesorii și elevii să se conecteze într-un mod care să anuleze diviziunile și ierarhia care există acum între ei.

Încheierea este apoteotică: „Poate, prin acest nou sistem, profesorii vor recunoaște că și ei pot să învețe la fel de multe de la elevi, precum studenții pot învăța de la ei”.

La noi, un titlu mare de știre spune așa:
„Cretinizarea merge înainte. Noul Ministru al Educației le cere public profesorilor să facă «evaluări prietenoase la tezele de sfârșit de semestru, pe care copiii să le întâmpine cu confort».”

Cităm: „(…) am învățat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocație și tact pedagogic, puse în slujba elevilor. Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort”.

Spune doamna ministru, încercând tactic, prin fler și manipulare, să-i facă pe cititori să creadă că tactul pedagogic ar însemna cumva evaluările prietenoase.

Astfel că, iată, avem două concepte noi în educație, dornice să deterioreze (SĂ EDUCE, spun ei) mințile fragede și dornice de cunoaștere ale elevilor. Ca un burete, ei nu vor mai absorbi noțiuni fundamentale, menite să construiască un bagaj solid cognitiv, în baza căruia să învețe să opereze ei – prin operațiile specifice gândirii, ci vor primi de-a gata materialul, gata GÂNDIT de făuritorii noii civilizații, mediocrizându-le astfel conceptele, reducându-le la simple explicații „de bun-simț”, ușor de înțeles de oricine. Căci asta înseamnă a face o medie: înseamnă a anula radicalul, deviantul, extremul, geniul, inteligentul, favorizând în schimb prostul. Ceva în genul a ce face deja medicina muncii la noi: probele psihologice sunt menite să excludă deviantul, fie el şi în sens benefic, dintr-un grup, pentru a nu periclita munca şi a nu pune în pericol stabilitatea socială, prin urmare oamenii inteligenţi riscă să cadă probele, ei nefiind în standarde.

Mediocrizarea limbajului interior al gândirii, prin studierea fenomenelor, anihilează treptat și nevoia sau acțiunea de penalizare, anulând orice spirit de competiție, motivație și dorință intrinsecă a copilului de a ști și a cunoaște mai mult, validându-și astfel eforturile cognitive printr-o notă meritată. Bucuria reușitei și formarea sistemului de muncă și ieșirea din zona de confort la viitorul adult vor lipsi cu desăvârșire. Psihologic vorbind. Prietenoase și confortabile vor fi nu doar evaluările, ignorând neputința și lipsa de efort a unora, ci și materia care urmează (și la noi în curând) să fie studiată „OBLIGATORIU” în școli, reducând mulțimea de elevi la o populație îndoctrinată cu fenomene, puse toate în filtrul ideologic progresist al noii ere. Cum altfel, neavând note și sistem de penalizare și recompensă, vor putea elevii să prindă ceva, ei fiind și devenind toți egali, toți la fel, atât în felul explicațiilor, cât și în abordarea profesorilor în ceea ce privește recompensa?

Iată socialismul pur, denigrarea omului, în toată manifestarea lor. La toate acestea, adăugă educația porno (că sexuală nu poate fi descrisă deloc, ea neavând nicio legătură cu armonizarea de cuplu stabil, și nici cu romantismul și stima de sine într-o căsnicie etc), menită să construiască și mai multe pulsiuni tenebroase, în psihismul fragil al copilului. Fără putere interioară, lipsit de vlagă, stors de puterea interioară, dornic de a-ți satisface numai fiziologic trebuințele, ce om cu capul pe umeri, integru și complet poți să devii?

De la educația dârzeniei, la educația și inserarea gândirii mediocre de turmă educată de stat, nu e decât un pas. Se cunoaște atât de mult despre ființa umană, încât ingineriile sociale nici nu mai au nevoie să fie elaborate, descoperite și cercetate prea mult. Dă-i omului o nevoie falsă, educă-l să creadă că merge spre mai bine, și vei avea mase obediente, în colivii de aur. Un pas mare tactic format din sute de alte intenții mici, pe care statul profund (dark deepstate-ul care se ocupă de psihologia maselor), prin terți, le-a aplicat, motivând modelul de mare succes comunist, fie nordic, fie orice altceva. Însă în realitate, acest model nu face decât să-i țină pe oameni într-un nivel mediu securizant în piramida lui Maslow, aflându-se majoritatea în imposibilitatea de a dori să evolueze, sau a-și dori mai mult de la ei, de la viață, primind căldurica zonei de confort asigurată de stat, și nu oricum ci în mod parșiv, făcându-i pe toți să creadă în iluzia că au realizat într-adevăr ceva.

Egalitatea, nevoia obsesivă a egalității nu este doar un mit, nici o teorie spusă complicat într-un manual: este suma acțiunilor tuturor acelor pioni sociali înaintea cărora omul, prin propria lui nevoie, cumpără, privește, sau se aliniază. Egalitatea bio-psiho-socială, egalitatea morală, egalitatea de viciu, egalitatea de notă, egalitatea de orice.

Și ca să fie treaba treabă, pe feisbuc a apărut o nouă pagină, menită să oprească războiul rasial, militând abil prin tehnici psihologice de manipulare, mizând și pe nevoia omului de a fi bine și pace (divină) în lume, militând pentru egalitate! Pagina se numește Dare to Be grey.
Suntem liberi?

Căci nu putem fi egali, fără să nu ne compromitem darurile, felul, ființa și caracterul!

Citiţi şi:

Îndobitocirea insidioasă a populației prin școală, mass-media și alimente împănate cu E-uri, toxice…
Modul insidios în care îți îndobitocește tehnologia digitală copilul, chiar dincolo de orice speranță

yogaesoteric
10 martie 2020