Istoricul educației sexuale
Începuturile educației sexuale, așa cum o percepem astăzi, se leagă de numele lui Gyorgy Lukacs, recunoscut ca fiind cel mai important teoretician marxist, după Marx.
Gyorgy Lukacs a fost numit vicecomisar pentru cultură în Ungaria aflată sub conducerea regimului bolșevic al lui Bela Kun (1919). Primul său obiectiv a fost acela de a introduce în școlile din Ungaria un program radical de educație sexuală, prin care își propunea să distrugă sexualitatea tradițională și să slăbească instituția familiei. În cadrul acestui program copiii unguri au fost inițiați în teme ca „iubirea liberă” și contactul sexual, fiindu-le inoculate idei precum: natura arhaică a valorilor familiei „burgheze”, caracterul demodat al monogamiei, irelevanța religiei. În concepția promotorului acestui tip de educație, temele menționate privau omul de orice fel de plăcere. Prin urmare, copiii erau stimulați să batjocorească și să ignore autoritatea părinților precum și preceptele morale tradiționale. Acest tip de educație avea rolul de a-i feri pe cei vizați de pericolele civilizației occidentale.
Teoriile lui Gyorgy Lukacs și ale colaboratorilor săi neo-marxiști aveau să capete amploare prin intermediul Institutului de Studii Sociale de la Universitatea din Frankfurt, cunoscut sub numele de Școala de la Frankfurt. Practic aceștia au translatat marxismul din zona economică în zona culturală, îmbinând ideologia marxistă cu psihanaliza freudiană și condiționarea psihologică, cu scopul de a contesta stâlpii culturii occidentale: creștinismul, capitalismul, autoritatea, familia, patriarhatul, ierarhia, moralitatea, tradiția, înfrânarea sexuală, fidelitatea, patriotismul, naționalismul, ereditatea, etnocentrismul și conservatorismul.
În anii ’30, membrii Școlii de la Frankfurt au luat calea exilului, părăsind Germania și refugiindu-se în SUA. Unul dintre cei mai importanți membri ai grupului a fost Herbert Marcuse, considerat responsabil pentru exportul marxismului cultural în Statele Unite ale Americii. Într-una dintre cărțile sale, An Essay on Liberation, acesta definește mijloacele necesare transformării societății americane. Marcuse considera că toate tabuurile, în special cele legate de sexualitate, trebuie înlăturate.
Printre primele țări din lume care și-au pus problema introducerii generalizate în școlile publice a educației sexuale ca materie de studiu se numără Statele Unite ale Americii (1912) și Marea Britanie (1943). Pentru că la ora actuală SUA oferă cele mai multe tipuri de programe de educație sexuală și probabil are cea mai bogată experiență în acest domeniu, vom realiza în continuare un scurt istoric al introducerii educației sexuale în școlile publice din America.
În societatea tradițională americană, educația sexuală se făcea în spațiul familiei, pe bază de instrucțiuni morale izvorâte din valorile religioase, abstinența până la căsătorie fiind percepută ca fiind firească. La sfârșitul secolului XIX, majoritatea americanilor considerau că educația sexuală nu este un subiect ce se pretează a fi tratat în școli, această responsabilitate aparținând părinților.
Situația avea să se schimbe între anii 1880 și 1920, când America a trecut printr-o serie de transformări care au schimbat abordarea educației sexuale a copiilor. Această perioadă a fost marcată de activitatea unor coaliții, având de nenumărate ori obiective divergente. Însă amalgamul de organizații reprezentând socialiști, anarhiști, puriști, eugeniști, lucrători sociali care doreau fiecare îmbunătățirea vieții americanilor conform propriilor viziuni și-au coordonat eforturile în așa fel încât să grăbească introducerea educației sexuale în școli. Aceștia și-au justificat demersul folosindu-se de următoarele argumente: imoralitatea avea consecințe negative asupra tuturor, inclusiv asupra copiilor, societatea își schimbase atitudinea asupra scopului relațiilor sexuale, societatea ar fi fost organizată mai bine dacă nașterile ar fi fost controlate, autoritățile și alți „experți” ar trebui să preia inițiativa în ceea ce privește temele sociale și părerea că școala ar putea să furnizeze un remediu la problemele societății.
În anii 1912 și 1914, National Education Association (NEA) a lansat rezoluții solicitând introducerea educației sexuale în școli. Orașul Chicago a fost ales drept oraș pilot, aceasta deoarece aici prostituția atinsese cote alarmante și în același timp mișcarea igienistă era puternic reprezentată. A existat o opoziție puternică față de introducerea educației sexuale în școli, motivată de convingerea că școala își asumă un rol care aparține părinților și de faptul că acest tip de educație, prin informațiile pe care le va furniza, nu va duce la însușirea unui comportament moral, din contră, copiii vor intra în contact cu imoralitatea sexuală, fiindu-le distrusă astfel inocența. Printre cei care s-au opus s-au numărat grupurile religioase, în special catolicii, și majoritatea părinților. În timp ce profesioniștii și oamenii de știință doreau introducerea educației sexuale în școli, populația neinformată avea nevoie de propagandă pentru a fi convinsă de utilitatea acestei noi abordări.
Datorită protestelor, după numai un semestru, „experimentului Chicago” i s-a pus punct. Cu toate acestea, susținătorii educației sexuale au folosit experiența din Chicago, învățând din greșelile pe care le-au comis pentru a găsi abordări mai eficiente pentru alte orașe. Departe de ochii publicului și fără acceptul conducerii, în multe școli au fost implementate „principii de igienă socială”, în cadrul orelor de biologie sau economie. Deși în această perioadă educația sexuală nu a cunoscut o largă răspândire, acum s-au pus bazele introducerii ei în școli.
Între 1920 și 1960, grupurile care promovau controlul nașterii au cunoscut o puternică dezvoltare, continuând să forțeze facilitarea accesului la controlul nașterilor. În 1921 a fost înființată organizația American Birth Control League, care în 1942 și-a schimbat numele în Planned Parenthood. În 1936, Margaret Sanger, fondatoarea mișcării de control al nașterilor, a câștigat un proces în urma căruia dispozitivele și materialele de control al nașterii nu mai erau considerate obscene. În această perioadă, promotorii controlului nașterilor și-au unit eforturile cu eugeniștii, fapt care a dus la introducerea contracepției ca mesaj prioritar al educației sexuale. Astfel, educația sexuală a devenit parte integrantă a mișcării pentru educarea caracterului, fiind înglobată în materii care se refereau la educația pentru viața de familie. De fapt, aceste materii furnizau o perspectivă deformată asupra căsătoriei, făcând din ea mai degrabă o modalitate de alungare a singurătății, decât o instituție de bază a oricărei societăți.
Schimbarea mentalității în ceea ce privește căsătoria a durat câteva decenii. Camuflarea educației sexuale în teme introduse în orele de economie sau de educație civică a făcut ca aceasta să devină mai acceptabilă pentru public. Cu toate acestea, părinții au continuat să fie îngrijorați de faptul că predarea educației sexuale în școlile publice i-ar putea face pe tineri să experimenteze sexualitatea prematur. În continuare exista părerea că nu școala trebuie să facă educație sexuală, astfel că multe școli au continuat să nu declare fățiș că fac educație sexuală, introducând teme ce țin de aceasta în alte materii de studiu.
Anii 1960 – 1980 au reprezentat anii așa-zisei revoluții sexuale, considerată a fi una dintre modificările sociale zdrobitoare din istoria Americii. Perioada a fost marcată de exhibiționism, satisfacție sexuală imediată, relații sexuale fără implicații emoționale sau angajamente, libertatea generală ca fiecare să-și folosească trupul după cum dorește, cu scopul de a obține plăcere. De asemenea, la începutul anilor ’60 a fost introdusă pilula contraceptivă care a inaugurat „era sexului fără complicații”. În aceeași perioadă au apărut diferite grupări care promovau pornografia, homosexualitatea și nuditatea publică. Deși acestea nu participau oficial la dezbaterea privind educația sexuală, au influențat percepția tinerilor asupra normalității și a comportamentelor morale. Deși revista Playboy fusese lansată încă din anul 1953, după 1960, prin promovarea publică a pornografiei aceasta a înregistrat o dezvoltare rapidă. Profiturile uriașe obținute de Fundația Playboy i-au oferit mijloacele necesare pentru înființarea organizației Sex Information and Education Council of the United States (SIECUS), care susținea „valorile neutre” ale educației sexuale. Tot în această perioadă au apărut organizațiile pro-sex, care militau pentru drepturile femeii și care au reușit să legalizeze pilula contraceptivă, devenită simbol al „revoluției sexuale”, și avortul, precum și organizații ca American Association of Sex Educators and Counselors and Therapists (AASECT), aceasta oferind standarde și pregătire pentru formarea educatorilor sexuali, și Alan Guttmacher Institute (AGI), divizie a Planned Parenthood până în 1977, care promova „drepturile și sănătatea reproducerii”. Toate aceste organizații s-au implicat în lupta pentru introducerea educației sexuale în școli.
Așa-zisa revoluție sexuală a schimbat mentalitatea publică despre relațiile sexuale, inclusiv cea a tinerilor. Dacă în 1965, nașterile în afara căsătoriei erau de 3% pentru albi și 24% pentru negri, în 1978, nașterile în afara căsătoriei pentru albi au ajuns la 20%, iar pentru negri la 75%. Pentru a rezolva această problemă, US Office of Education a înființat peste 600 de agenții care să dezvolte programe de educație sexuală, iar SIECUS a beneficiat de finanțări pentru realizarea unor manuale pentru profesorii de educație sexuală.
Deși curriculumul educației sexuale varia de la școală la școală, în general se punea accentul pe controlul nașterilor, misiunea educației sexuale fiind aceea de a preveni sarcinile nedorite ca urmare a experimentării relațiilor sexuale, nu de a îi face conștienți pe tineri de urmările relațiilor sexuale. Astfel, educația sexuală a invadat sălile de clasă. În aceeași perioadă au apărut grupuri organizate care se opuneau educației sexuale din școlile publice. Majoritatea americanilor care îmbrățișau valorile familiei tradiționale și abstinența până la căsătorie nu erau de acord cu educația sexuală făcută în școlile publice.
Perioada „revoluției sexuale” a fost binevenită pentru implementarea teoriei lui Herbert Marcuse, conform căreia „reprimarea dorințelor sexuale este principala cauză a nefericirii omului”.
La începutul anilor ’80, grupurile conservatoare care se opuneau revoluției sexuale și-au schimbat tactica: în loc să facă demersuri împotriva educației sexuale, au cerut ca educația de tip „safe-sex” să fie înlocuită cu educația sexuală bazată pe abstinență. Promotorii educației de tip „safe-sex” (sau comprehensive sex education) încurajau libertinajul sexual, prin folosirea contracepției, iar cei care doreau o educație bazată pe abstinență își propuneau să formeze caracterul tinerilor astfel încât aceștia să evite potențialele riscuri ale relațiilor sexuale, atât cele psihice, cât și cele emoționale. În timp ce programele „safe-sex” erau puternic finanțate și larg răspândite, cele bazate pe abstinență au fost sabotate constant. Aceeași situație persistă și astăzi. După venirea la putere a președintelui Obama, în 2010 acesta a dispus eliminarea tuturor finanțărilor dedicate programelor bazate pe abstinență și înlocuirea lor cu programe de prevenire a sarcinii. Cel din urmă tip de program de educație sexuală este sprijinit de organizațiile pro-sex, care influențează puternic factorii de decizie pentru adoptarea acestui tip de programe. De exemplu, SIECUS e singura organizație națională care promovează educația sexuală de tipul „safe-sex” care are un buget de 2 milioane de dolari anual, cu mult mai mult decât bugetul oricărei organizații care promovează educația sexuală bazată pe abstinență. Influența SIECUS a căpătat proporții în anul 1991, când a elaborat prima ediție a Ghidului pentru Educație Inteligentă, care cuprinde direcții de implementare a educației sexuale de tipul „safe-sex”, încă de la grădiniță. Ghidul cuprinde teme ce țin de viața umană, însă recomandă profesorilor să le vorbească elevilor despre masturbare, orientare sexuală, avort, contracepție și despre rolul fanteziilor sexuale în sănătatea sexuală.
De asemenea, în timpul administrației Bush, SIECUS a lansat campania No More Money Campaign menită să descurajeze finanțarea programelor bazate pe abstinență. Alături de asociații promotoare ale avortului, feminismului, planificării familiale și homosexualității, SIECUS a format o coaliție din care fac parte: American Civil Liberties Union (ACLU), organizație care promovează drepturile omului, Advocates for YOUTH (AFY), organizație care promovează drepturile sexuale și reproductive și homosexualitatea, American Social Health Association și Planned Parenthood.
În Statele Unite ale Americii, printre susținătorii programelor de educație sexuală bazată pe abstinență se numără Concerned Women for America, organizație ce promovează valorile creștine și cele ale familiei tradiționale, Eagle Forum, organizație ce promovează familia tradițională formată din bărbat și femeie, Family Research Council, ce promovează valorile familiei și libertatea religioasă, Heritage Foundation, organizație ce promovează valorile tradiționale americane și libertatea individuală, Medical Institute for Sexual Health, ce încurajează rolul părinților în realizarea educației sexuale, National Coalition for Abstinence Education, ce promovează educația sexuală bazată pe abstinență, STOP Planned Parenthood International, ce militează împotriva implementării standardelor Planned Parenthood.
Educația sexuală bazată pe programe de „safe-sex” (comprehensive sex education) e promovată, printre alții, de următoarele organizații: SIECUS, Advocates for Youth, American Academy of Pediatrics, American College of Obstetricians and Gynecologists, American Medical Association, American Public Health Association, National Education Association, National Medical Association, National School Boards Association, Society for Adolescent Medicine.
Remarcăm faptul că printre promotorii educației sexuale de tipul „safe-sex”, bazată pe promovarea mijloacelor contraceptive, nu se găsește nicio organizație care să promoveze valorile familiei sau dreptul părinților de a decide asupra educației copilului.
Deși atât Statele Unite ale Americii, cât și Marea Britanie au demult o tradiție în ceea ce privește educația sexuală, ambele state se plasează în topul țărilor dezvoltate în care rata adolescentelor care rămân însărcinate este mare. Marea Britanie se află în topul statelor occidentale în ceea ce privește sarcinile în rândul adolescentelor.
Promotorii educației sexuale afirmă necesitatea acesteia prin prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor și combaterea violenței sexuale. Însă, există studii realizate de organizații independente care relevă faptul că educația sexuală nu este altceva decât un instrument de propagandă ideologică. Un astfel de studiu îi aparține lui Valerie Riches, din Marea Britanie. În cartea sa intitulată Sex Education or Indoctrination?, Valerie Riches prezintă rădăcinile istorice și filosofice ale lobby-ului pentru educația sexuală, arătând cum inițial activitatea sexuală a fost separată de conceperea de copii, iar mai apoi de căsătorie, ca în cele din urmă rolul părinților în ceea ce privește subiecte vitale pentru viața copiilor, ca educația sexuală, să fie pur și simplu eliminat. Cartea trage un semnal de alarmă asupra faptului că educația sexuală este folosită ca instrument de manipulare cu scopul de a înlocui rolul părintelui cu cel al autorității statului. Cartea a fost tradusă și publicată și în limba română de către Asociația Provita Media.
Citiți continuarea acestui articol.
Citiți și:
Documentar tulburător: Educația sexuală – Războiul împotriva copilăriei
Tantrismul – o altă abordare a sexualităţii
yogaesoteric
14 septembrie 2016