Efecte secundare ale refuzului vaccinării: decăderea din drepturile părinteşti sau chiar închisoarea
„Sindromul Bebeluşului Scuturat sau consecinţele vaccinării?ˮ Aceasta este întrebarea, o întrebare extrem de importantă pentru părinţii afectaţi.
Când se constată la bebeluşi hemoragii cerebrale sau meningite (inflamarea meningelui), unor părinţi li se impută că şi-ar fi abuzat copilaşii, că i-ar fi zgâlţâit/scuturat. Chiar în situaţia în care bebeluşul fusese vaccinat recent, autorităţile ignoră complet orice posibilitate de a explica traumele de mai sus ca fiind efecte postvaccinale; dimpotrivă, se apelează la Protecţia Copilului şi la procuratură şi părinţilor li se iau copiii! În Germania, eu (Marion Kammer, n.n.) mă ocup în prezent de 10 astfel de cazuri (din totalul de 14 cazuri pe care le cunosc personal).
Evident că există din nefericire şi bebeluşi care sunt abuzaţi, nu încape îndoială. Pledoaria mea se referă însă la respectarea ordinii corecte a evenimentelor (a se vedea mai jos), pentru a nu pune carul înaintea boilor.
Important în acest context este faptul că simptomele principale specifice unei traume de scuturare sunt identice cu simptomele efectelor nedorite ale vaccinării, adică:
• meningita / hemoragia cerebrală;
• convulsiile;
• problemele respiratorii;
• apatia (în prospectul medicamentelor: somnolenţa).
Aceste efecte postvaccinale nedorite sunt trecute în parte şi pe prospectul vaccinurilor sau/şi sunt raportate către Institutul Paul-Ehrlich (PEI) (care se ocupă cu admiterea pe piaţă a vaccinurilor – n.t.). Este important de reţinut faptul că doar 5% (conform altor estimări chiar şi mai puţin) din reacţiile postvaccinale indezirabile (RAPI) sunt raportate de către medici.
Cel mai important este să analizăm simptomele (nu doar la „sindromul bebeluşului scuturat”). Simptomele sunt adesea mult mai importante decât diagnosticele, căci un diagnostic nu este la urma urmei „decât” o etichetare a simptomelor.
Se poate exclude ipoteza unei reacţii postvaccinale nedorite numai şi numai atunci când copilul nu a primit anterior traumei absolut niciun vaccin.
Doar în această situaţie putem exonera vaccinul. Chiar după criteriile OMS (Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii), toate simptomele înregistrate în decurs de 42 de zile după vaccin trebuie luate în considerare ca posibile reacţii postvaccinale, atunci când lipseşte o altă explicaţie.
Ordinea corectă
Când un copil este internat în spital şi se constată o meningită sau o hemoragie subdurală/cerebrală (ambele diagnostice fiind cele mai fatale reacţii postvaccinale), şi dacă în ultimele şase săptămâni copilul a primit un vaccin, atunci trebuie luată în considerare înainte de orice eventualitatea unei reacţii postvaccinale. Acest vaccin este în acel context un fapt incontestabil!
Ţine de grija şi obligaţiile medicilor ca, pe planul doi, să ia în considerare şi să verifice dacă nu cumva ar putea exista un abuz asupra copilului. Dar este evident că un fapt clar, cum este vaccinul, atârnă mai greu în balanţă decât o simplă presupunere. Din acest motiv, presupunerea de „abuz” trebuie demonstrată cu date şi dovezi solide. Iar aceste dovezi clare lipsesc aproape cu desăvârşire în toate cazurile pe care le cunosc – RMN-urile nu arată nimic deosebit, nu există leziuni sau semne de vătămare, copilul nu are comportament tipic de copil abuzat (vezi detalii în tabelul de mai jos).
Concret, avem următoarea situaţie: Un sugar (cel mai frecvent cu vârsta între 3 şi 6 luni) dezvoltă probleme de sănătate în special după vaccinarea cu vaccinul hexavalent din schemă (Infanrix Hexa, Hexyon; în România Hexacima sau Hexaxim – n.tr.) administrat concomitent cu vaccinul antipneumococcic (Prevenar, Prevenar13) şi uneori completat şi cu vaccinul de rotavirus.
Problemele de sănătate încep de cele mai multe ori cu vomă, apatie, convulsii, ţipăt encefalitic. Din acest motiv, părinţii merg de obicei de mai multe ori la medic! Deoarece starea copilului nu se îmbunătăţeşte, ci uneori chiar se înrăutăţeşte, micuţii sunt internaţi în spital. Acolo se constată o meningită sau o hemoragie cerebrală şi se pune imediat diagnosticul de „sindromul bebeluşului scuturat”, cu consecinţa fatală că părinţilor li se ia copilul. Părinţii sunt trataţi ca nişte criminali, iar de multe ori tatăl este pus sub acuzare şi devine chiar pasibil de puşcărie. Orice protest al părinţilor împotriva acestui diagnostic fals este complet ignorat după ce s-a pus deja diagnosticul de „sindromul bebeluşului scuturat”, la fel fiind ignorată şi îngrijorarea exprimată de părinţi despre posibilitatea ca simptomele să aibă legătură cu vaccinurile administrate recent.
Majoritatea părinţilor nici măcar nu au auzit despre astfel de reacţii postvaccinale. Foarte puţini medici informează corect şi complet cu privire la aceste reacţii postvaccinale rare, dar reale şi posibile.
Este şocant şi notabil faptul că medicii din spitale refuză să dea în scris părinţilor că nu vaccinul a cauzat meningita sau hemoragia cerebrală. Eu le recomand părinţilor să solicite mereu argumentele în scris din partea medicilor, dacă aceştia susţin că nu vaccinul a fost cauza. Când medicii exclud ceva, atunci trebuie să aibă şi argumente clare. Şi totuşi… nicio şansă să se primească o asemenea declaraţie!
Din acest motiv, consider că ar trebui ca în prospectul vaccinului să fie trecută la efecte secundare posibile şi decăderea din drepturile părinteşti (puşcărie), din cauza confundării reacţiilor postvaccinale precum meningita şi hemoragia cerebrală cu „sindromul bebeluşului scuturat”!
Dacă autorităţile iau copilul de la părinţi, în cazul reacţiilor postvaccinale copiii suferă dublu: în primul rând din cauza vaccinării (majoritatea bebeluşilor trebuie operaţi pentru a supravieţui) şi în al doilea rând în urma separării de mama lor, de părinţii lor. Nu e neapărat nevoie să ne explice un psiholog ce înseamnă pentru un bebeluş să fie separat de mama lui în primul an de viaţă, orice om capabil să gândească şi să simtă îşi dă seama!
Părinţii încep atunci lupta cu morile de vânt. E o luptă care durează luni de zile şi reprezintă o povară sufletească incredibilă pentru părinţi, care se trezesc absolut neputincioşi în faţa medicilor, a serviciilor de „protecţie” a copilului, în faţa procurorului şi judecătorului, care toţi împreună cântă acelaşi „refren”: „sindromul bebeluşului scuturat”!
Ce este de făcut?
Pentru un diagnostic diferenţial „reacţie postvaccinală” sau „sindromul bebeluşului scuturat”, trebuie puse întrebările corecte. De aceea am elaborat lista de mai jos, fireşte pentru cazul când copilul a fost vaccinat cu scurt timp înainte de apariţia simptomelor.
Înainte de toate trebuie ţinut cont însă de o premisă esenţială, şi anume: un copil poate dezvolta o meningită sau o hemoragie cerebrală prin scuturare doar atunci când este supus la un act de o violenţă extremă. O simplă scuturare a copilului nu este de ajuns pentru a se ajunge la diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat”, conform expertizei patologilor Sperhake şi Herrmann.
În acest tabel se pot vedea diferenţele dintre cele două seturi de simptome: „sindromul bebeluşului scuturat” sau reacţie postvaccinală.
Este foarte importantă stabilirea momentului precis în care ar fi avut loc presupusul abuz
Am avut cazuri în care medicii au diagnosticat că presupusul abuz ar fi avut loc înainte de vaccinare – pentru a muşamaliza orice posibilitate a vreunei legături cu vaccinul, numai că:
a) Copilul este consultat de un pediatru înainte de a fi vaccinat!!! Dacă pediatrul nu a constatat nimic neobişnuit la copil în timpul controlului, această ipoteză a abuzului prin scuturare poate fi exclusă, deoarece un medic vaccinator ar fi observat cu siguranţă o traumă atât de masivă. Prin însăşi administrarea vaccinului, medicul a confirmat că totul era în regulă cu acel copil la momentul vaccinării.
b) „Sindromul bebeluşului scuturat” trebuie de asemenea eliminat ca şi posibilă cauză dacă la admiterea în spital nu au fost observate şi înregistrate semnele neurologice tipice ale acestui sindrom, precum şi semnele (comportamentale etc.) vizibile ale unui abuz fizic!
În toate cazurile în care sunt implicată, se confirmă ipotezele din coloana B! Prin urmare trebuie exclusă ipoteza „sindromului bebeluşului scuturat”, deoarece nu există dovezi concrete din coloana A.
Vaccinurile pot cauza sechele pe viaţă şi pot duce chiar la deces. În acele cazuri este dificil de clarificat cauzele exacte, însă un vaccin efectuat este înainte de toate o dovadă concretă, un fapt imposibil de negat. Atâta timp cât copiii din studiile mele de caz şi-au revenit bine şi nu prezintă niciun comportament de copil traumatizat (după o presupusă brutalizare prin scuturare), şi atâta timp cât acei copii fuseseră toţi vaccinaţi cu puţin timp înainte de apariţia simptomelor, atunci ipoteza reacţiei postvaccinale este în mod evident cea mai plauzibilă, cu atât mai mult cu cât există deja tot mai multe îndoieli în general în ce priveşte diagnosticul de „sindrom al bebeluşului scuturat”!
Dubii despre diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat”
Aşa-zisul „sindrom al bebeluşului scuturat” a fost definit de Norman Guthkelch. În anul 1971, el a formulat ipoteza că scuturarea puternică a unui sugar îi poate provoca acestuia triada de simptome:
(1) hematom subdural;
(2) hemoragii retiniene;
(3) encefalopatie.
O dovadă ştiinţifică, medicală, pentru a verifica corectitudinea acestei ipoteze nu a fost niciodată furnizată. Există studii ce arată însă contrariul. Cu toate acestea, „sindromul bebeluşului scuturat” s-a împământenit deja atât în practica medicală cât şi în instanţele juridice.
Chiar Guthkelch îndeamnă de curând la precauţie: cele două diagnostice „SBS” (Shaken Baby Syndrome) şi „AHT” (Abusive Head Trauma) sunt doar ipoteze formulate pentru a încerca explicarea unor fenomene care nu sunt încă înţelese în totalitate! Nu este greşit să fie formulate astfel de ipoteze, căci în acest fel progresează medicina şi ştiinţa, prin diverse ipoteze. DAR e complet greşit a nu informa părinţii şi tribunalele asupra faptului că e vorba doar de ipoteze şi nu de fapte dovedite din punct de vedere medical şi ştiinţific, la fel cum este incorect să-i atacăm pe cei care evidenţiază că aceste ipoteze sunt problematice sau care oferă explicaţii şi argumente alternative.
A acţiona corect înseamnă a spune, clar şi răspicat: „Nu ştim”. (Norman Guthkelch, Houston Journal of Health Law & Polica, 2012, ISSN 1534-7907, pag. 203).
Guthkelch ne atrage atenţia că în ziua de azi, cu posibilităţile radiologice pe care le avem la dispoziţie, se observă tot mai multe hematoame la nou născuţi. Conform unui studiu 46% din nou născuţii ce nu prezintă simptome au hemoragii subdurale în urma naşterilor naturale. El sugerează că bebeluşii care după naşterea naturală au suferit hemoragii subdurale pot fi exact cei care dezvoltă ulterior simptome, deoarece hemoragiile de la naştere pot indica anomalii grave pre-existente. (Norman Guthkelch, Houston Journal of Health Law & Polica, 2012, ISSN 1534-7907, pag. 203 ff).
În plus, diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat” este fără dubiu un diagnostic prin excludere (Deborah Tuerkheimer, Flawed Convictions, „Shaken Baby Syndrome” and the Inertia of Injustice, 2014, Oxford University Press, pag. 18). Diagnostic prin excludere înseamnă că nu există criterii specifice ce pot duce la diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat”, ci doar criterii nespecifice, precum hemoragia subdurală, hemoragia retiniană şi encefalopatia, care apar toate şi în contextul altor boli şi afecţiuni.
Stabilirea unui diagnostic de „sindrom al bebeluşului scuturat” porneşte de la premisa că nu ar exista nicio altă cauză pentru hemoragia subdurală, hemoragia retiniană şi encefalopatie. Ori în practica şi literatura medicală există foarte puţin consens despre posibilele cauze care ar trebui eliminate pentru a avea voie să se pună un astfel de diagnostic de „sindrom al bebeluşului scuturat” sau dacă o asemenea excludere a altor cauze este măcar posibilă (Deborah Tuerkheimer, Flawed Convictions, „Shaken Baby Syndrome” and the Inertia of Injustice, 2014, Oxford University Press, pag. 26).
Trebuie de asemenea menţionată lucrarea medicului Harold E. Buttram cu titlul: „Sindromul bebeluşului scuturat” sau encefalita indusă de vaccinare?.
Iată câteva citate din această carte:
„Subiectul care trebuie clarificat aici se referă la anumite cazuri în care tatăl sau un membru al familiei sau un îngrijitor al copilului este acuzat de moartea acelui copil în baza diagnosticului de «sindrom al bebeluşului scuturat» şi unde trebuie dovedit dacă nu cumva adevărata cauză a morţii a fost o reacţie postvaccinală catastrofală.
Până în prezent nu s-au analizat îndeajuns efectele sinergice, cumulative ale vaccinurilor multiple administrate simultan, deşi administrarea a două chimicale toxice concomitent poate fi de zece ori mai toxică decât administrarea individuală, iar administrarea a trei chimicale toxice poate da efecte de o sută de ori mai toxice decât administrarea fiecăruia în parte.
Duhaime et al. au realizat un model experimental pentru a demonstra susceptibilitatea copiilor mici la scuturări. Această echipă de cercetători nu a reuşit să genereze forţa necesară pentru a provoca moartea sau o leziune gravă a creierului decât lovind capul de o suprafaţă dură. Autorii studiului au concluzionat că pentru leziunile cerebrale necesare în diagnosticul de «sindrom al bebeluşului scuturat» este nevoie nu doar de scuturarea în sine, ci şi de impactul prin izbirea capului de o suprafaţă tare.”
Doctorul Buttram continuă:
„În plus, hemoragiile retiniene pot avea un spectru larg de cauze, inclusiv vaccinurile ROR şi DTP.
Nota bene: vaccinul pertussis (împotriva tusei măgăreşti) este folosit în cadrul experimentelor pe animale pentru a provoca encefalomielite (afecţiuni inflamatorii demielinizante ale sistemului nervos central) [Munoz et al. Cellular Immunology 1984;83:92-100].
Acest articol a fost scris pentru a arăta că teoriile pe care se bazează diagnosticul de «sindrom al bebeluşului scuturat» sunt greşite şi nu au acoperire ştiinţifică; am scris articolul de asemenea pentru a arăta că aceste condamnări pe baza diagnosticului de «sindrom al bebeluşului scuturat» pot fi consecinţa unui diagnostic greşit, deoarece adevărata cauză a morţii/vătămării este legată de vaccinuri.”
Tragediile
Nedreptatea şi suferinţa provocate părinţilor şi copiilor lor sunt incomensurabile. Întregul proces prin care trec părinţii şi copiii lor este costisitor şi dificil. Din păcate, avocaţii habar nu au ce sunt reacţiile postvaccinale. Este prin urmare extrem de dificil şi frustrant, deoarece nu se ţine cont de dovezile care demonstrează nevinovăţia părinţilor.
În timpul proceselor am văzut lucruri şi situaţii de neimaginat: expertize de medicină legală greşite (false), prognosticuri greşite, ocultarea sau muşamalizarea de către spitale a analizelor şi rezultatelor analizelor, tăcere deplină pe tema legăturii dintre simptomele copiilor şi vaccinurile administrate etc.
Părinţii cheltuiesc sume enorme de bani pentru acoperirea costurilor juridice (avocaţi, contraexpertize etc.), unii părinţi însă nu îşi pot permite astfel de cheltuieli. Povara psihică cauzată de decăderea din drepturile părinteşti este o traumă imensă. Gândiţi-vă că asta li se întâmplă unor părinţi care şi-au vaccinat bebeluşii conform schemei, iar apoi sunt abandonaţi inclusiv de pediatrii care îi sfătuiseră cu atâta ardoare să vaccineze şi care acum nu pot accepta că vaccinurile administrate de ei au dus la aceste tragedii.
Nu uitaţi: Prin această muşamalizare a adevăratelor cauze ale meningitelor şi hemoragiilor subdurale la bebeluşi, există pericolul ca toţi copiii să fie în continuare vaccinaţi şi vătămaţi grav de vaccinuri.
Speranţa mea este ca toată această nebunie să ia sfârşit şi acest scandal al efectelor postvaccinale muşamalizate să iasă la lumină.
Marion Kammer, 54 de ani, pedagog social, Germania
Citiţi şi:
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă măsuri coercitive pentru a se face faţă neîncrederii în vaccinuri
Autoritățile americane recunosc implicit că vaccinurile provoacă autism, acordând despăgubiri de milioane de dolari unor copii afectați
Mistificarea din spatele vaccinării (II)
yogaesoteric
11 aprilie 2017