Reporter:
Sunteţi doctor în neurologie, profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, autorul a numeroase lucrări de filosofie şi metafizică, spuneţi-ne dacă televizorul are un rol distinct în influenţarea psihicului?
Profesor Dumitru Constantin Dulcan: Indiscutabil, da. Mă întreb foarte serios, noi nu avem psihologi pe post de consultanţi când se fac programele TV? Sau este aşa, o dispoziţie venită din eter ca să se transmită numai ştiri negative? Metafizica şi neurologia, luate împreună, pot explica gradul de dependenţă al oamenilor faţă de televiziune şi pericolele care se nasc dintr-o abordare fără responsabilitate a jurnaliştilor TV faţă de informaţia pe care o transmit. De ce trebuie să fim zilnic informaţi despre dramele celor peste şapte miliarde de locuitori ai planetei? Nu ne ajung propriile noastre drame? Nu am auzit noi persoane afirmând ceva ca pe o „mare ştire”, iar când sunt întrebate de unde ştiu, răspund că de la TV sau din ziar? Pentru aceştia şi nu puţini, cele mai credibile surse de adevăr nu sunt decât presa şi televiziunea. Şi aşa ar şi trebui să fie, pentru că sunt mijloace de comunicare de care cu toţii avem nevoie. De aici decurge şi responsabilitatea celor ce lucrează în media.
Onestitatea şi corectitudinea, anticiparea consecinţelor a ceea ce scriem ar trebui să le fie lege. Mai trebuie spus că stigmatizarea publică a unor oameni nevinovaţi poate determina mari drame umane – suicidul sau moartea, prin stresul suferit. Am mai spus că, dacă nu ne este teamă de Dumnezeu, să ne temem de consecinţele care se pot abate prin efect cosmic asupra celor apropiaţi sau asupra urmaşilor noştri. Universul are oroare de dezechilibre energetice şi informaţionale şi, acolo unde se petrec, plata vine inevitabil.
Rep:
Putem vorbi despre dependenţă psihică faţă de televizor?
Pf. C.D.: Sigur că da. Mai ales la unii pensionari, care nu au cu ce să-şi „omoare” timpul. Există dependenţă de TV, ca şi de multe alte vicii, dar nu este deloc de dorit. În primul rând, pentru că să stai continuu expus într-un câmp electromagnetic nu este lipsit de riscuri. În al doilea rând, telespectatorul suportă toată gama de emoţii provocate de ceea ce vede şi nu toate sunt de dorit. Aici, o vină o are şi societatea, care nu ar trebui să-i abandoneze pe vârstnici odată cu pensionarea, ci să-i antreneze, ca şi în alte ţări, în acţiuni de ordin cultural, distractiv, la utilităţi sociale etc. Multe persoane pensionate, care se văd dintr-o dată abandonate, fără nicio utilitate socială, intră în depresie, şi de aici până la deteriorarea mentală nu este decât un pas!
Rep:
Mai este cazul să spunem că ne informăm de la televizor?
Pf. C.D.: Giovani Sartori, în cartea sa Homo videns, menţionează că multe posturi TV nu doresc să informeze, ci să deformeze, nu impactul informaţional este urmărit, ci doar cel emoţional pentru un anumit segment al audienţei, sensibil şi amator să afle zi de zi despre noi crime, violuri, accidente, scene terifiante. Până la vârsta de 19 ani, un adolescent din SUA vizionează 40.000 de crime şi 200.000 de violuri, asta o ştim de la filozoful francez Jean-Francois Revel. Tinerii au nevoie de modele de urmat, or ceea ce li se arată poate lăsa falsa impresie că aceasta este singura realitate din care se pot inspira. Cunoaşterea este mai întâi logos (raţiune), nu pathos (emoţie), ne spune profesorul Giovani Sartori. În termeni foarte duri, el afirmă că Homo sapiens, adică omul civilizaţiei actuale, are toate premisele să devină un homo insipiens, adică incult – ideal pentru societatea actuală de consum.
Rep:
Televiziunea şi sinuciderea?
Pf. C.D.: În SUA, după fiecare caz de suicid mediatizat, numărul sinuciderilor creşte cu 39% în următoarea lună. Fenomenul se petrece aidoma peste tot în lume. Cu cât se dau mai multe amănunte prin media, cu atât mai multe cazuri noi apar. Este dincolo de orice discuţie că nu sunt determinate să imite gestul orice persoane, ci doar cele mai receptive şi cu o motivare foarte bizară. Este adesea un mod de a brava al celor care execută acelaşi gest suicidar.
Rep:
Consideraţi că omul alege ceea ce vrea să vadă la televizor sau există posibilitatea ca alegerea să-i fie indusă?
Pf. C.D.: Sigur că putem alege ceea ce vrem să vedem. Dar este aici o mare păcăleală. „Dacă nu vă place, schimbaţi canalul!”, ni se spune. Foarte corect, putem să schimbăm canalul, dar o facem după ce, prin starea transmisă, am fost deja stresaţi. Efectul negativ s-a produs. Ştim ce efect dezastruos au cuvintele, emoţiile şi sentimentele asupra propriei sănătăţi, asupra semenilor, inclusiv la nivel cosmic? Chiar şi gândurile nerostite, având o dublă expresie – semantică şi energetică, în funcţie de semnificaţia lor favorabilă sau nocivă, ne influenţează starea de sănătate. Emoţiile de frică, tristeţe, sentimentele de ură, invidie, pulsiunile violente, cuvintele care umilesc, ironizează, batjocoresc, stigmatizează au ca efect biochimic eliberarea hormonilor de stres – adrenalina, noradrenalina şi cortizolul – în exces. Acestea pot declanşa un infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arterială, blocarea generării de celule nervoase în creier şi afectări ale genelor noastre – perturbări care, prin acumulare în timp, se pot adăuga altor factori şi se pot solda cu boli grave, ca demenţă Alzheimer sau cancer. Sistemul nostru imunitar poate fi, de asemenea grav afectat prin stres, lipsind organismul de apărarea necesară împotriva tuturor factorilor patogeni – virusuri, bacterii etc.
Citiţi şi:
Știrile – mai ales cele rele – dăunează grav sănătății tale! Vei fi mai fericit renunțând să le urmărești în totalitate
Cum afectează în rău televizorul creierul copilului
yogaesoteric
25 martie 2018