Efectele unei Justiţii corupte: despăgubiri de milioane de euro în urma a peste 22.000 de plângeri depuse la CEDO

un articol de Anca Munteanu

„Justiţia română este coruptă” sau „Justiţia română este aservită politic” sunt sintagme prea bine cunoscute din ziare, de la televizor sau din declaraţiile diverşilor politicieni. Dincolo de declaraţii, există multe argumente care demonstrează adevărul acestei afirmaţii. Cum ar fi, de exemplu, statisticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care arată că anual peste 400 de persoane sunt trimise de procurori în judecată, fiind în final achitate. Conform statisticilor recursurilor în anulare aprobate de instanţa supremă între 1996 şi 2003 alte 500 de persoane sunt victimele, an de an, ale unor erori judiciare.

Românii care nu îşi găsesc dreptatea în ţară, nici măcar la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelează la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Numărul de plângeri depuse împotriva statului român a depăşit cifra record de 22.000. Un caz concret care vorbeşte despre gravele erori pe care le comite justiţia română este cel al lui Marcel Ţundrea, care a stat în închisoare 12 ani pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cât despre implicarea politicului în justiţie, grăitoare sunt stenogramele PSD, care au arătat cum foştii guvernaţi au comandat unele acţiuni ale justiţiei.

Acestea sunt doar câteva motive întemeiate care probează că justiţia română nu este de încredere. Câteva motive pentru care Gregorian Bivolaru a cerut azil politic în Suedia.

Despre erorile judiciare vorbeşte nu doar inventarul cauzelor la nivel de ţară al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci şi raportul de ţară din octombrie anul trecut, unde se sublinia faptul că, anual, circa 500 de persoane plătesc cu închisoare pentru fapte pe care nu le-au comis.

Statisticile instanţei supreme realizate în perioada 2001 – 2004 vorbesc despre peste 1.700 de persoane arestate şi reţinute de procurori în dosare care s-au finalizat prin achitarea inculpaţilor trimişi in judecată, dintre care 236 au fost arestate abuziv. Gafele procurorilor s-au înmulţit din octombrie 2003 când acestora li s-a luat dreptul de a aresta, acest atribut fiind dat în competenţa exclusivă a judecătorilor. Pentru una din zece persoane pentru care procurorii au solicitat arestarea, măsura privativă de libertate cerută nu se justifica în raport de probele din dosar. Altfel spus, 10% din reţinerile dispuse de procurori, urmate de cereri de arestare nu se justifică.

Pentru ultimele două luni ale lui 2003, procurorii au reţinut persoane şi au solicitat instanţelor arestarea, fără a avea probe convingătoare, în 220 de cazuri. În 2004, acelaşi lucru s-a petrecut în 1.119 cazuri, iar în primul semestru al lui 2005, situaţia a continuat cu alte 479 de cazuri. De asemenea, numărul erorilor judiciare din perioada 1995 – 2003, ale instanţelor de judecată, confirmate prin admiterea recursurilor în anulare, în dosare penale se apropie de 5.000.

Pentru cei care nu îşi găsesc dreptatea în ţară, mai există o soluţie: apelul la CEDO. La sfârşitul anului trecut statul român avea de plătit cetăţenilor deveniţi victime ale sistemului peste patru milioane de euro. În prezent numărul sesizărilor către CEDO venite din partea unor cetăţeni români a depăşit cifra de 22.000. Daca doar 1% din aceste cauze vor fi câştigate, statul ar putea aloca, doar pentru despăgubiri, în fiecare an, echivalentul bugetului unui minister.

Erorile justiţiei distrug vieţi omeneşti. Un caz cutremurător este cel al gorjeanul Marcel Ţundrea, care a stat 12 ani în puşcărie pentru o crimă pe care n-a comis-o. Acestuia i s-a fabricat în 1992 un dosar de viol şi omor, fiind trimis în judecată şi condamnat la 25 de ani de închisoare fără nici o probă pertinentă la dosar, doar pe baza mărturiei confuze a unei bătrâne de 70 de ani, care n-a văzut crima, dar a susţinut ca l-a văzut pe Ţundrea lângă cadavru. Arestat în 1992 şi torturat de poliţişti şi procurori, Marcel Ţundrea a fost eliberat abia în 2004, după ce un procuror de la Tribunalul Gorj s-a aplecat asupra nenumăratelor memorii pe care Ţundrea le făcea din închisoare. Tribunalul Braşov l-a achitat la finele anului trecut pe Ţundrea, constatând că nu el a comis crima de care e acuzat. Procurorii au făcut recurs, dar în urma deshumării cadavrului minorei Mioara Gherasie, s-a dovedit că Ţundrea nu putea fi autorul violului şi crimei. Sentinţa finală se va da doar la începutul lui septembrie. În cazul lui Ţundrea nu doar că a plătit un om nevinovat, dar un criminal a rămas în libertate.

Nu doar că justiţia română nu este de încredere, din cauza numeroaselor erori comise. În plus serveşte şi interesele personale sau de partid ale unor politicieni sau oameni influenţi. În România, unul dintre principiile de bază ale democraţiei, cum ar fi separaţia puterilor, a fost încălcate. Celebrele stenograme PSD consemnează intervenţiile Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiţiei sau ale lui Florin Georgescu, fost ministru al Finanţelor.

Cei doi fruntaşi social-democraţi vorbeau pe faţă despre dosare îngropate sau, dimpotrivă, încropite în grabă în funcţie de interesele partidului. Pentru câteva sute de mii de lei furate sau trei lemne din pădure rişti să petreci ani buni după gratii, în timp ce infractori care au delapidat sute de milioane de euro nu păţesc nimic.

În ţara noastră, dacă ai bani şi „pile”, îţi poţi cumpără dacă nu chiar neînceperea urmării penale, măcar o pedeapsă cu suspendare sau o adeverinţă medicală care să ateste că nu poţi suporta regimul de detenţie. Au existat cazuri în care dosare întregi au dispărut fără urmă din arhivele tribunalelor. Au existat infractori puşi în libertate pentru că un procuror a „uitat” pur şi simplu să ceară prelungirea mandatului de arestare.

E oare de mirare că liderul spiritual al Şcolii româneşti de Yoga, Gregorian Bivolaru, caută dreptatea la o altă justiţie?

Citiţi şi:
 
Câteva dintre recordurile autorităţilor române în cazul Gregorian Bivolaru

5 august 2005 
yogaesoteric.net 

Also available in: English