Elena Radu: Tot aud că nu se ia nicio decizie politică în favoarea cetățeanului român pentru că sunt politicienii șantajați cu dosare penale
Așa că toți fac un joc de glezne, se fac că fac, ca să dea bine la popor să nu își piardă tot electoratul. Că nah, partea cu baronii și averile făcute, ține nivelul de trai sus și nu vrea lumea să renunțe la el, iar argații mai ciupesc și ei ce pot.
De ăia de la guvernare se tot zice că vor apărea informații incendiare. De ăilalți, la fel, că îi mănâncă să miște în front, că sunt cam cu burta goală.
Aud că ăia care trebuiau să vegheze pe aici ca să nu fie păpușeriți ai noștri, dar care au trecut de partea inamicului, susținând că globalizarea ar fi mai bună, că trebuie să pape și gura lor ceva, iar dacă sunt băieți buni vor avea un loc călduț și fără griji, indiferent de ce va urma, s-au apucat să strângă tot ce pot, de toți, ca să existe materialul de șantaj.
Păi să ne gândim puțin.
Asta e poveste veche, nu e de acum. Așa că șantajați sunt demult, nu de azi, tot cu dosarele alea. Au mai adăugat câte o țâră, că dacă crezi că ai spate și că oricum execuți, ce mai contează o ilegalitate? Oricum se trece cu vederea.
Dacă ne uităm pe scena politică, cine deține funcții prin parlament și prin toate autoritățile publice sunt cam tot ăia, se mai rotesc între ei, iar baronii au rămas tot ăia, mai apare câte un baronaș câteodată.
Baronii au rămas așa … mai pe la nivel local ca să își țină electoratul, pe la nivel central și-au trimis oamenii pe care pot să îi țină în frâu. Tot cu dosare, că nah, unul curat n-aveau voie să lanseze, că poate o lua pe arătură și se supărau stăpânii.
Aud că și ăia noi de pe scena politică au și ei dosarele lor, că se cam săturase poporul de aceleași culori și au zis să pară că mai apar unele noi în ultimii ani, cu altă viziune, ca să mai liniștească poporul că se prinsese cam cum merge treaba (dovadă era prezența la vot).
Una peste alta, le țâțâie fundul la toți acum. Care cu ce va ieși public și care va fi sacrificat pe post de exemplu, ca să facă bine să rămână ăialalți în banca lor, de pe la toate partidele.
Mai mult, dacă ne uităm la declarații, vedem și de cine sunt controlați din afara țării, că se mai plânge unul și altul că partenerii de nădejde nu vor fi mulțumiți că se găsiră ăștia puși în funcții pe aici să joace-n front. Îi mai scapă porumbelul câte unuia, că el se crede un privilegiat în fața străinătății, iar dacă pârăște va fi recompensat și vor avea grijă de el.
Dar, ia să ne gândim puțin: ce moment mai bun decât ăsta e să scape toată lumea de șantaj (și cei de la guvernare și ceilalți care ar vrea să fie pe acolo)?
Dacă s-ar apuca autohtonii de prin toate cele 5 partide să se coalizeze acum și să se revolte pe străinătate, să refuze să fie păpușeriți, oare ce se va petrece?
Scot serviciile dosarele tuturor? Păi ar fi mii.
Ar mai conta cine ce a făcut și de la ce partid e?
Nu prea. Că noi ăștia mulți, de prin zvonuri, am cam auzit oricum care cam ce a făcut. Așa că mare mirare nu va mai fi.
Dacă ies dosarele penale la lumină, cât va influența opțiunea politică a românului de rând? Mai deloc, că oricum de mulți ani, la alegeri, a ales răul mai mic. Așa că el oricum știe care e mai puțin rău în viziunea lui și indiferent ce s-ar scoate despre respectivul va zice că oricum ălălalt e mai rău.
Dar ce ar fi dacă nu beneficiază politicienii autohtoni de ocazie ca să scape de ațele cu care sunt păpușeriți?
Ne vor oferi un viitor odios din câte se pare. Atât nouă, cât și lor și familiilor lor.
Dacă au băgat capul în pământ ca struțul, să se uite puțin prin străinătăți si să vadă cam ce acceptă să se instaureze și la noi. Să se uite prin Australia, Canada, hai și prin Franța, dar e oleacă mai în urmă.
Și dacă au ignorat realitatea până acum, să întrebe ce e cu uniformizarea averii? Când or afla, poate își vor da seama că mai devreme sau mai târziu, dosarele alea tot vor fi folosite să le ia averile (și mă refer la cele autentice, nu la cele măsluite ca să îl scoată din schemă doar pe acela care era necesar că nu se mai supunea ordinelor). Așa că amânarea inevitabilului nu îi ajută cu nimic. Ba din contră, când vor conștientiza că s-au lăsat păpușeriți degeaba, va fi prea târziu să mai poată face ceva sau să se opună.
Scrisoarea deschisă căreia i-am dat drumul a fost un test. Am vrut să văd dacă mai este vreunul curat și nepăpușerit în politică. Că dacă era, zicea: chiar așa, hai să ne asumăm politic că vom face ceva pentru popor. Cum de solicitări au aflat toți, dar nu a zis niciunul nimic, este clar că nu mai avem niciun nepăpușerit prin politică, indiferent de culoare sau cât de nou sau vechi e.
Că dacă am fi avut vreunul nepăpușerit, măcar de capital electoral, în interes personal, zicea: hai să inițiez eu, că vor mai fi unii care vor crede că măcar eu am încercat să fac ceva pentru popor și mă vor vota data viitoare.
Așa că … dragi politicieni, indiferent de prin ce partide ați fi, noi sau vechi, deschideți puțin ochii, mai aruncați un ochi și peste granițe și vedeți cam la ce puneți umărul să vă faceți întâi vouă și după aia nouă.
Că așa cum vă zic demult: și voi și familiile voastre veți fi în aceeași barcă cu noi, ăștia mulți, după ce se vor folosi de voi vă vor da la câini și aveți exemple gârlă, faceți numai un inventar. Încă nu este prea târziu să vă băgați picioarele în ligheanul cu apă și să gândiți.
Elena Radu
Citiți și:
Florin Constantiniu: «Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii»
Vremea covid nu s-a terminat: Evul Întunecat de-abia începe
România, pe lista țărilor acuzate că au folosit pandemia pentru a limita libertatea de exprimare, potrivit unui raport Human Rights Watch
yogaesoteric
5 octombrie 2021