Elita perversă, homosexuală care operează la Hollywood


Cum sunt atraşi tinerii care vor cu orice preţ să devină actori faimoşi fiind apoi împinşi către homosexualitate şi promiscuitate


Tristele adevăruri care se află în spatele scenei petrecerilor din Los Angeles, California, sunt responsabile pentru decăderea lui Bryan Singer

Regizorul filmului X-Men, Bryan Singer, nu este singurul homosexual influent din Hollywood căruia îi place să se înconjoare de tineri atrăgători. Cu toate acestea, conform mai multor surse, el este cunoscut ca fiind cel mai generos şi activ binefăcător al unei scene care a permis tineretului impresionabil să fie implicat în controverse alături de elita Hollywoodului – inclusiv scriitori de marcă, regizori sau actori – lăsând în urmă amintiri amare şi o mulțime de procese nou intentate.

Unul dintre acestea a fost inițiat de un bărbat numit Michael Egan, care susține că a fost drogat, amenințat și agresat sexual de patru bărbaţi – Bryan Singer, Garth Ancier, Gary Goddard şi David Neumann – când avea 17 ani. Toţi cei patru au negat cu înverşunare acuzaţiile, dar acţiunea lui Egan a expus o tendință care până acum era vizibilă doar pentru cei din interior, adică din Los Angeles și din împrejurimile sale, și în special pentru cei din enclava homosexualilor din West Hollywood.

Aceasta este o scenă, spun sursele, unde o persoană care arată bine poate foarte uşor să intre în graţiile celor foarte puternici. Cu zece ani în urmă, directori executivi precum Garth Ancier şi David Neumann au găzduit în casele lor aceeaşi mulţime ca şi Singer, potrivit unui blogger pe nume Lucas John, care afirmă că participa deseori la astfel de întâlniri.

Printre participanți se mai aflau și Kevin Spacey – surprins cu ani în urmă petrecând împreună cu Singer şi cu un grup de băieţi, conform unui agent de securitate care lucra la Chateau Marmont – precum și scenaristul Dustin Lance Black, despre care este arhi-cunoscut în Los Angeles că are aceleaşi gusturi în privința bărbaţilor ca şi Singer, şi care frecventa petrecerile acestuia cu ani în urmă.

Cu câțiva ani în urmă, regizorul german Roland Emmerich a organizat o petrecere la piscină pentru homosexuali la care au fost făcute foarte multe fotografii, ce au ajuns apoi chiar şi pe blogurile care nu se ocupă cu bârfele Hollywood-ului. Şi de ce nu ar vrea un tânăr actor ambiţios să participe la aceste întâlniri? Printre homosexuali circulă zvonuri despre băieţi care au ajuns celebri prin favoruri sexuale – spre exemplu Taylor Lautner care, conform unor surse, deţine o reputaţie neconfirmată printre bârfitorii Hollywoodului că l-a folosit pe Singer ca pistă de lansare şi care a fost văzut la o petrecere a lui Singer.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Petrecerile pentru homosexuali pe care le organiza Singer sunt în acelaşi timp stânjenitoare, dar şi foarte familiare celor din industria divertismentului, scandaloase, dar şi nesurprinzătoare. Până la urmă, petrecerile de tipul celor găzduite de mogul, pline de ingenui care doresc să fie pe placul celor puternici, sunt mai vechi chiar decât Hollywood-ul însuşi. Dar dincolo de aceasta, ceea ce transpare din discuţiile cu diverse persoane care au participat la respectivele întâlniri este dramatismul a tot ce se petrece acolo. În fața invitaților se desfășoară o scenă socială pe care joacă un Hollywood agresiv, alienant.

Multe persoane care cunosc detaliile acestor evenimente susțin că Singer este atent la vârsta băieţilor cu care se culcă. Cu toate acestea, nu este deloc greu ca un tânăr de 17 ani să îi atragă atenţia regizorului. Se pare că porţile reşedinţei Singer sunt larg deschise pentru băieții tineri, drăguţi şi slabi – iar dacă vreunul dorește să intre și nu reușește, este foarte posibil ca cineva care are acces să îl placă și să îi facă intrarea.

După cum dezvăluia Buzzfeed, majoritatea celor din West Hollywood cred că mai mulţi bărbaţi din anturajul lui Singer „racolează pentru el”. Suportul scenic pentru această operaţiune este TigerHeat, o serie de petreceri notorii printre homosexuali, frecventate de persoane ca Tommy Johnson – un scriitor novice, şi de Wayne Castro – un promotor care organizează de asemenea și propria sa petrecere, Heaven Lounge, în conjuncţie cu TigerHeat. Potrivit declarațiilor a trei surse, Johnson şi Castro îi prezintă băieţi lui Singer, şi chiar sunt cunoscuţi pentru faptul că au devenit „teritoriali” – cunosc cine şi ce băieţi a adus regizorului. La TigerHeat, Castro şi Johnson ies în evidență ca bărbați mai în vârstă – şi nu chiar atrăgători – care sunt înconjurați de tineri naivi.

După ce acest material a fost publicat iniţial, Johnson a scris că „sunt în mod evident întristat că publicați minciuni spuse de surse care în mod clar duc o vendetta personală împotriva mea. Nimic din toate acestea nu este adevărat”. Într-o altă declaraţie pentru Buzzfeed, Johnson a afirmat că „auzise deja zvonul(că racolează tineri pentru Bryan Singer) (…)şi acesta este complet fals”.

„Eu nu am nicio idee cine era acesta (Johnson)” a mărturisit Ryan (nu este numele său real) – un tânăr de 19 ani care a petrecut 10 luni în Los Angeles, venit cu afaceri, şi a observat foarte repede că începuse să fie curtat de Johnson şi Castro. „Dar vroiam să ştiu cine era, deoarece era un tip între 45-50 de ani, scund de înălţime şi îndesat, înconjurat de băieţi de 18-21 de ani. Nu mai văzusem aşa ceva înainte”.

În cele din urmă, Ryan a fost invitat în apartamentul lui Johnson. Într-un weekend când Johnson era plecat din oraş, Ryan a vrut să meargă la TigerHeat astfel că l-a contactat pe Castro şi i-a cerut o banderolă pentru mână (TigerHeat este un club pentru persoane peste 18 ani, unde tinerii care nu au împlinit 21 de ani, vârstă de la care e legal în SUA să se bea alcool, trebuie să poarte o banderolă). Ryan susține că atunci Castro l-a sfătuit să intre în club în zona pentru cei care au împlinit 21 de ani şi să spună că stă la masa lui Bryan Singer. „Am mers sus, iar angajații mi-au cerut buletinul. Eu am spus «Oh, nu am, stau la masa lui Bryan»”, a continuat Ryan. Ei au zis atunci ceva de genul „«Oh, sigur, bineînţeles!» şi m-au băgat înăuntru foarte repede”.

Potrivit surselor, Singer oferea în mod obișnuit alcool şi droguri băieţilor cu vârsta sub 21 de ani. În perioada petrecută de Ryan cu Singer şi echipa sa, în 2013, el a văzut acolo mulţi băieţi despre care este sigur că aveau sub 18 ani. Un incident care îl implica pe Castro l-a afectat în mod special.

Ryan povestește că a mers la un club din West Hollywood şi i-a văzut pe Wayne Castro şi pe Tommy Johnson acolo. Aceştia erau așezați, iar diverşi tineri se mişcau în jurul lor. La un moment dat Ryan a observat alături de ei un băiat care părea să aibă între 14 și 16 ani, și care stătea la masă, complet tăcut, privind numai în jos şi bând dintr-un pahar. A fost şocat de faptul că a văzut pe cineva în mod evident sub vârsta la care i se permitea să bea, consumând alcool în compania lui Castro şi Johnson. Mai târziu, Ryan a ajuns, secondat de Castro, la reşedinţa lui Singer şi l-a văzut din nou acolo pe acel băiat. Ryan a auzit atunci alţi băieţi care se aflau acolo și care păreau a fi de 18 ani, vorbind pe un ton scăzut referitor la ce le-au spus mamelor lor despre locul unde vor fi peste noapte – şi anume, că fiecare va fi la celălalt acasă.

Anturajul lui Singer includea bărbaţi despre care se crede că făceau sex cu băieţi care nu aveau dreptul legal de a consimţi aceasta, conform legilor din California. Unul dintre aceşti bărbaţi era Gary Goddard, producătorul de pe Broadway şi regizorul piesei Masters of the Universe, persoană menționată în procesului lui Michael Egan. Chiar dacă Goddart a negat acuzaţiile lui Egan, o sursă care a cerut să rămână anonimă a afirmat că a făcut sex cu Goddard când avea 17 ani, înainte să fie pasat lui Singer. Echipa de imagine publică a lui Goddard a refuzat să comenteze.

Singer are un istoric de relaţii profesionale şi personale cu persoane acuzate de abuz sexual. Printre acestea se numără Marc Collins-Rector, aflat în centrul procesului lui Egan, și care a fost găsit vinovat pentru ademenirea de minori din diferite state ale SUA în 2004. Singer şi Collins-Rector au lucrat împreună la faimosul început al Digital Entartainment Network, care a luat sfârşit în 1999 după ce Collins-Rector a fost acuzat prima dată de abuz sexual asupra unui copil.

O altă astfel de persoană este Jason James Murphy, care a executat o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani în anii ̓90, pe când avea 19 ani, deoarece s-a îmbrăcat în femeie pentru a răpi şi molesta un copil de 8 ani. Murphy s-a mutat la Hollywood în 2005 şi a devenit director de distribuire a rolurilor. Până în 2011, când trecutul său a fost făcut public, nimeni nu a știut despre fapta sa, deoarece numele pe care îl folosea era Jason James, fără a menționa și Murphy.

În 2007, James a selectat actorii pentru scurt-metrajul Color Me Olsen, care a fost co-produs de Singer. Actorii principali au fost doi tineri gemeni cu păr șaten şi ochi albaştri pe nume Garry şi Edmund Entin, despre care multe surse au spus că au locuit cu Singer ca partenerii lui de sex la vremea respectivă.

Unul dintre cele mai citite bloguri dintre cele care comentează bârfele şi ce se mai petrece la Hollywood este WeHo Confidental, care realizează cronici ale petrecerilor din West Hollywood de ani de zile. Site-ul este condus de o persoană pe nume Lucas John, care a decis să creeze un site despre petrecerile homosexualilor din West Hollywood după ce a trecut el însuși pe acolo la începutul anilor 2000, tânăr fiind. Lucas John susține cu putere că Singer îi plătea pe Johnson, pe Castro şi pe alţii ca să îi aducă la el pe cei mai atrăgători tineri din Hollywood.

„Despre Bryan Singer pot să afirm cu certitudine că plătește oameni care vor să îi intre în grații.” De la cei aflați în anturajul lui apropiat, până la DJ-ii și barmanii angajați pentru petreceri, „toți vor să iasă în evidență” aducându-i tineri pentru relații sexuale, continuă Lucas John. El susține că într-o seară i-a văzut pe bărbații care racolau tineri pentru Singer la un spectacol Peter Pan și păreau foarte interesați să reușească să îl ademenească pe adolescentul blond din rolul principal la reședința regizorului.

Mai multe surse, inclusiv o fostă escortă a unei familii din Hollywood care spunea că Gore Vidal l-a numit la un moment dat pe Singer „gunoiul alb din New Jersey”, a subliniat că, pe lângă existența unor persoane precum Castro şi Johnson care „recrutează” tineri, Hollywood-ul este plin de tineri ambiţioşi care sunt dispuși să se folosească de angrenări sexuale pentru a dobândi faimă şi succes. Totuși, rareori acest plan le aduce rezultatele scontate.

Majoritatea tinerilor sunt doar folosiți pentru favoruri sexuale. Cei care deveneau foarte apropiaţi de Singer beneficiau de vacanțe în Hawaii sau de invitații la decernările Golden Globes, însă apoi erau înlocuiţi cu alți tineri naivi, iar ei se trezeau din nou la ușile directorilor de recrutare a actorilor, fără experienţă de lucru. Dar faptul că vedeau alţi tineri care ajungeau la un anumit moment dat în cercurile intime ale lui Singer, conducea băieţii impresionabili să considere că așa se poate trage lozul câștigător.

Se pare că Singer a fost speriat de procesul intentat de Egan, întrucât regizorul cândva faimos pentru petrecerile la care au participat mii de tineri homosexuali, la reşedinţa sa somptuoasă, se scufundă în singurătate.

O persoană care cunoaşte viaţa mondenă din West Hollywood a relatat: „Se închid ușile” atât proceselor, cât şi presei. „Până acum petrecerile nu au părăsit scena Los Angelesului, dar acum o fac. Este sfârşitul unei epoci”.


Citiţi şi:

Un adevăr șocant: industria americană de cinematografie protejează în mod tacit pedofilii

Illuminati: Contractul Masonic Luciferian – Sacrificii, ritualuri satanice

 

yogaesoteric
10 decembrie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More