Erosul sacru, transfigurator, este o cale spirituală străveche și universală
Monografia lui Massimo Introvigne „Erotismul sacru. Tantra și Eros în cadrul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)” demistifică unele clișee și stereotipuri din mass-media
„În majoritatea societăților democratice, există un grad rezonabil de libertate religioasă și un grad mare de libertate sexuală, dar nu există o libertate reală de a aduce împreună erotismul cu spiritualitatea.” – Massimo Introvigne
Pentru orice observator atent și inteligent este deja evident că atitudinea școlii noastre față de erotism și învățăturile revoluționare pe care le promovează în această direcție reprezintă unul dintre principale motive ale atacurilor îndârjite ale presei și ale hărțuirii din partea autorităților. „Sex în grup”, „orgii”, „porno yoga”, „abuzuri sexuale”, „pornografie”, „perversiuni sexuale”, „caracatiță tantrică”, „magie sexuală”, „exploatare sexuală” prin „spălarea creierelor” sunt câteva dintre cele mai frecvente clișee și stereotipuri cu care MISA este asociată de mass-media și în consecință și de opinia publică care se „informează” din aceste surse. Etichete fără acoperire folosite obsesiv, care provoacă instantaneu o reacție emoțională de respingere, care trezesc indignarea și revolta, uneori chiar ura, și care blochează din start orice tentativă de dialog bazat pe bun-simț și argumente pertinente. Tehnicile clasice de manipulare funcționează și aici cu precizie aproape matematică.
Profesorul și cercetătorul italian Massimo Introvigne, o autoritate în sociologia religiilor, este primul om de știință de talie internațională care a studiat într-un mod obiectiv și riguros nu doar istoria MISA, cu abuzurile, discriminările și persecuțiile la care a fost și încă mai este supusă, ci și unele aspecte spirituale caracteristice, chiar definitorii, ale acestei școli ezoterice, printre care revelațiile fundamentale referitoare la Erosul pur sau la taina Atributelor Dumnezeiești. Excepționala sa monografie „Sacred Eroticism. Tantra and Eros in the Movement for Spiritual Integration into the Absolute (MISA)” [Erotismul sacru. Tantra și Eros în cadrul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)] – apărută în anul 2022 în limba engleză la editura Mimesis International, în curs de traducere în limba română – este rezultatul mai multor ani de cercetări, care s-au concretizat și în alte lucrări prezentate la congrese internaționale, ca de exemplu „MISA. An Overview” [MISA. O privire de ansamblu] (Congresul CESNUR 2016, Universitatea Daejin, Coreea) sau „Eroticism and the Visual Arts in MISA” [Erotismul și artele vizuale în cadrul MISA] (Cracovia, 2016).
Cu mult curaj, Massimo Introvigne abordează unele dintre aspectele considerate „controversate” referitoare la Școala de yoga ezoterică integrală MISA, aspecte care, printr-o abilă răstălmăcire și distorsionare de către mass-media, au făcut posibil ca abuzurile uriașe, încălcările flagrante ale drepturilor omului și ale celor mai elementare principii ale justiției (chiar de „oamenii legii”) să pară cumva justificate, iar societatea civilă să le ignore în mod voit.
Un asemenea exemplu este Erosul sacru transfigurator. Introvigne precizează încă de la început că Erosul sacru nu este o invenție a MISA, ci este o cale spirituală străveche și universală, făcând referire inclusiv la învățăturile taoiste de acum 2300 de ani. Și ezoterismul occidental cunoștea încă din Evul Mediu practici ținând de erotismul sacru, dar le-a ținut secrete sau le-a descris într-un mod criptic, din cauza atitudinii predominante de respingere a erotismului, specifică culturii occidentale.
Mergând mai în profunzime, lucrarea reliefează diferențele fundamentale dintre erotism și sexualitatea brută, așa cum au fost ele sintetizate și revelate de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, diferențe ce sunt complet necunoscute majorității ființelor umane, inclusiv oamenilor de știință. În ciuda acestei necunoașteri, în mod arbitrar și fără nicio bază reală, practici erotice cu încărcătură profund spirituală au fost declarate „periculoase” ori „subversive” de autorități, condamnate drept „imorale” de opinia publică și au constituit un element central al manipulării publicului de către mass-media cu povești senzaționaliste, până în punctul în care acesta a închis ochii la abuzurile – altfel de neimaginat într-o societate democratică – care au avut loc împotriva MISA ori împotriva altor comunități spirituale din alte țări. Căci, deși subiectul central al monografiei îl reprezintă MISA, stigmatizarea mișcărilor spirituale sau a grupărilor ezoterice care integrează Erosul sacru este un fenomen mai larg, observat de-a lungul secolelor peste tot în lume.
Cititorul este avertizat chiar din introducere că „indiferent cum ar fi denumit, erotismul sacru este rareori privit cu simpatie de mass-media”. Dimpotrivă, prima reacție, atât a religiilor tradiționale, cât și a mass-mediei față de prezența erotismului în practica unui grup spiritual este de regulă ostilitatea față de acea mișcare, față de liderul ei, față de membrii săi. Iar respectivele elemente erotice din cadrul acelor grupuri sunt asociate aproape întotdeauna cu presupuse „abuzuri sexuale” de care sunt acuzați liderii grupului ori cu o pretinsă „deviere”.
Pentru a evidenția ce înseamnă de fapt Erosul sacru, sociologul italian analizează atât principiile inițiatice ale învățăturii promovate de MISA, cât și evoluția noțiunilor moderne de Eros și erotism, el propunând totodată, pe baza unor argumente științifice pertinente, înlocuirea etichetării neclare, peiorative și implicit reprobatoare de „deviere” (aplicată de mulți cercetători grupărilor care promovează erotismul sacru) cu aceea de „estetică radicală”. Introvigne arată că estetica erotismului a fost redefinită în mod radical în anii ’60, pe baza a trei surse de influență, alternative la curentele sociale predominante: spiritualitatea orientală (în special tradiția tantrică a Indiei), ezoterismul occidental și arta modernă. „Bazându-se pe spiritualitatea orientală, pe ezoterismul occidental și pe arta modernistă, revoluția din anii 1960 a construit o estetică radicală, în care granițele dintre artă, religie, viața de zi cu zi și erotism au început să se prăbușească.”
Această revoluție estetică a generat două contra-mișcări reacționare, din partea a doi actori interesați – din perspective opuse însă – de păstrarea acestor limite clare: biserica oficială, care s-a temut că își va pierde din influență, și apărătorii secularismului, îngrijorați de componenta spirituală care își făcea astfel apariția în artă, cultură, viața cotidiană și erotism.
Noua perspectivă asupra vieții pe care o propune MISA nu se limitează la erotism, nici pe departe, dar include în mod cert această componentă. Massimo Introvigne subliniază în repetate rânduri faptul că MISA privește sexualitatea comună ca fiind inferioară, ea generând o plăcere care, prin comparație cu plăcerea erotică pură, este grosieră, primitivă, vulgară. Erotismul implică, în schimb, o experiență net superioară care, în formele sale cele mai înalte, aduce în ființa și în conștiința practicanților / practicantelor o veritabilă stare de îndumnezeire. Această abordare, precizează Introvigne, nu este o invenție a MISA, existând în acest sens precedente remarcabile în istoria universală a erotismului sacru. Astfel de practici erotice sacre, studiate de cercetători timp de decenii în cadrul unor grupuri ezoterice, necesită uneori ani de pregătire, o disciplină riguroasă, o cunoaștere ezoterică profundă, nefiind în niciun caz o banală distracție sau curiozitate, și cu atât mai puțin putând fi asimilate cu presupuse „abuzuri”.
Cercetătorul italian oferă, de asemenea, o descriere detaliată a unei practici ezoterice fundamentale grație căreia pot fi conștientizate cu ușurință diferențele uriașe dintre erotism și sexualitate: continența erotică amoroasă, o componentă esențială a învățăturilor spirituale promovate de MISA. În această direcție, el precizează că baza ezoterică a continenței erotice amoroase este principiul corespondenței oculte dintre Macrocosmos (Univers) și microcosmosul ființei umane, dovedind o bună înțelegere a acestui principiu universal. Astfel, practica erotismului sacru, care implică iubire reciprocă, o deplină continență amoroasă, o exemplară transfigurare (chiar adorare) reciprocă între cei doi iubiți poate conduce gradat atât bărbatul, cât și femeia, la atingerea unei depline stări de îndumnezeire și de „macrocosmizare” a conștiinței lor. De aceea, din perspectiva inițiatică a MISA, erotismul nu este niciodată confundat cu sexualitatea, fiind incomparabil mai mult decât banalele relații sexuale între bărbați și femei.
Abordând și subiectul hărțuirii constante a MISA de autoritățile române, Introvigne apreciază că acestea nu au depus nici măcar un minim efort de a înțelege modul în care erotismul sacru este prezent în alte tradiții spirituale sau religioase, care sunt unanim acceptate și respectate. Mai mult, aceste autorități s-au folosit – cu concursul mass-mediei – de ignoranța publicului și de argumente stereotipe de tipul „spălării creierelor” pentru a-și legitima abuzurile comise atât împotriva lui Gregorian Bivolaru, cât și împotriva școlii spirituale ezoterice pe care acesta a fondat-o. Autorul revine și asupra descinderilor brutale din martie 2004 la locuințele unor yoghini, arătând că aceasta este o practică des întâlnită, la fel cum este și participarea presei la astfel de puneri în scenă. În toate cazurile similare analizate, în țări considerate a fi democratice, rezultatele unor astfel de descinderi din perspectiva identificării și pedepsirii unor potențiali infractori sunt în general non-existente, dar „spectacolul” mediatic este eficient în a convinge opinia publică de vigilența politicienilor care îi „apără” de „secte sexuale”.
Astfel de grupuri etichetate drept „secte” sunt frecvent ținta organizațiilor așa-numite „anti-secte”, după cum au demonstrat inclusiv evenimentele recente din Franța. Introvigne confirmă de altfel că istoria ne arată că, la modul general, învățătorii spirituali care au promovat virtuțile erotismului sacru au fost nepopulari (eufemistic vorbind) și pentru mass-media, și printre reprezentanții bisericii, și printre autorități și politicieni: „…o linie de demarcație care, în majoritatea societăților, nu ar fi cazul să fie depășită este că religia [n.b. în această denumire largă autorul include și mișcările spirituale] și erotismul nu ar fi indicat să fie prezentate în același context. Deși o mișcare activă anti-secte, susținută de unele guverne, v-ar urmări și probabil v-ar denunța, într-o societate democratică modernă puteți propune forme de religie pe care majoritatea le-ar considera «ciudate» și nu ați avea probleme. Dacă nu sunt implicați minori, vi s-ar permite, de asemenea, să derulați o afacere profitabilă cu filme și spectacole pentru adulți (în unele țări, chiar și un lanț de bordeluri). Ceea ce nu vi se va permite, cu rare excepții, este să strângeți mii de discipoli, să îi învățați tehnici erotice și să proclamați că acestea, și chiar filmele și spectacolele care promovează o anumită formă de erotism, fac parte dintr-o învățătură spirituală. Acesta este un tabu care încă persistă.”
În acest context autorul menționează și tentativele private ale unor cursanți MISA de a introduce în lumea filmelor și a spectacolelor pentru adulți elemente ale erotismului ezoteric transfigurator, înălțător, în locul pornografiei degradante și a sexualității grosiere, lipsite de iubire, ce predomină în societatea actuală. Căci, în mod surprinzător, în timp ce erotismul pur este blamat, chiar anatemizat, în timp ce iubirea, frumusețea, transfigurarea aproape că au dispărut din artă, pornografia și sexualitatea inferioară sau chiar deviantă sunt promovate pe față.
Analiza extensivă a Erosului sacru și a așa-numitei „estetici radicale” din cadrul MISA este completată de Introvigne cu abordarea unui alt aspect ezoteric de o importanță majoră, taina comuniunii intense, plenare, profunde, continue, cu energia subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, a Atributelor Dumnezeiești. În plus, lucrarea mai dezvoltă și alte subiecte, cum ar fi tema controversată a „conspiritualității” (o formă de spiritualitate care include și demascarea unor conspirații ce există la nivel planetar) sau legătura spațiului românesc cu Shambala. Din perspectiva temelor analizate, putem astfel afirma că acest studiu amplu, pertinent și atent documentat referitor la MISA anunță iminența unor dezvăluiri majore, chiar revoluționare, ale unor adevăruri spirituale la nivel planetar.
Ca o concluzie a scurtei prezentări a excepționalei monografii a lui Massimo Introvigne, pe care vă invităm să o citiți cu deschidere și curiozitate, am putea spune că istoria ne arată că a aduce împreună erotismul și spiritualitatea este o „eroare” care te poate costa scump. Dar să nu uităm că istoria încă se scrie…….
Articol preluat de pe site-ul misa.yoga
Citiți și:
Din culisele cazului Bivolaru. 1. Unele relatări incorecte despre trecutul MISA
O analiză comparativă între sexualitatea brută și erotismul pur (I)
yogaesoteric
19 ianuarie 2024