Escaladarea s-a produs: „Soldați din țările NATO sunt deja în Ucraina” – Avem nevoie de un referendum comasat!
Într-o declarație șocantă făcută în fața parlamentului polonez, șeful diplomației de la Varșovia a mulțumit statelor care au trimis trupe în Ucraina pentru că „și-au asumat acest risc”.
Ministrul de Externe polonez, Radoslaw Sikorski, a recunoscut cu seninătate în fața colegilor săi parlamentari că intenția președintelui francez de a trimite trupe din țările NATO în Ucraina este deja o realitate.
Iată ce a spus Sikorski, potrivit postului american Radio Libertatea în limba ucraineană:
„Soldați din țări NATO se află deja în Ucraina. Aș vrea să le mulțumesc țărilor care își asumă acest risc. Știu ele despre cine este vorba.”
Diplomatul polonez a refuzat să spună care sunt aceste țări.
„Spre deosebire de alți oameni politici europeni, nu voi divulga aceasta.”
Pe 26 februarie, cu ocazia reuniunii unor lideri europeni la Paris, Macron declara:
„Nu există astăzi un consens pentru a trimite în mod oficial, asumat și aprobat, trupe terestre. Dar, în dinamică, nimic nu poate fi exclus. Vom face TOT ceea ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câștiga acest război.”
Ceea ce înseamnă că declarația lui Macron și „dezbaterile” din 26 februarie de la Paris au fost doar un teatru prost, având rolul de a acoperi o realitate deja existentă.
Și de a deschide vraiște fereastra Overton, pentru a obișnui lumea cu ideea. De a o formaliza public.
Escaladarea de care ne temeam s-a produs. Linia roșie a fost depășită. Iată de ce Putin amenința zilele trecute cu arma nucleară.
Ministrul polonez de Externe știe foarte bine de ce NU spune numele țărilor care au deja trupe în Ucraina: pentru că ele se află de facto și de jure pe picior de război cu Rusia.
La vremea circului de la Paris, mi-am exprimat temerea că România, ca vecină și implicată în sprijinirea Ucrainei până la a-și sacrifica Delta Dunării, PIB-ul și agricultura, este printre țările care, vorba lui Sikorski, ar putea fi împinse să „își asume riscul”.
Mai ales cu un Iohannis pe ducă, al cărui singur interes este să își asigure un viitor călduț și o imunitate impenetrabilă. Ambele legate de NATO.
Cât pare de adormit, neamțul și-a descoperit brusc veleitățile belicoase din sângele strămoșilor.
Trupe românești în Ucraina ar însemna ca România să intre în război direct cu Rusia. Mai mult, fără a beneficia de umbrela NATO, pentru că ar face-o în nume propriu.
Războinicii de mucava de pe Dâmbovița își pot măcar imagina ce ar însemna asta?
A sosit vremea unei dezbateri serioase în Parlament privind implicarea României în acest război care nu este al ei.
Și – de ce nu? – a unui Referendum. În care poporul român să se poată pronunța dacă e gata să își asume/riște un război cu Rusia.
Pretindem că suntem o democrație. Însă, la alegerile trecute, nici Iohannis, nici vreun alt ales nu au fost mandatați să bage România în război.
Iată de ce poporul este necesar să se pronunțe acum! Cât nu este încă prea târziu!
P.S. Pentru că se vorbește atât de mult despre Comasare, referendumul ar putea fi și el comasat cu alegerile din vară.
Oricum, miza lui ar depăși cu mult cele două scrutine.
Autor: Adrian Pătrușcă
Citiți și:
Jeffrey Sachs despre războiul din Ucraina: „Interesele întregii lumi sunt puse în joc pentru interesele câtorva politicieni. Este o situație în care totul este dat peste cap”
Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?
yogaesoteric
21 martie 2024