Este ca și când cineva ar da cu bățul prin gardul unei vile hiper-luxoase ca să asmută dulăul de pază și, după aceea, se amuză prostește…

…de avertismentele furioase ale dulăului!

 
Telefoanele inteligente, maşinile care aproape că se conduc singure, seminţele hibrid de unică folosinţă, medicamentele paliative, vaccinurile etc. sunt construite din start pentru a se învechi repede şi a fi înlocuite cu alte „minuni” tehnologice care ţin trei zile.

Practica se numeşte învechire programată şi este una dintre cele mai uzitate înşelătorii comerciale menite a ţine aprinsă flacăra consumului. Este o parte consistenţă a preţului pe care este nevoie să îl plătim noi, ceilalţi, pentru a face să crească munţii de bani şi continentele de deşeuri sufocante pe care tronează stăpânii neo-feudali ai lumii noastre.

De la războaiele preventive declanşate de liderii americani pentru a scăpa de impeachment (Clinton – Yugoslavia; posibil Trump – Iran), şi armamentul a devenit un produs de consum învechit programat. Ca să poată fi reluată producţia de armament şi toate „investiţiile” aferente* se face propagandă nevoii crescânde de securitate şi de instrumente de luptă anti-băieţi răi, se inventează ori se potențează apariţia duşmanilor (care „cer” imediat salvatori), se pun pe piaţă din când în când părţi din „stocuri” prin vânzarea forţată, fără licitaţie, către state-cumpărător „dotate” cu purtători de şepci ale „măreţiei”, se mai consumă niscaiva produse şi servicii specifice în câteva locuri fierbinţi ale planetei şi gata, se reia în glorie producţia minunilor tehnologice militare care ţin până la apariţia unei noi organizaţii teroriste sau a unui nou stat-problemă care se vrea să fie neutralizat în stil Avengers versus Thanos.

Să nu credeţi că statele-problemă sunt nişte victime ale acestui joc. Sunt părţi conştiente ale jocului. Ceea ce pentru SUA şi aliaţii săi din NATO înseamnă duşmanul, pentru Iran şi Corea de Nord înseamnă eroul martir sau salvator, şi invers. Elitele economice şi politice sunt câştigătoare ale jocului de-a războiul în ambele tabere.

Singurii care pierd sunt oamenii de rând. Cei mai mulţi pierd economic şi social – accesul la educaţie şi sănătate, avere, idealuri, afaceri. Unii pierd sănătatea şi deloc puţini, chiar viaţa. Mai mult chiar, se pierd civilizaţii, culturi milenare şi părţi din plămânii armatei.

Nu e nevoie să mă credeţi pe mine. Recitiţi tweetul lui Trump din toamna lui 2019, în care spunea franc că America este necesar să se retragă din Irak şi Afganistan, adică dintr-un război pornit pe baza minciunii armelor de distrugere în masă ale lui Saddam, război care a costat totuşi SUA mai mult de 8 trilioane de dolari şi mii de soldaţi, în timp ce populaţia locală a plătit tribut de milioane de victime colaterale de situri ori artefacte multimilenare.

Aşa fiind, sunt uluit să văd că voci mai mult sau mai puţin respectabile din presa noastră sunt aproape entuziasmate de perspectiva imediată a unui al treilea război mondial (care, aşa cum am mai spus, nu va exista, întrucât nu este atât de profitabil corporaţiilor globale precum este jocul de-a duşmanul şi salvatorul, menit a scoate ultra-profit din învechirea programată a armamentului).

Este ca şi când cineva ar da cu băţul prin gardul unei vile hiper-luxoase ca să asmută dulăul de pază şi, după aceea, se amuză prosteşte de avertismentele furioase ale dulăului.

Zgomotul obţinut este exact necesarul pentru a distrage atenţia de la deficitul de democraţie instalat anul trecut în România, când două rânduri de alegeri au fost gestionate de serviciile secrete, pentru ca din urnă să iasă cine trebuie, iar un buget care acordă militariştilor şi serviciilor secrete sume suplimentare faţă de cele deja supra-dimensionate în anii de după guvernul-zero (primul „guvernul meu”, 2016) a fost adoptat prin asumarea răspunderii guvernului în parlament, gest anti-democratic la care opoziţia, fosta putere aşa-zis de stânga, nu a zis nici „pâs”.

Nu-i aşa că aveam nevoie să achităm în avans rachete Patriot depăşite moral şi avioane F16 nou-nouţe, fabricate acum 35 de ani? Iată, vine războiul. Nu-i bai că jocul duşman-salvator nu a ieşit cu nebunul nord-coreean. A ieşit cu un general terorist iranian (ciudat, dar personajul tocmai ce era implicat în nimicirea ISIS, alături de SUA).

Aşadar, continuaţi propaganda pro-război, băieţi, că aşa veţi face colonia în care trăim „great, again”, adică ţinta pentru cei care or să vrea să se răzbune pentru loviturile preventive ale SUA. În definitiv, nu vor pierde nici Manole Isărescu, nici van Groningen, nici Gittenstein, nici Johannis, nici Dragnea, vor pierde cei mulţi şi nesemnificativi.

Aşa este capitalismul brutal, de grotă, aşa este şi războiul teatral** – profitul este privatizat, iar pierderile şi suferinţele sunt socializate şi împrăştiate „democratic”, la toată lumea. Care mai şi aplaudă acest joc.

Mai că îţi vine să ceri intervenţia unei inteligenţe artificiale (IA), care să pună un pic de ordine în haosul acesta (re)programat.

* bugete militare supradimensionate, servicii externalizate privaţilor care asigură oarecum un război aseptic soldaţilor propriu-zişi, fondurile de risc, băncile, mogulii IT care sunt vătafi bine plătiţi ai serviciilor secrete asupra bazelor de date pe care le punem singuri, gratis, la dispoziţia lor şi, desigur, politicienii de cursă lungă, bine mufati la sponsorizări de la multinaţionale şi la statul adânc, ultrasecret şi cinic.
**sintagma „teatru de război” nu îmi aparţine (reascultaţi-l pe Petrov cel beţiv, veţi regăsi la el aceste cuvinte ca un adevărat tic verbal) şi nici nu intenţionează să rănească sentimentele cuiva care a suferit de pe urma războiului.

Autor: Gheorghe Piperea

Citiţi şi:

PLANURILE AMERICII PENTRU HEGEMONIA MONDIALĂ

Iată-ne din nou sub ocupaţie. Una mai perversă şi chiar mai ticăloasă

yogaesoteric

25 februarie 2020