Este exclus să credem că Deep State-ul nu vede imaginea care se profilează la orizont

Dacă plecăm de la premisa că administrația Biden (inclusiv cei aflați în spatele scenei) sunt globaliști fără niciun Dumnezeu, putem spune fără să greșim că aceștia subordonează Statele Unite unui scop care transcende interesele cetățenilor americani.

Este exclus să credem că Deep State-ul nu vede imaginea care se profilează la orizont. Nu vede realitatea prezentului. Sute de milioane, poate miliarde de oameni din întreaga lume încep să perceapă SUA drept stat agresor, cinic, mincinos, pregătit în orice clipă să folosească forța și banii pentru a ucide și a corupe. Mass-media militarizată și-a atins limitele în materie de fake-uri și propagandă guvernamentală. Acum poate doar să mai spoiască pe ici, pe colo, pentru ca mortul să nu arate chiar atât de rău. Rețelele de comunicare virtuală pe care Ursula von der Leyen încearcă să le controleze au devenit principala sursă de informare în dauna instituțiilor media MSM (vezi cele 258 de milioane de vizualizări ale interviului Tucker-Trump).

Marea întrebare este de ce Statele Unite comit acest gest sinucigaș, aproape ireversibil, indiferent de cine va deveni următorul președinte. De ce joacă totul pe o singură carte, cu consecințe profund distructive pentru imaginea țării și, cel mai probabil, pentru economia americană în ansamblu. Deocamdată Joe Biden și compania se bucură de sutele de miliarde câștigate din vaccinuri, armament și energie, însă pe termen lung de-dolarizarea inițiată de BRICS ar putea să îngroape nu doar Statele Unite, ci întregul occident. Ar putea să determine o scădere abruptă a nivelului de trai în capitale ca Washington, Paris sau Berlin.

Evident, nimic nu e sigur. Însă de ce Deep State-ul american (unul globalist, după cum știm) preferă să joace în forță, la risc, aproape la cacealma? De ce preferă să-i antagonizeze pe americani și să-i radicalizeze pe patrioții din întreaga lume, aducând imaginea Casei Albe și a Statelor Unite la cel mai de jos nivel din istorie?

Totuși, oamenii ăia din spatele scenei au un anumit grad de inteligență și de educație. Nu-i putem bănui de prostie. Nici măcar de lăcomie – au suficienți bani pentru câteva generații. În plus, Justiția americană le asigură protecție maximă. Și atunci, care-i explicația? De ce se comportă atât de ciudat, de ce își văd mai departe de planurile apocaliptice, complet iraționale?

Sugerez o variantă. Globaliștii gândesc pe termen foarte lung în vederea atingerii scopului suprem, Guvernul Mondial. Pe cât de dificil este traseul, pe atât de multe sunt variantele de luat în calcul. Prelungirea stării de beligeranță între țările NATO și statele BRICS ajută nu doar la coagularea celor doi poli principali de pe scena globală. În mod paradoxal, peste câteva decenii, globaliștii ar putea fi puși în situația ideală de a negocia formarea Guvernului Mondial cu doar câțiva oameni la masă – reprezentanții BRICS de la momentul respectiv. Vorba unuia ca Soros, „Eu pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?”. Iată că au găsit-o pe Ursula von der Leyen. De ce nu ar găsi și în BRICS pe cineva?

Xi și Putin vor reuși, fără mari eforturi, să strângă majoritatea statelor scârbite de politicile colonialiste ale americanilor. Așa că o perioadă vom avea pe scena globală două imense blocuri, incomparabile ca mărime și forță cu cele din perioada Războiului Rece. Se vor crea astfel, la un moment dat, condițiile ideale pentru Guvernul Mondial, în funcție de globaliștii care ar putea veni la cârmă în China, Rusia, India și celelalte puteri emergente.

Sau nu. Vom vedea. Noi sau mai degrabă generațiile următoare.

Autor: Adrian Onciu

Citiți și:
Noua ordine mondială se negociază
E vremea resetării alianțelor (I)

 

yogaesoteric
25 septembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More