Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvegia este doar un vârf de iceberg…

 

„De îndată ce copilul a fost răpit în mod «legal» este foarte posibil ca el să fie molestat sexual şi/sau violat. Cei din serviciile pentru protecţia copiilor care se ocupă de cazuri cât şi lucrătorii sociali sunt cel mai adesea vinovaţi de fraudă. Ei ascund şi distrug dovezi. Ei urmăresc în mod fraudulos să împiedice drepturile părinţilor. Toate acestea în timp ce sunt protejaţi de imunitate federală.”
Senator Nancy Schaefer

„Ceea ce descoperim în urma investigaţiilor este faptul că traficul de copii este cu mult mai extins şi cu mult mai conectat la nivel politic decât ar dori oamenii să observe sau decât ar vrea mass-media să prezinte. Tuturor le este frică deoarece responsabilii fac parte dintre cei «mari, grei şi foarte influenţi».”
Tammi Stefano, director executiv al Coaliţiei Naţionale pentru siguranţa copilului din SUA

Oameni buni, de fapt problema este că sistemul nu e doar corupt, ci e chiar satanic, de la lucrători sociali până la poliţişti şi judecători. În vreme ce unii dintre cei care aleg să profeseze în astfel de domenii sunt dedicaţi idealurilor umane de integritate morală şi ajutorare a celor aflaţi în nevoie, din ce în ce mai multe dovezi arată că se petrec, fără îndoială, unele abuzuri covârşitoare. Acestea duc la dezintegrarea unităţii familiei şi la distrugerea viitorului pentru mii de copii.

Oricât de incredibil ar părea la prima vedere pentru omul de rând, mărturiile pe care le aduc victimele, alături de investigaţiile amănunţite desfăşurate de-a lungul timpului, întăresc dovezile despre existenţa unor cercuri oculte, elitiste care abuzează şi exploatează copii. La o privire mai atentă, sub masca sistemului social de protecţie a copiilor descoperim unele dintre cele mai sumbre si cutremurătoare interese oculte, malefice, care transpar din relatările celor care au avut curajul, în ciuda presiunilor şi a ameninţărilor, să investigheze ceea ce se petrece. În SUA, mulţi copii sunt răpiţi, de multe ori chiar pe cale „legală” pentru a fi daţi spre adopţie cuplurilor de homosexuali care plătesc bani grei. Mai rău, unii dintre ei ajung să fie folosiţi în ritualuri satanice, unde sunt abuzaţi în moduri inimaginabile şi apoi, de multe ori, unii dintre ei sunt ucişi.

Printre cele mai semnificative exemple de acest gen care au fost aduse cu curaj în faţa publicului se află investigaţiile senatorului John DeCamp care, în anul 1994, a publicat cartea Conspiraţia Franklin: Abuz asupra copiilor, Satanism şi Crimă în Nebraska. În lucrarea senatorului, care a fost avocatul a doi dintre tinerii orfani abuzaţi de către unele personalităţi din elita satanică pedofilă a SUA, se află şi mărturiile lui Ted Gunderson, un fost angajat al FBI la nivel înalt. Gunderson a afirmat public în mod repetat faptul că deţine informaţii şi dovezi certe despre existenţa unui grup elitist pedofil, satanic care are multă influenţă şi este infiltrat în poliţie, justiţie, politică, guvernare şi care îşi procură copii pentru „distracţii” perverse, sau pentru participarea la ritualuri satanice. Departe de a fi cazuri singulare, abuzurile la care au fost supuse victimele care depun mărturie în lucrarea lui DeCamp confirmă faptul că sistemul care ar trebui să protejeze copiii este corupt şi de multe ori este folosit drept paravan pentru acţiuni criminale.

Vestul, în mare parte, este condus de satanişti pedofili, iar acest fapt cutremurător, pentru a putea fi oprit, este necesar să fie cunoscut de cât mai multe fiinţe umane. Sunt mii si mii de cazuri de abuzuri realizate asupra copiilor prin intermediul serviciilor pentru protecţia lor, în toată lumea, cele mai multe în SUA, Anglia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia.

Traficul sexual de copii prin intermediul serviciilor de protecţie a copilului din SUA

Nu există un coşmar mai mare pentru un părinte decât acela de a-şi pierde copilul. Majoritatea părinţilor au un instinct înnăscut de a-şi proteja copiii cu preţul propriilor vieţi. Totuşi, ce pot părinţii să facă atunci când oficiali importanţi, corporaţii imense, precum şi instituţii puternice guvernamentale se află în spatele furtului de copii şi al abuzului sexual asupra acestora?

Dave Hodges, jurnalist şi investigator din media alternativă afirma în 2014: „În anii pe care i-am petrecut investigând aceste crime împotriva umanităţii am ajuns la concluzia că mulţi dintre cei care fac parte din elita mondială nu consideră răpirea şi abuzul asupra copiilor ca fiind o crimă. Copiii noştri sunt doar nişte jucării sexuale pentru mulţi din elita mondială, fie că vorbim despre familia regală a Angliei, familia Bush, sau alţii asemenea.

Am intervievat experţi care mi-au relatat în detaliu despre modurile în care copiii noştri sunt răpiţi prin intermediul diferitelor Servicii pentru protecţia copilului (CPS) ale statului şi apoi traficaţi în cadrul unor reţele de pedofilie care servesc evenimente cum ar fi binecunoscutul Super Bowl (campionat anual al ligii de fotbal americane, urmărit de milioane de oameni) din oraşul New York. Chiar de curând FBI a prins o reţea de trafic de copii asociată cu evenimentul Super Bowl care a avut loc recent. Media corporatistă a prezentat situaţia ca şi cum problema ar fi fost rezolvată complet.

Sunt zeci de astfel de reţele de pedofilie care fură copii într-o formă sau alta, şi care apoi îi furnizează ca marfă sexuală în cadrul diferitelor sectoare ale Super Bowl-ului. De multe ori, copiii sunt exploataţi chiar sub nasul celor care se ocupă cu securitatea Ligii Naţionale de Fotbal American (NFL) şi a autorităţilor locale, deoarece «dă bine pentru afacere».”

Într-un articol pe care l-a scris în 2014, Hodges a prezentat cazul unei mame şi a fiului său în vârstă de cinci ani, caz care reprezintă un exemplu grăitor al abuzurilor flagrante pe care le poate face CPS în SUA: „Dylan a fost furat de la mama sa, Monika Wesolowski, de către CPS aparţinând statului Virginia, care a plasat în schimb copilul unui cuplu de homosexuali.

Mama a descoperit apoi că fiul său este abuzat sexual şi cel mai probabil traficat pentru sex. Cei doi tați adoptivi homosexuali au făcut comentarii, în discuțiile cu Monika Wesolowski în timpul vizitelor la care aceasta avea dreptul, despre dezirabilitatea băiețelului şi despre părui lui blond atrăgător.

Un fapt la fel de tulburător a fost să descopăr, scrie Hodges, cum CPS al statului Illinois a încercat să-i convingă pe părinţii mamei să semneze o declarație pe proprie răspundere în care aceasta era acuzată că şi-ar fi abuzat propriul copil. Oficialii CPS din Illinois au făcut afirmaţii clare prin care demonstrau că sunt «mână în mână» cu CPS din Virginia în scopul de a obţine scoaterea permanentă a lui Dylan de sub custodia mamei.

Dacă cineva îşi rezervă timpul să investigheze programul Obamacare (reforma sistemului american de sănătate) care s-a autoproclamat drept autoritatea care controlează toate cele 50 de organizaţii CPS de pe întregul teritoriu al SUA, prin intermediul Serviciilor pentru sănătate umană (Human Health Services), atunci va putea cu uşurinţă să facă legătura dintre CPS din Virginia şi Illinois în ceea ce priveşte furtul şi traficul sexual de copii.

Nu glumesc când avertizez asupra faptului că atunci când funcţionari CPS vă apar în prag ei trebuie priviţi ca oficiali care realizează răpiri federale şi care se află acolo pentru a procura copilul dumneavoastră pentru posibila sa folosire ca sclav sexual în cadrul cercurilor pedofile conduse de către elită.”

În acelaşi articol, Hodges a mai amintit un caz de necontestat care evidenţiază cât de criminale pot fi aceste cercuri pedofile ale elitei care funcţionează în America:
„Marea majoritate a americanilor cred că atunci când fostul antrenor de fotbal Jerry Sandusky din Statul Pennsylvania a primit o pedeapsă de 60 de ani de închisoare pentru cele 45 de capete de acuzare cu privire la exploatarea sexuală de minori, cazul a fost rezolvat. Aceasta este exact ceea ce industria de trafic sexual controlată de elita globală împreună cu aliaţii săi din mass-media corporatistă doreşte ca publicul să ştie.

Sandusky a fost prima dată acuzat de abuz sexual al unui minor în anul 1999. Cazul a fost investigat de către poliţia locală şi de procurorul districtual Ray Gricar, care au refuzat să înainteze cazul deşi mama presupusei victime avea casete audio cu înregistrări ale conversaţiilor explicit sexuale dintre Sandusky şi fiul său.

Mai târziu, în 2005, la cazul care fusese respins în 1999 s-au alăturat şi alte victime ale lui Sandusky, iar Gricar a redeschis investigaţiile. Puţin timp după aceea, în ziua sa liberă, Gricar a fost dat dispărut iar trupul său nu a mai fost găsit niciodată. Laptopul său a fost descoperit într-o pădurice din apropiere dar de pe el nu s-a putut lua nicio informaţie, după cum afirmă un raport al FBI.

Gricar a fost declarat, din punct de vedere legal, mort în anul 2011, după ieşirea la suprafaţă a scandalului Sandusky. Investigaţia aparentei răpiri şi asasinări a lui Ray Gricar ar putea fi descrisă politicos ca fiind incompletă. Soarta acestuia este una comună celor care investighează sau fac dezvăluiri despre reţelele mondiale pedofile.

Media corporatistă era foarte interesată de cazul Sandusky până când s-a descoperit existenţa Fundaţiei A Doua Milă (The Second Mile Foundation) şi a fost făcută publică dispariţia lui Gricar.

Fundaţia A Doua Milă a lui Jerry Sandusky (o fundaţie «caritabilă» pentru băieţii orfani sau provenind din familii cu situaţie dificilă) s-a descoperit că avea legături cu familia Bush, aflându-se printre cele mai importante «o mie de puncte luminoase» (expresie popularizată de către preşedintele George W Bush şi mai târziu numele unei organizaţii non-profit create de acelaşi preşedinte pentru a susţine voluntariatul).

Interesant de reţinut este că Marvin P. Bush face parte din comisia executivă a Asociaţiei Naţionale Universitare a Sportivilor (National Collegiate Athletic Association), cea care a selectat Fundaţia lui Sandusky în topul celor «o mie de puncte luminoase».

Membrii consiliului de administrație al Fundaţiei A Doua Milă nu au fost tocmai îndrăzneţi să iasă în faţă cu dovezi împotriva lui Sandusky pe parcursul procesului acestuia. Aceiaşi membri nu şi-au asumat responsabilitatea pentru acţiunile «entităţii» create de Sandusky care s-a descoperit că era responsabilă de exploatarea sexuală a copiilor.

Membrii consiliului nu şi-au asumat responsabilitatea de complicitate în cadrul acestor crime teribile şi niciunul nu şi-a dat demisia. Tăcerea generală care a cuprins consiliul de administrație în urma deconspirării lui Sandusky ar trebui să ne îngrijoreze.

Oare membrii acestui consiliu chiar se aşteaptă ca publicul să fie atât de naiv și să îi creadă că din 1977 până în 2011 absolut niciun oficial al Fundaţiei înafara lui Sandusky şi a copiilor abuzaţi nu a ştiut despre abuzurile care aveau loc? Reţineţi că victimele erau exploatate sexual «pe faţă, la lumina zilei».

Dar în ceea ce îl priveşte pe Ray Gricar? Cum se face că un procuror care a arătat interes pentru cazul Sandusky este dat dispărut iar asta nu declanşează imediat din partea consiliului Fundaţiei o anchetă internă?

Cel mai bun scenariu este că aceşti indivizi sunt vinovaţi de o depravată indiferenţă faţă de crimele comise de Sandusky. Cel mai rău scenariu sugerează o mușamalizare condusă de la cele mai înalte niveluri, a crimelor comise de această organizaţie.

Mai rămâne faptul că fostul procuror Ray Gricar este mort şi nu este investigată crima. Conexiunile evidente dintre Sandusky şi A Doua Milă au fost ignorate masiv de către mass-media corporatistă şi în mod uimitor nicio investigaţie cu privire la legăturile dintre Sandusky, Gricar şi A Doua Milă nu a fost vreodată efectuată.

Este de asemenea important să remarcăm cât de repede a dispărut din mass-media afacerea Sandusky imediat ce a fost relevată legătura acesteia cu Fundaţia A Doua Milă.”

Eforturilor lui Hodges pentru deconspirarea traficului de copii efectuat cu ajutorul CPS se alătură şi investigaţiile altor americani care, cu riscul vieţii lor, şi-au asumat dezvăluirea existenţei indubitabile a acestor reţele de pedofilie şi a corupţiei din cadrul CPS.

Unul dintre aceşti oameni este Tammi Stefano, director executiv al Coaliţiei Naţionale pentru Siguranţa Copilului (NSCC).

Într-un interviu difuzat în 2015 pe Buzzsaw, un canal alternativ de informare, ea a dezvăluit o mare parte din corupţia care există în cadrul Serviciilor pentru Protecţia Copiilor (CPS) şi a Curţilor de justiţie pentru Familie (Family Court). Acesta este unul dintre rarele interviuri disponibile pe internet care furnizează atât de multe informaţii despre odioasa afacere a traficului de copii şi de fiinţe umane care există în districtul Los Angeles, California şi peste tot în America.

Conform spuselor lui Stefano, „această uriaşă afacere ilegală aduce profituri mai mari decât traficul ilegal de droguri şi traficul ilegal de arme luate împreună”.

Vă oferim în continuare principalele idei expuse de Tammi Stefano cu ocazia interviului respectiv.

Serviciile pentru protecţia copilului nu protejează copiii, sute de minori fiind ucişi când se aflau în grija CPS

Atunci când există o reclamaţie de abuz asupra unui copil, forţele de ordine împreună cu CPS sunt cele două entităţi care se implică. De fapt, lucrătorii sociali din cadrul serviciilor pentru protecţia copilului nu sunt cu adevărat pregătiţi pentru a investiga abuzul asupra copiilor, deoarece aceasta este o crimă.

Americanii ar trebui să facă apel la forţele de ordine şi nu la CPS atunci când întâlnesc abuzul fizic sau sexual asupra copiilor. „În momentul în care ai sunat la CPS poţi fi sigur că investigaţia nu va fi realizată după standarde adecvate. Există şanse ca acel copil să nu fie protejat”, a spus Tammi Stefano.

Ea a mai dezvăluit că în anul 2013, în districtul Los Angeles, CPS a luat mii de copii de lângă părinţii lor şi că 570 dintre ei au fost omorâţi cât timp erau în „grija” CPS.

Copiii aflaţi în centre de plasament aduc profituri uriaşe statului

Statul California beneficiază financiar atunci când ia copii în custodie. Adulţii care sunt încarceraţi în sistemul penal costă statul în medie 48.000 de dolari per deţinut pe când un singur copil aflat în grija statului îi poate aduce finanţare de până la un milion de dolari.

Mai mult, copiilor care necesită „extra-atenţie” le sunt prescrise puternice medicamente (droguri) psihotrope. Conform unor investigaţii, unuia din patru copii aflaţi în centre de plasament li se prescriu astfel de medicamente.

Într-un caz amintit în timpul interviului, un judecător din Los Angeles a trimis fiul unei mame într-un „centru de modificare comportamentală” deoarece fusese etichetat ca fiind „sfidător”. I-au fost prescrise tratamente cu electroşocuri iar acestea fuseseră trecute în contul mamei, la un preţ de 7.000 de dolari pe săptămână. Femeia încă mai plătea taxele respective când fiul ei împlinise 23 de ani, și încă mai avea de plătit timp de 10 ani. În plus, nici la acea dată ea nu ştia unde fusese trimis fiul său pentru acele „servicii medicale”.

CPS din Los Angeles încredinţează copii în grija unor delincvenţi sexuali condamnaţi

Ziarul Los Angeles Times a publicat rezultatele şocante ale investigaţiilor lui Stefano, conform cărora 1.000 de delicvenţi sexuali condamnaţi fuseseră acceptaţi de CPS să devină părinţi adoptivi, şi asta doar în districtul Los Angeles.

CPS plasează copii în cadrul reţelelor de trafic de copii

Tammi Stefano a mai afirmat că în anul 2014, în districtul Orange din California, din 105 victime ale abuzului sexual, 65% erau în grija CPS.

„Copiii fuseseră vânduţi şi au existat cazuri în care ei fuseseră traficaţi şi de 75 de ori într-o zi. Deci copiii sunt priviţi ca nişte surse de câştig financiar.”

„În 2014 am avut un caz, o fată de 15 ani care începuse să aibă un anturaj nepotrivit. Mama sa era îngrijorată și vroia să o readucă pe calea cea bună. A sunat un prieten de la departamentul de Poliţie şi i-a spus «Hai să o speriem un pic, aş vrea să fac ceva să stiu că va fi bine şi că totul e sub control». Prietenul a sfătuit-o să sune la CPS. Aceştia au spus că trebuie să o ia de acasă şi să o ajute într-un centru specializat.

Mama s-a dus să o viziteze, în preajma Sărbătorilor, gândind că fiica ei şi-a învăţat lecţia. Dar a descoperit şocată că aceasta împreună cu alte trei fete tinere dispăruseră din acel centru CPS. Trebuie să reţineţi că gardurile unei astfel de clădiri sunt foarte înalte, uşile au coduri iar personalul este numeros. Responsabilii acelui centru i-au spus că ei nu ştiu cum au dispărut copiii şi că de fapt personalul era redus.

Femeia şi-a căutat copilul timp de un an de zile fără încetare şi a găsit-o în cele din urmă prin eforturile unei comunităţi întregi. A descoperit că fiica ei fusese abuzată, traficată, ţinută prizonieră. Ea şi cu încă trei fete din acel centru de plasament. Şi cum anume fuseseră deschise uşile pentru ca ele să fugă? CPS nu au niciun răspuns.”

Un alt fapt şocant este că în America CPS nu sunt obligate să raporteze dispariţia copiilor care se află sub tutela statului.

Stefano aminteşte despre un studiu efectuat de Alianţa Umanitară (The Humanitarian Alliance), conform căruia s-a descoperit că în maxim două zile după ce un copil a fost eliberat din centrul de plasament pentru că a împlinit 18 ani, 65%-70% dintre ei sunt capturaţi de organizații de trafic uman.

Ea este de părere că cei din cadrul CPS aranjează ca lucrurile să se petreacă astfel în schimbul unei sume de bani.
 
Adevăraţii criminali care se ocupă cu traficul de copii nu vor ca aceste informaţii să fie făcute publice

Tammi Stefano nu este singura persoană care a îndrăznit să iasă în faţă şi să dezvăluie proporțiile uriașe ale traficării sexuale a copiilor. În anul 1989, binecunoscuta publicaţie Washington Times a publicat un raport despre un presupus cerc de prostituţie pedofilă homosexuală care implica membrii ai Congresului şi ai Casei Albe din capitala Americii.

Băieţi prostituaţi au făcut turul Casei Albe înainte ca agenţi federali să fie trimişi pe străzi pentru a strânge şi a distruge toate copiile acestei ediţii a Washington Times de joi, 29 iunie 1989, în care apărea știrea șocantă cu titlul: „Anchetă despre prostituția homosexuală, sunt cercetate VIP-uri care au legături cu Reagan și Bush. «Băieți de serviciu» au făcut turul Casei Albe în toiul nopții.”

 

În cele din urmă scandalul a fost înnăbuşit şi nicio măsură clară nu a fost luată.

În anul 2010, un raport care făcea legătura dintre 5.000 de funcţionari ai Departamentului Apărării şi deţinerea de pornografie infantilă a fost deconspirat în presă, dar investigaţia a avut în vedere doar câteva sute de angajaţi ai armatei şi a fost oprită după opt luni. Senatorul Grassley a amintit despre aceasta la CNN.

Politicienii sunt conştienţi de amploarea traficului de persoane (inclusiv de copii) și au fost votate noi legi în legătură cu această problemă. În data de 29 mai 2015 a fost adoptată în SUA, după numeroase eforturi, legea S. 178, intitulată „Dreptate pentru victimele traficului de persoane” (The Justice for Victims of Trafficking Act).

Dar investigaţiile lui Tammi Stefano şi cele ale altor experţi sugerează că fondurile primite de la guvern constituie de fapt un punct important al problemei şi nu soluţia! În mod ironic, această lege ar putea să perpetueze criza şi chiar să o înrăutăţească prin investirea mai multor fonduri federale în sistemul CPS.
Vor reuşi oare, responsabilii din mediul politic şi juridic, care cunosc cu adevărat situaţia, să aducă o rezolvare acestei probleme?

Senatoarea de Georgia Nancy Schaefer a fost una dintre puţinii oficiali americani care au vorbit despre abuzurile sexuale asupra copiilor şi care a încercat să facă ceva pentru a opri aceste crime. Ea a sfârșit tragic, fiind ucisă de soțul său care apoi s-a sinucis. Cel puțin așa susține versiunea oficială, însă cumplita tragedie este înconjurată de multe întrebări care deocamdată nu au primit niciun răspuns. Condiţiile suspecte i-au făcut pe mulţi să afirme că totul a fost o înscenare pentru a o pedepsi pe îndrăzneața senatoare în urma publicării raportului scandalos Afacerea coruptă a serviciilor pentru protecţia copilului.

Nancy Schaefer a îndrăznit să lupte pentru adevăr, chiar dacă asta a costat-o postul de senator şi în cele din urmă viaţa

Nancy Schaefer a fost o oponentă înflăcărată a CPS. Ea a autorizat o investigaţie în cadrul căreia, printre altele, a descoperit următoarele:

„Separarea familiilor este o afacere în creştere din cauza faptului că guvernele locale s-au obişnuit cu aportul de dolari din taxele civile pentru a echilibra bugetele lor în continuă expansiune. Legea pentru Adopţie şi Protecţia Familiilor, care a fost aprobată de către preşedintele Bill Clinton, oferă bonusuri financiare statului pentru fiecare copil adoptat înafara centrelor de plasament. Pentru a primi aceste bonusuri, CPS locale au nevoie de mai mulţi copii. CPS trebuie să deţină marfă (copii) pe care să o poată vinde şi aceasta trebuie să fie suficientă încât cumpărătorul să aibă de unde alege.

Unele districte sunt recunoscute că oferă un bonus de 4.000 de dolari pentru fiecare copil adoptat şi un adaos de 2.000 de dolari pentru copiii cu nevoi speciale. Angajaţii lucrează astfel pentru a întreţine curgerea de dolari federali.

Centrul Naţional pentru Abuzul Copiilor şi Neglijenţei Acestora (The National Center on Child Abuse and Neglect) a raportat în anul 1998 că în cadrul mediului de adopţie au murit de şase ori mai mulţi copii decât în general şi că îndată ce aceşti copii sunt oficial plasaţi în «siguranţă», ei devin mult mai predispuşi să sufere abuzuri, inclusiv molestări sexuale decât cei din restul populaţiei.

În conformitate cu Raportul Comisiei Little Hoover din California (California Little Hoover Commission Report) din anul 2003, 30% până la 70% din copiii din centrele de plasament din California nu ţin de fapt de ei şi nu ar fi trebuit să fie luaţi niciodată din familiile lor.

Părinţii săraci sunt de cele mai multe ori ochiţi pentru a li se lua copiii deoarece nu au ceea ce este necesar pentru a angaja avocaţi şi pentru a lupta cu sistemul. A fi sărac nu înseamnă că nu eşti un bun părinte sau că nu îţi iubeşti copilul sau că acesta ar trebui să îţi fie luat şi dat unor străini.”

În acest raport, Schaefer a expus clar modul în care organizaţii precum A Doua Milă îşi procură victimele minore, plasând mai întâi copiii sub tutela statului. CPS deţin autoritatea legală – în fapt neverificată – pentru a îndepărta copiii de familiile lor cu sau fără motiv. CPS şi complicii lor, care sunt judecătorii corupţi ai instanțelor pentru minori, pot plasa aceşti copii conform propriilor interese (de exemplu, la Casa Franklin, Oraşul Băieţilor, Casa Elm, Fundaţia A Doua Milă etc.), acolo unde au loc orori inimaginabile.

Citiţi şi:

Operaţiunea Franklin – cercul politicienilor pedofili

Persoane de rang înalt din Europa se distrează vânând – în mod sadic – şi omorând copii dezbrăcaţi???

Cei puternici şi bogaţi îşi fac de cap în tabăra de la Bohemian Grove

 

yogaesoteric
29 iunie 2016