Eticheta SECTĂ se lipeşte uşor
Grupările spirituale sunt catalogate abuziv drept secte,
iar cuvântului SECTĂ i se alocă forţat o conotaţie negativă!
un articol de Mihaela Gheorghiu
Pe 30 mai 2001 în Franţa s-a adoptat în cadrul Adunării Naţionale o lege destinată întăririi dispozitivului de luptă contra ,,grupărilor cu caracter sectar”. Este vorba de fapt de grupările cu orientare spirituală, catalogate drept secte în mod abuziv, pentru a putea fi supravegheate şi denigrate. Această lege a fost foarte mult criticată atât în Franţa şi înafara Franţei întrucât conţine foarte multe încălcări ale libertăţii de conştiinţă, de exprimare, de asociere şi de religie. E vorba, desigur, de acelaşi curent al supravegherii şi oprimării grupărilor spirituale sau esoterice. O manevră tactică eficientă este aceea de a le declara pe toate ca fiind „secte”. De aici şi legea despre care vorbim!
Această lege avertizează chiar de la început că: ,,dificultatea de a defini noţiunea de sectă a determinat Comisia să reţină doar o serie de indicii care fiecare ar putea duce la lungi discuţii. Preferăm deci, cu riscul de a ridica multe suspiciuni sau de a proceda la o analiză parţială a realităţii, să reţinem sensul comun pe care opinia publică îl atribuie acestei noţiuni”. Noţiunea de sectă este atât de dificil de definit încât mulţi sociologi nici nu o folosesc, preferând termenul de ,,noi mişcări religioase” sau ,,noi mişcări spirituale”. Trebuie să recunoaştem că aceste afirmaţii evazive nu prea sună a text de lege!
Deşi recunoaşte acest lucru, Comisia în cauză, şi nu numai ea, nu se sfieşte să utilizeze din plin cuvântul sectă. Cu câtă „prudenţă” şi „rigoare metodologică” tratează legislativul francez o problemă atât de delicată şi cu implicaţii atât de vaste asupra vieţii unor oameni! Nici unul dintre parlamentari nu se întreabă dacă această reprezentare a opiniei publice corespunde realităţii. Probabil din simplul motiv că această opinie publică a fost atent manipulată înainte în direcţia dorită, prin mijloacele cunoscute atât de bine şi de noi (presă, televiziune, declaraţiile unor ,,experţi”).
Mai mult decât atât, referitor la cele zece indicii enumerate nu se specifică nicăieri câte trebuie întrunite pentru a putea decide dacă o organizaţie este sau nu sectă. Ca să nu mai vorbim de faptul că ,,fiecare dintre indicii poate duce la lungi discuţii” după cum recunosc chiar cei care le-au stabilit.
Cum recunosc francezii o „sectă”?
Să vedem care sunt aceste 10 faimoase indicii bazându-ne pe prezentarea critică făcută de Raphael Verrier în articolul ,,Remediul otrăvit al unui rău imaginar”. Nu de alta, dar într-o zi ne-am putea trezi că vor fi preluate şi de legislaţia românească.
Indiciul 1: „Destabilizare mentală”
Pentru ca această noţiune să aibe un sens ar fi necesar să ştim dacă adepţii erau stabili mental înainte de a intra în gruparea respectivă, lucru realizabil doar dacă s-ar face o expertiză psihiatrică în masă. În plus, chiar comisia în cauză consideră că sectele ,,oferă răspunsuri la nevoi importante generate de criza modelului de dezvoltare din societatea occidentală, de bulversarea structurilor familiale, de nevoia de ameliorare a performanţelor individuale, care toate duc la dorinţa de a se transforma pentru a transforma lumea”. Această precizare nu face decât să arate că de fapt societatea în care trăiesc este cea care îi destabilizează mental pe oameni şi nu intrarea într-o grupare. Dacă ţinem cont că orice transformare implică o etapă în care vechile structuri trebuie să dispară pentru a fi înlocuite de altele noi, trebuie să admitem că în unele cazuri acest proces ar putea amplifica unele tulburări deja existente. Ce vină are terapeutul dacă în timpul unui tratament ies la iveală afecţiuni pe care pacientul nici nu ştia că le are?
Pornind de la acest ,,indiciu” s-a cerut de către senatorul About şi deputatul Picard introducerea unui nou delict, acela de ,,manipulare mentală”. Ministrul internelor şi-a manifestat atunci pe faţă opoziţia atrăgând atenţia că se pun în pericol libertăţile garantate de constituţie fiind vorba de o noţiune imprecisă ce poate duce la multe interpretări. Includerea acestui nou delict fusese cerută şi în 1994 de U.N.A.D.F.I., una dintre principalele asociaţii anti-secte (vezi Adevăratul rol al asociaţiilor de informare asupra sectelor). Atunci fusese invocat ca model delictul de ,,plagio” (aservire mentală) din codul penal italian. Ceea ce nu se precizase însă era faptul că acest delict fusese creat de regimul fascist italian în 1930 şi că în 1981 el fusese scos din codul penal italian de Curtea Constituţională.
Datorită viilor critici venite atât din partea unor parlamentari cât şi din partea religiilor tradiţionale, pe 25 ianuarie 2001 conceptul de manipulare mentală a trebuit să fie înlocuit cu acela de ,,stare de dependenţă”. Deşi numele fusese modificat conţinutul era cam acelaşi. Iniţial manipularea mentală era definită ca ,,faptul de a exercita în cadrul unui grup sectar presiuni grave şi repetate asupra unei persoane cu scopul de a crea sau a exploata o stare de dependenţă şi de a determina persoana, cu sau împotriva voinţei sale la un act sau o abţinere care i-ar aduce prejudicii grave”.
Acum starea de dependenţă a fost definită ca ,,exercitarea de presiuni grave şi repetate sau aplicarea de tehnici care pot altera judecata”. Al doilea concept pare şi mai departe de a clarifica problema. Nu face decât să orienteze lucrurile pe un alt făgaş, acela al mult invocatei ,,spălări de creier”. Spălarea de creier ar viza ştergerea amintirilor cuiva pentru a-i reforma personalitatea şi fusese denunţată de soldaţii americani ce căzuseră prizonieri în timpul războiului din Coreea. Ea implică însă reţinerea victimei ca prizonier, ori în ceea ce priveşte ,,sectele” nimeni nu vorbeşte de constrângere ci cel mult de seducţie, cu alte cuvinte de consimţământul ,,victimelor”.
Nimeni nu pare capabil să stabilească în ce constau acele tehnici susceptibile a aduce prejudicii sau a altera judecata. Şi atunci cum să pedepseşti ceva ce nu este nici măcar definit? În plus, nimeni nu pare deranjat de tehnicile utilizate în publicitate sau în campaniile electorale care au drept scop influenţarea comportamentului. Probabil că din moment ce beneficiile sunt în favoarea companiilor şi a statului nu mai este vorba de delicte.
Indiciul 2 ,,Caracterul exorbitant ale cerinţelor financiare”
Rostul acestui indiciu este să denunţe acumularea de fonduri a grupărilor spirituale pornind mai ales de la prejudecata că o organizaţie nu este spirituală decât dacă manifestă un dezinteres total faţă de bani. Nici unul dintre parlamentarii care au construit aceste indicii nu îşi pune problema că unele grupuri pot pune pur şi simplu într-un mod diferit această problemă a banilor şi a religiei. Adepţii sectei raelienilor din Franţa erau solicitaţi să doneze 7% din veniturile lor lunare pentru construirea unei biserici. O persoană care merge la un psihanalist plăteşte 200 de franci pe şedinţă şi este obligată odată ce se implică în acest proces să vină la psihanalist de 2 ori pe săptămână şi să plătească şedinţele indiferent dacă participă sau nu. Se ajunge în medie la un procent de 7% din venitul lunar cheltuit pentru psihanaliză. Ce diferenţă există între cele două? Nu ar fi nici una dacă una dintre ele nu ar fi considerată sectă.
În plus, se revine la vechea problemă a preţului corect raportat la utilitatea sau efectul produsului, aspecte care sunt extrem de subiective în funcţie de valorile, nevoile şi puterea financiară a fiecăruia. Ce să mai spunem atunci de cumpărătorii de suveniruri care dau bani grei (raportat la valoarea produsului) pentru o sticlă cu aer de Napoli sau pentru statuete ale libertărţii? Cineva care nu este amator de astfel de suveniruri va găsi că faptul de a plăti chiar şi un leu pentru aşa ceva este o prostie.
Indiciul 3: ,,Inducerea rupturii de mediul de origine”
Aici este inclusă ruptura copiilor de părinţii lor în urma intrării într-o astfel de grupare. Este uimitor faptul că mediul de origine este de fiecare dată considerat bun şi noul mediu considerat rău. Mai uimitor este faptul că se consideră normal ca aceşti copii, în realitate adulţi în toată firea să aparţină pentru toată viaţa familiei de origine şi nu lor înşişi. Ce libertate le mai rămâne oamenilor dacă nu li se dă dreptul să îşi aleagă prietenii, preocupările, mediul în care doresc să trăiască? De ce nu sunt condamnate şi rupturile de familie ce caracterizează intrarea în orice ordin monahal, fie el catolic sau ortodox?
Termenul de mediu de origine nu este nici el precizat întrucât nu se face referire la părinţi ci poate fi inclusă aici zona geografică şi mediul social în care s-a născut respectiva persoană. Ce s-ar putea spune atunci despre companiile care le oferă angajaţilor posibilitatea de alege între şomaj şi a lucra în alt oraş sau chiar în altă ţară. Nu este aceasta o inducere a rupturii de mediul de origine?
Indiciul 4: ,,Atingeri aduse integrităţii fizice”
Nu se precizează dacă este vorba de atingeri consimţite sau impuse. Dacă ar fi vorba de afectarea consimţită a integrităţii fizice atunci am putea adăuga pe listă tatuajul şi piercingul atât de încurajate de moda actuală. Dacă este vorba de cele impuse se pune întrebarea dacă ele mutilează sau nu? Dacă atingerea adusă integrităţii fizice îi şochează atât de mult pe parlamentari, cum de este exclus de pe lista sectelor iudaismul care practică circumcizia noilor născuţi? În acest caz nu este vorba de o atingere adusă integrităţii fizice a unui copil lipsit de posibilitatea de a alege?
Indiciul 5: ,,Înrolarea copiilor”
În viziunea parlamentarior aceasta presupune plasarea copilului într-un context educaţional univoc, care limitează pătrunderea altor factori şi împiedică formarea unei viziuni critice asupra dogmelor şi practicilor sectei. Ar trebui însă să se recunoască faptul că orice proces educaţional implică în realitate prezentarea selectivă a anumitor valori, cunoştinţe şi practici care să permită o bună integrare a copilului în mediul social căruia îi aparţin părinţii. Oricum, oricărui copil i se impun automat valorile şi modul de viaţă al părinţilor şi a grupului de apropiaţi. Cum ar putea fi calificate atunci organizaţiile de tineret ale partidelor politice sau cluburile sportive ce îşi selectează şi formează membrii de la vârste fragede?
În plus, acest indiciu este în contradicţie cu indiciul 3. Oricum ai pune această problemă tot în defavoarea sectelor este: dacă copiii rămân în cadrul grupării înseamnă că au fost îndoctrinaţi de mici, dacă părăsesc secta, conform criteriul 3 ar însemna că nu fac altceva decât să intre într-o nouă sectă, doar că aceasta este mai mare şi acceptată de majoritate.
Indiciul 6: ,,Discurs mai mult sau mai puţin anti-social”
Ce înseamnă acest anti-social? Şi de ce nu poate fi specificat acel mai mult sau mai puţin?
În primul rând este denunţată puternica coeziune internă a acestor grupări. În al doilea rând li se reproşează faptul că denunţă caracterul periculos şi pervers al societăţii actuale. ,,Ar trebui poate să le amintim parlamentarilor francezi că îşi datorează scaunul pe care îl ocupă astăzi revoluţiei franceze, adică exact unor persoane care au denunţat la acea vreme caracterul pervers şi periculos al societăţii monarhice. Frica de celălalt, de cel care este diferit, a luat multe forme: uneori a fost vorba de pericolul roşu (comunismul), apoi de cel galben, mai nou este vorba de pericolul islamist. Acest comportament paranoic este echivalent cu a percepe că tot restul planetei te poate invada oricând şi este un pericol prezumptiv”.
Indiciul 7: ,,Tulburarea ordinii publice”
Ordinea publică este definită ca ,,respectarea liniştii, securităţii, curăţeniei şi moralităţii publice”. În 1985, Consiliul de Stat a refuzat să recunoască organizaţiei Martorii lui Yehova statutul de asociaţie, pe motiv că are o activitate care nu este conformă cu ordinea publică şi interesul naţional. Din moment ce această organizaţie propovăduieşte în mod deschis pacifismul şi anti-militarismul, se poate deduce că interesul naţional este contrar acestor comportamente. E de înţeles atunci de ce războaiele sunt încurajate fiind considerate comportamente care nu afectează în nici un fel liniştea, siguranţa, curăţenia şi moralitatea. Un alt aspect reproşat martorilor lui Yehova a fost refuzul de a face transfuzii de sânge, ori această obligativitate nu este stipulată de nici o lege. Oare aduce el mai multe prejudicii ordinii publice decât hotărârea papei de a condamna public utilizarea prezervativelor, lucru ce afăcut ca mulţi catolici să nu le mai utilizeze şi a crescut şansele ca tot mai mulţi copii să se nască cu SIDA?
Indiciul 8: ,,Importantă implicare în contestaţii judiciare”
Întrucât sunt supuse la multe discriminări, multe dintre aceste grupări acţionează în justiţie pe cei care le aduc calomnii sau prejudicii,. De altfel foarte multe companii sau partide politice sunt implicate în procese intentate pentru motive mult mai puţin grave decât cele de mai sus.
Indiciul 9: ,,Eventuala deturnare a circuitelor economice tradiţionale”
Această formulare este cea mai elocventă pentru caracterul inchizitorial al Comisiei în cauză. În loc de fapte clar stabilite sunt invocate bănuieli, supoziţii, eventualităţi. Oare câte dintre partidele politice, companiile sau serviciile secrete nu au fost implicate măcar o dată în afaceri ilicte? Poate că tradiţional se referă chiar la stilul obişnuit de lucru al acestora, stil ce ocoleşte de multe ori circuitele legale. Într-o societate în care cel care are cele mai bune idei în materie de marketing supravieţuieşte, cum ar trebui calificate inovaţiile comerciale de tipul francizei sau transformării clienţilor în distribuitori?
Indiciul 10: ,,Tentative de infiltrare a instituţiilor publice”
Comisia este îngrijorată de faptul că membrii ai acestor secte ar putea accede la funcţii publice sau că organismele afiliate sectelor ar putea obţine subvenţii sau ar putea câştiga licitaţii publice. Ori a le scoate din competiţie în acest mod înseamnă de fapt a le discrimina, adică a nu le acorda aceleaşi sanse ca şi celorlalţi care se bucură de o suţinere mult mai puternică din partea aparatului de stat. S-ar putea crede că instuţiile publice se tem atât de multe de transformare încât exclud din start orice viziune neconformă cu standardele ce ar putea veni chiar din interiorul lor. La urma urmei, toţi cetăţenii în slujba cărora ar trebui să se afle aceste servicii publice şi nu funcţionarii ar trebui să decidă pe cine plătesc din propriile buzunare.
După ce a uzat mai mulţi de ani de cuvântul sectă, M.I.L.S. (Misiunea parlamentară de luptă contra sectelor) dă totuşi o definiţie a acestui concept în raportul pe anul 2000. Secta ar fi o ,,asociaţie cu structură totalitară, care îşi declară sau nu obiectivele religioase şi al cărui comportament aduce atingere drepturilor omului şi echilibrului social”. Prin ,,structură totalitară” se înţelege ,,supunerea completă faţă de o autoritate care este exercitată fără control”. Apare întrebarea: control din partea cui? În definitiv, dacă anumite persoane doresc neapărat să se supună cuiva, ar trebui să fie libere să o facă, e un lucru care le priveşte doar pe ele. Se vede astfel cum chiar conceptul de libertate impus cu forţa duce de fapt la o încălcare a libertăţii.
Raphael Verrier îşi încheie astfel prezentarea: ,,Nu există decât un singur mod de a fi liber: acela de a trăi conform propriilor convingeri, bucurându-te de aceleaşi drepturi şi datorii ca orice alt cetăţean”. Şi adăugăm noi, atâta timp cât libertatea rămâne doar un cuvânt mare utilizat pentru a îngrădi oamenii nu poate fi vorba de libertate. Din păcate însă, tot mai multe lucruri din cele ce se petrec în jur dovedesc că ,,libertatea este dreptul de a face numai ceea ce permite legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, facută la timpul potrivit, va pune toată libertatea în mâinile noastre (ale francmasoneriei mondiale), deoarece legile vor nimici sau vor face cu putinţă ceea ce o să ne fie nouă plăcut” (Protocoalele maeştrilor francmasoni)
Citiţi şi:
Sectă sau cale spirituală? O analiză comparativă de Gregorian Bivolaru.
Sectă, un cuvânt capcană
februarie 2004
yogaesoteric.net