Euro va distruge până la urmă UE
Moneda unică europeană a fost salvată, însă problemele din ultimii ani au afectat grav economia zonei euro și au creat dezechilibre politice periculoase, prin urmare 2013 va fi un an extrem de turbulent, a avertizat miliardarul şi francmasonul George Soros, prezent la Forumul Economic Mondial desfășurat în Davos.
Deși s-a retras din activitatea de investitor, concentrându-se pe dezvoltarea fundației sale, Soros are un cuvânt greu de spus în economia mondială, fiind recunoscut pentru atacul asupra lirei sterline, în anii 1980.
Potrivit spuselor sale, intervenția Băncii Centrale Europene pentru salvarea monedei unice, doar după ce și-a dat acceptul și cancelarul german, Angela Merkel, și-a atins scopul, însă a „deteriorat” continentul care o folosește. „Germania a făcut minimul necesar pentru a salva euro”, a comentat Soros.
Rezultatul acestor intervenții este o zonă euro împărțită în creditori – țări precum Germania, Olanda și cele scandinave – și debitori – Grecia, Italia, Spania, Portugalia și Irlanda. „Creditorii controlează totul și, din păcate, se ceartă pentru o politică de austeritate care este contraproductivă”, a precizat miliardarul, citat de Daily Beast.
În timp ce BCE și Fondul Monetar Internațional (FMI) au efectuat reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe, drept condiție pentru oferirea de sprijin financiar, „datoriile excesive nu pot fi reduse prin reducerea produsului național brut”, a subliniat Soros. Astfel, miliardarul este de părere că austeritatea împinge zona euro spre recesiune, care va agrava tensiunile politice.
În prezent, pericolul este ca Uniunea Europeană, o asociație voluntară a unor state egale, să se divizeze într-un sistem în care există un „centru” și o „periferie”, avertizează Soros. Centrul ar controla politicile la nivelul UE, iar țările din periferie s-ar regăsi permanent într-o poziție inferioară, de subordonare.
De asemenea, încep să apară probleme între statele din Europa și alte țări dezvoltate, existând, deja, un „război incipient al monedelor”, a precizat Soros. El a asemănat situația din prezent cu cea de dupa cel de-al doilea Război Mondial, când SUA și alte state dezvoltate controlau fluxul de capital și au impus țărilor în curs de dezvoltare o disciplină fiscală aspră.
„Problema politică a Europei este că țările creditoare, în special Germania, sunt la conducere. Efectiv, nimic nu poate fi propus la nivel european fără să-și dea Germania acordul”, a spus investitorul.
Soluția financiară la problemele europene „nu este acceptabilă din punct de vedere politic și, pe termen lung, este intolerabilă. Astfel, euro riscă să distrugă Uniunea Europeană”, a avertizat Soros.
Spre deosebire de alte bănci centrale, BCE nu practică o relaxare a politicilor monetare. În Japonia, banca centrală încearcă să-și devalorizeze yenul, pentru a majora exporturile. „Este o provocare directă pentru Germania”, a spus Soros, având în vedere că cele două țări sunt concurente directe la exporturile produselor de calitate ridicată.
„Divergențele dintre yen și euro se vor agrava și acest lucru va avea un efect negativ asupra performanței Germaniei”, a adăugat miliardarul, care a subliniat că astfel s-ar putea ajunge la tensiuni între Germania şi Japonia.
Articol preluat din Revista Lumea.
Citiţi şi:
Criza europeană, datoriile suverane şi moneda euro
yogaesoteric
13 mai 2013