Europa aşa cum aceasta este acum nu are niciun motiv să existe

 

A vorbi despre Europa cu Vaclav Klaus înseamnă a te confrunta cu cei care au văzut continentul divizat, fragmentat, jefuit de ideologiile secolului XX şi, în cele din urmă, reunit sub acel steag albastru pe care l-au criticat chiar din primul moment. De când a început să arunce sămânţa euroscepticismului, atât în calitate de prim-ministru cehoslovac, cât şi ca preşedinte al Republicii Cehe (2003-2013). Pur şi simplu în cel mai incorect mod din punct de vedere politic, el susţine că, pentru a ne salva Europa ca entitate, este necesar să se desfiinţeze Uniunea Europeană ca superstructură şi să se treacă la o cooperare liberă între actualele ţări membre, păstrând libertatea de mişcare, fără a elimina frontierele. Un interviu publicat de Il Giornale.

– Domnule preşedinte Klaus, după dihotomia dreapta/stânga, următoarele alegeri europene vor fi cele ale poporului împotriva elitelor?
– Deşi diviziunea fundamentală a politicii de azi are o dimensiune verticală, nu cred că noţiuni precum dreapta şi stânga sunt depăşite. Şi nu vor fi nici în viitor. Se schimbă doar forma.

– În ce fel?
– Elitele despre care vorbim, de exemplu, nu sunt informe. Dimpotrivă, ele sunt efectiv forţe de stânga, chiar dacă pretind că nu ştiu.

– Şi vor dispărea în secretul urmei…
– Nu cred. Mă aştept ca forţele eurosceptice să obţină rezultate mai bune decât în trecut, însă partidele pro-UE vor rămâne majoritare.

– Aşadar, nu va exista nicio Europă a Naţiunilor?
– Nu. Nu vor exista schimbări atât de profunde. Nici chiar formarea unei potenţiale noi constelaţii împotriva UE, în cadrul Parlamentului European, nu va fi suficientă. Avem nevoie de modificări profunde în mentalitatea cetăţenilor.

– Care ar fi reţeta dvs. pentru a transforma Europa?
– Problemele Uniunii au multe dimensiuni. La nivel legislativ, ar fi necesar să ne întoarcem la o abordare pre-Maastricht (şi, bineînţeles, să ne luăm la revedere de la Tratatul de la Lisabona). În plus, cei doi piloni principali ai „unificării” din epoca recentă – Convenţia Schengen şi moneda euro – ar necesita să fie revizuiţi. În cele din urmă, ar fi necesar să combatem migraţiile în masă şi să restabilim puterea de luare a deciziilor în statele naţionale.

– Cu alte cuvinte, să o luăm de la început…
– E destul să citim manuscrisul lui Emmanuel Macron pentru a realiza că Europa, aşa cum e acum, nu are niciun motiv să existe. Nu numai că este greşită, dar e extrem de periculoasă. În esenţă, europenii doresc să transforme Uniunea într-un subiect şi mai progresist, mai reglementat, mai birocratic, mai antidemocratic. Ţări precum Italia – la fel ca şi Republica Cehă – ar fi necesar să lupte împreună pentru a schimba actualul model de integrare europeană. Dacă efortul nostru comun ar eşua, atunci abandonarea UE ar deveni o opţiune. Pentru a înţelege acest aspect, e destul să privim cele două decenii de stagnare şi performanţele economice slabe suferite de ţara dvs. după adoptarea monedei euro.

– Sunteţi considerat tatăl suveranismului în Europa. Pentru a defini teoriile dvs. politice a fost creat şi un termen: «klauzismul». Ce lider european reprezintă cel mai bine această doctrină?
– Mă flatează faptul că sunt considerat părintele «klauzismului». De fapt, în urmă cu 28 de ani, atunci când am fondat Partidul Civic Democrat, eram pur şi simplu un conservator din punct de vedere politico-cultural şi un liberal în economie. În realitate, ideologia mea, care place atât de mult bazelor militante, nu are mulţi susţinători în rândul politicienilor. Să spunem că, deşi nu este un klauzist, dialoghez adesea cu domnul Orban. Avem puncte de vedere în comun.

– În legătură cu Grupul de la Vişegrad. Forţele de stânga de pe continent consideră că acel bloc este unul dintre principalele probleme ale Uniunii Europene. În special în ceea ce priveşte poziţiile referitoare la imigraţie şi redistribuţia imigranţilor, ce părere aveţi?

– Redistribuirea migranţilor este o idee progresistă inacceptabilă, care vizează restructurarea etnică a continentului nostru şi erodarea treptată a identităţilor naţionale. În loc să protejeze graniţele UE, elitele europene propun acest proiect de inginerie socială care ameninţă istoria, cultura şi tradiţia fiecărui stat. Ţările din Grupul de la Vişegrad se confruntă îndeaproape cu astfel de ideologii şi sunt reticente să repete din nou experienţe similare.

– Din Statele Unite până în Ungaria sau în Australia, măsurile de supraveghere şi protecţie a frontierelor sunt în creştere la nivel mondial. Este aceasta direcţia corectă de urmat pentru a pune capăt crizei migraţiei?
– Toate societăţile se bazează pe graniţe, frontiere, porţi, garduri, ziduri. Este imposibil să scăpăm de ele. Am trăit ani de zile de cealaltă parte a Cortinei de Fier şi totuşi nu ne-am gândit niciodată să teoretizăm o reducere totală a graniţelor.

– Calea cea mai simplă de a-i opri pe migranţi nu ar fi cea de a susţine mai mult statele africane?
– Nu cu ajutoare umanitare, o adevărată risipă de bani care ajung în buzunarele politicienilor şi birocraţilor corupţi. Singura formă de ajutor eficient este comerţul liber cu aceste ţări, fără cote, fără limite, fără bariere democratice şi fără a impune standarde sociale, de mediu şi de altă natură.

– Guvernul italian este adesea acuzat că face cu ochiul Rusiei. Dvs., care aţi trăit ca protagonist primele faze post-sovietice, reuşiţi să o consideraţi un interlocutor?
– Am suferit timp de mai multe decenii dominaţia imperială sovietică. Acesta este probabil şi motivul pentru care suntem hipersensibili faţă de Rusia. Cu toate acestea, suntem conştienţi de schimbările importante care au avut loc de la căderea comunismului. Ar fi necesar să le recunoaştem şi să le respectăm. Ele nu sunt suficiente, dar nici neglijabile. Sunt convins că este logic să acceptăm Rusia ca o ţară cu propriile ambiţii şi interese. Foarte probabil, Italia face aceasta mai bine decât alte ţări europene.

– Şi cum rămâne cu alte superputeri? Consideraţi China şi India ca fiind oportunităţi sau potenţiale ameninţări?
– China, India, Rusia şi toate celelalte ţări din BRICS ar fi necesar să fie parteneri normali. Ceea ce aş vrea să resping puternic este idee de a ajunge să conducem un nou Război Rece. Noi ştim ce înseamnă, am fost victimele acestuia.

– Există un pericol de islamizare a Europei?
– Islamul este o religie care este normal să fie respectată, islamismul este o ameninţare. Este bine să fie limitat şi să nu fie importat – cu atât mai puţin intenţionat – în Europa. În general, consider că multiculturalismul este o ideologie colectivistă de stânga a epocii moderne. Dar, pentru a fi sincer, este nevoie să recunosc că multiculturalismul este o consecinţă a tragicului mod de gândire post-modernă, care include şi universalismul artificial, ce prevede dominarea culturii occidentale.

Citiţi şi:

România, la momentul adevărului: America sau UE?

Întocmai precum Uniunea Sovietică în 1991, UE se află în pragul colapsului

 

yogaesoteric
10 mai 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More