Eurovision – organ de propagandă

Alegerile din mai multe țări europene au păpat din audiența festivalului Eurovision Song Contest ținut de data aceasta la Malmo, în Suedia, o țară intrată cu mult elan în NATO. Multă lume n-a înțeles prea multe din costumațiile trăznite, din melodiile nemuzicale, din textele incoerente. Asta a și făcut ca elvețianul Nemo cu al său cântec „The code” și cu a sa costumație să provoace mai multă bucurie în Țara Cantoanelor și multe ridicări din umeri prin celelalte țări mai puțin atinse de progresism și LGBT.

Ce-o fi și asta? Muzică, circ? Science fiction sau mesaje progresiste? Aiureala propagandistică a festivalului Eurovision a început cu Conchita Wurst, interpretată de Tom Neuwierth, la ediția din 2014, un cântăreț austriac travesti. Șocul a fost enorm, dar n-a depășit nivelul audienței. Probabil că EBU (European Brodcasting Union) a considerat Conchita Wurst drept o mare lovitură (probabil și singura din anodina sa existență) și a urmat aceeași linie.

Insistența cu care EBU și Eurovision Song Contest țin aceeași linie este de natură să ne pună pe gânduri. Prea seamănă festivalul cu orientările mai noi ale Comisiei Europene. Prea multe repere LGBT, identitate de gen, globalism și progresism de parcă țările membre ar trăi o disperată nevoie de modernizare în stilul universităților americane (unde curentul s-a mai domolit).

Vrând-nevrând, am ajuns foarte aproape la Festivalul de la Mamaia și la Cerbul de Aur de la Brașov din anii Epocii de aur.

„Să se vadă realizările poporului român și să promovăm trăsăturile Omului nou”, ar fi spus cineva.

Eurovision Song Contest seamănă și el cu un concurs care a devenit organ de propagandă european. Sunt convins că EBU funcționează și pe cotizațiile membrilor, dar și pe fonduri europene. După cum arată, n-ai zice că Eurovizion este altceva decât organ muzical de propagandă al Comisiei Europene, gata să devină guvern european.

Ca să nu mă bănuiți de ostilitate exagerată față de închipuiți fără talent, mă rezum la preluarea câtorva păreri de pe net:

„«The Code» este o melodie a cântărețului elvețian Nemo, lansată pe 29 februarie 2024 prin Better Now Records. A fost descris de Nemo ca un cântec care detaliază experiența lui de a se împăca cu identitatea lui non-binară. El a reprezentat Elveția la Eurovision Song Contest 2024, unde a câștigat concursul cu 591 de puncte. În acest proces, cântecul a devenit primul cântec victorios pentru țară din 1988 și primul cântec câștigător care a fost cântat vreodată de o persoană deschis non-binară.”

Și vă propun să citiți și ce zic unii critici despre această mini operă de propagandă a confuziei:

„«Codul» a fost în mare parte bine primit. Într-o recenzie Wiwibloggs care conținea mai multe recenzii de la mai mulți critici, cântecul a fost evaluat cu 8,83 din 10 puncte, câștigând clasamentul anual al site-ului pentru acel an. Doron Lahav de la ESC Beat a clasat piesa pe locul opt din cele 37 de intrări care au concurat la Eurovision 2024, lăudând abilitățile vocale ale lui Mettler, dar admițând că subiectul cântecului și fuziunea stilurilor muzicale «s-ar putea să fie prea complicate pentru a fi digerate». Glen Weldon, autor pentru National Public Radio (NPR), a considerat cântecul favorit pentru a câștiga concursul, lăudând amestecul de stiluri multiple din cântec și declarând că are «toate caracteristicile unui showstopper». În schimb, Jon O’Brien, un autor pentru Vulture, a clasat cântecul pe locul 22 din 37 de cântece, afirmând că, în timp ce cântecul a avut un «mesaj grozav de libertate, identitate de sine și acceptare», el a considerat că «se pierde într-un amestec de tobe și bass, opera pop, Eurorap și The Greatest Showman, care te-ar putea lăsa să ajungi la ibuprofen»”.

Autor: Cornel Nistorescu

Citiți și:
Finala Eurovision 2024 a fost în esență un ritual demonic
Eurovision 2024 a depășit orice sacrilegiu ritual!

yogaesoteric
29 mai 2024