«Evitaţi să staţi mult timp în acest câmp electromagnetic» – indică aparatul de măsurare a radiaţiei câmpului electromagnetic a unui telefon 4G


Ce implică tehnologia 5G, ce riscuri de sănătate presupune şi care ar fi beneficiile ei sunt câteva dintre subiectele aduse în discuţie în cadrul unei emisiuni de la TVR2, care i-a avut ca invitaţi pe Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei ProConsumatori şi pe Mădălina Apostol, inginer în automatică şi cercetător în domeniul neuroştiinţelor.

În ciuda intervenţiilor de multe ori neinspirate ale reporterei, cei doi au reuşit să expună o parte din pericolele tehnologiei 5G. Interviul a cuprins şi un aspect practic, concludent asupra efectelor nocive ale telefoanelor mobile, şi anume s-a măsurat şi s-au prezentat în direct rezultatele măsurării radiaţiei câmpului electromagnetic emis de un telefon 4G, atât la pornirea telefonului cât şi la transferul de date. Redăm mai jos transcriptul interviului.

Reporter: Trăim în secolul vitezei, într-o epocă în care este necesar să te mişti repede, în care totul pare pe fast-forward, adică mâncăm la minut, totul este fast-dinning, fats-food, iar noi vorbim astăzi despre 5G cu doi oameni care ştiu bine despre aceasta, dna Mădălina Apostol şi dl. Costel Stanciu. Dna este cercetător, a venit şi cu un aparat care îl ţine în mână. Dle Stanciu am văzut că sunteţi foarte activ în social media. Aş vrea să ne explicaţi ce înseamnă 5G, cu ce este diferită această tehnologie? Cu ce este mai bună sau mai puţin bună decât 3G, 4G?
Costel Stanciu: Tehnologia 5G este o tehnologie militară, despre efectele căreia numai armata are cunoştinţă, atât asupra ecosistemului din care facem şi noi parte. Se deosebeşte de celelalte tehnologii – 1G, 2G, 3G, 4G, prin modul de transmitere a informaţiei.

Rep: Adică, ce face ea?
C.S.: Informaţia se transmite sub forma unor fascicule de tip laser, adică funcţionează pe principiul laserului. Laserul foloseşte lumina, tehnologia 5G foloseşte unda electromagnetică. Amplifică. Adică randamentul este foarte mare. Pierderile sunt foarte mici.

Rep: Bun. Şi de ce este toată discuţia asta, poate la noi mai puţin, că unii oameni când aud de 5G spun „wow, ce tare!”, iar alţii sunt îngroziţi? Din punct de vedere tehnologic, 5G înseamnă viteză, înseamnă viteză din toate punctele de vedere – de acces, de transmitere – pentru tot felul de chestii pe care astăzi nu le avem, dar… Şi aici la „dar” vă rog să mă ajutaţi.
C.S.: Dar nu există studii din care să reiasă care sunt efectele acestor câmpuri electromagnetice generate de tehnologia 5G asupra vieţii, asupra ecosistemului. Noi am avut şi o conferinţă pe… (i s-a tăiat vorba)

Rep:
Dar pentru celelalte 2-3-4G existau studii?
C.S.: Există. Pentru celelalte tehnologii există studii. Peste 10.000 de studii s-au realizat în ultimii 70… (de ani – n.r.) (reportera iar nu a lăsat invitatul să termine propoziţia)

Rep: Şi astea-s bune?
C.S.: Nu sunt bune.

Rep: Nici unele?
C.S.: Nici unele.

Rep: Dar nu ne-am ridicat împotriva lor. Dimpotrivă, le-am folosit, le avem în casele noastre, le avem în maşini…
C.S.: Nu ne-am ridicat pentru că nu s-au mediatizat în România. Cu toate acestea există şi o carte scrisă de un profesor de la Universitatea Politehnică Bucureşti – „Idolii «fără fir»”. Prof. Andrei Drăgulinescu de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, un profesor care studiază aşa ceva şi în această carte cei care sunt interesaţi de efectele câmpurilor electromagnetice asupra vieţii pot găsi răspunsuri. De asemenea ne pot trimite un e-mail pe adresa office@apc-romania.ro şi noi le putem trimite această carte în format electronic.

Rep:
Doamna Apostol, vă rog să mă ajutaţi. Sunteţi cercetător, sunteţi un om care ştie bine meseria asta. Vă rog să-mi explicaţi, dacă se poate, exact de ce ne speriem. Care este ideea? Căci înţeleg că aveţi cu dvs un aparat care măsoară un telefon. Eu nu am unul, am două, pentru că am două job-uri. Şi mai am şi această tabletă, încă un dispozitiv care îmi mănâncă sigur energie şi semnal, pentru că altfel nu mă pot conecta. Este grav? De ce se vorbeşte de poluare electromagnetică? De suferinţa asta? Explicaţi-mi vă rog.

Mădălina Apostol: Tehnologia 5G, pentru a obţine acea viteză la purtător, are un protocol, un mod de lucru, o nouă arhitectură să spunem, care foloseşte foarte multe conexiuni şi foarte multe antene. În sensul că ea îşi agregă spectrul, şi pentru ca să poată să atingă această viteză este nevoie să folosească foarte multe antene, aceste resurse de spectru. Şi acum să vă exemplific. Eu am un telefon 4G. Este un telefon 4G, un telefon … (i s-a tăiat vorba de către reporteră).

Rep: Toată lumea vrea, visează la 5G, toată lumea are un telefon. Dar este posibil să nu ne trebuiască tuturor. De ce aş avea eu nevoie de 5G sau oricine, un telespectator care în momentul acesta este pe televiziunea română, pe canalul 2. Ar avea nevoie de 5G? Cu ce-l ajută?
M.A.: În principiu, nevoile noastre de bază, chiar şi producătorii hardware spun aceasta, că avantajul către utilizatorul final nu este evident. Este un spor de 20%.

Rep: De viteză. Şi atât!
M.A.: De aceea aş vrea să revin le ce spuneam – totuşi ca să-şi obţină acea viteză, mai mare, foloseşte foarte multe antene. Un aparat 4G, spre exemplu acesta, are capabilitate de 500MB/s viteză maximă posibilă. Că în realitate nu este aşa, este cu totul altceva. Dar eu spun cât poate să ducă. Unul de 5G are capabilitate maximă de ordinul 1G, 2G, 3G etc. Ei bine, ca să ai această capabilitate tehnică, aparatul are mai multe antene. Acesta spre exemplu are antene pe spate şi pe muchii dar nu pe faţă. Unul 5G are mai multe antene, şi pe spate şi pe muchii, mai mult are şi acele antene masiv-mino care sunt speciale pentru acele fascicule de care vorbea dl Stanciu. Ei bine, atunci când eu vreau acest download cu viteza aceea mare, toate se activează şi se conectează la toate releele disponibile (din apropriere – n.r.) pentru a putea face acel transfer de date. Deci se creează o „pânză”, un „ocean” de radiaţii. Pe de o parte de la acest aparat, dar şi de la relee.

Rep: Ajutaţi-mă să înţeleg de ce este diferită 4 de 5G? În telefonul ăla ce tehnologie aveţi?
M.A.: 4G.

Rep: Foarte bine. Arătaţi-mi puţin ce faceţi cu aparatul ăla? Ce măsurăm? Cum măsurăm? Vreau să înţeleg, vă rog să mă ajutaţi să înţeleg practic.
M.A.: Aparatul cu tehnologie 4G se conectează la un singur releu. Ideea este că 5G-ul foloseşte mult mai multe relee. Mult mai multe antene.

Rep: Are nevoie de mai multe pentru a ajunge la viteza promisă.
M.A.: Sigur.

Rep: Am înţeles.
M.A.: Şi se creează această „pânză”. Exact despre această „pânză” (de radiaţii electromagnetice – n.r.) vom discuta. Asta face diferenţa foarte mare… (iar i s-a tăiat vorba).

Rep:
Aş vrea să ştie telespectatorii noştri că avem aici un soi de listă de valori, de parametri pe care aparatul acela pe care îl aveţi dvs. în acest moment îi poate măsura, şi valorile permise pentru sănătate, o listă ca o legendă. Care va să zică, conform acestei legende, atunci când radiaţia este normală, este necesar să fie până în 3…?

M.A.: Da, este necesar să fie mai mică de 30 de miliGamma – aşa se numeşte unitatea de măsură a radiaţiei câmpului electromagnetic. Ei, bine, am acest telefon care este oprit, este pe modul avion. Aparatul arată o radiaţie de 0,6-0,7mγ, aceasta este radiaţia în mod normal. Este foarte foarte mică. Acum, eu voi da drumul telefonului. Şi veţi vedea imediat ce înregistrează aparatul. Acum este partea de boot-are. Atenţie încă nu se conectează la reţea şi aparatul de măsură arată cum radiaţia câmpului a crescut la 230 – 260 – 285 – 304 – 288 – 307…

Rep: Este imens. „Evitaţi să staţi mult timp în acest câmp electromagnetic”. Aşa scrie în legendă.
M.A.: Exact.

Rep: Bun. S-a deschis telefonul. Telefonul este pornit acum şi radiaţia este încă atât de mare?
M.A.: Da. Este câmpul electromagnetic creat de întreaga electronică din telefon. Încă nu suntem conectaţi la wireless, la acel 4G. Încă nu suntem conectaţi. Vom face această conectare …

Rep:Faceţi dvs asta. Se poate mai rău de atât? Probabil că da.
M.A.: Bineînţeles. Vedem acum aparatul de măsură indicând o valoare de 244 – 274,3 – 295,8 – 266,5 – 248 – 239,8 – 233,2 – 258,5 – 287,2…

Rep: Legenda spune „evitaţi să staţi în acest câmp pe termen lung”. Şi este ultimul câmp de valori indicate în legenda expusă. La ce valori suntem?
M.A.: El acum se conectează la reţea (valorile sunt indicate imediat mai sus – n.r.) şi îşi face nişte transferuri de date în fundal, pe care le face în mod normal. Şi acum vom pune şi un youtube să vedem în cazul unui transfer de date uzual cât este radiaţia câmpului.

Rep: Deci nu este un telefon de apel – „bună mama, sunt bine”, ci este despre conectarea şi descărcarea de date dintr-un canal atât de iubit, cum este youtube.
M.A.: Da

Rep: Putem să facem asta? În timp ce dvs faceţi asta, eu o să îl întreb pe dl Stanciu, pentru că ştiu că sunt tot felul de voci în spaţiul public care spun că 5G este nocivă, inclusiv Academia Română am înţeles că a făcut o hârtie în legătură cu asta, e adevărat?
C.S.: Da, este adevărat. Şi Academia Română a luat atitudine în direcţia aceasta. Ce ne promite industria în legătură cu tehnologia 5G? Ne promite acea infrastructură care ţine de internetul-obiectelor, adică conectarea tuturor aparatelor din casă…

Rep:
Da, casele inteligente. Şi eu visez la o casă inteligentă.

C.S.: Case inteligente, oraşe inteligente, maşini fără şofer, dar noi nu avem autostrăzi unde vom folosi acele maşini fără şofer. Nu avem infrastructura necesară.

Rep: Da, dar conceptul de oraş inteligent şi casă inteligentă este extrem de comod. Să te trezeşti şi să ai totul pornit din telefon sau dintr-un buton – aparatul de cafea, televizorul, maşina care s-a-ncălzit. Să le poţi face pe toate, sigur, e un vis, îndepărtat sau à la James Bond. Dar în acest moment există aceste case. Dar cu ce preţ?
C.S.: Există unele case dar preţul şi din punct de vedere economic este foarte mare, iar din punct de vedere al sănătăţii nu se cunoaşte.

Rep: A, şi dvs credeţi că e un preţ al sănătăţii pe termen lung, altul decât cel pe care..?
C.S.: Cu siguranţă. Cu siguranţă, da.

Rep: De ce spuneţi asta?
C.S.: Pentru că industria refuză să facă studii. Reprezentanţii industriei au fost chemaţi în senatul american şi la întrebarea dacă „există studii?”, pusă de către şeful comisiei senatoriale, răspunsul a fost: „nu există studii, nici nu vom face studii.”

Rep: Şi asta nu este o treabă care să îi pună pe mai mulţi pe gânduri?
C.S.: Ar fi necesar să ne îngrijoreze pe toţi… (se auzea în fundal, pentru că reportera iar a vorbit peste invitat – n.r.).

Rep: Ce face telefonul nostru?
M.A.: Uitaţi – am pornit emisiunea din youtube-aparatul înregistrează valori de 215 – 214 – 196 – 153 – 144 – 183 – 203… Un nivel foarte înalt de radiaţie. Aşadar, cu cât creşte această viteză de transfer, cu atât creşte şi poluarea electromagnetică. Tocmai vă spuneam de acele conexiuni multiple care sunt necesare tocmai pentru a furniza această viteză. Cu alte cuvinte, dacă la 5G vom obţine, să zicem, o viteză de transfer mai mare de vreo patru ori decât la 4G, să zicem, poluarea electromagnetică va fi de 20-100 de ori mai mare. Deci… (a fost întreruptă de reporter)

Rep: Eu aş vrea să vă întreb, dle Stanciu., că sunt sigură că şi dvs aveţi telefonul dvs , reţeaua dvs, eventual un modem de wifi acasă, aveţi spaima asta, teama asta, că vă fac rău aceste tehnologii? Ştiţi vreun cod de bune practici?
C.S.: Oamenii nu sunt informaţi. Ar fi necesar seara înainte de culcare să dea telefonul pe mod avion, să închidă router-ul (wifi), vecinii de asemenea ar fi necesar să închidă şi ei routere-le…

Rep:
Se poate transmite şi din casa vecină? Din apartamentul vecin?

C.S.: Bineînţeles, bineînţeles.

Rep: Prin pereţi?
C.S.: Dacă ne uităm când deschidem un laptop, noi vedem care sunt sursele (de wifi – n.r.).

Rep: Corect. Aşa e. Cod de bune practici? Soluţii pentru a ne proteja?
C.S.: Mulţi tineri, din păcate, după ce sting lumina continuă să se uite pe telefon.

Rep: Asta da.
C.S.: Şi în timp asta lasă semne asupra acuităţii vizuale.

Rep: Unii dintre noi avem telefonul pe post de ceas deşteptător. Mulţi dintre noi. De ce e greşit?
C.S.: Păi în loc să ne odihnim, creierul nostru e bombardat de un câmp electromagnetic. Şi atunci oamenii nu se trezesc… (i-a fost retezată vorba – n.r.)

Rep: Acolo ce mai bipăie? Ce se mai petrece?
M.A.: Aici aş vrea să vă arăt acest indicator dat de aparatul de măsură – 26 de mW/m2. Ei bine, apropo de creier. Creierul nostru este atât de sensibil, încât la nivel de picowat (pW), deci la o intensitate de ordinul pW, el reacţionează. 1mW are un miliard de picowati. Iar aparatul indică 88 de mW, adică 88 de miliarde de picoW. Deci, câtă vreme mă aflu în acest câmp, creierul meu este pur şi simplu bombardat.

Rep: Agresat.
M.A.: Despre asta este vorba. Cercetările noastre sunt fix în direcţia aceasta şi aş vrea să menţionez dacă îmi permiteţi Studiul Reflex European întocmit în 2004 de 12 instituţii europene din 7 ţări, institute mari, care arată că aceste radiaţii pe care noi le-am măsurat astăzi, deşi sunt neionizante şi, aşa se spune, că nefiind ionizante nu afectează celula vie, ei bine, au demonstrat prin acest studiu că deşi sunt neionizante, prin efectul lor cumulativ, adică de durată, se comportă la fel ca cele ionizante. Mai exact, 24h ADN-ul celulei vii expus la un telefon 3G, nu 4G, nu 5G, 3G – 24h, ADN-ul respectiv se destructurează la fel ca şi cum ar fi expus la 1600 radiaţii X, sau 60 de CT-uri.

Rep: Razele X, cele care scanează… sau când trecem la aeroport, sau facem radiografie la dentist. E grav ce spuneţi.
M.A.: Este un studiu european, care a costat peste 3 milioane de euro, finanţat de UE. Prin urmare nu vorbim aici de amatori, ci de studii serioase, solide. Sunt deja dovezi.

Rep: Spuneaţi că nu sunt studii!
C.S.: Nu, nu, pe 5G nu sunt studii.

Rep: Da, nu sunt dedicate 5G. Dar Bruxelles-ul de ce…
C.S.: Uitaţi aici (C.S. arată o schiţă) cum funcţionează 4G în 3G. Se observă aici nişte lobi. Se observă şi nişte pierderi ale antenei. Deci cei care locuiesc în proximitatea antenelor, pe o distanţă de 200m, sunt afectaţi.

Rep:
Pe de altă parte niciunii dintre noi nu suntem izolaţi. Căci trăim în birouri, mergem în autobuze, de peste tot vin tot felul de semnale. Pe care noi nu le ştim, nu le vedem, nu le mirosim, nu ştim că există. Ceea ce spuneţi acum este realmente înspăimântător. Aş vrea să vă întreb – citeam mai devreme, era un capăt de ştire că Bruxelles-ul a refuzat tehnologia 5G

C.S.: Da, da. Ministrul mediului s-a pronunţat în felul următor: „belgienii nu sunt cobai, ca sănătatea lor să fie vândută pentru bani”. Şi atunci mă întreb de ce românii ar fi cobai, ca sănătatea lor să fie vândută pentru bani?

Rep: Pe de altă parte, noi oricum suntem înconjuraţi de câmpuri electromagnetice, date de casele inteligente atunci când suntem în casă, căci sunt sigură că toată lumea are cuptor cu microunde, televizor LED etc., deja situaţia este departe. Toţi avem telefoane. 90% dintre români au telefon, 80% sunt smartphone.
C.S.: Da, dar nu le folosim cu măsură, asta e problema. Adică o convorbire nu ar trebui să dureze mai mult de 3 minute.

Rep: Şi oricum nu le mai folosim pentru a vorbi, mai mult mesaje, whatsapp şi alte aplicaţii.
C.S.: Mulţi uită să mai închidă telefonul. În metrou, atenţie în metrou sunt toţi operatorii de telefonie mobilă şi, dacă vă uitaţi, toţi au telefoanele deschise. Acolo câmpul electromagnetic este imens. Adică călătoresc într-un cuptor cu microunde de fapt.

Rep: Am înţeles ce mi-aţi arătat, discuţia nu este încheiată pentru că nu sunt clare nişte aspecte. Încă o dată, eu sunt o mare adeptă şi o mare fană a tehnologiei şi a vitezei, cred că există multe beneficii pe lângă viteză. Poate reluăm subiectul în perioada imediat următoare. Vă mulţumesc că mi-aţi explicat. M-aţi speriat uşor, mărturisesc.
C.S.: Vă ofer apelul internaţional „Stop 5G pe pământ şi în spaţiu” şi „Memoriul naţional – Stop 5G în România”.

Citiţi şi:
Pericolele frecvențelor 5G și ce puteți face pentru a le evita
Efectele nocive ale tehnologiei wireless 5G asupra sănătății
5G și rețeaua de control a IA. Prima parte

yogaesoteric
20 iulie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More