Excesele periculoase ale unei UE franco-germane. Umilirea Europei Centrale și de Est

În Uniunea Europeană, Germania, cea care cere statelor central și est-europene să respecte „valorile europene” și politizează bugetul UE pentru a le pedepsi, face afaceri în stil mare cu Rusia, în detrimentul acestor state (care s-au opus în cvasitotalitate proiectului Nord Stream 2), împiedicându-le să dezvolte proiecte similare. Rezultatul este un avantaj cel puțin economic, creat în mod neloial de gigantul economic german.

Aceeași Germanie, alături de Comisia Europeană, omoară din fașă orice inițiativă de cooperare a Chinei cu statele central și est-europene (în cadrul așa-numitei cooperări 16+1), pentru că astfel s-ar permite Chinei să-și stabilească un cap de pod strategic în UE, dar și pentru că aceste state europene ar fi mai greu de șantajat prin intermediul bugetului UE. Însă Germania se simte liberă să aibă China drept a treia piață de export și drept cel mai mare partener când vine vorba de importuri.

La o scară mai redusă, situația arată la fel în privința Franței, care condamnă agresiunile ruse, însă oferă garanții de stat pentru proiectele energetice ale unor companii ruse vizate de sancțiuni exact din cauza acelor agresiuni. Statul francez este însă foarte deranjat, pe de altă parte, de „dumpingul social” al statelor est-europene, la a căror vulnerabilitate energetică și strategică contribuie prin relația cu Rusia. Franța și Germania arată oficial că sunt deranjate de propaganda rusă, că investesc milioane din banii UE pentru combaterea ei, sunt deranjate că țările estice sunt vulnerabile la această propagandă. Însă aceleași țări fac afaceri uriașe cu Rusia.

Aceasta este UE de acum, în care încă mai există Marea Britanie ca factor ponderator al exceselor și ipocriziei franco-germane. Ieșirea Londrei din UE va face tehnic imposibilă constituirea unei minorități de blocaj în Consiliul UE care să împiedice măsuri europene în detrimentul țărilor central și est-europene, dacă Berlinul și Parisul reușesc să coopteze voturile Olandei, sau Spaniei, sau Italiei.

Pervertirea ideii de Europă Unită de către Germania prin dubla măsură aplicată proiectelor Nord Stream 2 și South Stream ar fi trecut aproape neobservată, dacă în tabăra opusă nu s-ar fi aflat puterea americană, cu gurile de foc ale diplomației și presei. Dar când SUA și Germania se află în aceeași tabără, vocea mai micilor state europene nu mai are nicio șansă să fie auzită, așa cum demonstrează sfidarea kosovară, prin înființarea unei armate naționale. Dublul standard german și francez, alături de falia creată între UE și SUA de administrația Trump, anunță vremuri negre pentru țările Europei Centrale și de Est, vremuri peste care se poate trece nu doar cu lideri anticorupție, ci cu lideri naționali care observă o mare necesitate – coalizarea statelor mici în fața unor excese tot mai evidente.

Apelul Americii pentru germani

„Germani, împotriviți-vă proiectului Nord Stream 2”, sună un apel mai puțin obișnuit al ambasadorului SUA la Berlin, publicat de The Wall Street Journal. Este un apel pentru germani mai degrabă decât pentru guvernul federal, unde această cauză pare pierdută pentru Washington. Guvernul Angelei Merkel, așa-zisa „lideră a lumii libere” după încheierea președinției lui Barack Obama, nu vrea să audă de încetarea unui proiect care ar crește dependența Europei de gazele ruse.

Cancelarul de la Berlin nu vrea să strice relațiile cu SUA și se spală pe mâini spunând mereu că nu este vorba despre un proiect cu mari implicații strategice, ci de unul pur comercial, în care nu este implicat statul german, ci companii private – Wintershall și Uniper (din Germania), Engie (Franța), Royal-Dutch Shell (Olanda, Marea Britanie) și OMV (Austria). Partea leului, de 51% din proiect, este deținută de Gazprom.

„Acțiunile rușilor au arătat cât de periculos este ca Moscova să aibă mai multă influență asupra aprovizionării cu energie a Germaniei. În 2017, germanii au importat din Rusia peste 50% din gazul natural necesar. Dacă este construit Nord Stream 2, ocolindu-i pe aliații din Est, el va crește dependența Germaniei de Rusia și mai mult. Alături de gaz, pe conductă va curge și influența rusă. Ce va curge în sens invers? Miliarde de euro care vor susține politica externă destabilizatoare a Moscovei, inclusiv postura agresivă în Flancul Estic al NATO. Sperăm că Germania va apela la alte opțiuni, ce vor permite dezvoltarea unei piețe competitive a gazului, în loc să-l ajute pe domnul Putin să domine piața”, scrie ambasadorul american.

Nord Stream 2, un proiect pur economic?

Desigur, pentru administrația Trump care l-a numit în postul de la Berlin, „alte opțiuni” înseamnă gazul natural lichefiat din Statele Unite, mai scump și care presupune și terminale de regazeificare în porturile germane, așa cum au apărut deja terminale de acest fel în Polonia sau Lituania. Gazele lichefiate americane sunt mai scumpe. Chiar și transportate până în India, gazele din Rusia sunt acum cu 1-1,5 dolari mai ieftine la miliardul de unități termice britanice față de cele aduse din SUA sau Qatar, potrivit site-ului Oil Price. Decizia Berlinului de a continua proiectul Nord Stream 2 este justificată din punct de vedere comercial. De altfel, construcția la partea germană a gazoductului a început încă din luna mai 2018, înainte ca ultimul hop să fie trecut – avizul de mediu din partea Danemarcei, prin ale cărei ape de la Marea Baltică ar fi necesar să treacă o parte din conductă. Este cel puțin ipocrită afirmația Deutsche Welle cum că, „în ciuda eforturilor UE de a opri proiectul, Rusia construiește Nord Stream 2”, ca și cum Germania nu ar avea vreun rol în toată această uriașă afacere.

Să fie prezența fostului cancelar Gehard Schröder în funcția de manager al Nord Stream 2 AG (compania ca construiește gazoductul) doar o chestiune pur comercială? Să fie prezența lui Schröder în consiliul de administrație al gigantului rus Rosneft o urmare a aceleiași logici a „pieței”? Cel mai bine a prezentat situația unei „Europe germane” deputatul german Norbert Rottgen. „Nord Stream 2 a divizat UE și asta nu e în interesul național al Germaniei. Rolul Germaniei e să unească Europa, nu să o scindeze. Însă fără Germania nu ar mai exista diviziune.”
 

Uriașa ipocrizie a UE și a Germaniei

Și chiar dacă acest proiect este unul pur comercial și este și avantajos, atunci ar fi necesar să ne întrebăm de ce nu a fost construit proiectul omolog din sudul UE – South Stream, care ar fi adus gaze din Rusia, via Marea Neagră, Turcia și apoi Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, cu ramificații către celelalte republici ex-iugoslave. Este simplu: pentru că executivul UE, Comisia Europeană, a considerat că acest proiect este geostrategic, nu unul comercial și l-a ucis, în 2014. „Guvernul și Merkel au fost implicați în oprirea South Stream. Nu este cazul cu Nord Stream 2, unde statele UE care se opun sunt prea slabe“, spunea, în urma cu un an, Stefan Meister, de la Consiliul German pentru Afaceri Internaționale. Cu alte cuvinte, poziția Comisiei Europene este poziția Germaniei și reflectă interesele Berlinului.

Mai mult, Comisia Europeană semnalează că va continua aplicarea dublelor măsuri și în cazul urmașului proiectului South Stream. Turcia și Rusia au început construirea gazoductului Turkish Stream, pe sub Marea Neagră. Faza a doua ar urma să aducă conducta în Grecia, apoi în Macedonia, Serbia, Ungaria, cu același punct final în Austria. Însă, la ultima sa vizită la Moscova, premierul Greciei, Alexis Tsipras, a declarat că Bruxellesul „împiedică” extinderea conductei în Grecia. Apoi, avem un deja-vu în cazul Bulgariei, care urmărește să se insereze în proiect – la jumătatea lunii decembrie 2018, CE a anunțat că „nu va susține proiectul” dacă nu va îndeplini condițiile.

Un secret al productivității germane

Rămânând în aceeași logică germană, împiedicarea unor asemenea proiecte și susținerea unuia similar de care să beneficieze doar Germania înseamnă crearea unei concurențe economice neloiale. Însăși Comisia Europeană arată că prețul gazului depinde de condițiile geopolitice și de costul transportului, ambele avantajând Germania. Astfel, în prima jumătate a anului 2018, prețul kilowatului oră produs cu gaz în Germania era mai ieftin decât în orice alt stat occidental, cu excepția Marii Britanii, și aproape la același nivel cu prețul din Polonia, Slovacia, Estonia, mai ieftin decât în Slovenia, Serbia. Asta înseamnă productivitate mai mare pentru giganți energofagi precum BASF, bucuroși să facă afaceri cu Rusia și să-și îngroape concurența europeană. Să mai amintim că marile companii europene ce fac afaceri cu Nord Stream 2 sunt prezente în România: OMV, Wintershall, Uniper (deținută de E.ON, Engie).

Dubla măsură a Franței

Și nu este vorba doar despre Germania. Președintele Emmanuel Macron a întreprins o vizită în Rusia în luna mai 2018, iar alături de el au fost șefii a patru mari companii energetice din Franța. Franța, ca și Germania și întreaga UE, au impus sancțiuni Rusiei pentru anexarea Crimeii și pentru susținerea războiului din Ucraina. Însă asta nu a împiedicat compania Total să se implice în proiectul de gaze naturale lichefiate Yamal LNG și Arctic LNG 2, alături de China. În luna decembrie 2018 guvernul de la Paris a anunțat că extinde termenele de plată pentru împrumuturile acordate acestor proiecte. „Este o garanție a statului francez pentru proiectul Yamal”, a spus ministrul Economiei, Bruno Le Maire. Compania parteneră a francezilor este Novatek, din Rusia, care a reușit să ocolească la limită sancțiunile impuse de SUA, trecând la tranzacții în euro. Ce a făcut președintele Macron este similar gestului Angelei Merkel: cancelarul a condamnat tentativa de asasinare a spionului rus Skripal în Marea Britanie, a expulzat diplomați ruși, dar la 24 de ore a semnat un contract pentru gaze cu Gazprom în valoare de 10 miliarde de euro.

Lovitură de palat germană la Bruxelles

De ajuns cu dublele măsuri energetice. Să ne îndreptăm atenția către malaxorul birocratic de la Bruxelles. Pentru majoritatea analiștilor europeni, adevăratul șef al Comisiei Europene nu este Jean-Claude Juncker, ci șeful său de cabinet, germanul Martin Selmayr. La începutul anului 2018, Selmayr aproape că s-a autonumit secretar general al CE, ajungând la un cumul de funcții fără precedent și „cumpărându-și” susținerea comisarilor, pe care îi domină fiind mâna dreaptă a președintelui Juncker. Aceasta este Comisia care critica România prin MCV și care apăra „valorile europene” în Ungaria sau Polonia.

A urmat un adevărat război ce nu a făcut decât să demonstreze impotența singurei instituții europene democratice. Parlamentul European a încercat în zadar să anuleze această lovitură de palat de la Bruxelles, dar nu a putut vota decât un șir de rezoluții fără vreo putere juridică. „Selmayr este cazul să demisioneze din funcția de secretar general”, arată rezoluția votată de 71% din eurodeputați, care adaugă că alegerea este necesar să se facă respectând criteriul transparenței.

Efectul acestei rezoluții este același cu al rezoluției privind Nord Stream 2, adică nul. Rezoluția Nord Stream 2 a fost adoptată tot în decembrie 2018, iar eurodeputații condamnă acest proiect ce ar duce la pierderi uriașe pentru Ucraina și la o dependență mai mare de Rusia în UE. Așadar, germanul Selmayr, numit și „Rasputin”, „prințul întunericului” sau șeful „Școlii de management Ho Chi Min” de la Bruxelles, va rămâne pe mai departe să tragă sforile în capitala UE. Iar tot mai multe voci susțin că Angela Merkel are mari șanse să devină președinte al Consiliului European, după încheierea actualului mandat de cancelar, consolidând ideea „Europei teutone”.

Sfidarea kosovară

Umilirea proiectului european vine nu numai din interiorul UE. În 14 decembrie 2018, Parlamentul autoproclamatei Republici Kosovo a votat pentru crearea unei armate naționale, încălcând astfel Constituția în vigoare și Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU din 1999 privind forțele de securitate din Kosovo. Cu o săptămână înaintea votului de la Pristina, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, declara că este „un moment nepotrivit” pentru crearea unei armate. Stoltenberg vorbea însă mai mult în numele aliaților din Europa, care au fost umiliți de deputații kosovari. O dată, pentru că au sfidat apelul NATO (care asigura securitatea în Kosovo prin misiunea KFOR) și, a doua oară, pentru că în acest fel au ruinat practic procesul de mediere între Serbia și Kosovo inițiat de ani buni de UE.

O palmă de peste Ocean

De ce a fost posibilă aceasta sfidare kosovară? Pentru că mișcarea de a crea o armată cu încălcarea rezoluției ONU și a constituției a fost susținută de SUA. „Este firesc pentru Kosovo, ca țară suverană și independentă, să aibă o capabilitate de autoapărare”, a spus ambasadorul SUA în Kosovo. Așadar, o palmă umilitoare primită de UE și de peste Ocean. Ba mai mult, a venit și una din Germania. „Kosovo, ca stat suveran, are dreptul de a-și forma o armată regulată”, a spus ministrul de Externe Heiko Maas, punând umărul la subminarea unui întreg proces inițiat de UE.

Belgrad: „V-am arătat ce ați creat”

În Serbia și Rusia, transformarea actualelor forțe de securitate kosovare în armată regulată înseamnă practic reînființarea Armatei de Eliberare din Kosovo, UCK, dezarmată prin rezoluția ONU și prin Constituție. Deputații kosovari nu au modificat Constituția, lipsindu-le voturile esențiale ale comunității sârbe, dar au scurtcircuitat procesul prin amendarea unor legi organice. Ce garanții sunt că fosta UCK, implicată în crime de război, nu va reînvia? Kosovo independent a avut până acum trei premieri, dintre care doi au fost lideri ai UCK (Hashim Thaci, actualul președinte, și Ramush Haradinaj). În plus, fostul premier Agim Ceku a fost și el lider UCK. Carla del Ponte, fostul procuror al Tribunalului Penal Internațional, scria că acești lideri au fost implicați în trafic de organe prelevate de la prizonieri sârbi, în 1999, și alte crime de război. Ceku este acuzat de Serbia de crime de război. Haradinaj, actualul premier susținut de SUA și Germania, a fost chiar judecat la Haga de două ori și achitat, însă apoi arestat în baza unor mandate internaționale emise de Serbia. Să fie acești lideri o garanție că noua armată a Kosovo nu va reprezenta un pericol? Se pare că la Washington și Berlin ei sunt o garanție. „Le-am arătat ce au creat”, a fost replica premierului sârb Aleksandar Vucic, după ce a informat Consiliul de Securitate ONU că Serbia și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din Acordul de la Bruxelles cu Kosovo, pe când kosovarii nu au făcut-o.

Citiți și:

Germania susține în continuare gazoductul Nort Stream 2, în ciuda opoziției și amenințărilor SUA

Fă ce spune Germania, nu ce face Germania

Războaiele nevăzute se câștigă cu aliați discreți, nu cu ambasadori guralivi

yogaesoteric

26 iunie 2019