EXEMPLIFICĂRI SPIRITUALE, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE ŞI EVENIMENTE SPIRITUALE DIN LUNA IANUARIE 2026

ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de Dumnezeu, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, tainele rezonanţelor oculte astrale. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund misterul momentului prezent.

Profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”

Toate comuniunile și exemplificările spirituale (cu excepția celor astrologice) sunt transmise prin intermediul postului de televiziune online MISA Senzațional TV.

 

Joi 1 ianuarieTripura Sundari. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare este joi 1 ianuarie, în intervalul orar 7:30-23:30. Momentul de maximă influență benefică este joi 1 ianuarie, la ora 15:57. Comuniunea specială cu Marea Putere Macrocosmică Tripura Sundari se realizează joi 1 ianuarie, între orele 15:27-16:27.

Joi 1 ianuarie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală intensă, plenară, profundă cu Iisus.

Joi 1 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Conștiinței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri 2 ianuarie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală intensă, plenară, profundă: Graţia Dumnezeiască.

Vineri 2 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Tăcerii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 3 ianuarieLuna Plină. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe vineri 2 ianuarie, la ora 18:03 şi se încheie duminică 4 ianuarie, la ora 6:03. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este sâmbătă 3 ianuarie, la ora 12:03.

Sâmbătă 3 ianuarie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală intensă, plenară, profundă cu Shiva.

Sâmbătă 3 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Spiritului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Duminică 4 ianuarie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Starea de comuniune plenară și profundă cu membrii Supremului Consiliu Galactic.

Duminică 4 ianuarie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală intensă, plenară, profundă: Dumnezeu este permanent în noi şi acţionează tainic în şi prin noi.

Duminică 4 ianuarie, între orele 20:05-20:50 – Comuniune spirituală cu marele yoghin Paramahansa Yogananda.

Duminică 4 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al lui „Acasă” Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Marți 6 ianuarieBoboteaza. Între orele 18:00-18:45: comuniune spirituală cu momentul Botezului Domnului.

Marți 6 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Intenției Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru  lăuntric.

Miercuri 7 ianuarie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Miercuri 7 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Jocului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi 8 ianuarie, între orele 4:30-5:15 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Marte. Efecte: Acest aspect dinamizează şi rafinează pasionalitatea, facilitează depăşirea spontană a stărilor de posesivitate şi favorizează transcenderea plăcerilor inferioare. Face să crească forţa creatoare, dinamismul erotic, intensifică bucuria, spontaneitatea. Trezeşte dorinţa de afirmare şi favorizează integrarea armonioasă în sfera socială. Trezeşte şi amplifică starea de afectivitate transfiguratoare, dinamizează o stare de erotism debordant. Intensifică elanul creator în cadrul relaţiilor amoroase. Este o conjunctură favorabilă împlinirii aspiraţiilor nobile care face posibilă trăirea stării de bucurie fără obiect. Este o conjunctură astrologică favorabilă creării şi menţinerii unor relaţii armonioase de cuplu.

Joi 8 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Umorului Stenic Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri 9 ianuarie, între orele 13:25-14:10 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Marte. Efecte: Acest aspect trezeşte şi amplifică o stare armonioasă de solaritate, spiritul de iniţiativă, conferă succesul în acţiunile benefice şi trezeşte ingeniozitatea. Face să apară curajul şi ne ajută să ducem la bun sfârşit acţiunile binefăcătoare pe care le realizăm. Intensifică procesele de purificare la nivelul plexului solar, impulsionează şi susţine imboldul de autodepăşire, de afirmare exuberantă şi detaşată.

Vineri 9 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Inteligenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 10 ianuarie, între orele 11:00-11:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Iertării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 10 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sincerității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 10 ianuarie / Duminică 11 ianuarie, între orele 23:30-1:00 – Exemplificare spirituală: Stare de comuniune amplă, profundă cu Shiva-Bhairava, cu ocazia momentului sacru de Bhairava Ashtami.

Sâmbătă 10 ianuarie / Duminică 11 ianuarie, între orele 1:30-2:00 – Comuniune spirituală profundă cu arhetipul semnului zodiacal al constelației Capricornului.

Duminică 11 ianuarie, de la ora 18:00Întâlnirea Grupului pentru aprofundare a relaţiei Ghid spiritual-aspirant, realizată la unison în ţară și în străinătate.

Duminică 11 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Altruismului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Luni 12 ianuarie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală cu marele yoghin Swami Vivekananda.

Marți 13 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Dreptății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri 14 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al lui „Acasă” Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi 15 ianuarie, între orele 8:00-8:45 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Saturn. Efecte: Acest aspect trezeşte o stare de maturitate spirituală în sfera afectivă, dinamizează impulsul de manifestare a sentimentelor. Conduce la depăşirea superficialităţii şi facilitează controlul asupra pasiunilor inferioare. Face să se trezească în fiinţă respectul de sine şi fidelitatea în relaţiile de iubire. Favorizează trezirea şi amplificarea stării de abnegaţie. Energia tainică a acestui aspect trezeşte puterea de a percepe în mod spontan frumuseţea lăuntrică și facilitează atingerea stării de maturitate afectivă, trezește responsabilitatea emoțională. Face să apară o stare inefabilă de echilibru între nevoia de exteriorizare și nevoia de interiorizare, generează o stare de armonie între sfera materială și cea spirituală.

Joi 15 ianuarie, între orele 17:05-17:50 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Uranus. Efecte: Trezeşte în fiinţă aspiraţia intensă către o stare de libertate lăuntrică, facilitează apariţia unei stări de detaşare, face posibilă desprinderea de ideile preconcepute, prosteşti, referitoare la relaţia de cuplu. Ajută la armonizarea relaţiilor de cuplu. Amplifică starea de abandon altruist prin iubire şi face posibilă desprinderea atât de felurite vicii, posesivităţi, ataşamente, cât şi de obiceiurile rele care ne blochează şi ne limitează transformarea spirituală. Face să apară inventivitatea, creativitatea superioară şi spontaneitatea în relaţiile amoroase, declanşează rezolvări surprinzătoare, benefice, ale unor situaţii confictuale.

Joi 15 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Misterului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri 16 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Credinței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri 16 ianuarie / Sâmbătă 17 ianuarieShivaratri. Între orele 23:40-1:10: comuniune intensă, plenară, profundă cu Shiva, cu ocazia momentului sacru de Shivaratri. În București, se va realiza în Spirală Solară, Yang, la sala Pipera 1.

Sâmbătă 17 ianuarie, între orele 10:15-11:00 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Permite înţelegerea amplă şi profundă prin empatie a sentimentelor şi a trăirilor lăuntrice ale celorlalţi oameni, face posibilă expansiunea euforică a fiinţei în sfera afectivă macrocosmică, permite trezirea stărilor ample de compasiune, de umilinţă, şi facilitează apariţia unor stări de iubire detaşată şi de dăruire necondiţionată către Dumnezeu. Totodată trezeşte şi amplifică starea de detaşare şi puterea de transfigurare a fiinţelor pe care le iubim. Trezeşte inspiraţia, creativitatea artistică, sensibilitatea şi rafinamentul estetic, intuiţia, favorizează apariţia iubirilor romantice, face posibilă comuniunea subtilă, telepatică, cu tărâmurile astrale superioare şi permite să intrăm conştient în legătură cu entităţile angelice. Creează posibilitatea de a ne elimina ataşamentele şi de a transfigura în mod exemplar fiinţa iubită.

Sâmbătă 17 ianuarie, între orele 12:25-13:10 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Saturn. Efecte: Reprezintă o perioadă de maturizare accelerată, de conştientizare a priorităţilor vieţii din punct de vedere spiritual, oferindu-ne totodată şansa de a ne desprinde de diferite preocupări fără valoare şi obişnuinţe rele. Amplifică în acelaşi timp simţul valorii, respectul, nobleţea, aspiraţia spirituală. Favorizează depăşirea orgoliului şi permite dobândirea unor experienţe spirituale inedite şi profunde. Trezeşte şi amplifică tenacitatea, cumpătarea, face să se manifeste înţelepciunea practică, dinamizează capacităţile organizatorice, precizia, iscusinţa în tot ceea ce ţine de aspectele practice ale vieţii.

Sâmbătă 17 ianuarie, între orele 11:00-11:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Voii (Voinței) Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 17 ianuarie, între orele 13:30-14:31 – Comuniune spirituală intensă, plenară, profundă cu Sufletul neamului românesc și cu Sufletul neamului maghiar.

Sâmbătă 17 ianuarie, între orele 18:45-19:30 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Uranus. Efecte: Face să apară o stare de originalitate, inventivitatea, trezeşte spiritul inovator, dinamizează înclinaţiile către activităţi creatoare care sunt desfăşurate într-un grup spiritual. Trezeşte starea de detaşare, intensifică dinamismul lăuntric, facilizează depăşirea prejudecăţilor închistatoare.

Sâmbătă 17 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Compasiunii (Milei) Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Duminică 18 ianuarie, între orele 9:25-10:10 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Marte. Efecte: Trezeşte spiritul de iniţiativă, măreşte rapiditatea în gândire și curajul de a exprima liber ideile şi opiniile binefăcătoare. Amplifică spontaneitatea în exprimare, concentrarea şi focalizarea conștiinței. Este un aspect care favorizează punerea în practică a ideilor şi cunoştinţelor benefice în orice domeniu.

Duminică 18 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Încrederii Absolute Dumnezeiești în Sine Însuși, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Luni 19 ianuarie, între orele 5:55-6:40 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Saturn. Efecte: Facilitează atingerea stării de linişte şi calm în sfera conștiinței, trezeşte şi susţine starea de echilibru dintre interior şi exterior, dintre esenţă şi aparenţă, fiind totodată o oportunitate pentru a înţelege priorităţile vieţii noastre atât în sfera spirituală cât şi în sfera socială. Ajută la depăşirea rapidă a stărilor de împrăştiere a conștiinței, amplifică puterea de concentrare a conștiinței, favorizează gândirea practică, trezeşte obiectivitatea şi punctualitatea. Acest aspect conferă totodată stabilitate în gândire, putere mult mărită de focalizare a conștiinței, trezeşte şi dinamizează perseverenţa, favorizează apariţia aptitudinilor de conducător, face să apară o mai mare abilitate în comunicare, trezeşte şi dinamizează discernământul.

Luni 19 ianuarie, între orele 7:20-8:05 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Uranus. Efecte: Trezeşte şi dinamizează comunicarea telepatică, inventivitatea, favorizează eliberarea de prejudecăţile închistatoare, trezeşte şi dinamizează originalitatea.

Luni 19 ianuarie, între orele 23:40-00:25 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Trezeşte şi amplifică intuiţia spirituală, face să intre în stare de efervescenţă forţa creatoare, trezeşte rafinamentul artistic şi senzualitatea rafinată, facilitează trezirea capacităţii de comunicare intuitivă cu lumile angelice. Amplifică puritatea şi trezeşte capacităţile vindecătoare prin intermediul magnetismului curativ. Trezeşte starea inefabilă de dăruire necondiţionată către Dumnezeu, face să crească aspiraţia către idealurile spirituale.

Marți 20 ianuarie, între orele 5:50-6:35 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Favorizează trezirea şi rafinarea sentimentelor, trezeşte inspiraţia creatoare, dinamizează starea de devoţiune; trezeşte şi amplifică talentul artistic, simţul estetic, măreşte senzualitatea şi senzitivitatea elevată. Trezeşte şi amplifică atât trăirile pasionale cât şi cele emoţionale benefice, facilitează procesele de transmutare a potenţialului substanțial procreator şi accelerează sublimarea energiilor din sferele inferioare ale fiinţei în sfera afectivă. Elevează trăirile erotice binefăcătoare. Favorizează apariţia unei stări de dăruire totală şi abandon în faţa Voinţei Dumnezeiești prin iubire. Dinamizează calităţile artistice care se află în stare latentă în fiinţa noastră, face cu putinţă apariţia spontană a stărilor de transă benefică. Face totodată posibilă explorarea domeniilor care sunt specifice ştiinţelor oculte, favorizează exprimarea emoţională plină de transfigurare.

Marți 20 ianuarie, între orele 7:40-8:25 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Uranus. Efecte: Dinamizează într-un mod cu totul excepţional sfera conștiinței şi totodată ne trezeşte intuiţia, discernământul, originalitatea, spontaneitatea în exprimarea ideilor. Facilitează sublimarea energiilor inferioare, amplifică puterea de concentrare, ne ajută la înţelegerea şi asimilarea valorilor abstracte, ne ajută să devenim un tainic releu dumnezeiesc.

Marți 20 ianuarie, între orele 7:45-8:30 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Saturn. Efecte: Acest aspect favorizează apariţia spontană a unei stări de echilibru emoţional profund, facilitează transformarea creatoare a aspectelor rigide ale fiinţei în unele calităţi cum ar fi: tenacitatea, perseverenţa, încrederea mărită în forţele proprii, umilinţa, discernământul. Totodată sunt pregnant activate disponibilităţile conștiinței şi senzoriale latente, totodată în acest moment se poate amplifica memoria pe termen lung. Se trezeşte capacitatea de a ne aminti secvenţe care provin din existenţele noastre anterioare. Acest aspect favorizează percepţia spontană a stării de mister copleşitor a lui Dumnezeu Tatăl.

Marți 20 ianuarie, între orele 16:20-17:05 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Trezeşte şi conferă apariţia unui mod de gândire rafinat, transfigurator şi favorizează dinamizarea puterii de pătrundere a conștiinței. Reprezintă o şansă de a descoperi unele modalităţi tainice, inedite, de depăşire a sferei conștiinței prin cultivarea stării de abandon în faţa Voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează apariţia spontană a unei stări ample de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control lăuntric asupra fluctuaţiilor conștiinței. Face să se amplifice şi să se rafineze aspiraţia către transformare spirituală, face posibilă pătrunderea ocultă în sfera subconştientului colectiv, permite eliminarea fulgerătoare a fobiilor.

Marți 20 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Perfecțiunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri 21 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Modulației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi 22 ianuarie, între orele 19:00-19:45 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Acest aspect permite să fie asociate cu uşurinţă voinţa fermă cu abilitatea conștiinței de a găsi soluţii benefice, creatoare, la problemele cu care ne confruntăm. Acesta este un aspect astral favorabil învingerii obstacolelor de tot felul. Este facilitată apariţia spontană a stărilor de vid beatific, este dinamizată şi amplificată puterea de concentrare a conștiinței, focalizare de lungă durată a atenţiei, trezeşte disponibilităţile latente ale conștiinței, accelerează sublimarea energiilor inferioare la nivelul centrului subtil de forţă ajna chakra. Este un aspect ce trezeşte şi amplifică puterea de pătrundere a conștiinței, face să apară o stare inedită de hiperluciditate, uşurează focalizarea asupra trăirilor de natură mistică, face să apară anumite intuiţii spirituale referitoare la universul cauzal.

Joi 22 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mulțumirii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri 23 ianuarie, între orele 8:25-9:10 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Acest aspect conferă trezirea şi amplificarea stării de entuziasm, de curaj, trezeşte şi amplifică interesul pentru tot ceea ce este nou şi binefăcător, dinamizează ingeniozitatea şi inspiraţia creatoare, trezeşte şi dinamizează capacitatea de dedublare în lumile subtile astrale superioare, ce poate fi realizată dupa aceea la voinţă; face de asemenea să apară pasionalitatea elevată şi senzualitatea rafinată în jocurile amoroase, este pregnant favorabilă pentru apariţia şi manifestarea unor noi direcţii sau orientări estetice în artă. Acest moment poate fi totodată fructificat aşa cum se cuvine printr-o practică spirituală elevată, care urmăreşte să armonizeze foarte bine sfera conștiinței și sfera afectivă.

Vineri 23 ianuarie, între orele 12:15-13:00 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Favorizează atingerea spontană a unor stări de conştiinţă superioară, trezeşte capacitatea de dedublare conştientă în lumile astrale. Facilitează transformarea spirituală prin intermediul punerii la unison a voinţei personale cu Voinţa atotputernică a lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează transmutarea potenţialului substanțial procreator în energie şi face posibilă sublimarea cu uşurinţă a energiilor rezultante în sferele superioare ale fiinţei. Trezeşte dorinţa de afirmare benefică şi face să crească încrederea în succesul acţiunilor noastre bune, rafinează pasionalitatea erotică, trezeşte aspiraţia către idealuri spirituale înalte.

Vineri 23 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Beatitudinii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 24 ianuarie, între orele 11:00-11:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 24 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Nemuririi Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 23:30Ceremonie de adorare a Marii Puteri Macrocosmice Tara, realizată la unison în București (la sala Pipera 1) și în mai multe orașe din România.

Duminică 25 ianuarie, de la ora 18:00Întâlnirea Grupului pentru aprofundare a relaţiei Ghid spiritual-aspirant, realizată la unison în ţară și în străinătate.

Duminică 25 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Succesului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Duminică 25 ianuarie / Luni 26 ianuarie, între orele 23:40-0:40 – Exemplificare spirituală: stare de comuniune amplă, profundă cu Marea Zeiță Durga, cu ocazia momentului sacru Durga Ashtami.

Marți 27 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omniprezenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri 28 ianuarie, între orele 0:45-1:30 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Acest aspect îmbunătăţeşte puterea de transmutare a potenţialului substanțial procreator în energie şi facilitează sublimarea armonioasă a energiilor subtile rezultante. Favorizează controlul energiilor lăuntrice în fiinţă şi facilitează reuşita acţiunilor ferme şi binefăcătoare. Trezeşte şi amplifică puterea de transfigurare, facilitează eliminarea fricilor de tot felul şi a prejudecăţilor. Conferă o mai mare putere de stăpânire asupra tendinţelor inferioare. Orientează fiinţa într-un mod spontan şi firesc către acţiuni benefice şi dumnezeiesc inspirate. Deschide universul lăuntric către o stare de comuniune cu Voinţa Dumnezeiască.

Miercuri 28 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Regenerării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi 29 ianuarie, între orele 12:00-12:45 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Venus. Efecte: Favorizează comunicarea afectuoasă, empatică, intensă şi profundă mai ales cu fiinţele iubite, face să apară o stare inefabilă de armonie între sfera conștiinței şi sfera afectivă a fiinţei, amplifică elanul de dăruire conştientă către Dumnezeu, trezeşte creativitatea artistică, romantismul, spontaneitatea şi jucăuşenia în relaţiile de cuplu. Este un moment favorabil pentru exprimarea sinceră şi deschisă a trăirilor afective. Face să apară un farmec inefabil în comunicare şi conferă elocvenţă. Trezeşte şi amplifică puterea de dăruire conştientă către nobile idealuri.

Joi 29 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Frumuseții Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri 30 ianuarie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Absolutului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 31 ianuarieTripura Sundari. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare este în intervalul orar 18:00 (vineri 30 ianuarie) – 10:00 (sâmbătă 31 ianuarie). Momentul de maximă influență benefică este sâmbătă 31 ianuarie, la ora 1:53. Comuniunea cu Marea Putere Macrocosmică Tripura Sundari se realizează sâmbătă 31 ianuarie, între orele 1:23-2:23.

Sâmbătă 31 ianuarie, între orele 13:00-13:45 – Comuniune spirituală intensă, plenară, profundă cu Sufletul neamului românesc.

Sâmbătă 31 ianuarie, între orele 11:00-11:30 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Conștiinței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă 31 ianuarie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omnipotenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

 

yogaesoteric
30 decembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More