Expresiile care au dat ora exactă în tradiţia populară din România
Ora exactă pentru ţăranul de odinioară nu se dădea atât de precis ca astăzi. Momentele unei zile, în desfăşurarea lor, erau numite în limbaj popular prin expresii simple şi precise.
Astfel, în jurul orei 5 dimineaţa, când întunericul începe să se risipească, întâlnim expresii ca: „se înmoaie întunericul”, „mijitul zorilor”, sau „dinspre ziuă”.
De pe la 6-7 când răsare şi se ridică soarele pe cer este „dimineaţă”.
Apoi, urmând cursul firesc al momentelor zilei, întâlnim expresii ca: prânzul mic, amiază, prânzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, începutul nopţii, miezul nopţii, la cântători – un orologiu complet format din cuvinte.
În mentalitatea tradiţională, timpului i se atribuie chiar însuşiri omeneşti. Bătrânii spuneau: „Când se făcea din noapte zi, se zice că se întâlneşte miazăzi cu miazănoapte la răscruci. Dau mâna, şi miazănoapte se retrage pe o parte, aşa pe nesimţite, pe la spatele lui miazăzi. Şi aşa, jocul timpului se face mereu!”. Aceasta întrucât pentru omul satului de altă dată, momentele şi orele din zi şi din noapte sunt realităţi obiective, cu însuşiri şi acţiuni asupra vieţii acestuia.
Totodată, exista credinţa că anumite activităţi aveau şanse de izbândă numai dacă erau făcute în momente importante ale zilei sau nopţii. Bătrânii spuneau: „Când vrei să faci ceva, să porneşti un lucru, ia seamă la vreme. Tot ceasul are felul lui şi norocul lui, numai atunci ceea ce vrei să faci are înţeles!”.
„Timpul țăranului este mai puţin măsurat cu ceasul şi mai mult măsurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea.
Citiți și:
Bunătatea la români
Fascinantele mistere ale timpului şi unele dezvăluiri despre tainele călătoriei în timp
yogaesoteric
16 noiembrie 2018