Fabrica de victime ale Holocaustului descoperită de justiția americană

Articol apărut în data de 9 noiembrie 2010 în New York Times.

„În timp ce fugea de nazişti în 1941, o fetiţă de 11 ani evita bombele lansate de avioane în timp ce traversa râul Dniper în Ucraina, găsind în final refugiu în Donetsk, unde ea şi mama ei au trăit ascunse până la eliberarea din 1944.

Un băiat în vârstă de 13 ani a fugit din Kiev împreună cu mama sa şi sora mai mică, ascunzându-se prin beciuri şi hambare, iar uneori în păduri, unde de cele mai multe ori rămâneau cu săptămânile.”

Aceste poveşti sunt câteva dintre miile de declaraţii date de imigranţii bătrâni care cer daune din partea guvernului german, banii venind dintr-un fond creat pentru ajutorarea supravieţuitorilor persecuţiei naziste.

„Dar multe dintre aceste poveşti sunt simple creaţii sau exagerări de fapte, comise de un grup de 6 angajaţi şi custozi ai fondului, aflat în New York”, au declarat procurorii federali. Alţi unsprezece acuzaţi, ce nu au legătură directă cu fondul, au recrutat şi îndrumat solicitanţi ai programului.

De-a lungul a 16 ani, suspecţii au utilizat documente de identificare false, au analizat arhivele guvernului şi şi-au însuşit istoria Holocaustului pentru a putea realiza o fraudă de peste 42 milioane $, conform unui act de acuzare deschis în Manhattan, de către avocatul Statelor Unite, Preet Bharara.

Actul de punere sub acuzaţie precizează că inculpaţii – mulţi dintre ei din Brighton Beach, Brooklyn – recrutau oameni prin intermediul ziarelor scrise în limba rusă, oferind ajutor persoanelor care solicită compensaţii de la conferinţa evreilor cu pretenţii materiale de la Germania. În cele mai multe cazuri, actualele experienţe ale supravieţuitorilor au fost manipulate sau adaptate pentru a fi încadrate de cerinţele fondului; o dată ce plăţile erau aprobate, acuzaţii primeau mită de la solicitanţi, mai precizează actul de punere sub acuzaţie.

Datele de naştere au fost alterate astfel încât să pară că persoanele trăiau la momentul celui de-al Doilea Război Mondial; istorii despre cum au supravieţuit în condiţii inumane într-un teritoriu ocupat de nazişti au fost folosite de mai mulţi solicitanţi; fotografiile au fost refolosite în zeci de solicitări independente.

Conspiraţia a fost proiectată pentru două programe derulate de Claims Conference. Conferinţa a fost înfiinţată în 1951 pentru a le acorda compensaţii evreilor victime ale persecuţiei naziste; guvernul german a alocat bani începând cu următorul an şi continuă să o finanţeze.

Unul dintre programe, cunoscut ca Hardship Fund, oferă compensaţii pentru evreii deveniţi refugiaţi când au fugit de nazişti; majoritatea acestor plăţi au ajuns la oameni din fostul bloc sovietic, care nu a fost sub ocupaţie nazistă directă, şi care au fugit de înaintarea naziştilor, conform rechizitoriului. Fondul acorda o plată unică de aproximativ 3.600$.

Al doilea program, numit Article 2 Fund (Fondul Articolului 2), plăteşte daune supravieţuitorilor care au trăit ascunşi, sub o falsă identitate, într-un cartier evreiesc sau celor care au fost încarceraţi într-un lagăr de concentrare. Acest program acorda plăţi lunare de aproximativ 411$ supravieţuitorilor care au un venit anual mai mic de 16.000$.

„Această presupusă fraudă este atât substanţială cât şi exasperantă”, a declarat domnul Bharara la conferinţa de presă ce anunţa rechizitoriul. Acuzaţiile sunt rezultanta unei investigaţii realizate de Biroul Federal de Investigaţii ce a durat mai mult de un an. Agenţii B.F.I. au arestat marţi dimineaţa 11 inculpaţi; 5 dintre ei fuseseră deja acuzaţi.

Fiecare suspect este acuzat că a avut un rol în crearea, completarea şi prelucrarea cererilor frauduloase din partea unor solicitanţi care nu ar fi fost eligibili pentru plata daunelor. Semen Domnitser, directorul ambelor programe până la data concedierii, 3 februarie 2010, este acuzat de a fi lider. Una dintre responsabilităţile sale ca director implica revizuirea tuturor cererilor înainte de a fi trimise în Germania.

„Conferinţa pentru compensaţii a trezit suspiciuni atunci când angajaţii au primit două cereri într-un interval de 2 săptămâni, ce prezentau fapte similare”, a declarat Gregory Schneider, vice-preşedintele executivului organizaţiei. Aceştia au început să caute modele şi după ce au descoperit alte probleme au alertat B.F.I. în decembrie 2009.

Până în prezent anchetatorii au descoperit aproape 5000 de cereri false datând din 2000 până în 2009 pentru Hardship Fund, cumulând o pierdere de 18 milioane $. De asemenea, au descoperit 658 de cereri frauduloase din 1993 până în 2009 pentru cel de-al doilea fond, cu pierderi de aproximativ 24,5 milioane $.

„Dl Schneider a declarat că furtul s-a ridicat la mai puţin de 1% din cererile depuse încă de la începuturile celor două programe.” El a spus că organizaţia sa a prelucrat 630.000 de cereri pentru cele două fonduri în ultimele 2 decenii. El a mai zis că suspecta că cei aproximativ 6.000 de oameni implicaţi în această fraudă sunt o combinaţie a celor care au fost conştienţi de faptul că au fost comise fraude şi cei care poate au fost manipulaţi.

La întrebarea adresată domnului Bharara dacă cele câteva mii de oameni vor fi acuzaţi de fraudă, acesta a răspuns „Investigaţia este încă în desfăşurare”.

În exemplu fetei de 11 ani care a traversat râul Dnieper, cererea sa include un document guvernamental de la Uniunea Sovietică unde datele şi locaţiile primei şcolarizări au fost alterate ca să pară că se ascundea atunci. Documentul de asemenea omite în mod fals existenţa fratelui, iar ea a declarat că mama ei a murit, ceea ce a determinat imposibilitatea operatorilor programului de a verifica faptele.

Bărbatul care a depus actele ce descriau suferinţele sale ca băiat de 13 ani a falsificat documente guvernamentale pentru a arăta că a mers la şcoala primară în Kiev, când el de fapt a studiat în Leningrad, oraş care nu a fost niciodată ocupat de nazişti.

Deşi operatorii fondului sunt din Midtown, majoritatea fraudelor s-au petrecut în Brighton Beach, cunoscut şi ca Mica Odessa, datorită numărului mare de imigranţi ucraineni din comunitate.

„Dora Grande, patroana unei afaceri de pe strada Brighton nr.12, a creat documente de identitate false folosite în marea parte a cererilor de plată”, precizează rechizitoriul. Valentina Romashova, care locuia în Brighton Beach, lucra la o firmă de avocatură ce redacta anunţuri în ziare scrise în limba rusă.

La complexul de lux de pe malul mării unde locuieşte doamna Romashova, un vecin, Victor Kason, 85 ani, şi-a amintit de propria tinereţe din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a spus că avea 14 ani, când a fost mutat la un ghetou din Lodz, Polonia. El şi părinţii săi au fost apoi mutaţi la lagărele de concentrare; el a supravieţuit, dar părinţii lui nu au supravieţuit.

„Au comis o crimă” a spus domnul Kason inculpaţilor, adăugând că nu o cunoştea pe domnişoara Romashova. „Lasă-i să plătească.”

Autor: Mosi Secret

Citiţi şi:
Holocaustul, un proiect european
Antisemitism și controversa privind antidoturile sale

yogaesoteric
7 octombrie 2020