Făină din insecte în alimentele românilor. Produsele în care nu poate fi utilizată
Mâncarea ce conține insecte, precum greieri, larve și viermi poate fi comercializată doar pe rafturi separate și etichetată corespunzător. Măsura a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2023.
Senatul a adoptat la începutul lunii septembrie propunerea legislativă privind utilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse în România, operatorilor economici interzicându-li-se includerea noilor alimente în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate.
Au fost înregistrate 66 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 12 abţineri. Proiectul de act normativ a fost iniţiat de social-democraţii Marcel Ciolacu, Alfred Simonis, Radu Oprea şi Diana Tuşa şi a intrat în circuit parlamentar în aprilie 2023.
Comisiile raportoare (de agricultură şi economică) din Senat au înlocuit în proiect sintagma „făină de insecte” cu alimente noi autorizate.
Potrivit unui amendament introdus de comisiile raportoare şi însuşit de plen, sunt enumerate Regulamentele europene în ale căror anexe sunt precizate formele de utilizare (congelată, pastă, uscată, pudră, parţial degresată), condiţiile în care pot fi utilizate alimentele noi în produsele alimentare, categoriile specifice de alimente în care se pot utiliza şi proporţiile maxime admise.
„Se interzice prepararea şi comercializarea produselor sub denumirea utilizată iniţial, dacă acestea au printre ingrediente alimente noi autorizate. În denumirea produselor se utilizează denumirile legale sau denumirile curente sau denumirile descriptive care conţin în mod obligatoriu una dintre sintagmele «cu…», «din…» urmată de denumirea alimentului nou autorizat, indiferent de proporţia acestuia în produsul finit”, se mai arată în propunerea legislativă.
Pe eticheta produselor alimentare se va regăsi denumirea alimentului nou autorizat astfel: vierme galben de făină uscat, congelat sau sub formă de pudră, în funcţie de forma utilizată; larvele gândacului de făină sub formă congelată sau de pastă; pulbere parţial degresată de greier de casă; lăcustă călătoare congelată / uscată / pudră / întreagă.
Produse prezentate în standuri separate
Proiectul de lege mai stabileşte că pe etichetele produselor alimentare care conţin alimente noi (larvele gândacului de făină / lăcustă călătoare / vierme galben de făină / greier de casă) este necesar să se menţioneze că acest ingredient poate cauza reacţii alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la acarieni şi/sau crustacee şi produse derivate din acestea. Menţiunea este necesar să apară în imediata apropiere a listei ingredientelor.
Un articol, păstrat în forma propusă de iniţiatori, prevede că produsele alimentare care sunt / conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi, provenite din spaţiul Uniunii Europene, vor fi prezentate în suprafeţele de vânzare clasice directe, într-un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produse consacrate care nu sunt / nu conţin insecte.
„Pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare care sunt / conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene, operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, uşor accesibil, lângă standul separat prevăzut, informaţia că produsele alimentare sunt / conţin specii de insecte”, se mai arată în proiect.
Afişarea informaţiei va fi realizată prin grija operatorului economic pe suport sau panou într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului (…) Suportul sau panoul este necesar să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori indicate, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit cu font Times New Roman de 20. Informaţiile este necesar să fie scrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, să nu poată fi şterse şi să nu fie ascunse de alte materiale.
Nerespectarea prevederilor legii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor făcându-se de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor.
Împotriva proiectului s-au pronunţat liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, care consideră că proiectul de lege reprezintă „o manipulare” şi senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă, care a pledat pentru interzicerea insectelor în produsele alimentare destinate consumului uman.
Citiți și:
Marea resetare alimentară: Cine se află în spatele planului de retehnologizare a aprovizionării cu alimente la nivel mondial? Bill Gates și Fundația Rockefeller- Arhitecți ai revoluției genetice, în blană de filantropi
Mâncare pentru neamul lui Frankenstein: După greieri și viermi, UE introduce carnea sintetică. Fermierii contraatacă!
yogaesoteric
16 octombrie 2023