FAKE NEWS: Cum a inventat CNN un protest anti-ISIS după atacul de la Londra
Disperat că musulmanii britanici nu își exprimă indignarea față de atentatul islamist de la Londra, CNN a născocit și a pus în scenă un protest.
Frustrat că realitatea contrazice propaganda islamo-stângistă pe care o difuzează cu regularitate, și comunitatea islamică din Londra nu are niciun gând să se desolidarizeze de teroriștii care au atacat în data de 3 iunie 2017 la Londra, CNN a luat problema în mână.
Canalul de televiziune, care a devenit faimos pentru că i-a dezvăluit în avans lui Hillary Clinton întrebările de la dezbaterea cu Donald Trump, a pus în scenă la Londra un protest realizat la modul cel mai profesionist: figurante musulmane cu văl, afișe și pancarde împotriva terorismului, cameramani, scenariști, machiori, regizor și polițiști.
O manifestație anti-ISIS numai bună de difuzat pentru a convinge occidentalii că musulmanii sunt buni, nu prezintă niciun pericol, jihadiștii ISIS doar „întinând valorile islamului”.
Partea proastă pentru ei este că realizatorii de la CNN, conduși de Becky Anderson, au fost prinși în fapt.
Mark Antro, cel care a postat pe Twitter o înregistrare a modului în care s-a fabricat protestul, a notat și că, înainte de a se începe filmarea, polițiștii londonezi albi au fost înlocuiți cu unii negri.
Citiți și:
«Fake News»-urile – un îndelung și cu viclenie pregătit «Breaking News» al sistemului?!
Preşedintele CNN Worldwide l-a ameninţat cu insolenţă pe Trump: «Noi vă modelăm imaginea»
yogaesoteric
7 iulie 2017