Falsa înverzire

O știre pe care n-o veți citi în presă: elvețienii au respins prin referendum „pachetul verde”. Pachetul legislativ care a declanșat referendumul își propusese să impună țara în poziția de lider european în domeniul stopării emisiilor. Statutul de „campion” venea însă cu sacrificii puternice pentru elvețianul de rând ale cărui costuri creșteau destul de mult. Este vorba de o sumă cuprinsă între 2000 și 5000 de franci elvețieni pe familie.

Aparent, dacă ne raportăm la venitul mediu al unui elvețian, nu pare mult. Teoretic elvețienii ar avea de unde să suporte. Însă, acest „nu e mult” este extrem de înșelător. Într-adevăr, veniturile din Elveția sunt mari, însă la fel de mari sunt și costurile vieții. Asta face ca, pentru unii care nu-s deloc puțini, fiecare franc să reprezinte diferența dintre normalitate și sărăcie.

La fel de inexplicabile au părut și ieșirile în stradă ale „Vestelor Galbene” din Franța. Declanșatorul manifestațiilor a fost creșterea cu câțiva cenți a prețului carburanților. Aparent pentru francezi era un cost insignifiant. Aparent însă! Costurile mari ale chiriilor din Paris și din marile orașe i-au gonit pe foarte mulți lucrători în zona rurală, la distanțe serioase de orașele în care lucrau. Pentru un cost mai mic al locuințelor (sau chiriilor), oamenii au preferat o navetă mai lungă. În final, cu toată „optimizarea”, nu le mai rămânea mai nimic. De aceea, în momentul în care au apărut acei câțiva cenți în plus pe litrul de carburant, oamenii au ieșit cu disperare în stradă deoarece acei câțiva cenți, multiplicați la numărul de kilometri lunar, le reduceau standardul de viață.

O situație similară s-a înregistrat și în Elveția. Oamenilor le-a sunat alarma deoarece efectiv era prea mult în condițiile în care beneficiile sunt doar teoretice. În fapt, dacă este să judecăm corect, nu există altceva decât pierderi.

Avem exemplul Texasului. După ce iarna trecută texanii au tremurat de frig din cauza blocării eolienelor, acum se sufocă de căldură. Din nou sistemul energetic al statului, extrem de aglomerat cu „surse verzi” de electricitate, se află în colaps, autoritățile cerându-le consumatorilor să-și reducă puterea electrică. Problema vine de la o defectare în bloc a generatoarelor eoliene. Nu se știe de ce atâtea generatoare au probleme, însă bănuiala este că, în realitate, generatoarele produc mai puțină energie decât ar fi necesar, adică nu au randamentul specificat la autorizare. Cu alte cuvinte, și-au furat singuri căciula.

În ciuda idealurilor cretine pe care și le-au asumat, realitatea din teren arată că întreaga ideologie verde nu este decât un mijloc prin care se urmăresc câteva chestii extrem de îngrijorătoare, dar concrete, dintre care enumerăm:
• scăderea calității vieții prin creșterea costurilor energiei;
• reducerea mobilității populației prin impunerea de vehicule cu autonomie din ce în ce mai redusă (vehiculele electrice);
• obligarea grupării populației pentru locuirea în spații cât mai concentrate (blocuri) și cât mai mici, ca efect al prețurilor din ce în ce mai mari pentru realizarea confortului termic.

Schema este simplă și ar fi necesar să ne fie tuturor extrem de limpede ceea ce se urmărește. În paralel, generația tânără este din ce în ce mai îndoctrinată în direcția consumului irațional de produse și servicii inutile, în detrimentul chestiunilor care contează cu adevărat. Așa se ajunge la opinii de genul „e mai OK să plăteşti chirie decât să deții imobilul în care locuiești” sau „de ce să-ți iei mașină când e mai bine dacă închiriezi un vehicul cu care te deplasezi”. Cu toate că noi credem că am văzut ce înseamnă „sharing economy”, de fapt ea va exploda abia în 5-7 ani. Generația care intră acum în pâine este din ce în ce mai îndoctrinată, asumându-și cu ușurință un destin eșuat.

Elvețienii care au spus hotărât NU aberațiilor verzi fac parte din generația care încă mai gândește. Generația care-și dă seama printr-un raționament simplu că absolut totul nu-i decât o prostie care are ca scop înrobirea. Însă, pentru generațiile care vin, jugul va fi unul teribil pentru că omul va trebui să se obișnuiască cu „ascultarea”, întrucât altfel își va pierde totul. Ce independență poate avea o fiinţă a cărei viață depinde doar de bunuri închiriate? În momentul în care și-a pierdut jobul sau sursa de venit, și-a pierdut tot. Este vreo altă metodă mai eficientă de a înrobi populații întregi?

Citiţi şi:
Lumea post-COVID-19: un neoliberalism și mai dur, și mai violent
Academicianul Ilie Bădescu despre idealismul politic – soluția la criza sălbatică dezlănțuită de coronavirus. Interviu

yogaesoteric
23 iulie 2021