Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (III)

 

Citiţi a doua parte a articolului


Să urmărim şi activitatea altor membri ai familiei:


John D. Rockefeller al treilea
(1906–1978), membru al Council on Foreign Relations, Foreign Policy Association şi Institute of Pacific Relations. Preşedinte al Rockefeller Brothers Fund (1940–1956) şi Rockefeller Foundation. În cadrul vizitei în Japonia din 1950 pentru concluziile tratatului de pace, întreprinsă împreună cu secretarul de stat John Foster Dulles, ia contact cu mulţi lideri locali din toate domeniile importante. De asemenea, a fost foarte activ în cadrul Asia Society. În 1967, crează Asian Cultural Program pentru încurajarea schimburilor culturale dintre extremul Orient şi vestici. La iniţiativa sa, se crează Lincoln Center (Chamber Music Society of Lincoln Center, Film Society of Lincoln Center, Jazz at Lincoln Center, Juilliard School, Lincoln Center Theater, Metropolitan Opera, New York City Ballet, New York City Opera, New York Philharmonic, New York Public Library for the Performing Arts, School of American Ballet şi Lincoln Center for the Performing Arts, Inc., căreia îi devine preşedinte şi pe care o finanţează masiv.

În 1952, fondează Population Council, al cărui cel mai important obiectiv este planificarea familială. Cu toate că a fost controversat, avându-şi rădăcinile în mişcarea „eugenică”, Population Council şi-a văzut liniştit de treabă, devenind cu timpul un gigant cu ramificaţii în peste 60 de ţări. Primul preşedinte al Consiliului a fost un eugenist apropiat familiei Rockefeller, Frederick Osborn, autorul Introducerii în Eugenie (1940), lider al American Eugenics Society şi unul din fondatorii lui Pioneer Fund. Acesta scria în 1968: „Scopurile eugeniei ar trebui realizate sub alte denumiri decât «eugenia».”

Apoi, preşedintele Nixon a înfiinţat Comisia pentru Creşterea Populaţiei (Commission on Population Growth) şi Viitorul American (The American Future), cunoscută ca Rockefeller Commission, cu Rockefeller preşedinte. Nixon a dat o mare importanţă acestor comisii, creând cadrul legislativ adecvat funcţionării lor şi pentru punerea în practică a hotărârilor luate de acestea. Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca în 2013 populaţia SUA să ajungă la 400 de milioane (dacă se continua ritmul de atunci al creşterii demografice). Ca modalităţi importante avute în vedere pentru menţinerea unui număr constant al populaţiei se aflau legalizarea avortului şi educaţia sexuală în şcoli.

Nelson Aldrich Rockefeller (1908–1979) a fost vicepreşedinte al USA şi guvernator al New York-ului, nume greu în Council on Foreign Relations şi Trilateral Commission. Membru Casque and Gauntlet, Phi Beta Kappa şi Psi Upsilon. În 1956, a creat Special Studies Project (finanţat de Rockefeller Brothers), pentru care l-a recrutat ca director pe Henry Kissinger şi pe „iluminaţii” Edward Teller (părintele bombei cu hidrogen), John Gardner (preşedinte al Carnegie Corporation) şi greul din presă Henry Luce. De asemenea, pe fraţii săi Laurance şi John D. Rockefeller al treilea. Participant la întruniri ale Bilderberg Group şi Bohemian Grove.

Nemilos, a înăbuşit în sânge o revoltă a unor deținuţi în 1971. A fost un suporter al pedepsei capitale, 14 execuţii având loc pe când era guvernator. Pentru corporaţia de dezvoltare urbană New York a călcat în picioare drepturile de proprietate ale multor cetăţeni.

Într-un articol intitulat „Chemare la construirea unei noi ordini mondiale” (New York Times, februarie 1962), a scris: „Naţiunile Unite nu au fost şi nu sunt capabile să aducă o nouă ordine mondială, cerută de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA să preia conducerea tuturor popoarelor şi să pună în practică conceptele şi aspiraţiile de suveranitate națională printr-o viziune federală.”


Actualul patriarh al familiei Rockefeller este David Rockefeller
, fondator al Bilderberg Group, membru al Bohemian Grove. Şef al Rockefeller Foundation şi Rockefeller Center. Director al Carnegie Endowment for International Peace alături de Alger Hiss, John Foster Dulles (Central Intelligence Agency), Dwight D. Eisenhower şi fondatorul IBM Thomas J. Watson. În 1949, devine cel mai tânăr director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci îl stăpâneşte. A iniţiat Marshall Plan.

Printre apropiaţii lui David Rockefeller: Rothschild, generalul George C. Marshall, membrii familiei Ford, Bill Clinton, Henry Kissinger, Riley P. Bechtel (Bechtel Group), Gianni Agnelli (Fiat), John Loudon (Royal Dutch-Shell), C. Douglas Dillon, David Packard (Hewlett-Packard), familia Dulles, Katharine Graham (Washington Post), Brooke Astor (Waldorf-Astoria Hotels), Peter G. Peterson (preşedinte al Blackstone Group, fost preşedinte al Council on Foreign Relations), Arthur Ochs Sulzberger Jr. (preşedinte al New York Times).

Banca sa are strânse legături cu World Bank. Trei dintre preşedinţii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black Sr. şi George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation şi al altor organisme Rockefeller. De asemenea, familia a găzduit pe proprietăţile sale numeroase întâlniri regulate cu guvernatori de bănci naţionale sau ale World Bank şi FMI. Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed Jr, a fost asistentul lui Eugene R. Black Sr. (al cărui tată a fost preşedinte al Federal Reserve).

David Rockefeller a dezvoltat legături apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) încă din anii ʼ50, prin: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt Jr., Kermit Roosevelt Jr., William Bundy.

În 1965, David Rockefeller şi câţiva oameni de afaceri au fondat Council of the Americas, fondată în 1965 ca organizaţie de afaceri pentru promovarea comerţului liber, a democraţiei şi a pieţei libere pe întreg cuprinsul continentului. Membrii săi din SUA sunt mari corporaţii cu interese de afaceri în America Latină, preşedinţi, miniştri, bănci centrale, politicieni, afacerişti şi finanţişti. Consiliul a fost un suporter şi un instrument în conceperea acordului North American Free Trade Agreement (NAFTA) şi Central American Free Trade Agreement (CAFTA), ambele promovate puternic de David Rockefeller. În 1973, a fost creată la iniţiativa sa Comisia Trilaterală. Alţi membri fondatori au fost Alan Greenspan şi Paul Volcker, ambii foşti capi ai Federal Reserve. De asemenea, Zbigniew Brzezinski, care a fost şi director.

În vara lui 1964, David Rockefeller are o întâlnire de două ore şi jumătate cu Nikita Hrusciov. Apoi şi cu succesorul său, Leonid Brejnev. În mai 1973, Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou în piaţa Karl Marx. David Rockefeller a fost preşedinte al Overseas Development Council of the US-USSR Trade şi al Economic Council, Inc., fondat tot în 1973. În ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale – formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger – s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii: GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: „Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta”. Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui Giscard d’Estaing: „Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Maastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat”.

În 1992, David Rockefeller a fost desemnat să conducă Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfătuit Rusia în privinţa modernizării băncilor.

Edificator pentru ce are în cap sunt înseşi declaraţiile sale. În august 1973, într-un articol pentru New Yorker Times, zicea: „Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante şi de succes din istorie.” Aceasta pentru că şi China le-a servit şi le serveşte drept laborator de studiu pentru societatea de mâine dorită de ei. La Consiliul de Afaceri al Naţiunilor Unite din 14 septembrie 1994, zicea: „Dar aceasta fereastră de ocazii în care putem construi o ordine mondială interdependentă nu va fi deschisă pentru mult timp. Deja sunt forţe puternice care lucrează şi ameninţă să distrugă toate speranţele şi eforturile noastre de a ridica o structură rezistentă de interdependenţă globală.” Şi, zicerea lui cea mai cunoscută: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.

Sub impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se întruneşte pentru prima dată la Hotel de Bilderberg, de unde şi denumirea, lângă Arnhem, între 29 şi 31 mai 1954. Emblematică pentru scopul şi modalitatea de lucru a celor ce se întrunesc periodic la aceste întâlniri este declaraţia de la 5 iunie 1991 a fondatorului David Rockefeller (din partea Council for Foreign Relations) cu privire la prestaţia presei faţă de deciziile Bilderberg: „Suntem recunoscători conducerilor publicaţiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine şi altor mari publicaţii ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi au respectat promisiunea lor de discreţie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul nostru global dacă am fi devenit subiecţi ai luminilor presei în toţi aceşti ani, dar lumea este mult mai sofisticată şi mai pregătită acum să înainteze spre o guvernare globală…”

Un alt membru al familiei este Jay Rockefeller (1937 -), senator, nepot al lui Nelson W. Aldrich. Împreună cu fiul său sunt greii trustului Asia Society, creată de tatăl său. Membru al Council on Foreign Relations, participant la Bilderberg Group, preşedinte al Intelligence Committee, care include: Office of the Director of National Intelligence, Central Intelligence Agency, Defense Intelligence Agency, National Security Agency, National Geospatial-Intelligence Agency, National Reconnaissance Office; componentele de informaţii din: Department of State, Federal Bureau of Investigation, Department of the Treasury, Department of Energy.

Mai deţine următoarele funcţii: vicepreşedinte al comisiei senatoriale Oversight of the Terrorist Surveillance Program, preşedinte al comisiei senatoriale Aviation Operations, Safety, and Security, preşedinte al comisiei senatoriale. În 2002, face o vizită oficială în Orientul Mijlociu, unde vorbeşte despre invazia Irakului sub pretextul armelor de distrugere în masă. Se pronunţă pentru o strânsă legătură între companiile de telecomunicaţii şi National Security Agency (NSA) pentru monitorizarea cetăţenilor. De asemenea, pentru tortura practicată de CIA. Tot el este iniţiatorul documentului CYBERSECURITY, legea Internetului.


Citiţi şi:

Organizația Națiunilor Unite și Noua Ordine Mondială

Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri

O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale (I)

 

yogaesoteric
28 februarie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More