«Fără vaccin, nu vă plătim alocațiile!» – cum constrâng şi chiar şantajează autoritățile australiene părinții pentru a-i forța să își vaccineze copiii

 

O politică controversată dusă de autoritățile australiene prin care părinții nu mai primesc alocații pentru copiii nevaccinați pare să fi avut efectul scontat, rata de vaccinare crescând în această țară, în ciuda opoziției criticilor, care susțin că măsura este o încălcare a drepturilor omului. Strategia denumită sugestiv „Fără vaccin, nu plătim” a fost anunțată anul trecut, iar potrivit lui Christian Porter, ministrul Serviciilor Sociale, campania a dus la o creștere a imunizării cu până la 93% a copiilor cu vârste cuprinse între 1-5 ani.
 

Politica de restricționare a alocației nu se aplică în cazul familiilor în care cei mici au motive medicale pentru a nu fi vaccinați, însă nu se mai iau în considerare motivele religioase sau de orice altă natură. Acest lucru a făcut ca în primele șase luni ale acestui an, 5.738 copii ai căror părinți au refuzat inițial vaccinarea celor mici să se răzgândească, principalul motiv fiind cel al restricționării banilor proveniți din alocație…

„Vaccinarea oferă copiilor noștri cea mai bună protecție împotriva bolilor. Țintim o rată de imunizare de până la 95%. Prin politica «Fără vaccin, nu plătim», putem atinge acest lucru”, a declarat Porter.

Alocațiile oferite de stat pentru cei mici ajung la 15.000 de dolari anual, o sumă greu de neglijat chiar și pentru familiile din clasa medie din Australia. Autoritățile de la Canberra susțin că rata vaccinării a scăzut în ultimii ani la cel mai mic nivel din istorie, lucru ce a dus la reapariția unor boli pe care le credeau eradicate.

Citiţi şi:

Bătaia de joc a vaccinărilor obligatorii continuă

Viitorul vaccinării obligatorii, cu forța, a populației. Mai întâi copiii voștri, apoi voi

Argumente împotriva vaccinării obligatorii ce sunt exprimate şi susţinute de către reprezentanţii societăţii civile independente

yogaesoteric
18 octombrie 2016

 


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More