Fascismul monetar

Suntem în 2024, iar lumea se află în stare de urgență de aproximativ 4 ani. Libertatea și drepturile noastre au fost restricționate în moduri fără precedent, în numele sănătății. Noi măsuri ne sunt impuse în mod constant în numele climei, distrugând în special clasa de mijloc. Puterea noastră de cumpărare este erodată de inflație, iar progresele în domeniul inteligenței artificiale îi fac pe mulți dintre noi să se teamă pentru locurile de muncă.

În același timp, avem de-a face cu politicieni care nu se opun acestor tendințe, ci le promovează cu bună știință, reducându-ne în mod deliberat nivelul de trai, eliminând ultimele rămășițe ale democrației și, mai mult, conducându-ne fără scrupule într-o eră a conflictelor armate pe care o credeam demult apusă.

Ce se află în spatele tuturor acestora? Cum se poate ca noi să fim nevoiți să privim cum diletanți incompetenți distrug prosperitatea creată de-a lungul deceniilor și cum distrugem intenționat multe dintre realizările pentru care a luptat poporul în trecut? Este oare posibil să explicăm această nebunie?

Se poate. Ne aflăm într-o fază de tranziție istorică în două privințe: pe de o parte, asistăm la dezvoltarea explozivă a inteligenței artificiale, ca parte a celei de-a patra revoluții industriale, care va schimba totul, iar pe de altă parte, la jefuirea și distrugerea actualului sistem monetar global, pregătindu-se în același timp un nou sistem în fundal. Iar cele două sunt direct legate.

Progresele accelerate din domeniul inteligenței artificiale vor duce la cea mai mare perturbare pe care a cunoscut-o vreodată piața globală a muncii. Sute de milioane de locuri de muncă vor dispărea în următorii ani ca urmare a IA, și fără a fi înlocuite. Ne confruntăm cu o avalanșă de șomeri cum nu s-a mai văzut în lume.

Ca urmare, vom asista la revolte sociale uriașe. Pentru a le ține sub control, cei de la putere vor fi forțați să ne limiteze drepturile și libertățile mult mai drastic decât până acum, doar din instinct de conservare.

Și aici intervin noii bani.

Moneda digitală a băncilor centrale (CBDC), care este în prezent dezvoltată cu viteză maximă de 130 de bănci centrale, va fi folosită DUPĂ răscoală, pentru a ne face pe toți să ne supunem și pentru a ne înăbuși din fașă orice rezistență.

Noii bani vor avea proprietăți pe care banii nu le-au avut niciodată până acum. Vor fi programabili, vor fi emiși pentru un scop sau o locație specifică și vor putea fi legați de o dată de expirare sau – ca în China – de un sistem de credit social. CBDC va permite băncii centrale să ne atribuie dobânzi și rate personalizate de impozitare sau, în cazuri extreme, să ne întrerupă complet toate fluxurile financiare.

Va fi, de asemenea, primul sistem monetar cu două nivele din istoria finanțelor. Va exista un CBDC cu ridicata, tranzacționat doar între banca centrală și marile instituții financiare, și un CBDC cu amănuntul pentru noi, cetățenii obișnuiți, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii.

Noii bani nu vor fi nici mai mult, nici mai puțin decât cel mai mare atac din toate timpurile la adresa libertății noastre financiare și a drepturilor democratice – și, prin urmare, la adresa celui mai mare bun al nostru, autodeterminarea.

Cu toate acestea, CBDC nu ne va supune doar statului, sub forma băncilor centrale, ci și unei companii private, și anume BlackRock, cel mai mare administrator de active și cel mai puternic gigant financiar pe care l-a văzut vreodată lumea. Cu sistemul său de analiză a datelor financiare ALADDIN, BlackRock are la dispoziție inteligența artificială, de a cărei putere atârnă practic întreaga lume financiară, inclusiv băncile centrale, de la criza financiară globală încoace.

Așadar, CBDC-urile vor realiza corporatismul autoritar în domeniul banilor prin simbioza dintre stat și o mare corporație privată – și ne vor conduce pe toți într-o lume la care a aspirat cândva Benito Mussolini, iar de atunci este cunoscută sub numele de „fascism”.

Nu suntem încă acolo. Deși pregătirile se află în curs de desfășurare și noii bani sunt deja supuși la numeroase teste internaționale, există încă două probleme majore care e necesar să fie rezolvate de către cei responsabili, pe lângă numeroasele probleme tehnologice.

În primul rând, e necesar să fie reorganizat întregul sistem bancar. Întrucât noul sistem va fi controlat exclusiv de băncile centrale, băncile comerciale e necesar să fie private de dreptul de a acorda împrumuturi.

Aceasta nu înseamnă altceva decât ca băncile mici și mijlocii, care trăiesc în principal din împrumuturi, să fie eliminate. Este exact scopul creșterilor ratelor dobânzilor, care ne sunt prezentate ca o luptă împotriva inflației, ale cărei consecințe le putem observa în special în SUA, unde un val de insolvențe ale băncilor mici și mijlocii este iminent.

Dar a doua problemă este și mai mare, și anume acceptarea noilor bani de către populație. Pentru a verifica acest aspect, în octombrie 2021 a fost lansat un test pe scară largă în Nigeria, cea mai mare țară industrializată din Africa. Rezultatul? Un eșec răsunător. În ciuda măsurilor drastice luate de guvern, doar un procent foarte mic din populație a avut un portofel corespunzător instalat pe telefonul mobil; marea majoritate a nigerienilor încă respinge noii bani.

Tocmai această problemă explică starea actuală la nivel mondial, atât în sectorul financiar, cât și în afaceri și politică. În prezent, ne confruntăm cu o situație în care vechiul sistem este menținut în viață cu toate mijloacele disponibile, în timp ce crizele se intensifică la nivel mondial.

Scopul este în mod clar de a înfrânge rezistența și de a ne pune pe toți sub o presiune atât de mare, încât să nu ne putem împotrivi introducerii noilor bani sau, în cele din urmă – din disperare față de situația noastră – chiar să îi acceptăm de bunăvoie.

Oricine nu recunoaște asta, cine crede în mod serios că actuala concentrare de crize și dezastre este o coincidență, va fi expus neputincios la evoluția implacabilă. Iar cei care înțeleg conexiunile ar fi cu siguranță necesar să folosească faza în care ne aflăm pentru a-i informa pe alții. Și pentru a face tot ce le stă în putință ca să se opună cu tărie dominației financiare a unei mici elite obsedate de putere.

Timpul pentru a scăpa de înrobirea planificată a umanității prin intermediul banilor programabili se apropie.

Citiți și:
Pregătiți-vă ca guvernele să forțeze introducerea monedelor digitale (CBDC) după colapsul bancar generalizat care va urma!
Project Icebreaker (Proiectul Spărgătorul de gheață), adio libertate financiară. Pericolele monedei digitale a băncilor centrale (CBDC)

 

yogaesoteric
3 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More