Fericirea și surogatele ei

Fericirea este dezideratul suprem pentru cultura zilelor noastre, care antrenează o armată de industrii și științe al căror scop este să ofere fiecăruia acea „fericire” pe care și-o dorește și pentru care este dispus să plătească – bani, timp, resurse, cunoaștere, energie, viață. Uneori chiar propriul suflet, după cum avertizează miticul Faust.

Neuroștiințele fericirii, medicina well-being-ului, industria fanteziilor virtuale, afacerile cu droguri, traficul de persoane, politicile beligerante și „democrația” eficient cenzurată, știința augmentării transumane, comerțul cu himere și plăceri – toate, fără excepție, țintesc la fericire. Cel puțin pentru unii. În realitate, suntem niște (ne)fericiți consumatori într-o cultură a plăcerilor imediate, unde „fericirea” ni se vinde la un click distanță, fără efort, fără cunoaștere de sine, fără frământări sau transformări lăuntrice. Paradoxal, prețul cel mai scump plătit pentru astfel de „fericiri” este chiar libertatea noastră.

Atât de înrădăcinată este în noi tânjirea după fericire, încât, neputând să o găsească în sine, omul a constatat că este mai facil să o impună în afară – la nivel statal, ba chiar global. N-au trecut multe decenii de când „fericirea” societății era politică de stat, pentru atingerea căreia orice mijloc devenea justificat, pentru că, nu-i așa?, instaurarea paradisului terestru al socialismului cerea sacrificii. O lume forțată să fie fericită este, însă, o lume care își pierde ultimul refugiu al fericirii: libertatea lăuntrică.

Din păcate, istoria ne arată că oamenii nu învață mai nimic din istorie. Și astăzi ne paște primejdia „fericirii”. Scenariile „fericirii obligatorii” se rescriu încontinuu, cu noi decoruri și alți actori. Un exemplu recent îl reprezintă deciziile care au restrâns dreptul la vot al românilor, pe motiv că discernământul lor nu ar fi suficient de exersat pentru „a alege bine”. Astfel, în numele fericirii și bunăstării colective, li se cere să aștepte până când vor deveni mai înțelepți.

Rețetele fericirii

Așadar, ce este această fericire, asupra căreia se concentrează întreaga istorie a omenirii, iar artele și științele, piața de afaceri și scena politică își dau concursul pentru a o defini, a o produce, a o oferi, dar mai ales pentru a o cânta? Bunăstare? Glorie? Plăcere? Putere? Cunoaștere?

Pentru neuroștiințele „stării de bine”, este o combinație optimă de hormoni. Dacă urmezi rețeta perfectă, ai toate șansele să obții un echilibru al serotoninei, oxitocinei, dopaminei și al endorfinelor, și să devii astfel un om „fericit”. Cu puțin antrenament și perseverență, îți poți programa creierul să se simtă fericit, chiar și atunci când viața pare a-ți fi în derivă. Organismul se adaptează repede și declară: „Misiune îndeplinită!”. Tot ce ai nevoie sunt condiții prielnice – conexiuni sociale „pozitive”, exerciții fizice, odihnă, alimentație sănătoasă și puțin mindfulness de calitate. Pare simplu. În realitate, însă, întotdeauna lipsește „ceva”. Evident, „nu le poți avea pe toate” și, astfel, te vei simți din nou nefericit.

Există apoi neuroștiințele fericirii în dragoste, care au astăzi un uriaș succes de casă, pentru că omul zilelor noastre este tot mai neputincios în a relaționa firesc. Atât de neputincios, încât este nevoit să reînvețe totul de la zero. Nu mai are exercițiul cunoașterii de sine, nu știe cum să-l descopere pe omul de lângă el, nu mai știe care îi este firea de bărbat sau femeie, nu e dispus să facă sacrificii și să rabde. În schimb este dispus să dea bani grei pentru „strategii” complicate, ca să poată ajunge să simtă dragostea. Sunt pline canalele de comunicare virtuală de „guru”-și, coach-i și psihoterapeuți care lucrează de zor la atingerea mult visatei fericiri pentru clienții lor. Rețetele fericirii sunt multe și variate, dar adesea, doar promisiuni goale, vândute de o piață avidă.

În fine, e de ajuns să-ți definești viziunea despre fericire și cu siguranță îți vei găsi soluția printre nenumăratele rețete care circulă pe internet. Nu e nevoie decât să vrei să fii fericit și „ofertele” nu vor întârzia să apară. Nimeni să nu se îngrijoreze: nimeni nu va rămâne nefericit!

Și totuși, nu fericirea este țelul vieții! Cel puțin nu acea fericire care se confundă cu o euforică homeostazie sociopsihosomatică. Psihologul canadian Jordan Peterson face o recomandare categorică în acest sens: „Nu te întreba ce te poate face fericit! Întreabă-te mai degrabă ce te face mai valoros și mai util pentru tine și pentru ceilalți.” Fericirea nu poate fi o miză a vieții, ci eventual o urmare firească a purcederii noastre către destinația pentru care am fost creați. Tot el consideră că urmărirea fericirii ca țel final este superficială și insuficientă, deoarece este doar o stare emoțională trecătoare, fluctuantă și vulnerabilă la circumstanțele externe.

Urmându-l pe Viktor Frankl, Peterson spune că sensul vieții este mai degrabă cheia unei vieți bune și cu adevărat fericite. Or sensul vieții fiecăruia poate fi găsit prin asumarea provocărilor, a suferinței, a răspunderii pentru tine și pentru ceilalți și prin ordonarea haosului din jurul nostru. „Sensul este ceea ce te susține în cele mai grele momente ale vieții, în timp ce fericirea este fragilă și efemeră.”

Ce-i drept, viața reală este plină de probleme și suferințe, cere strădanie, te obligă la disconfort, este o călătorie plină de greutăți, obstacole și capcane până în ultima clipă. Nu, nu este nici pe departe un drum lin și fără griji! Așa că fericirea nu poate fi o miză.

Două lumi și două fericiri

Sau, dacă vreți, mai degrabă este necesar să ne transformăm noi perspectiva asupra fericirii. Să ne-o redefinim. Or cel care a transformat radical definiția fericirii este Însuși Mântuitorul Hristos, mai mult decât oricare filosof sau psiholog. El i-a fericit pe toți cei care aleg jertfa, crucea, disconfortul pentru Împărăția Lui. Astfel, fericirea este a celor care aleg să fie smeriți, când ar putea să facă demonstrații de putere și înțelepciune. A celor care aleg blândețea în locul mâniei și asupririi. A celor care-și păzesc curăția inimii cu multă nevoință și multe lacrimi, într-o lume ce pune păcatul pe piedestal. A celor care aleg să facă pace, decât să stârnească și să întrețină războaie. A celor care preferă să fie ei prigoniți pentru dreptate, decât să nedreptățească sau să ascundă nedreptatea. A celor care suferă ocară, prigoane sau calomnii pentru Numele Domnului, decât să-și păstreze prestigiul și „bunul nume” într-o lume potrivnică Lui. Toate acestea sunt fericiri greu de purtat, incomode, inconfortabile!

Tot El ne spune însă de fiecare dată și care sunt răsplătirile Fericirilor Sale, ca să știm dintru început către ce ne îndreptăm. Iar răsplătirile Lui sunt neprețuite, pentru că sunt dumnezeiești: Împărăția lui Dumnezeu, mângâierea lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu, vederea lui Dumnezeu, înfierea de către Dumnezeu și chiar moștenirea pământului. Acestea sunt singurele Fericiri aducătoare de bucurie și veselie și plata lor cu adevărat multă este în Ceruri.

Desigur, fericirea creștinilor este un paradox. Ea nu urmează rețetele pieței, ci are cu totul alte surse și alte ingrediente: se naște din multă smerenie, din plânsul și tânguirea pentru păcate, din blândețe, din împlinirea poruncilor Împăratului, care sunt legile Împărăției Sale. „Fericit este omul care și-a cunoscut slăbiciunea, căci această cunoaștere devine pentru el temelie, rădăcină și început al tuturor bunătăților”, spune Sfântul Isaac Sirul. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Fericirile Domnului sunt indicatoarele noastre pe calea către Împărăția lui Dumnezeu, în timp ce Sfântul Simeon Noul Teolog ne lămurește care este Izvorul adevăratei fericiri a omului: „Toată fericirea vine de la Dumnezeu, iar cel care caută să o dobândească în afara Lui va găsi doar deșertăciune și amărăciune.”

Este evident că ne stau înainte două fericiri diferite din două lumi diferite – lumea aceasta trecătoare și atât de înșelătoare și Împărăția lui Dumnezeu. Cea dintâi este o fericire fragilă și fluidă. Cea din urmă este o Fericire eliberatoare, născătoare de dragoste adevărată, de pace, de dreptate, de bucurie și veselie.

Și este un dar. Un dar al Împăratului, nu rezultatul, nici meritul eforturilor și cheltuielilor noastre.

Citiți și:
Krishnamurti – Fericirea nu aparţine minţii
Fericirea artificială – drogul secolului XXI. Bunurile materiale – criteriul «capcană»

yogaesoteric
9 februarie 2025