Fiecare a douăsprezecea persoană din Germania are o viziune de extremă dreapta. 53% sunt în favoarea unei reveniri la soluția națională

Fiecare a douăsprezecea persoană din Germania are o viziune de extremă dreapta, relevă un studiu realizat de Universitatea din Bielefeld la comanda Fundației Friedrich Ebert (FES). Aceasta din urmă este apropiată din punct de vedere politic de Partidul Social-Democrat din Germania (SPD), transmite Deutsche Welle.

În prezent, între cinci și șapte la sută din toate grupele de vârstă consultate sunt în favoarea unei dictaturi, cu un singur partid puternic și un conducător pentru Germania. De două ori mai mulți oameni vor aceasta, dacă ne raportăm la o medie înregistrată de-a lungul vremii.

Crizele sunt percepute de un număr tot mai mare de oameni ca fiind crize naționale. Iar ele îi afectează mai mult pe acei oameni care au mai puțin capital. În rândul respondenților cu venituri mai mici, unul din doi (48%) se vede afectat personal de crize, în comparație cu 27,5% dintre cei cu venituri medii și doar 14,5% dintre cei cu venituri mai mari.

Acest aspect este însoțit în mod invariabil de o scădere a încrederii în instituțiile statului și în funcționarea democrației, chiar dacă o majoritate clară susține în continuare această formă de guvernare. Însă 38% au poziții conspiraționiste, 33% populiste și 29% dintre oamenii consultați au atitudini etno-autoritaristo-rebele.

Studiul actual a întrebat oamenii cum ar fi indicat să abordeze societatea numeroasele crize. Răspunsul: 53% sunt în favoarea unei reveniri la soluția națională. Aceștia solicită izolarea de lumea exterioară și consideră că valorile, virtuțile și îndatoririle presupus germane sunt esențiale pentru a face față crizelor.

Citiți și:
Imperialiștii buni, imperialiștii răi și naționalismul paranoic
Prof. univ. dr. Lidia Vianu: „Se cheamă naționalism ceea ce am pierdut și, fără conștiința unui «acasă», toate valorile morale sunt compromise”
România 2.0 ‒ O abordare pragmatică a naționalismului

 

yogaesoteric
19 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More