Fiecare persoană va avea un cod personal de sănătate, diferit de CNP. Toată lumea va fi înregistrată și se va cunoaște tot traseul
Fiecare persoană va avea un cod personal de sănătate, diferit de CNP, în contextul digitalizării sistemului de sănătate, o nouă lege fiind în curs de pregătire, a anunțat dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, notează Profit.ro.

Declarația a fost făcută pe 16 octombrie, în cadrul conferinței „Profit Health.forum. Viitorul sănătății: între reformă, provocări și soluții durabile”.
„În contextul digitalizării, o persoană, când se va naște, va primi un cod personal de sănătate care este diferit de CNP. Pentru că CNP-ul fiecare și-l aruncă pe unde vrea, pe la orice bancă l-a vrut, codul personal de sănătate va reprezenta practic dosarul lui medical. Orice informație referitoare la persoana respectivă, din momentul în care s-a născut și până nu mai e pe Terra, va fi înregistrată acolo”, a anunțat Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit acestuia, fiecare pacient va primi acel cod personal de sănătate, care va reprezenta dosarul medical.
„Și atunci, într-adevăr, toată lumea va fi acolo înregistrată și se va cunoaște tot traseul. Dacă un astfel de pacient e accesat de la Paris, toate datele lui se vor regăsi acolo”, a spus șeful Comisiei pentru sănătate din Senat.
Adrian Streinu-Cercel a explicat că pe baza acestor date se pot face analize, predicții și politici. La nivelul Comisei pentru sănătate din Senat se lucrează, în prezent, la o astfel de lege a digitalizării sănătății.
„Sper ca până undeva în luna decembrie să avem un draft, pe care pe urmă să-l discutăm cu colegii de la Cameră (…….) și atunci vom urmări să modificăm o serie de aspecte”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.
Citiți și:
OMS face presiuni pentru o alianță tehnologică permanentă pentru a instituționaliza mesajele digitale de sănătate și de control al comportamentului
SUA resping Regulamentele Internaționale de Sănătate ale OMS. Declarație istorică a lui RFK Jr: America nu se mai pleacă în fața tiraniei sanitare globaliste. Nu vom mai ceda suveranitatea națională unor birocrați nealeși
yogaesoteric
29 octombrie 2025