Filoamericanii mai orbi din România

Am urmărit să aflu câte ceva despre desecretizarea totală a mailurilor doamnei Hillary Clinton, în speranța că voi afla ceva în plus despre afacerile lui Joe Biden în România. Rudy Giuliani a pomenit de ele și le-a anunțat ca pe un mare scandal (bombă, cum zic Ciutacu și Gâdea unui asemenea material). Surpriză! N-am găsit mare brânză. Știruțe, ironii, mărunțișuri!

De ani și ani, presa românească este și surdă, și oarbă la viața politică de pe glob. Și din prostie, și din ignoranță, dar și din partizanate discutabile. Atât de refractară și de încuiată încât publicul pentru acest domeniu a rămas foarte mic. Știri despre ce se petrece în Africa sau în Asia găsești numai în spațiile dedicate anecdotelor. Nu poți citi nici măcar știri și analize serioase despre ce se petrece în țările vecine României, deși, o mare parte din problemele lor, rezolvate cel mai adesea diferit și mai deștept, seamănă cu ale noastre. Nu prea mai apar nici articole sau analize despre situația din Moldova, de parcă ar fi o țară locuită de uiguri, nu de frații noștri nedreptățiți de istorie. Căutând știri despre afacerea Joe Biden, am ajuns la subiectul acestui articol. Cum a fost ilustrată în presa română de toate felurile campania electorală din SUA? Ei bine, afacerea Biden și manevrele lui George Soros în campania electorală americană nu se văd în România. Mult mai frecvente sunt materialele despre „black lives matter”.

În politica și în presa românească a început chiar să adie un vânticel similar celui care a întors America pe dos. Parcă ne-ar paște și pe noi un asemenea exces. Despre Burisma, afacerea din Ucraina a fiului lui Joe Biden, mai nimic. Cât despre o investigație privind afacerile familiei Biden în România, nici urmă. Ce a făcut ambasadorul Gitenstein la Fondul Proprietatea, ce cartiere construiesc familia Biden și Gitenstein, nimic. Despre interesele lui George Soros, nici vorbă. Abia am descoperit un articol fără autor transmis pe net, probabil un produs de campanie electorală americană sau de autor pierdut pe drum. Un prieten din Moldova mi-a trimis un articol destul de cuprinzător pe subiectul Biden, semnat de Ștefania Brândușă de la Activenews.

Nu o cunosc și nu știu nimic despre dânsa. Aproape sigur n-a beneficiat de o bursă în SUA și n-a trecut pe la Fundaţia Soros. De ce spun asta? Pentru că sute de jurnaliști români invitați în SUA nu își permit asemenea libertăți. Cei duși peste Ocean de Fundația Soros, de Marshall Found sau Freedom Forum, sunt cu toți de dreapta în România și mari susținători sau admiratori ai democraților americani. În același timp, sunt extrem de atenți la pozițiile fundațiilor pomenite mai sus și la părerile tandemului Monica Macovei-Cristina Guseth. Acestea le finanțează proiecte, îi invită la seminarii în Europa sau în SUA și, fără să își dea seama, au devenit niște amplificatori devotați de semnal american. Tot ce se petrece în SUA și li se transmite (direct sau indirect) este bun, este modern, este democratic. Nu își mai permit nici măcar să discearnă. Adevărul este că, imediat după anii 1990, în România, NATO și democrația americană au fost un model, o obsesie, un vis. Și, mulți dintre cei care au călătorit sau studiat în America au luat la grămadă ce au văzut acolo și s-au chinuit să reproducă acasă, fără să se gândească la compatibilitate, la specificul românesc și european. Multe din eșecurile democratice în România sunt copii prostești ale modelelor americane.

Tot ce era de aici a fost considerat balcanic, comunist și stricat. Tot ce venea de acolo era culmea civilizației! Mulți s-au calificat ca apostoli ai anti-comunismului și ai condamnării Securității (făcând din asta o profesie, nu o cercetare!), ai deontologiei și libertății de exprimare din vremurile bune ale presei din SUA. Marea greșeală a generației mele stă în faptul că s-a opus cu încăpăţânare la adoptarea unei reglementări în domeniul presei. Că așa este aplicată libertatea presei și în SUA, fără nicio reglementare. Circul și aiureala neprofesională din presa românească de azi își au originile în refuzul nostru și în incapacitatea ziariștilor români de a activa ca o comunitate profesională cu reguli.

Aproape toată presa românească de azi, aflată de partea PNL-USR-PLUS, a binomului și a președintelui României nu este o presă independentă. Este aliniată și activează ca un front, ca o presă americană de partea taberei democrate. Un fel de presă de campanie din SUA, scrisă în limba română și de partea subordonaților americani.

Cu siguranță și eu sunt unul dintre marii admiratori ai poporului american. Dar în niciun caz al derapajelor de acum și nici al uneia dintre taberele care s-au aflat în cumplitul război electoral.

Cornel Nistorescu

Citiţi şi:
Filoamericanii, filooccidentalii și noi, ceilalți, câţi am mai rămas
România sub presiunea virusurilor și despre noua conducere de la Washington (I)

yogaesoteric
23 aprilie 2021