Finanțe globale versus energie globală: cine va ieși învingător?

Lupta actuală dintre Occidentul consumator de petrol și națiunile producătoare de petrol este mai mult decât pare și este mult mai profundă decât războiul din Ucraina.

În războiul dintre finanțele globale și energie, un fapt rămâne clar: poți tipări bani, dar nu poți tipări petrol.

La 6 octombrie, când Uniunea Europeană (UE) a convenit să impună o plafonare a prețului petrolului rusesc ca parte a unui nou pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, 23 de miniștri ai petrolului din grupul OPEC+ de țări producătoare de petrol s-au pronunțat în favoarea unei reduceri drastice a cotei lor comune de producție.

Decizia lor colectivă de a diminua producția cu aproximativ două milioane de barili de petrol pe zi a stârnit reacții puternice în special în SUA, vorbindu-se chiar de „declarații de război”. UE se simte păcălită, deoarece reducerile de producție OPEC+ ar putea duce la creșterea prețurilor la carburanți și ar putea diminua cele opt pachete de sancțiuni. În ciuda narațiunii conform căreia lumea se îndreaptă spre o „eră post-petrol”, se pare că mai există încă viață în bătrânul câine, deoarece OPEC rămâne în continuare subiect de discuție.

OPEC este mai relevantă ca niciodată

OPEC și zece producători de energie non-OPEC ‒ inclusiv Rusia ‒ își coordonează politica de producție din decembrie 2016. La vremea respectivă, analiștii au dat acestui format „OPEC-plus” puține șanse de a avea un impact.

Pe atunci, îmi amintesc batjocura multora care au disprețuit anunțul în sala de presă a Secretariatului General al OPEC de la Viena. Dar OPEC a rezistat furtunii de pe piața mondială a petrolului din ultimii ani și a devenit un actor cheie.

Reamintim situația excepțională din primăvara anului 2020, în timpul blocării pandemiei globale covid-19, când tranzacțiile futures pentru clasele de petrol din SUA au fost cotate chiar la prețuri negative în unele momente, pentru ca apoi să crească din nou la cote înalte în aprilie 2021.

Spre deosebire de escapadele de pe piața petrolieră dintre 1973 și 1985, când exista un consens redus între membrii OPEC și mulți scriseseră deja necrologul organizației ‒ astăzi, foști rivali precum Arabia Saudită și Rusia reușesc să își convertească interesele în cărți puternice.

În acele zile, era o practică normală pentru Riad să ia în considerare și să execute interesele Washingtonului în cadrul OPEC: un singur telefon din capitala americană era suficient. Atunci când compania petrolieră americană ARAMCO ‒ care acționa ca un braț extins al SUA în regat ‒ a fost naționalizată de Arabia Saudită la începutul anilor 1970, ca parte a tendințelor de naționalizare de amploare din întreaga lume, SUA a promis compensații printr-o simplă strângere de mână.

Era celor „Șapte surori”, un cartel al companiilor petroliere care își împărțea piața petrolului, a luat sfârșit atunci. Cu toate acestea, pentru factorii de decizie politică din SUA ‒ cel puțin, din punct de vedere psihologic ‒ această eră încă persistă. „Este petrolul nostru”, este o expresie pe care o aud adesea rostită la Washington. Aceste voci au fost deosebit de puternice în timpul invaziei ilegale a Irakului din 2003, condusă de SUA.

Piața financiară versus piața energiei

Pentru a înțelege cu adevărat esența conflictului din Ucraina ‒ unde se desfășoară un război prin procură ‒ este necesar să descompuneți confruntarea astfel: SUA și aliații săi europeni, care reprezintă și susțin sectorul financiar global, sunt în esență angajați într-o luptă împotriva sectorului energetic mondial.

În ultimii 22 de ani, am văzut cât de ușor le este guvernelor să tipărească bani de hârtie. Doar în 2022, SUA a tipărit mai mulți dolari decât în întreaga sa istorie. Energia, pe de altă parte, nu poate fi tipărită. Și aici se află o problemă fundamentală pentru Washington: sectorul materiilor prime poate supralicita industria financiară.

Când am scris cartea Pokerul energiei în 2005, am abordat și problema monedei, adică dacă petrolul va fi tranzacționat în dolari americani pe termen lung. La vremea respectivă, interlocutorii mei din țările arabe din OPEC au spus în unanimitate că dolarul american nu va fi înlocuit. Cu toate acestea, 17 ani mai târziu, acest punct de vedere a evoluat puternic.

Riadul se încălzește la ideea de a tranzacționa petrolul în alte monede, așa cum s-a văzut anul acesta în discuțiile cu chinezii pentru a tranzacționa în yuani. De asemenea, saudiții continuă să cumpere produse rusești, la fel ca alte state din Asia de Vest și din Sudul Global, care au ales să ignore sancțiunile occidentale impuse Moscovei și se pregătesc din ce în ce mai mult pentru noua condiție internațională a multipolarității.

Astfel, Washingtonul nu-și mai păstrează capacitatea de a exercita o influență absolută asupra OPEC, care se repoziționează acum din punct de vedere geopolitic ca OPEC+ lărgită.

SUA reacționează: Între sfidare și furie

Reuniunea ministerială OPEC+ din 6 octombrie a fost o prefigurare clară a acestor noi circumstanțe. Tensiunile inerente între două viziuni ale lumii s-au manifestat imediat în sala de presă de după reuniune, unde un ministru saudit al petrolului a pus la punct agenția de presă occidentală Reuters, iar jurnaliștii americani au atacat cu înverșunare OPEC pentru că „ține ostatică economia mondială”.

A doua zi, o politică dură a fost anunțată cu reticență de Casa Albă. Reducerea producției OPEC+ a făcut ca Washingtonul să oscileze între bosumflare și dorința de răzbunare ‒ în special împotriva saudiților, odinioară obedienți.

Timp de aproape un an, președintele Joe Biden a extins aprovizionarea cu combustibil a SUA prin intermediul Rezervei strategice de petrol, dar nu a reușit să calibreze nici prețul petrolului, nici inflația galopantă. Congresul american amenință să folosească așa-numitul proiect de lege „NOPEC” ‒ sub pretextul legal de interzicere a cartelurilor ‒ pentru a confisca activele guvernelor OPEC.

Conceptul circulă de zeci de ani în Capitoliu, dar de data aceasta, noi emoții iraționale ar putea fi la mijloc. Dar acțiunile ostile sau amenințătoare ale SUA riscă să se întoarcă împotriva lor și chiar să accelereze schimbările geopolitice care au loc în Asia de Vest, care a ieșit din orbita SUA în ultimii ani. Multe capitale arabe nu au uitat înlăturarea președintelui egiptean Hosni Mubarak în 2011 și cât de repede și-au abandonat SUA aliatul de lungă durată.

„E vorba de economie, prostule”

Prețul petrolului este un seismograf al economiei mondiale și, de asemenea, al geopoliticii globale. Prin reducerile de producție, OPEC+ nu face decât să planifice anticipând consecințele viitoare ale recesiunii. În plus, unele țări producătoare nu reușesc să creeze noi capacități, având în vedere deficitul de investiții care persistă din 2014: un preț scăzut al petrolului pur și simplu nu poate fi susținut dacă nu există investiții majore de capital în sectorul său.

Se așteaptă ca situația aprovizionării cu energie să se înrăutățească și mai mult începând cu 5 decembrie, când va intra în vigoare embargoul petrolier impus de UE.

Legile fundamentale ale cererii și ofertei vor determina, în cele din urmă, numeroasele distorsiuni de pe piețele de mărfuri. Sancțiunile antirusești create de UE și de alte state (în total 42 de state) au perturbat aprovizionarea globală, iar acest demers are consecințe asupra ofertei și a prețurilor provocate de om.

Cele două crize financiare globale majore ‒ cea imobiliară și bancară din 2008 și cea pandemică din 2020 ‒ au dus la tipărirea excesivă de bani de hârtie. În mod ironic, China a fost cea care a scos economia globală paralizată din prima criză: Beijingul a stabilizat întreaga piață a materiilor prime în 2009/10, servind drept locomotivă globală și introducând yuanul în schemele de tranzacționare.

China, mașina bine unsă

Până la începutul anilor 1990, China și-a satisfăcut consumul intern de petrol cu producția internă de petrol, care varia între 3-4 milioane de barili pe zi. Dar, cincisprezece ani și o economie în expansiune rapidă mai târziu, China s-a transformat în importatorul de petrol numărul unu la nivel mondial.

Acest statut relevă rolul crucial al Beijingului pe piața mondială a petrolului. În timp ce Arabia Saudită și Angola sunt furnizori importanți de petrol, Rusia este principalul furnizor de gaze pentru China. După cum a observat odată fostul premier Wen Jiabao: „orice problemă mică înmulțită cu 1,3 miliarde va sfârși prin a fi o problemă foarte mare”.

În ultimii 20 de ani, am susținut că oleoductele și companiile aeriene se îndreptau spre est, nu spre vest. Se poate spune că una dintre cele mai mari greșeli ale Rusiei a fost aceea de a investi în infrastructură și contracte pentru o piață europeană promițătoare, dar nerecunoscătoare. Anularea proiectului South Stream în 2014 ar fi fost normal să servească drept lecție pentru Moscova de a nu extinde Nord Stream începând cu 2017. Timpul, nervii și banii ar fi putut fi mai bine investiți în extinderea rețelei spre est.

Nu a fost niciodată vorba despre Ucraina

Încă de la începutul conflictului militar din Ucraina, în februarie 2022, am urmărit, în esență, cum industria financiară condusă de occidentali își duce războiul împotriva economiei energetice dominate de est. Impulsul va fi întotdeauna de partea celei din urmă, deoarece, așa cum s-a afirmat mai sus, spre deosebire de bani, energia nu poate fi tipărită.

Volumele de petrol și gaze necesare pentru a înlocui sursele de energie rusești nu pot fi găsite pe piața mondială în decurs de un an. Și nicio marfă nu este mai globală decât petrolul. Orice schimbare pe piața petrolului va influența întotdeauna economia mondială.

„Petrolul face și desface națiuni”. Este un citat care întruchipează importanța petrolului în modelarea ordinii globale și regionale, așa cum a fost cazul în Asia de Vest în perioada de după Primul Război Mondial: Mai întâi au apărut conductele, apoi au apărut granițele.

Răposatul fost ministru saudit al petrolului, Zaki Yamani, a descris odată alianțele petroliere ca fiind mai puternice decât căsătoriile catolice. Dacă asta este situația, atunci vechea căsătorie americano-saudită este în prezent în curs de divorț, iar Rusia a cerut divorțul de Europa.

Autor: Karin Kneissl

Citiți și:
Criza UE este globală
„Dușmanul umanității este bancherul internațional”

 

yogaesoteric
20 decembrie 2022