Foamea de timp, boala omului modern (2)

 

Citiți prima parte a acestui articol

„Este bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă, e bine ca timpul să fie o construcţie.” – Antoine de Saint Exupery

Sunt ocupat, deci exist

Dacă există o categorie de persoane care nu pot fi suspectate că ar avea timp liber, aceasta este cu siguranţă categoria mamelor care eventual și lucrează. Jurnalista Brigid Schulte a descris sentimentul copleșitor de a munci până la extenuare, urmărind să jongleze și cu familia și cu cariera, doar pentru a se descoperi „împrăștiată, fragmentată și epuizată” de vinovăţia de a nu face destul în niciuna dintre cele două sfere.

Remarcând faptul că până și oamenii singuri se simt neputincioși și copleșiţi de sarcinile zilnice, Schulte a explorat resorturile acestui fenomen în cartea Overwhelmed: Work, Love, and Play When No One Has the Time, subliniind cele trei dimensiuni ale unei vieţi cu adevărat împlinite – munca, relaţiile și timpul de recreere.

Mamele, în special cele singure, reprezintă grupul cel mai înfometat de timp, a arătat jurnalista deși, timp de decenii întregi, cercetătorilor (de sex masculin) le-a fost dificil să sesizeze acest aspect, pentru că asociau perioada petrecută acasă, cu copiii, cu abundenţa de timp liber. Taţii de astăzi se implică în creșterea copiilor cu mult mai mult decât au făcut-o taţii și bunicii lor, însă timpul investit de mame în îngrijirea copiilor și efectuarea sarcinilor casnice rămâne încă net superior, inclusiv atunci când lucrează cu normă întreagă.

Shulte povestește despre nopţile în care pregătea prăjituri pentru a doua zi, urmărind să răscumpere timpul din zi în care lucra și era departe de copiii, de o ocazie în care se împotmolise în pregătirile pentru Ziua Recunoștinţei, unde o cină pregătită pentru 18 persoane lăsa în urmă o bucătărie în haos, cu făină presărată peste tot și o mamă epuizată și stresată că nu va rezolva dezastrul până la apariţia musafirilor.

Nu poţi să te descurci familial și profesional și să mai ai și o viaţă într-o societate diferită, în care rolurile s-au modificat și s-au complicat, respectând standardele din societatea de altădată, unde soţul întreţinea financiar familia iar soţia avea grijă de gospodărie și de copii.

Poate că mamele ar putea să-și relaxeze sarcinile care permit aceasta – nu este nevoie ca podeaua bucătăriei să fie atât de curată încât să se poată face o intervenţie chirurgicală pe ea, marșează Shulte. Totuși, nu este atât de simplu cum pare, pentru că mamele tind să se compare între ele, pentru a se convinge că își joacă rolul cât mai aproape de perfecţiune.

Concurenţa, un joc cu sumă zero

Ceea ce înrăutăţește situaţia este faptul că (și) mamele obișnuiesc să ridice altare persoanelor supraaglomerate, prinzându-se la rândul lor într-un joc în care pierd și atunci când câștigă: „mult mai ocupată decât tine”. De altfel, acesta este un joc greu de evitat, punctează jurnalista Rachel Halliwell, care relatează conversaţia ei cu o altă mamă căreia a făcut imprudenţa să-i recomande o carte bună. Femeia i-a retezat scurt entuziasmul, întocmind prompt un letopiseţ al sarcinilor cu care jongla și care excludeau orice răsfăţ de genul lecturii. Iar Halliwell recunoaște că nu s-a putut abţine să nu marcheze puncte în acest joc războinic, fălindu-se cu organizarea impecabilă a fiecărei zile, care începe de obicei la ora 5 dimineaţa.

Femeile din această generaţie caută cu disperare validarea lor într-o agendă aglomerată, trăgând cu ochiul la semnele lor și nădăjduind că se descurcă măcar la fel de bine ca acestea. Supraaglomerarea devine o insignă de onoare care se poartă la rever, iar timpul liber un viciu rușinos, pe care e inadmisibil să-l recunoști.

Nu e de mirare că modelele spre care privesc femeile sunt cele care lucrează într-un ritm năucitor, punctează Halliwell, amintind-o pe Joanna Coles, fost editor al revistei Cosmopolitan, care avea la birou o bandă de alergat pe care se antrena în timp ce expedia e-mailuri, sau pe președinta Yahoo, Marrisa Mayer, care lucrează 130 de ore pe săptămână, are totul planificat, chiar și pauzele de toaletă, și a lucrat inclusiv pe patul de spital, după ce și-a născut gemenii.

 
Marrisa Mayer

Schulte prezintă timpul liber ca un antidot pentru această boală a grabei și aglomeraţiei, susţinând că oazele de recreere zămislesc soluţii creative la problemele curente, reîncarcă bateriile și oferă posibilitatea regândirii priorităţilor – până la urmă, viaţa e atât de scurtă încât avem nevoie să analizăm direcţia în care mergem și modul în care vrem să ne cheltuim feliile de viaţă rămase. Motiv pentru care ea insistă să ne notăm intervalele de timp liber în agendă, așa cum procedăm cu sarcinile, respectându-le conștiincios, în loc de a le amâna indefinit, pentru ziua în care ne vom fi debarasat în sfârșit de povara treburilor urgente și importante.

Iar soluţiile pentru a ne elibera de tirania timpului nu se opresc aici, studiile și experţii conturând căi prin care putem gestiona mai bine timpul. Sau prin care îl putem măsura altfel decât prin metrul câștigului sau al zorului.

Evadarea din năvoadele timpului precipitat

Dacă ne-am săturat să alergăm ca și când am avea un urs grizzly pe urmele noastre, în timp ce în gând rulează ca un generic nesfârșit lista cu sarcini nerezolvate, putem alege căi de a ne sustrage acestui ritm trepidant, inserând momente și experienţe vindecătoare în nervura zilelor și săptămânilor noastre.

În timp ce unele studii au remarcat legătura dintre creșterea venitului și criza de timp, altele au demonstrat că banii pot fi folosiţi pentru a „cumpăra” timp. Un studiu al Universităţii Harvard efectuat pe un lot de 6.000 de adulţi din Canada, Danemarca, S.U.A. și Olanda a arătat că persoanele care cheltuiesc banii pentru a economisi timp (plătind pentru servicii de curăţenie în casă, livrarea cumpărăturilor acasă etc.) raportează o satisfacţie mai mare a vieţii. Studiul a concluzionat că, indiferent de nivelul veniturilor, oamenii sunt mai fericiţi atunci când plătesc pentru a economisi timp decât atunci când achiziţionează bunuri materiale, dar și că achiziţia de timp poate reprezenta un tampon eficient împotriva foamei de timp.

„Atunci când oamenii se gândesc la serviciile de economisire a timpului, poate că ei își imaginează un portar, un majordom și un grădinar”, spune Elizabeth Dunn, profesor de psihologie la Universitatea British Columbia. Dunn subliniază însă că e doar o prejudecată aceea că numai oamenii bogaţi pot cumpăra timp. În Statele Unite, plata unui agent de curăţare a casei se ridică la 25-45 de dolari, iar în acest timp pot fi efectuate multe dintre sarcinile care aglomerează o femeie ocupată, punctează și Whillans, care a coordonat studiul. Studiul a arătat însă că, în mod surprinzător, destul de puţin persoane aleg să achiziţioneze servicii de economisire a timpului, chiar și în eșantionul de 800 de milionari incluși în studiu. „Aproape jumătate dintre ei raportează că nu cheltuiesc bani pentru a-i plăti pe alţii să le preia din sarcini”, a arătat Dunn.

De asemenea, în Vancouver, numai 2% dintr-un lot de 98 de adulţi au spus că ar cheltui 40 de dolari primiţi cadou ca să obţină mai mult timp.

Dăruirea, cheia dilatării timpului

Un alt mod contraintuitiv de a obţine mai mult timp este să-i ajuţi pe alţii, a arătat un studiu al Universităţii din Pennsylvania. Participanţii la studiu care au cheltuit timp pentru a ajuta pe cineva în nevoie au perceput că dispun de mai mult timp decât cei care își petreceau timpul concentraţi pe nevoile lor. Sentimentul subiectiv al dilatării timpului atunci când acordăm timp obiectiv altora pare un paradox, explicat de cercetători prin creșterea sentimentului de auto-eficienţă, astfel încât timpul petrecut cu ceilalţi să pară mai performant și mai plin.

Cercetătorii conchid că, ori de câte ori ne simţim presaţi de timp, ar fi binevenit să devenim mai generoși cu timpul nostru, în ciuda faptului că suntem tentaţi să facem contrariul.

Uimirea, bagheta care încetinește curgerea timpului

Ideea că nu obţinem mai mult timp concentrându-ne pe noi, ci orientându-ne spre ce este în jurul nostru a fost sugerată și de un studiu coordonat de cercetătoarea Melanie Rudd, de la Universitatea Standford.

Rudd și colaboratorii ei au constatat că experimentarea sentimentelor de uimire/veneraţie determină subiecţii să se simtă bogaţi în timp. Chiar dacă este vorba de o emoţie subiectivă, dificil de cuantificat și care variază ca intensitate și mobil al declanșării de la o persoană la alta, toţi am experimentat-o uneori – poate în faţa unui peisaj de munte, a unui curcubeu sau a perfecţiunii unui bebeluș, sau poate atunci când am fost copleșiţi de un dar special sau de un gest de bunătate.

Studiul a arătat că oamenii care simt acest gen de veneraţie percep, mai mult decât cei care experimentează alte emoţii, că au mai mult timp disponibil, și de asemenea sunt mai dispuși să se ofere voluntar pentru a-i ajuta pe alţii, preferă experienţele şi nu obiectele materiale și se declară mai fericiţi.

Scriitorul Brennan Manning vorbește într-una dintre cărţile sale despre rarefierea uimirii în societatea modernă, despre imunitatea bolnăvicioasă pe care am dobândit-o faţă de splendoarea creaţiei și de o lume încă scăldată în culorile harului. Faptul că știinţa a oferit răspunsuri la nelămuririle noastre despre natură și vârtejul vieţii modern ne-a maturizat, văduvindu-ne de sentimentele copilărești de uimire, de fascinaţie. „În vreme ce noi ne-am făcut tot mai mari, celelalte aspecte au devenit tot mai mici”, notează autorul, deplângând indiferenţa cu care trecem pe lângă un lac îngheţat, o tufă de mure care se pârguiesc sau norii dantelaţi care acoperă luna.

În cele din urmă, poate că aspectele mici au darul de a încremeni timpul și de a aduna în căușul lui cele mai fericite crâmpeie de viaţă. În faţa morţii, experienţele mărunte sunt cele care contează, așa cum mărturisea jurnalista Ema Bombeck în celebra ei listă cu ceea ce ar fi făcut dacă ar fi putut să-și ia viaţa de la capăt. O cină cu prietenii, un picnic în care te aşezi pe iarbă fără să-ţi pese că se înverzesc hainele, o îmbrăţișare sinceră, o declaraţie de iubire sau o cerere de iertare sunt experienţe accesibile oricui.

„Dacă aș avea șansa unei noi vieţi, m-aș bucura de fiecare clipă, oferind atenţie aspectelor care contează, trăind-o, păstrând-o pentru totdeauna”, conchidea Bombeck. O lecţie magistrală despre valoarea timpului pe care ar fi binevenit să o aprofundăm cât încă ni se mai dă timp.

Citiți și:

Graba ne scurtează viaţa

Zece sfaturi înţelepte şi totodată pline de bun-simţ pentru a evita confruntarea cu stresul şi cu tensiunile de tot felul

Spațiul-timp în… timp și în spațiu (I)



 

yogaesoteric
8 iunie 2020