FOTOREPORTAJ: Echipa de ordine – primii care vin, ultimii care pleacă


Trei locaţii şi 20 de ore, zilnic, de activităţi diferite, care au loc de cele mai multe ori simultan. Organizarea unei tabere spirituale de amploarea celei care are loc anual la Costineşti nu e floare la ureche. Totul merge însă strună datorită echipei organizatorice formate din oameni dedicaţi şi a celor câteva zeci de voluntari, care asigură buna desfăşurare a evenimentelor pentru mii de yoghini.

Pentru voluntarii din „echipa de ordine”, fiecare activitate din tabără începe cu un cerc în care se ţin de mâini şi Îi consacră fructele acţiunii lui Dumnezeu, astfel încât totul să decurgă armonios şi divin integrat.

 

 

Apoi, dacă evenimentul are loc la terenul pentru spirale, echipa formează un alt cerc – formă puternic încărcată de simboluri – în care urmează să se desfăşoare activitatea respectivă. De fapt, acest cerc format din voluntari aşezaţi câte unul, din loc în loc, este un cerc al atenţiei. Ei sunt atenţi să nu intre cei care deocamdată nu au primit anumite iniţieri, cei care nu au legitimaţiile necesare sau cei care nu sunt înscrişi în respectivul grup spiritual. Voluntarii din echipa de ordine sunt vigilenţi şi pentru a împiedica accesul celor care doar pretind a fi yoghini, şi, profitând de meditaţiile care se realizează cu ochii închişi, vor să fure, aşa cum au fost unele cazuri izolate în anii precedenţi.

 

 

De asemenea, yoghinii plini de dăruire din echipa de ordine sunt atenţi şi la alte detalii care ar perturba buna desfăşurare a acţiunilor spirituale: colegi care îi deranjează pe ceilalţi cu soneria de la telefon sau vorbind tare – pe care sunt nevoiţi să îi mustre, sau yoghini distraţi care uită să îşi lase legitimaţia la intrare, atunci când vor să iasă din spaţiul consacrat evenimentului respectiv, pentru a putea apoi să revină – şi pe care trebuie să îi atenţioneze.

 

 

În cazul meditaţiilor în spirală, voluntarii din echipa de ordine sunt cei care pregătesc şi formează apoi spirala în timp record, aşezând participanţii în ordinea precisă bărbat-femeie, în funcţie de zodii. (Vedeţi aici şi aici cum se formează o spirală.)

 

 

 

Atunci când toţi ceilalţi închid ochii şi trăiesc stări de extaz divin, ei rămân cu ochii deschişi, atenţi ca nimic să nu-i deranjeze pe yoghinii prezenţi la eveniment. Însă prin punerea în practică a principiilor iniţiatice ale sistemului Karma Yoga, prin cţiunea plină de dăruire ale cărei fructe au fost consacrate lui Dumnezeu, membrii echipei de ordine trăiesc şi ei, din plin, o formă de extaz – cea a realizării Voinţei Divine.

Fiind o tabără internaţională, se vorbesc zeci de limbi, lucru care nu îi împiedică însă pe voluntari să comunice cu cei cu care nu se pot înţelege verbal – prin zâmbete şi gesturi elocvente.

Deşi participă la activităţi numai de pe margine, şi aparent nu beneficiază de aceleaşi daruri ca şi yoghinii care sunt prezenţi în mijlocul evenimentelor, în privirile voluntarilor se vede strălucirea dăruirii de sine şi responsabilitatea acţiunii de a ajuta la realizarea miracolelor în fiinţele celor din jur.

La finalul fiecărei activităţi, ei sunt ultimii care se îndreaptă către casă, numai după ce se asigură că locul desfăşurării evenimentului este curat şi în ordine, şi după ce realizează mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru că totul a decurs armonios.

Text: Daniel Radu Farcaș
Imagine: Daniel Radu Farcaș, Divine Star



yogaesoteric
17 octombrie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More