Francezii au conceput o seră inteligentă, de mici dimensiuni, în care oricine își poate cultiva propriile legume bio

Condițiile din seră pot fi controlate de la distanță!

Cine nu își dorește să aibă la dispoziție legume proaspete, produse pe plan local?! Vegetalele proaspete sunt, după cum se știe, esențiale pentru menținerea sau obținerea unei sănătăți înfloritoare. Mulți dintre noi ar dori să-și cultive propria grădină de legume, dar n-o pot face din cauza lipsei de timp și de spațiu.

O companie franceză, numită Myfood, a pornit de la această nevoie, realizând o mini-seră cum nu s-a mai văzut. Pentru ca doritorii să-și poată cultiva singuri zarzavaturile, cu minime cerințe de spațiu și de timp, sera a fost concepută pentru cultivarea plantelor într-un sistem asemănător celui aquaponic.

Este o seră inteligentă, pusă în funcțiune de către energia solară. Chiar dacă încape și într-o curte mică sau pe o terasă de mici dimensiuni, o asemenea seră poate produce o cantitate impresionantă de legume, suficientă pentru o familie. Adică 300-400 de kilograme pe an.

Noua seră inteligentă nu necesită conectarea la vreo rețea – de apă sau energie electrică. Unul dintre cele două modele disponibile („Family22”) are o suprafață de 22 de metri pătrați și este înzestrat cu panouri solare (pentru producerea energiei electrice necesare funcționării sistemului de menținere a unui mediu prielnic plantelor) și cu un sistem de colectare a apelor pluviale.

Mai există un model de seră, destinat celor care locuiesc în așezări urbane aglomerate. Acesta (numit „City”) are doar 3,5 metri pătrați, astfel că are loc și pe un balcon mai încăpător. Ambele modele pot fi montate atât în curți, cât și pe acoperișurile blocurilor de locuințe.

Nu este nevoie ca proprietarii să stea mereu acasă, pentru a supraveghea noua seră proiectată și produsă de către francezi. Ea poate fi supravegheată de la distanță, prin mijloace electronice. Modul în care funcționează ea este cu totul aparte, deoarece nu sunt necesari fertilizatorii chimici, nefiind nevoie nici de pesticide.

Prin organizarea lor, noile sere pot fi folosite și de către persoanele care n-au avut de-a face niciodată în viața lor cu domeniul grădinăritului. De fertilizare se vor ocupa… peștii. Peștii vor înota în bazinele în care este colectată apa care va fi utilizată apoi pentru creșterea legumelor, ei fertilizând-o într-un mod natural.

Mickaël Gandecki, unul dintre fondatorii firmei producătoare declară, pe bună dreptate, că producerea de vegetale proaspete, naturale, în care producătorul este și consumator, oferă o soluție optimă la problema impactului distructiv pe care îl are agricultura intensivă, industrială, asupra mediului, precum și a lipsei de transparență existentă la multe dintre marile companii din domeniul agro-alimentar.

Cel mai important este că o astfel de seră ingenioasă oferă posibilitatea creșterii legumelor fără pesticide și fără îngrășăminte chimice!


Citiți și:

Un cuplu a construit o altfel de «casă verde». Se încălzesc iarna şi au legume pe tot parcursul anului 
Util! Grădina fără apă! Cultivarea BIO cu chips pentru a economisi apă, combustibil și efort

 

yogaesoteric
17 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More