Franţa discută extinderea vaccinărilor obligatorii. Dezbatere între surzi, dar în România, monolog propagandistic şi agresiv al autorităţilor
Industria farmaceutică a monopolizat piaţa vaccinărilor în România
Legăturile „prieteneşti” dintre Alexandru Rafila şi Sanofi
ActiveNews: Adriana Oprea-Popescu – De ce nu sunt deloc de acord francezii cu vaccinarea obligatorie a copiilor
Planul European de Acțiune pentru Vaccinare 2015-2020 (PEAV) a fost adoptat în unanimitate de Statele Membre ale Regiunii Europene a Organizației Mondiale a Sănătății la 17 septembrie 2014. Tot atunci, țările europene au făcut o promisiune fără precedent: să asigure finanțarea internă pe termen lung și să respecte angajamentul politic în privința imunizării.
Autoritățile din România au început să vorbească despre necesitatea unei legi pentru ca vaccinarea să devină obligatorie încă din primăvara anului 2015. Ȋn toamna trecută, când Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de lege în acest sens, subiectul a revenit în actualitate. Ȋnsă inițiativa legislativă nu a fost supusă dezbaterii publice nici acum, după jumătate de an de la acel anunț. Periodic însă, reprezentanți ai Ministerului Sănătății apar în emisiuni televizate, amenințându-i cu amenzi și cu comisii pe părinții care nu-și vaccinează copiii. Din reprezentanți ai statului care ar trebui să apere interesele publice și drepturile fiecărui cetățean, ei s-au transformat într-un Gestapo al vaccinurilor.
Un deces, mai multe narcolepsii și vaccinuri la pachet
Nu doar în România se pune, zilele acestea, problema introducerii obligativității vaccinării copiilor, ci și în Franța. Acolo însă dezbaterea publică este una reală.
Pentru că nu doar românii, ci și francezii au suspiciuni. Neîncrederea lor față de vaccinuri a crescut în timp, ajungând de la 10% în 2005, la 40% în 2010, potrivit Institutului Național de Prevenire și Educație pentru Sănătate din Franța (Inpes), citat de ziarul Le Monde. În Franța, trei vaccinuri sunt obligatorii (DTP), celelalte fiind doar recomandate.
Un studiu realizat de Institutul Național de Supraveghere a Sănătății (InVS) din Franța a arătat că, între 2014 și 2015, acoperirea vaccinală a scăzut cu aproximativ 5% pentru bebelușii cu vârste între 0-9 luni, pentru un vaccin hexavalent care protejează împotriva a șase boli, inclusiv difterie, tetanos, pertussis și poliomielită, dar și pentru vaccinul antipneumococic, Prevenar. De asemenea, francezii refuză să se mai vaccineze împotriva gripei sau a virusului papiloma. Imunizarea împotriva gripei a fost în scădere încă din 2009, iar în iarna 2015-2016 s-au vaccinat doar 46% dintre persoanele cu risc (peste 65 de ani, persoanele cu anumite boli cronice).
Pe ce se bazează lipsa de încredere a francezilor în vaccinuri? Ȋn iunie 2015, o fetiță din Angers a decedat din cauza febrei provocate de administrarea simultană a două vaccinuri (Infanrix si Prevenar). Ȋn 2009, mai mulți copii au dezvoltat narcolepsie (o tulburare cronică a somnului, caracterizată prin somnolență diurnă greu de stăpânit și atacuri paroxistice de somn), după ce le-a fost administrat un vaccin H1N1.
Din 2008, nu mai există vaccinul trivalent DTP, părinții fiind forțați să utilizeze vaccinuri combinate (împotriva tusei convulsive, hepatitei B și Haemophilus influenzae de tip B). Este o „vânzare forțată”, care a ajutat la alimentarea neîncrederii. Ȋn plus, la 7 ianuarie a.c., un cuplu de francezi a fost condamnat de tribunalul din Auxerre la două luni de închisoare cu suspendare pentru că nu și-a vaccinat cei doi copii împotriva DTP. Ȋn apărarea lor, părinții au susținut că pe piață nu exista vaccinul trivalent, singurul obligatoriu de efectuat. Dar argumentul lor nu a fost luat în seamă.
Vaccinarea contra hepatitei B: 60 de victime, nouă decese
Ȋnsă cea mai mare temere a francezilor este legată de „dosarul vaccinurilor împotriva hepatitei B”, în care justiția evită să dea un verdict clar. Cazul își are originea într-o amplă campanie lansată de guvern în 1994, care a vizat vaccinarea a peste 20 de milioane de francezi împotriva hepatitei B, provocată de un virus ce poate duce la ciroză sau cancer hepatic. Ȋn timp, printre pacienții vaccinați au apărut cazuri de scleroză în plăci, dar și de alte boli neurologice, alimentând îndoielile cu privire la siguranța vaccinului. Ȋn 1998 a fost deschisă o anchetă, constatându-se că există 60 de victime, dintre care nouă decedate. Au fost puși sub acuzare, pentru înșelăciune în formă agravată, trei foști manageri ai companiilor farmaceutice Sanofi-Aventis si GlaxoSmithKline.
Ȋn timpul anchetei, au fost efectuate mai multe expertize. Un prim raport, finalizat în octombrie 2002, acuza atitudinea autorităților, vinovate, potrivit documentului, de „deformarea” și de „disimularea” exagerată a beneficiilor vaccinului.
Ȋnsă, într-o a doua expertiză, realizată în 2006, un grup de trei profesori a estimat că recomandarea de a se face vaccinarea nu părea „deloc nejustificată”, mai ales că, potrivit lor, în 1994 „niciun efect nociv credibil” al vaccinării „nu a fost identificat în mai multe publicații serioase”. Cu toate acestea, autorii expertizei au fost mai nuanțați atunci când s-au referit la necesitatea vaccinării „copiilor și adulților care nu prezentau a priori un factor de risc”.
La 9 martie 2016, după 17 ani de investigații, justiția a decis închiderea acestei anchete. Judecătorii au confirmat soluția procurorilor, hotărând că nu există o relație de cauzalitate între vaccinarea contra hepatitei B și apariția unor boli neurologice, precum scleroza în plăci. Familiile victimelor au decis să facă apel.
Dezbaterea publică din Franța a relansat la jumătatea lunii aprilie și subiectul impactului pe care îl are asupra oamenilor aluminiul, principalul adjuvant al vaccinurilor. Și, în timp ce autoritățile neagă în continuare că efectele adverse ar exista, neurologul Romain Gherardi, director de cercetare la INSERM (Institutul Național de Sănătate și Cercetare Medicală) și la Spitalul Henri Mondor, cel care conduce în prezent cercetările în acest domeniu, acuză public: „Cum putem fi siguri că nu există niciun risc? Până în prezent, singurul studiu farmacocinetic asupra hidroxidului de aluminiu a fost efectuat pe doi iepuri, timp de douăzeci și opt de zile. Este suficient să spunem că nu știm nimic despre siguranța pe termen lung în cazul omului.”
„Societățile științifice sunt finanțate de producătorii de vaccinuri”
Ȋn Franța, medicii pot vorbi despre reacțiile adverse ale vaccinurilor. Iar mass-media tratează subiectul cu toată seriozitatea. Și tot acolo există o lege, Legea Bertrand, votată în 2011, care obligă companiile farmaceutice să declare „cadourile” oferite profesioniștilor din sănătate. Toate plățile de acest tip, dar și beneficiile colaterale (călătorii, convenții) trebuie să fie publicate pe site-ul transparence.sante.gouv.fr.
Anne Chailleu, președinte al Formindep, o asociație de formare și informare medicală independentă, declara într-un interviu acordat în luna martie ziarului Le Monde că informarea pacienților despre vaccinuri este „surprinzător de puțin asigurată chiar de autoritățile înseși. Societățile științifice, inclusiv Asociația Franceză de Pediatrie Ambulatorie (AFPA) și Societatea Franceză de Pediatrie (SFP) emit propriile recomandări, în afara Consiliului Superior pentru Sănătate Publică (HCSP) și a comitetului său tehnic pentru Imunizare (CTV). Fiecare dintre aceste societăți științifice sunt finanțate de producătorii de vaccinuri. Ele nu sunt independente. Comunicarea lor este adesea limitată la promovarea imunizării.
Așa că opinia lor privind vaccinurile împotriva rotavirus (responsabile pentru gastroenterită) este vocală. Ȋn timp ce vaccinul a fost recomandat de HCSP doar pentru o perioadă limitată (între noiembrie 2013 și aprilie 2015), societățile științifice au recomandat vânzarea acestui vaccin în 2006 și încă o mai fac și astăzi. Site-ul Infovac.fr, care este unul dintre cele mai importante site-uri de informare cu privire la vaccinuri, are de asemenea legături cu industria farmaceutică. Experții care se exprimă pe acest site, deși se prezintă ca fiind «independenți de companiile farmaceutice», au mai multe contracte cu această industrie, potrivit declarațiilor de interese publicate pe site. Iar aceste declarații sunt mai puțin complete decât cele disponibile în baza de date publice «Transparence». Asociațiile care co-animă acest site sunt finanțate și ele de marile grupuri. Mai mult decât atât, laboratoarele care produc vaccinuri pot face publicitate acestor produse, inclusiv către public, spre deosebire de multe alte produse de sănătate”.
Le Monde: După opinia dvs., CTV (n.r. – comitetului tehnic pentru imunizare), însărcinat cu elaborarea strategiei de vaccinare, este independent?
Anne Chailleu: Membrii CTV au azi mai puține legături de interese cu industria, dar atitudinea propagandistă nu s-a schimbat. Ȋn fața unui efect secundar al unui vaccin, inclusiv în fața unui raport de farmacovigilență oficial, prima reacție a lor pare a fi cea de negare. De exemplu, după decesul unei fetițe în Angers, ca urmare a febrei survenite în urma administrării simultane a două vaccinuri (Infanrix si Prevenar), în iunie 2015, președintele CTV, Daniel Floret, a declarat că „asocierea acestor două vaccinuri nu reprezintă o problemă particulară”. Cu toate acestea, timp de mai mulți ani, a fost cunoscut și raportat riscul ridicat de hipertermie și convulsii, atunci când vaccinurile se administrează concomitent; au existat inclusiv rapoarte despre cele două vaccinuri în cauză. Efectuarea injecţiilor în două reprize poate împărți acest risc, chiar dacă el este minim. Dar calendarul de vaccinare elaborat de CTV nu conține încă niciun avertisment.
(…) Autoritățile au o atitudine foarte paternalistă: „Nu intrați în panică, nu vorbiți despre efecte secundare…” Cu toate acestea, această lipsă de transparență hrănește neîncrederea; din cauza lipsei de informare, publicul poate supraevalua foarte mult riscurile, și în cele din urmă se nasc temerile. (…) Autoritățile și-au îndeplinit partea lor din contractul colectiv, urmând recomandările oficiale, iar victimele, de pildă copiii cu narcolepsie ca urmare a unui vaccin H1N1, sunt rareori compensate. Mai mult, sunt stigmatizate, ca trădători ai cauzei.
Ȋn Franța e un „dialog al surzilor”, în România – predomină monologul autorităților
La 12 ianuarie 2016, ministrul Sănătății francez, Marisol Touraine, a lansat dezbaterea publică națională despre vaccinarea obligatorie a copiilor. „Numărul mare de întrebări, îndoieli, și chiar de suspiciuni are ca rezultat slăbirea discursului public”, declara ministrul Sănătății ziarului Le Monde. „A da un răspuns neîncrederii de acum este o problemă socială.”
Marisol Touraine a anunțat că, în afară de dezbaterea care se va desfășura pe tot parcursul anului 2016, vor fi aplicate și o serie de măsuri: „carnetul electronic de vaccinare”, complet personalizat, care va permite îmbunătățirea monitorizării pacienților; gestionarea penuriei, prin constituirea stocurilor de vaccinuri; înființarea unui „comitet al părților interesate”, format din experți, practicieni și utilizatori, pentru a „facilita înțelegerea reciprocă și luarea unei decizii publice în materie de vaccinare”. În plus, comitetul tehnic al vaccinărilor (CTV) a fost subordonat Consiliului Superior pentru Sănătate Publică „în vederea consolidării independenței sale”.
Marele „dialogul cetățenesc” va fi organizat în trei etape, sub auspiciile profesorului Alain Fischer, un specialist în imunologie pediatrică. O platformă web a fost deschisă în luna martie, pentru a colecta opiniile cetățenilor, iar în luna mai, trei jurii vor analiza aceste propuneri. Iar la final, în decembrie, un comitet director va formula concluziile sale.
„În timp ce Ministrul Sănătății lansează o mare dezbatere despre vaccinare, există încă un dialog al surzilor între cei pro și anti vaccinuri. După campania împotriva hepatitei B (suspectată că ar fi cauzat scleroza în plăci) și psihodrama asupra virusului H1N1 (care a scos la iveală, de asemenea, ceva mai periculos decât o gripă mică), politica vaccinurilor și-a pierdut din credibilitate”, scrie revista franceză Marie Claire, în ultimul său număr.
„Adăugați la asta penuria de vaccin DTP care, cu toate acestea, este obligatoriu, penurie ce încurajează utilizarea unui cocktail de șase vaccinuri, mult mai scump, adăugați o petiție cu peste 700.000 de semnături care denunță această stare de fapt impusă de laboratoarele farmaceutice, adăugați condamnarea la închisoare cu suspendare a unui cuplu care nu și-a vaccinat copiii cu DTP-ul ce lipsea, și veți obține un ministru al Sănătății «încolțit să deschidă dezbaterea privind vaccinarea obligatorie». (…) Dincolo de cazul aluminiului, nu a fost efectuat încă niciun studiu privind efectele secundare pe termen lung ale vreunui vaccin. «Este un tabu pentru industria farmaceutică, ca și cum ar exista teama de ceea ce s-ar putea descoperi», reclamă Dominique Dupagne, medic și editorialist la France Inter. «În Franța, se dramatizează, de altfel, amenințarea bolii, cu cifre adesea delirante, pentru a încuraja vaccinarea, în timp ce se neagă existența unor efecte secundare foarte rare, dar reale. Internetul ajută la alimentarea suspiciunilor, încurajându-i pe unii să renunțe la vaccinuri ce pot fi indispensabile. Foarte puțini oameni au o poziție ponderată pe această temă, și ne aflăm în fața a două dogme: pe de o parte, există o „Biserică a vaccinurilor”, iar de cealaltă parte, cei anti-vaccin».”
Ȋn România, așa-zisa dezbatere publică nu seamănă nici măcar cu un „dialog al surzilor”. E doar un monolog al autorităților, în care nu se pomenește nimic despre reacțiile adverse, despre riscurile asumate, despre relațiile ce ar putea exista între promotorii vaccinurilor și companiile farmaceutice producătoare. Cum am putea avea încredere în bunele intenții ale unor autorități care ascund adevărul?
ActiveNews: Prof. dr. Mircea-Ioan Popa: „La conferința națională privind vaccinurile și vaccinarea nu s-a pomenit niciodată numele Institutului Cantacuzino”
În revista Viața Medicală (nr. 13 din 1 aprilie 2016), prof. dr. Mircea-Ioan Popa de la UMF Carol Davila București publică un articol de excepție, în care face o radiografie exactă a sistemului medical.
„Uneori este un haos indus. Nu întotdeauna este vorba de incompetență, de neprofesionalism – uneori chiar se dorește ca să existe haos”, afirmă prof. dr. Popa.
Redăm în continuare articolul redactat de domnia sa:
„Am avut oportunitatea să discut cu un cantacuzinist. Nu îți mai vine să pleci. Există oameni care reprezintă o resursă nemăsurabilă de informație, de istorisiri adevărate. Ȋn același timp, resimt o presiune, a timpului și a programului haotic în care ne desfășurăm activitatea – este vorba și de lipsa de timp în a sta mai des alături de oameni care știu atât de multe și care nu au reușit să aștearnă în scris toate istoriile care merită să fie cunoscute de generația noastră și de toate generațiile de români.
Săptămâna trecută (ultima săptămână a lunii martie, n. red.) aminteam de înființarea specialității parazitologie medicală. Colegii care au început această muncă, având ca lider o reputată doamnă profesor, au trecut la acțiune. Nu doar pentru a dezvolta specialitatea, dar și pentru a pune la dispoziția pacienților un centru clinic și de cercetare. Viziunea doamnei profesor Simona Rădulescu s-a dovedit a fi foarte bine ancorată în realitate. Sumedenie de pacienți dificili și foarte dificili (prin patologie, prin problematica diagnosticului diferențial) au călcat pragul clinicii din Spitalul Colentina.
Ȋnsă nu a fost deloc ușor. S-a admis înființarea clinicii. Inițial, s-au admis și ceva fonduri, apoi «ordinul de la stăpânire» le-a stopat: «V-am dat aprobare și ați spus că nu cereți mai mult decât atât, trebuie să vă descurcați singuri» (nu am citat perfect, dar sentința a sunat exact așa). Atunci, câteva colege au descoperit misiunea obținerii de fonduri. Mulți au spus «da» (altfel nici nu era posibil), dar au fost și «colegi» care au spus «da» de douăzeci și șase de ori, pentru ca la ultima întâlnire rezultatul să fie «nu».
Aveam un prieten în Viena. A mobilizat unul sau două camioane care au adus mobilier și ceva aparatură de la un spital care urma să se modernizeze; primul ecograf al clinicii de parazitologie a fost vienez. Nu a durat deloc puțin, dar rezultatul a fost spectaculos. Ȋn clinică au început să vină cazuri la fel de spectaculoase, multe după «n» consultări anterioare. A fost o acțiune în echipă pe care o cunosc foarte bine și pot să o descriu aproape în amănunt. Colegialitate și muncă în echipă!
Dar (întotdeauna există și un «dar») au fost scoase la concurs și locuri pentru această specialitate, iar în anul despre care vorbesc au concurat și au devenit rezidenți ceva mai puțin de zece tineri. Totul era încă la început, clinica nu era pusă la punct, au început cursurile teoretice. Unele cursuri erau ținute de o somitate în domeniul parazitologiei medicale românești – e drept, mai în vârstă. Tinerii își dădeau coate și își spuneau că nu au ce să învețe. Dar nu s-au oprit aici în acțiunea lor «colegială». Cum, necum, au început demersurile pentru a trece la o altă specialitate, iar ideea «măreață» care le-a venit (sau le-a fost indusă) a fost să desființeze specialitatea proaspăt înființată și apoi să se transfere la ce specialitate își doresc. Din păcate, au reușit.
Spuneam mai sus și insist: există o presiune a sistemului haotic în care ne desfășurăm activitatea. Cititorul ar putea înțelege foarte bine că e vorba de prostia și de incompetența noastră de a ne încadra într-un program, de a respecta un program etc. Haideți să dăm și o altă traducere, din păcate foarte aproape de realitate. De unde «iese» oare programul haotic? Uneori, de la «vârf» în jos, de la modul cum sunt conduse lucrurile în domeniul administrativ.
Și am să apăs și mai tare pe cele spuse. Uneori este un haos indus. Nu întotdeauna este vorba de incompetență, de neprofesionalism, uneori chiar se dorește ca să existe haos. Diagnostice puse târziu, anchete epidemiologice începute după ce produsul ce putea fi examinat nu mai există, aprovizionare cu vaccinuri făcută haotic (sunt multe perioade în care vaccinurile lipsesc), carduri de sănătate care se blochează și irită tot sistemul (de la pacient la ministru) și câte și mai câte. Și am să adaug și lipsa de colaborare la aproape toate nivelurile.
Cum, necum, au avut ideea să scape de această specialitate prin desființarea ei. Au mers în surdină și, la un moment dat, pur și simplu s-a aflat că specialitatea parazitologie medicală nu mai există. A fost vizitat ministrul din acea vreme (n.r. – cel mai probabil este vorba de Iulian Mincu, ministru Sănătății în perioada 1992 – 1996), care «s-a jurat» că nu a semnat un atare ordin. Nu am fost de față atunci, dar sunt persoane care pot depune mărturie și pot descrie acest nou exemplu de situație în care viața bate filmul. Astfel, printr-o demonstrație de «colegialitate» și «muncă în echipă», situația particulară a bolilor parazitare din România a beneficiat de o rezolvare prin… desființare. Oare asta se dorește și pentru Institutul Cantacuzino?
Profesorul Dan Panaitescu, despre care își permiteau să comenteze tinerii noștri «colegi», a jucat un rol important în eradicarea malariei în România. Sunt multe de povestit, de la momentul începerii activității medicale «niciunde» (i s-a comunicat la absolvire că, din cauză că provenea dintr-o familie necomunistă, nu are dreptul să profeseze medicina) la modul în care s-a «strecurat» într-o localitate mititică din județul Tulcea, la ideile pe care le-a avut pentru a scădea problematica foarte gravă a malariei în țara noastră, la modul în care a fost ales personal de profesorul Mihai Ciucă, la modul cum a intrat în echipa profesorului și multe, multe altele. Dar și atunci era gata-gata ca Institutul Cantacuzino să fie desființat prin «decapitarea» echipei de la conducerea acestuia. Povestiri adevărate! Oare să le fi păsat tinerilor «colegi» că Dan Panaitescu a fost ales în structuri medicale la nivel internațional sau că somități ale lumii parazitologice stăteau «cu gura căscată» ascultând cum s-a implicat în eradicarea malariei în România – ca să învețe? Nici pomeneală. Le-a fost îndeajuns că pot, cumva, să aleagă altă specialitate decât cea pentru care concuraseră la rezidențiat.
Nu doar în eradicarea malariei s-a văzut de-a lungul timpului rolul Institutului Cantacuzino. Mă întreba deunăzi un student: «Suntem disperați, de unde facem rost de un vaccin antitetanic?». Așa ceva nu se întâmpla când Institutul era lăsat să își îndeplinească funcțiile și era susținut în acest scop. De curând a avut loc o conferință națională privind vaccinurile și vaccinarea. Din ce știu, într-o zi întreagă de dezbateri, nu s-a pomenit niciodată în mod corespunzător numele Institutului Cantacuzino, rolul acestuia atât ca tradiție, cât și ca prezent, dar mai ales pentru viitor. Dacă crede cineva că o lege poate îndrepta racilele unui sistem, este fie naiv, fie altcumva. Aștept să citesc documentul atunci când va apărea pe site-ul ministerului și să descopăr ce lipsea sistemului medical din România ca să îndeplinească toate activitățile în mod corespunzător, înainte de apariția unei legi.”
Conferința la care face referire dl. prof. dr. Mircea-Ioan Popa este Conferința Națională Actualități în Vaccinologie – RoVaccin 2016 care a avut loc în 2 aprilie a.c., la Hotel Ramada Parc București. Conform programului conferinței, MSD (Merck Sharp & Dohme Limited, producătorul vaccinului Gardasil) a beneficiat de o prezentare pe tema Actualități în vaccinarea anti-HPV, susținută de dr. Victoria Aramă, medic primar boli infecțioase la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balș. Mylan, un producător de vaccinuri din SUA intrat în anul 2015 pe piața românească, a beneficiat de un moment intitulat Mylan – partener național de încredere în Programele de Vaccinare. Prezentarea Pfizer, companie farmaceutică ce a înregistrat în anul 2015 în România vânzări de 531,3 milioane lei, a fost intitulată Dovezi ale eficienței și impactului asupra sănătății publice, fiind susținută de prof.univ.dr. David Greenberg de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Beer-Sheva (Israel). Prezentarea Sanofi (vânzări de 836,4 milioane lei pe piața românească în 2015), Este importantă introducerea vaccinului cvadrivalent în vaccinarea antigripală?, l-a avut ca protagonist pe însuși Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, cea care de altfel a și organizat evenimentul.
Institutul Cantacuzino?! Institutul Cantacuzino n-a mai avut loc la masa bogaților de când marile companii farmaceutice au monopolizat piața vaccinurilor din România.
Citiţi şi:
Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă
Anchetă despre cum (NU) ţin autorităţile române evidenţa efectelor adverse ale vaccinurilor (II)
Deputatul Daniel Fenechiu a vorbit în plenul Camerei Deputaţilor despre pericolul vaccinării copiilor
yogaesoteric
5 iunie 2016