Fratele Ursulei, Superbet, Ciolacu și lobiștii de la guvern

Noul șef al companiei Superbet, Hans-Holger Albrecht, fratele Ursulei von der Leyen

Avem o problemă, cum o rezolvăm? Premierul Ciolacu a spus-o cu subiect și predicat: mafioții din industria de jocuri de noroc fac lobby (prin intermediari) la guvern și la parlament pentru a-și promova interesele.

Întrucât în România nu este reglementată activitatea de lobby, ea intră în categoria trafic de influență. Și se pedepsește ca atare, în măsura în care DNA, SRI și celelalte organe abilitate se ocupă și de altceva decât de protejarea colaboratorilor de pe scena politică.

Mai pe șleau spus, guvernanții și parlamentarii încasează o căruță de bani de la diverși afaceriști, prin intermediul unor potlogari cunoscuți drept „lobiști”. S-a petrecut în mod regulat în ultimii 32 de ani, fără ca autoritățile competente să stopeze fenomenul de o gravitate extremă. Singura explicație ar fi faptul că sumele vehiculate cu titlu de „șpagă” sunt împărțite echitabil între politicieni și anchetatori (aka factori din Justiție).

Întâmplător sau nu, guvernul condus de PSD urmărește să submineze afacerile din industria jocurilor de noroc într-un moment în care una dintre firmele importante de profil, Superbet, l-a numit la conducere pe fratele Ursulei von der Leyen. Desigur, putem bănui că neamțul Hans-Holger Albrecht este un adevărat expert în domeniu, la fel de bine cum putem presupune că patronul firmei Superbet l-a preferat pe Albrecht pentru a-l ajuta să-și extindă afacerea după modelul „Joe Biden și fiul”.

De menționat că Superbet, una dintre cele mai mari companii de jocuri online din Europa specializate în tehnologia pariurilor, are o cifră de afaceri anuală de 1,1 miliarde de dolari. Și este deținută de Sacha Dragic, care și-a manifestat intenția de a cuceri noi piețe cu sprijinul financiar al fondului de investiții Blackstone. După cum știm, giganții americani Blackstone și Vanguard dețin participații importante în principalele companii listate la bursa din New York, din orice domeniu de activitate.

Mass-media a relatat, destul de timid, cooptarea fratelui Ursulei von der Leyen la vârful companiei Superbet, adăugând faptul că o altă firmă a lui Sacha Dragic, anume Eazy Asigurări, a primit din partea ASF licență pentru a vinde asigurări auto, „împotriva așteptărilor majorității experților din industrie”. Cu alte cuvinte, lobby-ul lui Dragic pe lângă șefii ASF (și, eventual, guvernul României) a fost mult mai puternic decât intervențiile unor oameni de afaceri cu vechi state în domeniu. O posibilă explicație ar putea fi implicarea fratelui Ursulei von der Leyen.

Intrarea patronului de la Superbet pe piața asigurărilor din România vine după ce ASF și-a dovedit totala incompetență. În ultimii opt ani, funcționarii plătiți regește de statul român au asistat neputincioși (sau chiar au pus umărul!) la nu mai puțin de patru falimente răsunătoare, soldate cu pagube de miliarde de euro: Astra Asigurări, Carpatica ASIG, City Insurance și Euroins. Așadar, ASF a protejat afaceri cu polițe de asigurare după modelul „Ia banii și fugi!”. Cum să nu vii în România, în calitate de investitor, cu astfel de minunate perspective de a trage tunuri de miliarde sub ochii înțelegători și chiar complici ai autorităților?

Să fim serioși, fratele Ursulei von der Leyen nu este altceva decât un Hunter Biden mai mic, folosit de patronul Superbet pentru a deschide uși în guvernul și în parlamentul României.

Dacă afacerile cu pariuri și jocuri de noroc, dar și cu polițe de asigurări, vor merge ca pe roate, ca și până acum, înseamnă că intervenția lui Ciolacu a fost doar un foc de paie. Iar SRI și DNA se fac complici ai acestor așa-ziși lobiști, care toarnă bani cu roaba în conturile unor politicieni.

Citiți și:
S-a aflat: ce bancă l-a ajutat pe Biden să ascundă mita din Ucraina! Dovezi șocante au ieșit la iveală
Cu mâinile roșii: Corupția familiei Biden

 

yogaesoteric
25 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More