Generalul Eugen Bădălan: Tot ce spun ucrainenii aparține propagandei de război. Asta înseamnă că 80% din ce spun ei sunt minciuni

Generalul (r) Eugen Bădălan, fost şef al Statului Major General al Armatei Române, a vorbit la începutul lunii septembrie, la Antena 3 CNN, despre dronele căzute în România şi cele trei ipoteze realiste cu privire la provenienţa lor.

De o săptămână asist pe toate canalele, pe toate posturile, la o manifestare în prag de isterie în legătură cu atacurile pe care Rusia le face asupra teritoriului României și că România nu reacționează și așa mai departe”, a spus Eugen Bădălan.

Vreau să lămuresc un aspect – cum este organizată apărarea împotriva atacurilor din aer în toate armatele lumii, în toate țările lumii. Pe două segmente: 1. Protecția trupelor. Şi pentru asta sunt unități și subunități de rachete, mitraliere, tunuri antiaeriene și așa mai departe care sunt în structura forțelor și însoțesc forțele când acestea desfășoară operații în cadrul unei acțiuni militare.

Există un al doilea segment – pentru protecția teritoriului statului respectiv, ale căror unități se găsesc în România în structura forțelor aeriene ale Armatei Române și care își propun ca obiectiv să apere obiectivele strategice ale României: Capitala, capitalele de județ, centrala atomo-electrică, barajele.

Deci nu există pentru apărarea antiaeriană a frontierei! Niciun stat al lumii nu are așa ceva”, a declarat generalul la Antena 3 CNN.

Eugen Bădălan: „Oricând poate cădea din aer un atac în mijlocul Bărăganului”.

Potrivit generalului Eugen Bădălan, „oricând poate cădea din aer un atac în mijlocul Bărăganului fără ca el să fie combătut, pentru că mijloacele de apărare împotriva atacurilor din aer nu se concentrează pe apărarea centrului Câmpiei Bărăganului”.

Eugen Bădălan, teorie explozivă: Ar putea fi resturi din UAV-uri lansate de pe teritoriul României!

Generalul Eugen Bădălan spune că ceea ce transmite Ucraina reprezintă în mare parte propagandă pentru război şi nu este sigur că fragmentele de dronă găsite în România aparţin Rusiei.

Pentru mine, tot ce spun ucrainenii aparține propagandei de război care este normală pentru ei. Asta înseamnă că 80% din ce spun ei, dacă o încadrăm în propagandă de război, pentru mine înseamnă minciună. (…)

Până când Ministerul Apărării, în urma analizei resturilor adunate de acolo, ne anunță public că acele resturi aparțin acestui tip de dronă eu o iau ca o variantă de lucru.

Mai putea fi o dronă a ucrainenilor ridicată în zonă pentru observare în momentul în care ei au avut certitudinea atacului de noapte al Federației Ruse și aia putea să cadă, ori că i s-a terminat combustibilul, ori că a fost lovită de propria antiaeriană. (…) Ar mai putea fi o altă variantă – că sunt resturi din drone lansate de pe teritoriul României pe timpul exercițiilor de la Babadag, de unde știm cu certitudine că pe timpul exercițiilor s-au lansat UAV-uri (aeronavă fără pilot). Nu știm dacă toate s-au recuperat.

Pentru mine și asta este o variantă de luat în analiză”, a mai spus generalul la emisiunea „Descoperiţi cu Andreea Sava”.

Nu există mijloace de supraveghere permanentă în zona fragmentelor de dronă căzute pe teritoriul României”, a dezvăluit el.

Fostul șef al Statului Major General al Armatei Române spune că, în principiu, nu există mijloace de supraveghere permanentă, dar când a început atacul cu drone asupra portului Ismail există certitudinea că NATO, Armata Română și aliații au ridicat în aer mijloace de supraveghere a graniței.

Generalul (r) Eugen Bădălan, despre dronele căzute: „Acest incident nu este un atentat la suveranitatea României. Este un incident de graniţă, nu este o acţiune intenţionată”.

Aflaţi mai multe informaţii urmărind materialul video de mai jos!

Citiți și:
România și misiunile euro-atlantice
«SUA sunt principalul stat terorist. Din nefericire Europa li se supune» – Acuzaţiile îndreptățite ale unui intelectual american pertinent

 

yogaesoteric
16 octombrie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More