George Soros e dat de gol din Israel: Ce face el cu banii în politica din SUA

 

Ies la iveală detalii neştiute din campania pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Se pare că miliardarul George Soros se implică masiv pentru a o sprijini pe candidata democrată, Hillary Clinton. Jurnaliştii de la Jerusalem Post au scos totul la iveală.

Jurnaliştii susţin că omologii lor din SUA au ignorat scurgerea unor informații din e-mailurile miliardarului George Soros, deținător al Fundației pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundation – OSF), informații scoase la lumină de grupul hackerilor activiști, DCLeaks. Prin OSF, Soros a finanțat cu miliarde de dolari organizații nonprofit din SUA și din restul lumii în ultimii douăzeci de ani, potrivit unui articol publicat de jpost.com.

„Conform documentelor, Soros a dat mai mult de 30 de milioane de dolari unor grupuri care lucrează la campania electorală a lui Hillary Clinton din noiembrie, transformându-l astfel în cel mai mare sponsor. Presa americană și-a arătat deja sprijinul pentru Hillary Clinton, ceea ce ar justifica de ce povestea a fost îngropată.

Este posibil, de asemenea, ca unii editori de știri să nu înțeleagă motivul pentru care documentele dezvăluite ar merita să fie publice. O mare parte din informații erau deja cunoscute public. Finanțarea masivă a lui Soros pentru grupurile din partea stângă a politicii din SUA, dar și din restul lumii, a fost documentată de mai bine de zece ani. Pentru că multe dintre detalii erau cunoscute, lipsa unei priviri de ansamblu echivalează cu a nu vedea pădurea de copaci. Informațiile scoase la lumină de DCLeaks reprezintă o dezvăluire majoră pentru că expun «pădurea» rețelei finanțărilor lui Soros. Primul lucru pe care îl vedem este natura megalomanică a proiectelor filantropice ale lui Soros. Niciun colț al Pământului nu rămâne neafectat de eforturile acestuia. Nicio zonă politică nu rămâne neatinsă.

Aparent, numărul vast al grupurilor și persoanelor pe care le sprijină pare ireal. Până la urmă, ce legătură are schimbarea climei cu imigrarea ilegală a africanilor în Israel? Sau ocuparea Wall Street cu politica legată de imigranții din Grecia? Adevărul este că proiectele lui Soros au un numitor comun. Scopul lor este să slăbească abilitatea autorităților naționale și locale din Vest de a-și păstra legile și valorile națiunilor și comunităților.

Toate aceste proiecte ale miliardarului au menirea să împiedice o dezvoltare liberă, indiferent dacă este vorba de domeniul financiar, ideologic, politic sau științific. Iar aceste proiecte, într-un mod înșelător, sunt făcute în numele democrației, drepturilor umane, economiei și altor «scopuri» nobile. Cu alte cuvinte, scopul finanțărilor lui Soros este de a distrugere democrația din Vest și de a aduce guvernele în imposibilitatea să mențină ordinea iar societățile să-și păstreze identitatea unică și valorile.

Mișcarea activistă Black Lives Matter (BLM), care a primit 650.000 de dolari de la grupurile controlate de Soros în ultimul an, este un exemplu clasic a acestor eforturi ale miliardarului. Până nu demult, poliția a fost admirată în SUA, era privită ca fiind echivalentul domestic al militarilor. Actualmente s-a ajuns la o dispută acerbă, susținându-se că în Statele Unite poliția nu este o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să funcționeze singură să-și mențină legea și ordinea. Se susține că mai degrabă poliția este o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.

Mișcarea Black Lives Matter, care a fost acuzată că a contribuit prin instigare la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a avut două consecințe asupra activității poliției. În primul rând polițiștii au fost demoralizați deoarece au fost incriminați pentru faptul că încearcă să-și țină orașele sigure, ferite de infractori. În al doilea rând, folosirea forței de către polițiști s-a diminuat, chiar și în situații care ar necesita aceasta. Teama că ar putea fi acuzați penal pe de-o parte și condamnarea publică ca «rasiști», pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști să aleagă lipsa de acțiune, chiar și atunci când situația o cere. Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru creșterea abruptă a infracțiunilor și violențelor.

Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soros legate de imigrările ilegale. Din SUA, Europa și Israel, folosindu-se de imigrări, Soros a iniţiat la nivel mondial un impuls pentru a submina identitatea naţională şi structura demografică a ţărilor vest-europene democrate. Scurgerea de informaţii din e-mailurile lui Soros evidențiază faptul că aceste grupuri au intervenit în alegerile europene pentru a fi aleși politicienii care sprijină granițele deschise pentru imigranții arabi și a susținut financiar, sau prin alte metode, jurnaliști care s-au arătat de acord cu imigrarea.

Grupurile lui Soros sunt pe teren facilitând intrarea imigranților ilegali în SUA și Europa. Ele au urmărit să influențeze deciziile Instanței Supreme a SUA legate de imigrările ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii și alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii și europenii care se opun granițelor deschise.

În Israel, de asemenea, Soros s-a opus eforturilor guvernului de a opri valul de imigranți ilegali din Africa la granița cu Egiptul. Dacă pentru greci este un act rasist faptul că doresc să-și protejeze identitatea națională prin blocarea intrării a milioane de sirieni pe teritoriul lor, atunci pentru Grecia sau Franța, Germania, Ungaria, Suedia, SUA sau Polonia este rasist să existe.

În paralel cu toate acestea, grupurile susţinute de Soros fac eforturi orientate spre refuzarea drepturilor democrațiilor Occidentale de a susține normele sociale existente de mult timp. De exemplu, Soros a ajutat grupuri care au susținut nu doar căsătoria între persoane de același sex, dar și înființarea toaletelor publice unisex.

În ceea ce privește Israelul, grupurile lui Soros lucrează să decredibilizeze fiecare aspect al societății israeliene. Soros se folosește de palestinieni pentru a acuza Israelul ca este un stat rasist. Miliardarul a finanțat grupuri moderate de stânga, grupuri radicale de stânga, grupuri israeliene arabe și grupuri palestiniene. În diferite moduri, aceste grupuri transmit audienței lor faptul că Israelul nu are niciun drept să se apere sau să-și impună legile cetățenilor care nu sunt evrei.

În SUA, Soros a susţinut grupări ca BLM şi ca organizația nonprofit J Street să facă astfel încât, atât social, cât și politic să fie acceptată opoziţia faţă de Israel. Soros a făcut aceste eforturi din Ferguson, Berlin până la Ierusalim pentru a induce haosul prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poată să-și apere societățile. În multe feluri, campania lui Donald Trump este un răspuns direct nu către Clinton, ci către Soros însuși.

Cerând înălțarea la graniţa cu Mexicul a unui zid, susținând Brexit-ul, susținând Israelul, susținând interdicția temporară a musulmanilor imigranți și susținând poliția împotriva BLM, Trump acționează împotriva eforturilor multimilionarului.

DCLeaks a dezvăluit vasta campanie a lui Soros de a finanța politicile de stânga, politici împotriva liberalilor. Mișcările de «democrație directă» pe care Soros le susține nu pledează pentru altceva decât pentru o conducere a mulțimilor. Persoanele care locuiesc în Vest trebuie să recunoască scopurile acțiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, să-și dea seama că singurul răspuns la aceste campanii premeditate ale lui Soros este ca oamenii să își apere drepturile naționale și individuale. Ei trebuie să apere instituțiile care le garantează securitatea, conform legii și să susțină și să apere valorile naționale și tradițiile”, mai spun jurnaliştii de la Jerusalem Post.


Citiţi şi:

Stupoare: Evreul George Soros a finanțat cu milioane de dolari organizații anti-israeliene… De ce? Care e manevra?!

George Soros: «Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum»

Hackerii au spart cu succes e-mailul lui George Soros și au făcut descoperiri uimitoare. «Sunt gata să-l chem pe șeful Trezoreriei din America!»

 

yogaesoteric
octombrie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More