Germania și-a bătut joc de români, a trimis medicamente ieșite din termen de două luni

Raed Arafat a ținut ascuns faptul că anticorpii monoclonali donați de Germania erau expirați

În plin val 4 al pandemiei, când România număra sute de morți pe zi, Germania ne-a trimis medicamente covid expirate de două luni. Donația de anticorpi monoclonali a constituit cea mai mare cantitate primită sau contractată de țara noastră până în prezent, dovedindu-se ulterior că fiolele ar fi fost necesar, de fapt, să fie aruncate la gunoi.

O informație strecurată aproape în subsolul paginii într-o știre de pe site-ul antena3.ro a reușit să arunce în aer credibilitatea întregului aparat care a coordonat sistemul medical. Anticorpii monoclonali expirați primiți de spitale proveneau din Germania! Pe la sfârșitul lui octombrie 2021, Raed Arafat anunța cu surle și trâmbițe că Germania, în mărinimia ei, va dona României 12.720 de doze de anticorpi monoclonali, care ar fi salvat peste 6.000 de pacienți.

Dozele au ajuns în țară pe 19 noiembrie, dar nu și în spitale, dovadă că Raed Arafat știa că medicamentele erau deja expirate. Scandalul iscat ulterior, după ce medicii din spitale au anunțat că nu vor folosi fiolele de anticorpi monoclonali trimise de Ministerul Sănătății, deoarece au expirat din septembrie 2021, a scos la iveală modul batjocoritor în care au fost tratați românii de marea Germanie.

La vremea aceea au fost trase repetate semnale de alarmă față de lipsa tratamentelor eficiente din spitale, deși, pe hârtie, acestea figurau ca fiind în cantități suficiente. Acum însă este de înțeles de ce anticorpii monoclonali nu ajungeau în spitale. De neînțeles este cum de și-au permis să îi distribuie acum unităților sanitare, știindu-se clar că erau expirați. Probabil că a existat o presiune făcută de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a aproviziona spitalele cu anticorpi monoclonali, și nimeni nu și-a asumat să-l informeze că aceștia erau, de fapt, deșeuri medicale.

Știau și nemții

După ce medicii din spitale au semnalat că anticorpii monoclonali sunt expirați încă din septembrie 2021, autoritățile sanitare române au arătat că dozele donate de Germania au fost însoțite și de o scrisoare de la producător prin care se preciza că valabilitatea a fost prelungită cu 1 an și 3 luni. Deci încă o dovadă că statul german a știut exact ce face când a donat medicamente expirate României, și-așa îngenuncheată de un număr uriaș de pacienți și de morți.

Așa cum sosirea trupelor franceze pe teritoriul României a fost rezultatul eforturilor președintelui Iohannis, cum spunea ministrul de Externe Bogdan Aurescu, probabil că șeful statului a făcut aceleași eforturi și pentru obținerea unui ajutor umanitar din Germania, că doar, neamț fiind, avea mare influență în această țară europeană.

Cert este că niciun medic nu a vrut să-și asume administrarea unor medicamente expirate, astfel că statul german poate să-și ia donația înapoi. „În această situație e nevoie de solidaritate reciprocă, deoarece împotriva acestei pandemii nu poți lupta singur. Doar împreună putem învinge în lupta împotriva covid-19. Vaccinurile și medicamentele împotriva covid-19 sunt elementele esențiale pentru combaterea pandemiei”, declara atunci ambasadorul Germaniei Peer Gebauer, care a mulțumit echipei lui Raed Arafat și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru foarte buna colaborare.

Citiți și:
Cine controlează sănătatea românilor: 90% dintre medicamentele folosite pe piață sunt aduse din afară. Doar 10% sunt produse în țară
Un medic kineziterapeut ne propune să ne tratăm cu mișcare, nu cu medicamente

 

yogaesoteric
9 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More