Gheorghe Piperea: „Birocrații obtuzi de pe vremea lui Ceaușescu erau niște repere de rațiune și scântei de inteligență față de ăștia de azi…….”

Așa-zisa nouă lege a pensiilor introduce un nou și minunat instrument birocratic: certificatul de viață.

Ca să poată încasa pensia, cei care locuiesc în străinătate este necesar să trimită autorităților, de două ori pe an, dovada că trăiesc.

Per a contrario, nicht Zertifikat, keine Existenz…

Încep să cred că birocrații obtuzi de pe vremea lui Ceaușescu erau niște repere de rațiune și scântei de inteligență față de ăștia de azi…….

……. Mă întreb cum vor mai reuși oamenii să probeze că există factual după ce vor fi ratat 2-3 Zertifikat-e d-astea și vor fi fost ștampilați cu cazier de pensionar – lipsă. Nu de alta, dar băncii tre’ să îi probezi din 6 în 6 luni că exiști (actualizare date cu caracter personal…….), chestie fără de care te duce în situația de înghețare a banilor în cont (deci, keine Existenz, keine Geld), iar spitalului tre’ să îi probezi că nu ai covid, în caz contrar nefiind „eligibil” pentru medicație, proceduri medicale și operații. Dreptul la viață este suspendat/neutralizat, „dreptul” la moarte – binevenit.

Wilkomen in der Hölle!

Minunată-i lumea nouă!

Autor: Av. Gheorghe Piperea

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Aștept momentul în care statul va executa silit, fără judecată, presa”
Gheorghe Piperea: „Iată magnifica teorie economică premiată anul acesta cu Nobel”

 

yogaesoteric
28 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More