Gheorghe Piperea: „Ca și acum 17 ani, furtuna care va declanșa criza economică globală vine tot de la bănci”

Ca și acum 17 ani, furtuna care va declanșa criza economică globală vine tot de la bănci.

Indiciile mele sunt două incidente de afaceri care implică direct sau indirect bănci.

Primul incident, în România – s-a perfectat recent o reasigurare a unui portofoliu de credite de nevoi personale fără garanție, în valoare de un miliard de euro.

Al doilea incident, în SUA – un fabricant de componente auto și o instituție de credit non-bancar (intitulat shadow bank în jargonul băncilor comerciale clasice sau „instituție financiară ne-bancară”, IFN, în dreptul nostru) au dat faliment.

Ambele incidente implică instituții financiare sau de asigurări cu extensie globală și pun în discuție credite sub-prime, exact la fel ca acum 17 ani, când a dat faliment banca de investiții Lehman Brothers și a tras după ea sute de alte bănci, precum și milioane de consumatori aruncați în stradă. Evenimentul de atunci a făcut ca autoritățile să prefere să salveze băncile, în dauna particularilor, pe banii statului sau ai deponenților și, în plus, a pus pe tavă pretextul perfect pentru înghețarea unor drepturi și libertăți, pentru monitorizarea permanentă și pentru centralizarea/sovietizarea puterii birocrației europene.

Incidentul din România

De regulă creditele, chiar și cele de nevoi personale, sunt perfectate împreună cu asigurările. Se contractează polițe de asigurare a casei achiziționate cu credit ipotecar, de asigurare de viață și de sănătate pentru debitor (se fac analize medicale obligatorii pentru asta), precum și de asigurare de risc al nerambursării.

Asigurarea de risc de credit este una dintre cele mai bizare afaceri imaginate în sistemul interconectat bănci-asigurări: banii pe care banca îi dă cu împrumut nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de credit; ei sunt bani-datorie, creați din nimic, cu ajutorul privilegiului băncilor comerciale de a da credite de 100 de unități monetare pentru 10 unități monetare deținute drept capital propriu sau depozite ale clienților (sistemul rezervei fracționare). Ceea ce se asigură prin polița de risc de credit este restituirea capitalului și a profitului băncii (dobânda și comisioanele, care sunt în România de 3-4 ori mai mari decât dobânda la depozite). Dacă debitorul nu mai poate plăti ratele și dobânda, plătește asiguratorul. Dacă asiguratorul intră în faliment, plătește re-asiguratorul. Dacă acesta nu mai poate aștepta să îl execute pe debitor, îl vinde recuperatorului de creanțe, care îl va urmări pe debitor toată viața activă a debitorului și pentru orice activ l-ar avea vreodată debitorul. Din când în când, banca, asiguratorul și re-asiguratorul sunt salvați de stat, cu bani publici (bail out), sau cu bani ai deponenților și ai asiguraților (bail in).

Asta s-a petrecut în 2008, asta se va petrece în 2026, fiți perfect siguri – totul pentru a se recupera un profit pe care banca și asiguratorul e necesar să îl facă din emiterea de bani-datorie din nimic.

În urmă cu câțiva ani, două companii de asigurări au dat faliment: City Insurance și Euroins. Câteva bănci mari din sistem, inclusiv Raiffeisen, aveau polițe de asigurare, de toate tipurile de mai sus, la acești asiguratori. La intrarea în faliment, aceste polițe au fost transferate la alți asiguratori, pe costul debitorilor, desigur. Primele de asigurare anterioare, achitate de debitori odată cu perfectarea contractului și, ulterior, cu ocazia plății ratelor, au devenit fum, s-au pierdut în ceață.

Raiffeisen a anunțat acum 2 săptămâni că a perfectat un contract de „securitizare sintetică” a unor credite de nevoi personale în valoare de un miliard de euro, cu 3 grade de risc (unele dintre ele fiind chiar junk), cu re-asiguratorul Munich Re. Acesta este primul incident de care vă vorbeam mai sus.

Dacă banca a simțit nevoia stringentă de a face această re-asigurare a întregului portofoliu de credite de nevoi personale fără ipoteci, putem intui două motive concrete ale acestui gest, motive care privesc gestiunea portofoliului, precum și unul generic, de context global.

Unu, aceste credite nu sunt deloc performante și riscă să devină curând junk pentru că debitorii se îndreaptă rapid către supra-îndatorare și default, mai ales pentru că, economic, este deja restriște, iar fiscal și bugetar, șurubul se strânge mereu și îi prinde în menghină mai ales pe cei cu credite de nevoi personale.

Doi, banca are nevoie de re-finanțare, fie pentru a acoperi (curativ sau preventiv) găuri financiare, fie pentru dezvoltare (mă îndoiesc totuși că, pe praful ăsta, băncile din România au planuri de dezvoltare a creditelor comerciale sau ipotecare).

Trei, iar acesta este motivul de context geopolitic, banca are temeri sau chiar informații că toată conjunctura globală duce către un nou colaps financiar și economic, similar sau chiar mai grav decât cel din 2008-2011 sau decât cel din pandemie.

PS. E necesar să vă fac cunoscut că guvernul pregătește un act normativ prin care va trece protecția consumatorilor de credite și produse bancare de la ANPC la BNR. A da paza consumatorilor contra abuzurilor, contra dezinformării, contra practicilor înșelătoare sau agresive și contra produselor cu defecte ale băncilor la BNR nu înseamnă altceva decât a da paza saivanului de oi la lup. Ceva de felul „lupul paznic la oi”.

Autor: Gheorghe Piperea

Citiți și:
Guvernul ne-a înfrânt, dar și-a dat singur cu bâta în cap!
Gheorghe Piperea: 10 seturi de măsuri de simplificare a fiscalității, de reducere a sărăciei, de stimulare a consumului și a creării de forță de muncă și de reducere a deficitului bugetar

yogaesoteric
29 octombrie 2025