Gheorghe Piperea: „E ciudat că acum se pun drepturile colective deasupra celor personale, ca în vremurile «bune» ale Uniunii Sovietice”

În luna februarie am participat, la Bruxelles, la Parlamentul European, la o conferință cu tema: Coordonarea dintre Dreptul Uniunii Europene și Constituția României. Ulterior am luat cuvântul la dezbaterea organizată de cotidianul.ro, intitulată sugestiv „Program prezidențial în căutare de candidat”.

Schematic, aveți mai jos cele ce le-am spus cu cele două ocazii.

1. Peste tot aud, în ultima vreme, alături de „Occidentul colectiv”, sloganul „Democrație liberală bazată pe reguli”.

Occidentul a pus mereu accentul pe drepturile și libertățile personale. E ciudat că acum pune drepturile colective deasupra celor personale, ca în vremurile „bune” ale Uniunii Sovietice.

Conceptul de „democrație liberală” este un pleonasm. Democrația este libertate, egalitate de destin și șanse, consimțământ informat, raționalitate și încredere în semeni.

Pe de altă parte, conceptul de „reguli” desemnează legi legitime, emise de cetățeni (democrație directă/participativă) sau de un parlament compus din aleși ai poporului (democrație reprezentativă), legi guvernate de principiul libertății și demnității umane, precum și pe supremația Constituției.

Regulile pe care se bazează democrația nu pot însemna legi injuste, absurde, făcute pentru interese și privilegii, cu dublu standard etc. și, mai ales, nu pot însemna deciziile autoritare ale unei birocrații nealese de nimeni, după „principiul” magister dixit, cutume și fără-de-legi sau fărădelege. Meta-adevărul unui grup, credințele comandanților sau bănuielile birocraților nu înseamnă lege, ci opinia transformată în necesitate – opinio juris sive necestitatis.

2. Domnia legii nu se confundă cu domnia prin lege.

Dacă legea este dreaptă și legitimă, adică (i) rezultă din mecanisme democratice, directe sau reprezentative, (ii) este înțeleasă și acceptată de popor, (iii) nu conține privilegii și discriminări, (iv) nu este opera unei elite auto-mandatate, imposibil de tras la răspundere și (v) nu tinde la deformarea comportamentului natural și normal al omului, atunci este just și rațional să fie respectată de toți, fără privilegii. Domnia acestei legi este internalizată de omul normal ca fiind legea sa, sub oblăduirea căreia este liber, egal cu ceilalți în șanse și în destin, respectat și în siguranță.

Domnia prin lege, în schimb, înseamnă tirania celui care utilizează puterea pentru a genera reguli și sancțiuni aplicabile vulgului, dar nu și elitelor privilegiate. O lege nelegitimă, irațională, menită a supune și a pedepsi, este un instrument al totalitarismului. Legea ilegitimă și irațională devine bici, iar contractul care se întemeiază pe o astfel de lege devine ciomag. O astfel de lege dă spoială de legitimitate unui regim autoritar sau tiranic, care este un tip de domnie violentă, cu biciul legii și ciomagul contractului, care generează violență. Esența domniei prin lege este supunerea, iar nu libertatea și raționalitatea. Domnia prin lege este o domnie feudală, de ev mediu timpuriu. Într-o domnie prin lege, egalitatea este pentru supuși, pe care îi împiedică să iasă din rândurile turmei, rațiunea este înlocuită de emoții gregare (frică), iar libertatea este amăgire, înlocuită fiind cu „siguranța” care, la rândul său, este o himeră.

3. În ultimii 19 ani, președinții României au „reușit” să ștampileze această țară ca „stat mafiot”, „stat eșuat” sau stat corupt, cu consecința că străinătatea și institutele de „măsurare” ale democrației, a gradului de corupție și a riscului (ratingului) de țară ne-au preschimbat pe toți în suspecți – este o realitate normativă, care transpare chiar din legi interne, cum ar fi legea pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Dar cel mai grav este că românii nu mai au nicio încredere în procesul electoral, în sistemul politic actual și nici în democrație reprezentativă.

Românii au căpătat o oarecare idiosincrazie față de democrație.

Atunci când alungi posibilitatea ca reprezentanții poporului să fie aleși de popor, lăsând această treabă pe seama institutelor de sondare a opiniei publice, a serviciilor secrete și a birocraților, este evident că torpilezi democrația, care devine ne-reprezentativă și, deci, indezirabilă.

Mai mult chiar, când permiți puterii economice să controleze toate celelalte puteri în stat, precum și birocrația, pervertești democrația într-un neo-feudalism destructiv, care nu poate să se termine decât în anarhie. Iar cei care suferă în perioade anarhice sunt oamenii obișnuiți, familiile nevinovate.

4. Constituția nu se află în raport de subordonare, ci de coordonare cu Dreptul Uniunii Europene. Elementele comune ale celor două tipuri de reglementare sunt drepturile și libertățile personale ale omului – ele sunt prioritare atât în dreptul intern, cât și în cel european, întrucât sunt valori perene ale umanității.

Numai legile interne, iar nu și Constituția, sunt înlăturate de la aplicare de normele contrare din Dreptul Uniunii Europene.

Tratatele UE sunt guvernate de principiul subsidiarității – competențele exclusive ale UE și cele partajate cu statele membre sunt limitativ prevăzute, competențele exclusive ale statelor membre fiind generic stabilite. Numai acele situații și probleme care nu pot fi tratate mulțumitor la nivel de stat membru, întrucât privesc întreaga Uniune, sunt date în competențele exclusive ale Uniunii. De exemplu, concurența, taxele vamale, dreptul persoanelor și capitalurilor străine de circulație în cadrul Uniunii. La fel este situația și cu competențele partajate. De exemplu, în domeniul protecției consumatorilor, atât UE, cât și statele membre au competențe legislative, administrative sau judiciare. În schimb, chestiuni ce țin exclusiv de statele membre, cum ar fi sănătatea, educația, apărarea etc. nu pot fi date în competența UE.

Din păcate, începând cu 2008 (criza declanșată de falimentul Lehman Brothers), Comisia Europeană și-a arogat din ce în ce mai multe competențe exclusive ale statelor membre, sub impactul crizelor (artificial create) care s-au succedat de atunci – în domeniul bancar, al datoriilor suverane, al imigranților, al „pandemiei”, al geo-strategiei, al climatului etc. Cu fiecare criză care s-a suprapus pe precedenta, Comisia Europeană și-a mai arogat niște competențe. Se numește „excepționalism juridic și economic” ceea ce practică acest conclav de birocrați nealeși și ne-responsabili. Iar acest drift s-a produs nu prin regulamente/directive, ci prin acte administrative, circulare, recomandări (cum a fost, de exemplu, MCV), încruntări din sprânceană, opinii, cutume și șabloane de comportament deformat în timp, sub impactul propagandei ONG-urilor globaliste.

Esențial de reținut este că, treptat, Comisia Europeană și-a arogat toate cele trei puteri în (supra)statul european – legislativ, jurisdicțional și executiv – pe care le-a mandatat birocrației de la Bruxelles, birocrație care, la rândul său, le-a sub-mandatat ONG-urilor globaliste, vectorii vizibili sau insidioși ai adevăratei puteri în stat, puterea economică.

5. Așa-zisa a patra putere în stat, presa, a fost capturată de puterea economică, o putere a banului, care a devenit putere globală, cu propriile legi a-naționale nesupuse vreunei constituții, vreunei convenții internaționale sau vreunui tratat de funcționare a vreunui organism supra-statal, o putere care face să i se subordoneze orice altă putere în stat.

Presa, „câinele de pază al democrației”, este azi în stare de dependență economică atroce, în special față de marile platforme online sau de rețelele de comunicare virtuală. Fără acces acolo, nu mai există venituri pentru o sustenabilitate decentă a muncii jurnaliștilor. Dar accesul este condiționat de supunerea față de „standardele comunității”, care nu au nimic în comun cu drepturile și libertățile omului. De asemenea, presa este necesar să fie politically correct, să își semnalizeze permanent virtutea și să dea crezare numai informațiilor oficiale. De aici incapacitatea intelectuală sau volitivă a presei de a concentra atenția opiniei publice pe ceea ce este cu adevărat important, pe ceea ce ne afectează viața de zi cu zi, pe existența pe termen mediu și lung, pe valorile și pe pilonii pe care ne construim viața.

Printr-o distopică întoarcere în timp, suntem obligați acum să respectăm același tip de reguli totalitare pe care le stabileau comuniștii.

6. Un președinte rațional este necesar să (re)alimenteze permanent încrederea poporului în democrație. Opusul democrației este totalitarismul, iar nu ordinea și siguranța pătratului de confort cu care omul obișnuit este momit pentru a se supune regulilor totalitare.

Autor: Av. Gheorghe Piperea

Citiți și:
Av. Gheorghe Piperea: Digitalizarea deformează realitatea normativă și chiar realitatea sociologică și antropologică
Gheorghe Piperea: „Investițiile străine au fost invitate să vină și umplute de facilități”

 

yogaesoteric
18 mai 2023