Globabelizare

La ce vă gândiți când auziţi sintagma „sat global“? Oameni din toate colţurile lumii comunicând liber prin internet? Știrile cele mai relevante pentru noi toţi, livrate prompt, la cald, pentru a putea să fim bine informaţi și să reacţionăm în timp util? O orânduire nouă, în care dispar graniţele de orice fel și în care trăim armonios, solidar, în ciuda diferenţelor de rasă, etnie, naţiune, clasă socială, avere, religie etc.? Sau o orânduire în care toate aceste diferenţe sunt nivelate?

Babelizare

Babel este o coproducţie regizată de mexicanul Alejandro Gonzales Iñárritu, după un scenariu de Guillermo Arriaga, premiat cu Globul de aur în 2007[1]. Este un film despre efectele tragice ale interconectării tot mai accentuate a lumilor noastre, în care diferenţele culturale par inexpugnabile, înrădăcinate în mentalităţi, tradiţii, stiluri de viaţă prea diferite pentru a fi aduse la un numitor comun.

Dacă „satul global“ pare inofensiv atunci când e privit prin computer, situația se schimbă dramatic pe teren. Dacă nu avem abilitatea de a ne „traduce“ în limba, dar și în conștiința celuilalt gândurile, nevoile, intenţiile, riscăm conflicte, neînţelegeri, pagube.

Firul epic al filmului conectează vital patru familii de pe trei continente, fără măcar ca acestea să știe ceva unele de altele. Un glonţ tras de un puști marocan, destinat să-i protejeze acestuia turma de coioţii din deșert, ajunge să rănească o turistă americană dintr-un autocar, pe care ambasada SUA o declară victimă a terorismului internaţional.

Arma de vânătoare fusese vândută de un japonez, iar investigaţiile forţelor de poliţie din Maroc și Japonia declanșează drame în ambele ţări. Copiii turistei, care întârzie să ajungă acasă, sunt luaţi într-o călătorie în Mexic, la o nuntă a fiului bonei lor, imigrantă mexicană. În urma unor altercaţii la graniţă, aceștia ajung să înnopteze în deșert și să se piardă unii de alţii.

Toate aceste întâmplări neașteptate, care dau peste cap planurile personajelor, nu sunt deloc neașteptate, în fapt. Ne face să le considerăm astfel numai ignoranţa cu privire la prăpastia dintre culturile noastre, dintre concepţiile noastre de viaţă, dintre reacţiile noastre la limită, dintre valorile și interesele personale. Sunt situaţii în care valuta nu are nicio relevanţă, în care un antibiotic, un mijloc de transport sau un ac de cusut devin vitale, în care hrana înseamnă o masă pe zi, cu pâine și brânză, în care lipsa de omenie și solidaritate a conaţionalilor creează situaţii fără ieșire, iar natura devine ostilă, chiar letală.

Cum ne-am putea imagina o casă comună a tuturor acestor culturi, dacă nici măcar „casa comună a Europei“ nu pare prea caldă și încăpătoare? Cum am putea crea, la nivel global, o comunicare și o colaborare veritabile fără cunoașterea profundă a specificului cultural al ţărilor și etniilor membre? Oare această casă nu ar semăna a turn Babel? Ceea ce a dus la părăsirea turnului Babel a fost tocmai imposibilitatea cooperării, faptul că „forţa centrifugă“ a naţiilor prezente a fost mai puternică decât forţa lor unificatoare.

Definiri indefinite

Viziunea întregii planete transformate într-un „sat global“[2], celebră din anii 1960, de când mijloacele de comunicare în masă, transporturile și schimburile economice au evoluat enorm, aparţine specialistului în media Marshall McLuhan. Ea seduce pentru că sugerează imaginea unei lumi strâns interconectate și care, asemenea unui sat, permite cunoașterea și apropierea membrilor ei, întrajutorarea lor. Cu alte cuvinte, am beneficia de o „încălzire globală“ a relaţiilor interumane.

Dacă McLuhan ar fi creat altă sintagmă, de pildă pe cea de „metropolă globală“ sau de „stat global“, atunci seducţia ei ar fi eșuat, cu siguranţă. Sugestia ar fi fost aceea a înstrăinării și răcelii implicite tuturor interacţiunilor dintr-o metropolă sau, mai rău, a unei aluzii de constrângere pe care ar presupune-o reducerea statelor lumii la unul singur, adică la un imperiu.

Să ne întrebăm, însă, cu ce seamănă mai mult lumea în care trăim și lumea prefigurată de fenomenul globalizării. O definiţie de dicţionar a fenomenului spune că globalizarea constă în „creșterea și accelerarea reţelelor economice și culturale care operează la scară și pe bază mondială“[3]. Ni se mai spune că ea nu este totuna cu imperialismul cultural, care e „mai complex, dar mai puţin organizat sau predictibil în ceea ce privește produsele sale“[4].

Una dintre problemele acestei definiţii este că sunt puse alături două dimensiuni diferite ale fenomenului – cea economică și cea, mult mai amplă, culturală, care înglobează economicul – ca și cum ele ar avansa împreună și ar fi bine coordonate și predictibile. O altă problemă este că nu pare deloc clar în ce măsură fenomenul este obiectiv și în ce măsură este produsul strategiilor și alegerilor unor foruri decizionale internaţionale (fie ele instituţii sau persoane).

Această nedumerire e adâncită de unele definiţii precum cea propusă de Banca Mondială – de „capitalism fără graniţe“[5] – sau de cea a lui George Soros, care vede în globalizare „mișcarea liberă a capitalului, urmată de dominaţia pieţelor financiare globale și a companiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale“[6].

Dacă ne întoarcem la definiţia imperialismului, atunci nedumerirea crește, pentru că aflăm că acesta e procesul „prin care anumite naţiuni dominante din punct de vedere economic își dezvoltă și își extind sistematic controlul economic, politic și cultural asupra altor ţări. Într-o manieră directă, aceasta dă naștere relaţiilor globale de dominare și subordonare, precum și de dependenţă între bunăstarea și puterea naţiunilor capitaliste avansate (…….) și ţări relativ mai sărace și subdezvoltate.“[7]

Mai mult, ni se spune că rolul corporaţiilor multinaţionale în acest proces este unul important, secretând ideologii consonante cu el; iar mass-media reprezintă instrumentele instituţionale cele mai influente, care produc un adevărat „imperialism mediatic“[8]. Așadar, care să fie diferenţa dintre globalizare și imperialism?

De la satul global la statul global?

Este nevoie de o viziune mai detașată asupra acestor fenomene pentru ca ele să fie analizate pertinent. Una știinţifică, diferită de cele ale jurnaliștilor, politicienilor sau oamenilor de afaceri, fără subiectivism și ideologizare.

Dintre știinţele sociale, antropologia culturală e cea mai în măsură să se pronunţe cu privire la globalizare, întrucât abordarea ei respectă diversitatea umană a planetei. Să vedem ce putem înţelege din această abordare, care asociază globalizarea cu modernizarea și aculturaţia.

Antropologul american William Haviland definește modernizarea drept procesul de transformare culturală, socială și economică prin care societăţile aflate în curs de dezvoltare dobândesc unele caracteristici ale societăţilor dezvoltate, adică ale celor occidentale. În acest context, globalizarea ar fi un fel de occidentalizare a celorlalte părţi ale lumii la nivel cultural, dar pornindu-se de la influenţele economice[9].

Alţi cercetători descriu globalizarea drept o formă de aculturaţie[10], adică de schimbare culturală la contactul dintre societăţi sau grupuri sociale diferite prin care acestea asimilează, de bunăvoie sau nu, trăsături provenind de la alte societăţi și grupuri sociale[11].

Așadar, aculturaţia apărută la întâlnirea dintre două culturi diferite poate fi un rezultat benefic ori nefast, de dezvoltare ori regres, folosindu-se, ori nu, coerciţia. Haviland precizează că aculturaţia „implică totdeauna un element de forţă, fie direct, ca în cazul cuceririi, fie indirect, ca în ameninţarea implicită sau explicită că va fi folosită forţa dacă oamenii refuză să facă schimbările așteptate de cei din celălalt grup“[12].

În concluzie, ajungem din nou la numitorul comun al potenţialei coerciţii, al potenţialului raport de dominaţie/supunere ce s-ar manifesta în cadrul globalizării. Iar identificarea rolurilor fiecăruia în acest raport este intuitivă dacă avem, pe de o parte, civilizaţia occidentală (capitalistă, avansată, industrializată, militarizată) și, pe de altă parte, celelalte civilizaţii ale lumii.

Anti-babelizare

Antropologul american Clifford Geertz își exprima pesimismul cu privire la globalizare, spunând că ea duce la reapariţia unor vechi separaţii, la certuri și ameninţări istorice, prelungite în contemporaneitate[13]. Aceste reflecţii datează din anul 2000. De atunci, fiecare poate evalua cât de îndreptăţite sunt. Concluzia lui Geertz este că se tinde spre menţinerea unei ordini a diferenţelor, nu a asemănărilor, în lipsa unor gânditori și strategi lucizi, neutri, bine intenţionaţi.

Asistăm la un amestec, la o succesiune a mândriei și a urii, a bâlciurilor culturale și a epurării etnice, a supravieţuirii și a uciderilor – spune antropologul citat. „Teoriile politice care admit aceste realităţi și doresc să se confrunte cu ele (….…) abia dacă există. Depinde mult de apariţia și dezvoltarea lor: nu poţi conduce ceea ce nu înţelegi.“[14]

Cert este că globalizarea influenţează și angrenează tot mai mult aspectele esenţiale ale vieţii oamenilor pe această planetă: de la exploatarea solului la durata vieţii, de la școlarizare la înarmare, de la producţii artistice la boli, de la comunicarea mediatică la creșterea animalelor, de la afaceri la descoperiri tehnico-știinţifice etc.

Toate acestea nu pot fi lăsate doar în mâna unor economiști, politicieni, bancheri și oameni de afaceri. Așa cum remarca și filosoful francez Gabriel Marcel, democraţia actuală, cu toate defectele ei, rămâne regimul politic preferabil tuturor celorlalte, însă are nevoie de o „aristocraţie morală“[15], de lideri înţelepţi și convingători, cu viziune, pentru a funcţiona bine.

Un avertisment asemănător lansează filosoful german Hans Georg Gadamer, care vorbește despre datoria noastră de a gândi axându-ne pe ceea ce avem în comun. „În lumea noastră tot mai înghesuită se întâlnesc culturi, religii, moravuri și valorizări profund deosebite. Ar fi o iluzie să se creadă că numai un sistem raţional al avantajelor – un soi de religie a economiei mondiale, ca să spunem așa – ar putea regla convieţuirea umană pe această planetă ce devine din ce în ce mai strâmtă.“[16]

O soluţie tranșantă propunea, în secolul trecut, gânditorul creștin C.S. Lewis: „Noi suntem pe drumul greșit. Și dacă este așa, este necesar să ne întoarcem. A ne întoarce din cale este cel mai rapid mod de a înainta.“[17] Oprirea este pasul esenţial prevăzut de Biblie pentru asemenea vârtejuri ameţitoare: „Opriţi-vă și să știţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ“ (Isaia 2:11-17).

Poate că e anevoioasă întoarcerea atunci când avansarea se produce accelerat. Poate că inerţia ne poartă înainte, tot mai departe, anesteziindu-ne simţul orientării, alipindu-ne de efortul depus, de drumul parcurs… Însă, dacă avem convingerea că direcţia e greșită, dacă ne aflăm într-o croazieră de lux pe marele fluviu al istoriei și ne precipităm orbește spre o cascadă, atunci întoarcerea e singura șansă nu doar de regăsire a direcţiei bune, ci și de supravieţuire.

Note:
[1] Wikipedia, 2 septembrie 2014, http:// en.wikipedia.org/ wiki/Babel_(fi lm).
[2] McLuhan, M., Să înţelegem media. Extensiile omului, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 138.
[3] O’Sullivan, T., Hartley, J., Saunders, D., Montgomery, M. & Fiske, J., Concepte fundamentale din știinţele comunicării și studiile culturale, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 156.
[4] Ibidem.
[5] Apud Clifford Geertz, Available Light, Princeton University Press, 2000, p. 247.
[6] Soros, G., Despre globalizare, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 15.
[7] O’Sullivan et al., op. cit., ed. cit., p. 171.
[8] Ibidem, p. 172.
[9] Haviland, W., Cultural Anthropology, Orlando, Holt, Rinehart and Winston, 1990, p. 429. trad. n., C. M.
[10] Mamulea, M., Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă, Editura Academiei Române, București, 2007.
[11] Cf. Dicţionar de etnologie și antropologie, editori P. Bonte și M. Izard, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 14.
[12] Haviland, W., op. cit., ed. cit., p. 418.
[13] Geertz, C., op. cit., ed. cit., p. 250.
[14] Ibidem, trad. n., C. M.
[15] Marcel, G., Dialoguri cu Pierre Boutang, Editura Anastasia, București, 1996, p. 160.
[16] Gadamer, H.-G., Elogiul teoriei. Moștenirea Europei, Editura Polirom, Iași, 1999.
[17] Lewis, C. S., Creștinismul redus la esenţe, Societatea Misionară Română, 1987, p. 20.

Citiți și:
Consumism, multiculturalism și debilizarea elitelor
Decelarea mecanismelor infernale de actiune ale ideologiei progresismului
Globalizarea ca ultimă și tâmpă utopie

 

yogaesoteric
30 iulie 2022