Glutamatul monosodic ne distruge neuronii

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Pentru a-l seduce, industria a căutat să îl convingă pe consumator că, în materie de gust poate să bată toate recordurile. Ea introduce în alimentele procesate substanţe care modifică gustul final, falsificându-l. Acestea sunt intensificatorii de gust. Un exemplu teribil despre cum ne putem înşela în privinţa gustului şi mai ales cum putem deveni dependenţi de un anumit gust îl reprezintă glutamatul monosodic (E621).

Acest aditiv universal este folosit excesiv, pentru a acoperi toate carenţele produselor, din punctul de vedere al gustului. Pentru producători, prezenţa glutamatului monosodic se traduce prin expresia: „iată cum vă pot vinde tot ceea ce vreau”. Întrucât după ingerarea acestei chimicale neurotoxice ni se face foarte sete, este interesant pentru companiile alimentare să ştie şi acest efect secundar… ca să ne pună la dispoziţie şi băuturile carbogazoase „necesare”. 
Însă de acum 25 de ani, neurologul John W. Olney declarase glutamatul de sodiu ca fiind toxic pentru creier şi pentru alte organe. Deci este un aditiv extrem de nociv. Succesul produselor alimentare din ziua de azi se datorează în exclusivitate formulelor chimice de sinteză, „aromatizanţilor”: chipsuri cu „gust” de caşcaval, chipsuri cu „gust” de chilli, chipsuri cu „gust” de şuncă etc. Îngropaţi adânc în lista ingredientelor, aromatizanţii păcălesc papilele gustative. Ingredientele adevărate sunt substituite cu toxine chimice, care intensifică gustul în mod artificial. 
Dintre aceşti aditivi, cei mai cunoscuţi şi des folosiţi sunt glutamaţii (E621-E625), care produc reacţii alergice, migrene, greaţă, oboseală, tulburări cardiace, dureri musculare, tendinţa către obezitate. Aceste manifestări fac parte din aşa-numitul „sindrom al restaurantului chinezesc”.
Dar efectele nocive ale intensificatorilor de gust şi, în particular, ale glutamaţilor sunt cu mult mai grave, ei fiind în primul rând neurotoxine.

Glutamatul de sodiu şi aspartamul

Acidul glutamic este componenta principală a glutamatului de sodiu, iar acidul aspartic reprezintă 40% din structura aspartamului. Acidul aspartic şi acidul glutamic sunt aminoacizi. Excesul de glutamat şi aspartam duce la acumulări extrem de ridicate ale acestor neurotransmiţători în anumite zone ale creierului.
Cum acţionează aspartamul şi glutamatul asupra creierului? Un nivel crescut de aspartam sau glutamat în creier distruge anumiţi neuroni, pentru că se permite un aflux mărit de calciu în celule. Acest aflux eliberează cantităţi excesive de radicali liberi, care stimulează sau excită celulele neuronale, până la distrugerea lor completă. În această situaţie, bariera hematoencefalică, care în mod normal protejează creierul de excesul de glutamat şi aspartam sau alte toxine, nu îşi mai poate îndeplini corect funcţia.
Despre această barieră hematoencefalică se ştie că:
•  nu este complet dezvoltată în perioada copilăriei;
•  nu protejează complet toate zonele creierului;
•  poate fi distrusă de numeroase boli acute sau cronice;
•  excesul de glutamat şi aspartam se poate infiltra în creier chiar şi când bariera hematoencefalică este intactă.

Astfel, excesul de glutamat şi aspartam începe încet-încet să distrugă neuronii. Marea majoritate a celulelor neuronale din anumite zone din creier sunt distruse înainte de apariţia oricărui simptom clinic sau boli cronice. Datorită excesului de neurotoxine, riscurile la care sunt expuşi bebeluşii, copiii, femeile însărcinate, bătrânii şi bolnavii cu probleme cronice de sănătate sunt imense. Dr. Rusell Blaylock este doar unul dintre nenumăraţii oameni de ştiinţă şi medici care au atras atenţia asupra efectelor devastatoare ale unor aminoacizi liberi sau asupra efectelor produse de ingerarea de aspartam şi glutamat. Unul dintre experţii care au pledat împotriva aspartamului şi glutamatului este şi doctorul în medicină Adrienne Samuels, psiholog şi cercetător ştiinţific. Un altul este dr. John W. Olney, profesor la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Washington, neurolog şi cercetător, una dintre cele mai renumite autorităţi în domeniul excitotoxinelor. El a fost cel care i-a informat pe cei de la G.D. Searle, în 1971, că acidul aspartic produce adevărate „găuri” în creierul cobailor. Un altul este şi doctorul în medicină Francis J. Waickman, deţinător al Premiilor Rinkel şi Forman, licenţiat în pediatrie, alergie şi imunologie.
Alţi oameni de ştiinţă care s-au declarat împotriva glutamatului şi aspartamului sunt: John R. Hain, medic licenţiat în patologie, biologul Bernard Oser, doctorul în medicină H.J.Roberts, specialist în diabet. Acesta din urmă a citat rezultatele a numeroase cercetări ştiinţifice pentru a demonstra pericolele ingerării în exces a acidului glutamic şi a acidului aspartic. Şi lista cercetătorilor şi medicilor care s-au pronunţat vehement pentru eliminarea din alimentaţie a acestor substanţe neurotoxice poate continua.
Simptomele comune ale acestor două excitotoxine, aspartam şi glutamat, sunt:

LA NIVEL CARDIAC:
•     Aritmie
•     Fibrilaţie atrială
•     Tahicardie (palpitaţii)
•     Încetinirea ritmului inimii
•     Angină pectorală
•     Creşterea tensiunii
•     Scăderea tensiunii

LA NIVEL GASTROINTESTINAL:
•     Diaree
•     Greaţă/vomă
•     Crampe stomacale
•     Colon iritat
•     Hemoroizi
•     Sângerări rectale

LA NIVEL MUSCULAR:
•     Înţepături
•     Dureri simultane
•     Slăbire

LA NIVEL RESPIRATOR:
•     Astm
•     Respiraţie insuficientă
•     Dureri în piept
•     Iritarea nasului

LA NIVEL URO-GENITAL:
•     Dureri de prostată
•     Dureri vaginale
•     Urinare frecventă
•     Urinare nocturnă

LA NIVELUL OCHILOR:
•     Vedere înceţoşată
•     Focalizare greoaie
•     Presiune în jurul ochilor

LA NIVEL NEUROLOGIC:
•     Depresie
•     Modificări de comportament
•     Reacţii de furie
•     Migrene
•     Ameţeală
•     Dezechilibru
•     Dezorientare
•     Confuzie mintală
•     Anxietate
•     Atacuri de panică
•     Hiperactivitate
•     Probleme de comportament
•     Atenţie deficitară
•     Letargie
•     Somnolenţă
•     Insomnie
•     Paralizie
•     Sciatică
•     Vorbire inconsistentă
•     Frisoane
•     Pierderi de memorie

LA NIVELUL PIELII:
•     Crăpături
•     Mâncărimi
•     Leziuni bucale
•     Paralizie parţială
•     Uscarea gurii
•     Înţepenirea feţei
•     Înţepenirea limbii
•     Cearcăne sub ochi

Glutamatul monosodic (E621, GMS)

În 1908, un chimist japonez reuşea izolarea glutamatului de sodiu din kombu. Kombu este o algă marină bogată în acid glutamic, substanţă care amplifică gustul sărat. După cel de-al doilea război mondial, această substanţă invadează Statele Unite şi apoi întreaga Europă. Este foarte larg utilizată în industria agroalimentară, pentru că permite reducerea dozelor de condimente şi stimulează apetitul, atât la oameni cât şi la animale.
E621 este cel mai folosit aditiv cu rol de intensificator al gustului. El reprezintă sarea de sodiu a acidului glutamic, care este un aminoacid important în structura proteică, dar se mai folosesc şi sărurile de potasiu, calciu, amoniu, magneziu (E622, E623, E624, E625). El se adăugă în produsele alimentare care au nevoie de o îmbunătăţire considerabilă a gustului, amplificând gustul de carne.
E621 (GMS) se fabrică în urma unui proces de fermentaţie a amidonului, a melasei şi a zahărului obţinut din trestia de zahăr sau din sfeclă. Proteinele hidrolizate sunt proteine tratate în mediu acid sau enzimatic şi conţin săruri ale aminoacizilor liberi, ca de exemplu glutamaţii. Proteinele hidrolizate sunt frecvent adăugate în produsele alimentare.

Eticheta E621 (GMS)

Alte denumiri prin care putem să identificăm pe etichetă acest ingredient sunt: monosodium glutamate, sodium glutamat, natriumglutaminat, ajinomoto, zest, vetsin, mei-jing, wei-jing, glutavene, glutacil, rl-50, msg, accent, chinese seasoning, acid glutamic sodium salt, glutammato monosodico, monosodioglutammato, monosodium-1-glutamate, a-monosodium-glutamat, sodium-1-glutamate.
În ultimii ani au apărut mai multe avertismente asupra acestui aditiv şi astfel oamenii sunt din ce în ce mai suspicioşi atunci când văd pe etichete numele său. Guvernul american a aprobat un mod subversiv de prezentare a GMS pe eticheta produselor, iar majoritatea oamenilor nici măcar nu cunoaşte aceasta: GMS este inclus ÎNTOTDEAUNA în următoarele ingrediente din produsele alimentare: acid glutamic, glutamat monopotasic, proteină vegetală hidrolizată, „arome naturale”, pudră gourmet, condimente chinezeşti, extract kombu, proteine hidrolizate (proteine hidrolizate de soia, proteine de porumb, proteine de mazăre etc.), proteină autolizată din plante, proteine hidrolizate din plante, extract de proteine din plante, proteină texturată, proteină vegetală texturată, faină hidrolizată de ovăz, ulei de porumb, cazeinat de sodiu, cazeinat de calciu, drojdie autolizată, extract de drojdie, drojdie alimentară sau nutritivă, carragenan, gelatină, condimente.

GMS se găseşte FRECVENT în: gumă vegetală, extractul de malţ, aromă de malţ, malţul din orz, aditivii din bulion, concentratul de roşii, aditivii din pâine, arome, aromele identic naturale, aromă de fum, aromă de carne (porc, pui, vită, oaie), aromă de caramel, amidonul alimentar modificat, sosul de soia, proteină din soia, izolatul proteic din soia, concentratul proteic din soia, acidul citric (atunci când se obţine din porumb), amidonul de porumb, laptele praf, siropul de porumb, agenţii de suspesie, siropul de orez, supă de carne, cubuleţele instant pentru supă, concentratul proteic din lapte, proteinele din lapte, proteină fortifiata din lapte, grâu sau proteinele din grâu, grăsimea lipolizată din unt, maltodextrina, menţiunile „fără grăsime” şi „conţinut scăzut de grăsime”, orice produs cu adaos de vitamine, annatto (E160b), proteină fortifiată, gume, pectină, enzime modificate, proteaze, orice produs care este fermentat, nutrimenţii din drojdie. Celelalte forme de glutamaţi pot să nu fie menţionate pe etichetă. Astfel, chiar dacă pe etichetă scrie „fără GMS”, pot fi prezenţi alţi glutamaţi, care determină aceleaşi efecte nocive.

Una din categoriile de produse care conţin o cantitate foarte mare de GMS sunt condimentele. După sărea de bucătărie, E621 este al doilea nume menţionat pe etichetă, chiar înaintea celor care ar trebui să constituie de fapt ingredientele principale: busuioc, rozmarin, nucşoară etc. În concluzie, înţelegem importanţa acestui aditiv care, cu cât este consumat mai mult, cu atât creează o dependenţă mai mare şi organismul cere în continuare gustul respectiv. Jack Samuels, de la campania „Adevărul pe etichete”: „Termenul de «natural» înseamnă că ingredientul respectiv are o sursă naturală. Pentru credibilitatea produsului comercial, menţiunea «natural» este foarte importantă pe etichetă. Acum câţiva ani, prin apelul lobby-ştilor, Congresul American a votat un articol de lege în care aromele şi aromatizarea erau considerate a fi obiective protejate. Aceasta înseamnă că dacă sunăm la o companie de arome şi ne interesăm ce anume conţine sintagma «aromă» de pe produse, producătorul are dreptul să răspundă că reţeta este secretă.”

Soia procesată industrial este alimentul cu cea mai mare concentraţie de glutamat

În timpul metabolizării, extractul de soia procesată, adăugat în alimente, eliberează glutamatul, sub forma izolatului din proteină de soia. Nivelele de glutamat sunt mult mai ridicate în soia industrializată decât în oricare alt produs care conţine GMS, deşi vegetarienii consumă, în necunoştinţă de cauză, soia şi produse pe bază de soia sau care conţin extract de soia. S-a realizat un studiu, care a ţinut sub observaţie timp de 25 de ani persoane care consumau preponderent produse din soia procesată industrial, realizând periodic scanări tomografice computerizate ale creierului. Studiul a arătat că oamenii care consumau preponderant produse din soia, ca bază proteică vegetală, aveau cea mai mare incidenţă a demenţei şi atrofiei creierului. Aceşti oameni îşi distrugeau sistemul nervos şi mulţi acuzau migrene puternice. Imediat ce soia a fost eliminată din dieta lor, durerile de cap au încetat. În plus, aceste persoane aveau un nivel foarte ridicat de mangan, element foarte toxic pentru regiunea din creier care produce boala Parkinson. Există un amestec de toxine în produsele de soia procesată industrial, deşi oamenii sunt convinşi că mănâncă o hrană sănătoasă şi nutritivă; de fapt, această hrană le distruge sistemul nervos şi alte organe.

Mecanismul prin care acţionează glutamaţii

Oamenii pot fi predispuşi genetic la acţiunea anumitor excitotoxine. Genele nu produc boala, ele doar dau o sensibilitate mărită la substanţele care cauzează boala. De exemplu, atacurile de cord sunt corelate cu eliberarea de radicali liberi în sânge. Fumatul eliberează aceşti radicali liberi. De asemenea, GMS produce şi el o cantitate foarte mare de radicali liberi în circuitul sanguin, crescând astfel riscul de apariţie a infarctului, a sclerozei multiple, a bolii Alzheimer, a bolii Parkinson etc. Dacă gena va exprima sau nu caracteristica sa, depinde în totalitate de ceea ce facem, de ce consumăm, de gradul de toxicitate din organism. Glutamatul de sodiu este un neurotransmiţător al creierului, iar în cantităţi mari acţionează ca un drog. Receptorii pentru glutamat sunt prezenţi în întregul organism, atât în creier cât şi în celelalte organe. În anumite condiţii, glutamatul distruge neuronii din creier prin supraexcitare repetată.
Cercetările ştiinţifice au demonstrat clar efectul sinergic dintre glutamatul de sodiu şi nucleotide, în dezvoltarea gustului. Acestea din urmă sunt frecvent amestecate cu glutamaţii, pentru a le îmbunătăţi acţiunea. Prezenţa acestor nucleotide triplează puterea de intensificare a gustului, pe care o are glutamatul. Nucleotidele sunt compuşi proteici solubili, prezenţi în regnul animal sau vegetal în aceeaşi măsură ca şi aminoacizii, peptidele, acizii organici. Cel mai important rol al glutamatului este acela de a păcăli creierul asupra gustului mâncării, care devine astfel „foarte bun”, iar stimularea neuronală produce dependenţă faţă de alimentele care sunt slabe din punct de vedere nutritiv, dar conţin acest ingredient „mincinos”.

Studiile au evidenţiat faptul că, după 15-30 de minute de la expunerea la o concentraţie crescută de glutamaţi (cel mai simplu, prin ingerarea de alimente care îi conţin), o parte din neuroni se umflă, luând forma unor balonaşe care încep să degenereze, timp în care se acumulează cromatina. În maxim trei ore, aceşti neuroni mor. Dacă timp de două ore se folosesc doze mici de GMS şi apoi se întrerupe acţiunea lor, celulele mai rămân viabile 18 până la 24 de ore, după care mor brusc. În organism, aminoacizii se găsesc sub forma de proteine şi nu în formă liberă. Când un complex de proteine din alimente apare în corp, el este absorbit încet în tractul intestinal. Aceşti aminoacizi din proteine sunt absorbiţi în totalitate sub formă aminoacizilor combinaţi şi se descompun apoi în ficat, unde sunt eliberaţi în mici concentraţii, pe care corpul le poate metaboliza. Organismul uman nu a fost conceput pentru a avea concentraţii atât de ridicate de aminoacizi liberi.
Când aceste proteine se descompun (de exemplu, atunci când se folosesc extractul de drojdie sau enzimele în alimente cu adaos de GMS, pentru a le descompune) în aminoacizii lor liberi corespunzători, atunci ele nu mai sunt deloc asimilabile pentru organism. Aminoacizii corespunzători sunt obţinuţi într-un mod nenatural şi în momentul în care ajung în tractul digestiv, sunt absorbiţi sub formă de aminoacizi liberi, iar nivelul de acid glutamic din sânge creşte semnificativ, de 20 până la 40 de ori. Bariera hematoencefalică nu a fost concepută pentru a face faţa unor nivele atât de ridicate de glutamat, pentru că în mod natural nu se petrece aşa ceva. Unui organism care are celule canceroase în dezvoltare, dacă este expus la GMS, i se va amplifica foarte repede rata de proliferare a celulelor canceroase. Dacă expunerea la glutamat scade, scade corespunzător şi răspândirea celulelor canceroase.

În afara creierului, există numeroşi receptori pentru glutamat: întregul sistem digestiv, de la esofag la colon, plămânii, ovarele, întregul aparat reproducător (incluzând chiar sperma), glandele care produc adrenalina, oasele şi chiar pancreasul. Toate acestea acţionează şi operează exact la fel ca receptorii de glutamat din creier.
Atunci când consumăm GMS, sunt stimulaţi toţi receptorii de glutamat din corp. De aceea, unele persoane au diaree prelungită sau dispepsie, pentru că glutamatul stimulează receptorii corespondenţi din esofag şi intestinul subţire, alte persoane au simptome de intestin iritabil sau, dacă deja au un intestin iritabil, senzaţiile se înrăutăţesc.
Sistemul de receptori de glutamat din aparatul cardiovascular poate explica foarte bine creşterea deceselor subite cardiace, care este asociată şi cu scăderea concentraţiei de magneziu: când nivelul de magneziu scade drastic, receptorii de glutamat devin hipersensibili, intervenind astfel pericolul problemelor cardiace. Moartea subită prin atac de cord se datorează aritmiei sau spasmului coronarian şi ambele pot fi produse de consumul de glutamat. Unul dintre fenomenele comune care s-au descoperit în legătură cu moartea subită cardiacă este că majoritatea oamenilor au murit după ce au mâncat la restaurant. Aceşti oameni aveau un nivel scăzut de magneziu. Consumând mâncăruri cu mult glutamat, acesta a stimulat puternic receptorii de glutamat din sistemul cardiovascular şi din hipotalamus şi au avut astfel stop cardiac.
Neurologul Russell Blaylock a realizat de-a lungul timpului studii ample care au dovedit nocivitatea glutamatului şi a aspartamului. Începând cu 1995, el a început să prezinte rezultatele la care a ajuns:
„Bolile neurodegenerative sunt legate de mercur, aluminiu, pesticide şi erbicide, dar modalitatea prin care acestea produc vătămări ale creierului este mecanismul excitotoxic. Suntem cu toţii expuşi la aceste toxine, iar când mai adăugăm şi GMS şi alte excitotoxine în alimentaţie, procesul de toxicitate se accelerează. De aceea, doctorii nu pot explica o cauză a bolilor degenerative: pentru că ele nu au o cauză, ci mai multe. Când se realizează un studiu de caz pe o persoană bolnavă de Alzheimer, un medic spune că este vorba de intoxicaţia cu mercur, un altul că este vorba de pesticide, altul de altceva, dar de fapt este acelaşi mecanism care se petrece.
Toate acestea operează concertat, crescând activitatea imunitară a creierului, activând astfel excitotoxicitatea. De aceea toate aceste substanţe par să aibă legătură cu boala, pentru că toate acţionează în acelaşi fel asupra creierului.”

Pericolele excitotoxinelor

Cele mai toxice substanţe care se găsesc în produsele alimentare, glutamaţii şi aspartamul, acţionează asupra celulelor nervoase. Ele sunt denumite „excitotoxine”, deoarece „excită” neuronii, având o structură similară cu aceea a neurotransmiţătorilor. În mod natural, în organismul uman se găsesc diverse specii de glutamaţi şi aspartaţi, în anumite concentraţii, la nivelul măduvei spinării. Creşterea acestor concentraţii este imediat contrabalansată printr-un mecanism specific, care transferă excesul de glutamaţi la nivelul celulelor gliale, prezente în jurul neuronilor, furnizându-le, astfel, energie. Atunci când concentraţia de glutamaţi creşte peste nivelul necesar, ei devin toxine neuronale şi atacă celulele care conţin receptori specifici glutamaţilor. Excesul de glutamaţi va distruge nu numai neuronii care conţin receptorii pentru glutamat, ci şi acei neuroni care sunt conectaţi atunci cu ei, chiar dacă acei neuroni folosesc alte tipuri de receptori.
Această descoperire este foarte importantă, deoarece, astfel, se poate explică rolul glutamaţilor şi al aspartaţilor în apariţia şi dezvoltarea bolii Parkinson şi a sindromului Alzheimer.
Sunt afectaţi în special neuronii hipotalamici (hipotalamusul controlează creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului, acţiunea a numeroase glande endocrine, apetitul, ciclul somnului, bioritmul). În combinaţie cu o altă neurotoxină, aspartamul (E951), pericolul devine cu mult mai mare.

O proporţie considerabilă a oamenilor, aproximativ 25%, este sensibilă la acţiunea glutamatului monosodic. Cele mai frecvente simptome sunt: pierderea memoriei, hiperactivitate, sindromul oboselii cronice, amorţeală, dureri de cap, migrene, agitaţie, iritabilitate, confuzie mintală, ameţeală, modificări de comportament (în special la tineri şi la copii), depresie, paranoia, sindromul Alzheimer şi boala Parkinson, ţiuituri în urechi, vedere înceţoşată, fibromialgie, senzaţie de explozie la nivelul gâtului, al umărului sau al antebraţului, disconfort abdominal, tulburări gastrice, greaţă, vomă, diaree, senzaţie de sete, transpiraţie abundentă, senzaţie de presiune facială, aritmie cardiacă, ritm cardiac crescut, palpitaţii, alergii, dificultăţi respiratorii, ritm respirator mărit, astm, bronhospasm, ulceraţii ale pielii, efect teratogen.

Binecunoscutul „sindrom al restaurantului chinezesc” a fost descris pentru prima dată de către o persoană care consumase mâncare chinezească: strângere în piept, dureri de cap, greaţă, senzaţie de vomă, crampe abdominale, insuficienţă respiratorie, şoc respirator. Simptomele pot fi legate de o anumită reacţie alergică, dar şi de o reacţie de intoleranţă.
Mâncarea chinezească conţine adeseori aditivi (în special glutamat de sodiu), peşte, produse din peşte sau sos de arahide. În cazul pacienţilor astmatici, glutamatul produce bronhoconstricţie. Primele simptome apar după 15 minute, dar a fost descris de asemenea şi un interval de acţiune de 24-48 de ore.
Anumite persoane tolerează acest aditiv, în cantităţi variate, în timp ce altele nu îl tolerează deloc. S-a descoperit că simptomele apar dacă se ingerează minim 3 grame de substanţă. Reacţiile pot fi cumulative: dacă o persoană mănâncă o dată pe săptămână un produs care conţine GMS, efectele nocive pot să nu apară, dar dacă mănâncă acelaşi produs două-trei zile la rând, atunci poate simţi efectele.

„Riscurile” eliminării definitive a glutamatului

Dacă s-ar interzice folosirea GMS în alimente, companiile alimentare şi farmaceutice ar pierde miliarde de dolari. Să ne gândim numai la toate medicamentele care se fac pentru a „trata” aceste simptome produse de glutamat. Şi care, evident, ar putea fi îndepărtate prin simpla eliminare a glutamatului din alimentaţie. Guvernele au anumite planuri de control al populaţiei prin consumul de aspartam, glutamat, organisme modificate genetic, îndulcitori sintetici etc.

Cine afirmă cu dovezi incontestabile şi zdrobitoare că GMS este toxic?
* Cercetătorii, care, în urma studiilor, au descoperit că GMS cauzează vătămări grave ale creierului, tulburări endocrine etc;
* Oamenii de ştiinţă, care folosesc GMS în anumite teste de laborator, spre a distruge celule din creier, pentru a studia efectul altor substanţe chimice asupra creierului.

Cine spune că GMS produce reacţii nocive?
* Milioanele de victime care s-au îmbolnăvit grav în urma ingerării a GMS;
* Medicii din camerele de urgenţă, care au fost martori la sute de mii de cazuri de bolnavi în stare gravă, în urma consumului de GMS din alimente;
* Medicii din ambulanţe, care au transportat sute de mii de bolnavi în stare gravă, în urma consumului de alimente care conţineau GMS, la spitalele de urgenţă;
* Medicii de familie la care se prezintă oamenii cu simptome ale intoxicaţiei cu GMS.

Cine pretinde în mod fals şi mincinos ca GMS este „sigur”?
* Cei care profita în urma producerii, vânzării şi promovării GMS-ului;
* Cei care lucrează direct pentru Aijimoto Co, Asociaţia ProGlutamat, Comitetul Tehnic International ProGlutamat şi alte asociaţii;
* Cercetătorii care lucrează în instituţii şi laboratoare finanţate direct de către industria glutamatului;
* Firmele de publicitate şi de relaţii cu publicul, angajate de către industria glutamatului pentru a promova o imagine favorabilă acestui produs;
* Cercetătorii plătiţi, mituiţi, avansaţi în posturi mai bune de către industria glutamatului, pentru a minţi public că GMS este sigur;
* FDA;
* „Prietenii” celor care profită din producerea, vânzarea şi promovarea GMS.

Cine spune că GMS este „controversat”?
* Cei care nu vor ca oamenii să recunoască faptul că, practic, GMS este o otravă pentru organismul uman.

În mai 1998, Institutul Naţional al Sănătăţii a ţinut un simpozion mondial intitulat Cascada de Glutamat: modalitate de declanşare a bolilor Sistemului Nervos Central. Medici, specialişti şi oameni de ştiinţă din întreaga lume au venit să discute efectele glutamatului asupra anumitor simptome şi boli. Mesajul central a fost că este nevoie de ajutorul companiilor farmaceutice pentru a produce medicamente care să inhibe sinteza glutamatului în corp. Deşi la început a fost dificil, cu timpul s-au introdus din ce în ce mai multe medicamente care să blocheze formarea glutamatului: unele pentru tratarea bolii Alzheimer, altele pentru scleroza multiplă etc.
Richard Hennebery, neurolog, a afirmat la o întrunire a Federaţiei Societăţilor Americane de Biologie Experimentală, în legătură cu un studio finanţat de FDA asupra siguranţei GMS-ului în alimentaţie: „Consider că este o ironie faptul că industria farmaceutică investeşte resurse imense în dezvoltarea unor substanţe care să blocheze receptorii de glutamat ce protejează neuronii sistemul nervos central împotriva toxicităţii glutamatului, în timp ce industria alimentară, cu acordul FDA-ului, continuă să adauge nestingherită cantităţi uriaşe de glutamat în produsele alimentare.”
FDA continuă şi ea să aprobe nenumărate noi ingrediente şi aditivi alimentari care conţin acid glutamic liber de sinteză. În acelaşi timp, refuză sistematic să ia vreo măsură împotriva companiilor care nu etichetează corect şi nu menţionează clar prezenţa glutamatului în produse. EPA aprobă şi ea folosirea acidului glutamic de sinteză ca pesticid în culturile agricole.
Mai mult, guvernul american a permis introducerea unei noi arome, care imită acţiunile glutamatului, fără nicio testare prealabilă a efectelor adverse ale acestuia. Produsul, numit Senomix, este puternic susţinut financiar de unii giganţi ai industriei alimentare, cum ar fi Kraft Global Inc., Nestle, Campbell’s Soup, Coca-Cola, Cadbury, Aijimoto. Compania Senomix pretinde că, după acest înlocuitor de glutamat, va produce un substitut pentru zahăr şi unul pentru sare.
Istoria acestei companii vorbeşte de la sine, fiind cunoscută ca producând substanţe neurotoxice, care folosesc aceleaşi căi de pătrundere în creier ca şi glutamatul. Conform dr. Russell Blaylock, ultimele studii dezvăluie faptul că medicamentele care blochează receptorii de glutamat, administrate în paralel cu alte medicamente şi cu tratamentul chimioterapic, accelerează foarte mult înaintarea cancerului.
În 2004, Congresul American a aprobat Legea pentru Protecţia Consumatorului şi pentru Etichetarea Alergenilor Alimentari. Hăituită de plângerile şi de rapoartele cu probleme de sănătate ale milioanele de oameni care suferă de reacţii alergice şi de alte simptome negative în urma consumului anumitor alimente care nu sunt etichetate corespunzător, pentru ca oamenii să le poată evita, FDA a cerut industriilor alimentare să indice pe etichetă prezenţa alergenilor în produse. Principalele produse vizate erau laptele, alunele, ouăle, soia, grâul, nucile de pădure, peştele şi scoicile. FDA şi industria alimentară menţionează că această acţiune va ajuta cele 7 milioane de americani care suferă de aceste alergii. Dar oare de ce nu s-a făcut nimic şi în privinţa glutamatului? Aceasta ar ajuta 25% din populaţie, adică 65 de milioane de oameni, care sunt alergici şi sensibili la glutamat. FDA ignoră complet problemă gravă a GMS.

Un alt atac asupra trupului nostru, pentru profit

EPA a aprobat folosirea, fără restricţie cantitativă, a acidului glutamic liber – AuxiGro – în culturile agricole. În iulie 1997, corporaţia Auxein (mai târziu cunoscută sub numele de Emerald BioAgriculture) a cerut aprobare de la EPA să conducă un program experimental, de folosire a acidului glutamic liber sintetic, fără restricţie cantitativă, în sau pe vegetalele care urmau să fie puse în vânzare către populaţie. AuxiGro este un „stimulator de creştere” pentru recolte. Acidul glutamic liber prezent este transformat în acid gama-amino butiric (GABA) în vegetale, dar şi în corpul uman. La oameni, GABA stimulează în mod artificial glanda pituitară ca să producă hormoni de creştere. La vegetale are acelaşi rol, stimulând creşterea plantelor. Produsul stimulează producerea de GABA prin mitocondrii. Astfel, GABA deschide noi canale de nutriţie în pereţii celulelor, permiţând redistribuirea elementelor nutritive în diferite arii ale plantei. Dacă înainte eram îngrijoraţi din cauza hormonilor de creştere prezenţi în carne şi lapte, iată că acum avem o grijă în plus: pesticidele din vegetale.

AuxiGro a pornit iniţial ca o substanţă ce cataliza creşterea şi dezvoltarea culturilor, dar apoi s-a observat ca insectele nu se atingeau de plantele stropite cu AuxiGro; prin urmare, compania a cerut patentarea produsului AuxiGro şi ca pesticid şi erbicid, iar mai apoi, ca fungicid. În august 1997, corporaţia Auxein înregistra spre aprobare pesticidul AuxiGro WP Catalizator Metabolic, un pesticid care conţinea acid glutamic liber de sinteză în procentaj de 30%. În septembrie 1997, EPA a aprobat cererea de a realiza programul experimental.
În octombrie 1997, compania Auxein a depus o petiţie de a i se permite pulverizarea „acidului glutamic biochimic” în sau pe toate articolele alimentare, fără restricţii în ceea ce priveşte cantitatea de substanţă care rămâne în sau pe vegetale, în momentul recoltării. Acid glutamic biochimic a fost prima denumire data de Auxein acidului glutamic de sinteză folosit în produsul său.

În ianuarie 1998, EPA aproba cererea de a folosi fără restricţii acidul glutamic de sinteză sub forma de catalizator al creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel, EPA permitea companiei Auxein să folosească produsul AuxiGro, indiferent de cantitatea de acid glutamic de sinteză rămas în sau pe nuci, seminţe, cereale, fructe şi legume în momentul comercializării.
Pulverizată peste recolte mai ales din avion, această toxină este susceptibilă de a fi inhalată, dusă de vânt la mari distanţe, în alte regiuni decât cele prevăzute de companie, de a intra în pământ şi de a contamina reţeaua de apa freatică. Salată verde, roşiile, cartofii şi alunele au fost printe primele vegetale vizate.
În septembrie 2000, Auxein Corporation raporta că recoltele pulverizate cu AuxiGro includ: ţelină, castraveţii, fasolea, strugurii, ceapă, ardeiul gras, alunele, cartofii, căpşunele, roşiile şi pepenii verzi. Astăzi nu există recoltă care să nu fi fost aprobată spre „tratare” cu AuxiGro de către EPA.

În decembrie 2000, compania Auxein depunea o petiţie în care cerea să se aprobe folosirea fără restricţii a acidului glutamic de sinteză în toate culturile şi pe toate produsele aflate sub jurisdicţia EPA. În iunie 2001 EPA aprobă petiţia. În 2004, Emerald BioAgriculture cerea aprobarea de a folosi AuxiGro ca dezinfectant, agent de deshidratare, fertilizator, fungicid, reglator de creştere pentru culturi. Interesant este ca în anul 2000, catalogul de prezentare a produsului AuxiGro a firmei Auxein conţinea următorul avertisment: „AVERTISMENT DE PRECAUŢIE: PERICULOS PENTRU OAMENI ŞI ANIMALE DE CASA – ATENŢIE!”
De ce este periculos acidul glutamic, care este un aminoacid din proteine, să ajungă direct pe legumele şi fructele proaspete? Acidul glutamic liber folosit este de fapt procesat prin sinteză, conţinând şi alte substanţe chimice contaminante nedorite. Atunci când este produs prin hidroliza acidă, acest produs conţine substanţe cancerigene. Când este obţinut prin fermentaţie bacteriană, bacteria folosită pentru a excreta forţat acidul glutamic prin pereţii celulari este modificată genetic prin diferite procedee care include şi iradierea. Nu s-au efectuat studii referitoare la efectele acestei substanţe asupra sănătăţii umane şi animale sau asupra mediului.
O dată pulverizată pe legumele şi fructele proaspete, substanţa pătrunde prin coaja în interiorul fructelor, legumelor, seminţelor. Efectele nocive ale glutamatului sunt deja studiate şi cunoscute.
Cercetările efectuate de industria glutamatului în 1970 şi depuse la EPA de către Corporaţia Auxein, pretinzând că acidul glutamic sintetic este „sigur” au fost îndelung respinse ca fiind neconcludente de către oameni de ştiinţă independenţi. Neurologii folosesc în testele de laborator acidul glutamic de sinteză, atunci când vor să distrugă selective anumite celule nervoase din creierul cobailor studiaţi.

Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA recunoaşte că acidul glutamic este asociat cu dependenţa, atacurile de apoplexie, epilepsia, tulburările degenerative, tulburările neuronale, boala Alzheimer, boala Parkinson, traumele cerebrale, schizofrenia, anxietatea, depresia, cancerul etc. Conform EPA, aditivii alimentari cu numele de „glutamat monosodic” cauzează reacţii nocive asupra organismului uman. Conform FDA, aditivii alimentari cu numele de „glutamat monosodic” conţin acid glutamic liber de sinteză.
În revizuirea documentelor depuse de Corporaţia Auxein, prin care se cerea acordul de a utiliza acidul glutamic liber sintetic spre a fi aplicat prin pulverizare asupra recoltelor în creştere, EPA nu s-a conformat cererilor Actului Federal care reglementează Alimentaţia, Medicamentele şi Cosmeticele. Acest Act reglementator cere ca EPA să revizuiască şi să aprobe aplicaţiile primate în conformitate cu riscurile pe care acestea le produc asupra oamenilor. EPA a ignorat de asemenea şi Ordinul Executiv nr. 13045 care cere agenţiilor guvernamentale să ia în considerare toate informaţiile care există la acea dată referitoare la sensibilitatea variabilă individuală a consumatorilor, în special a copiilor. Organizaţia americană Adevărul pe Etichete (’Truth în Labeling’) a fost cea care a sesizat apariţia produsului toxic AuxiGro în 1998 şi care a depus în 2001 o petiţie de protest.

Extras din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi, de Gregorian Bivolaru

Citiţi şi:
Drumul către iad este pavat cu aspartam
E-urile fac parte din tehnologia de ucidere în masă a secolelor XX-XXI

yogaesoteric
19 octombrie 2009