Goarna CIA îi scoate ochii lui Biden: Sancțiunile l-au întărit pe Putin – Ce înseamnă asta?

Imediat după invazia Rusiei în Ucraina, președintele SUA a declarat că sancțiunile „fără precedent” impuse de Washington vor distruge Rusia și vor duce la prăbușirea regimului Putin.

Mașinăria de propagandă a presei occidentale a preluat la comandă acest mesaj, repetând până la sațietatea tema cu variațiuni că Putin este cu un picior în groapă, iar Rusia la pământ.

Știm realitatea: în urma sancțiunilor, economia europeană este cea care a ajuns la pământ, iar Rusia a prosperat.

La rândul ei, mai puțin din cauza sancțiunilor și mai mult din cauza incapacității administrației Biden, economia americană se află într-un declin grav.

Sâmbătă, 24 februarie, s-au împlinit doi ani de război.

Prin gura subsecretarului de stat Victoria Nuland, Washingtonul a anunțat pe același ton triumfător că va impune alte „sute și sute și sute” de sancțiuni împotriva Rusiei.

Surprinzător însă, de data aceasta, anunțul a fost întâmpinat cu scepticism de aceeași mașinărie de propagandă care anunța că Rusia nu mai are muniție, că îi cad șenilele la tancuri și că, în lipsă gravă de semiconductori, rușii demontează mașinile de spălat.

Washington Post, un aliat necondiționat (până acum) al lui Joe Biden, a comentat că este puțin probabil ca noile sancțiuni să aibă vreun efect.

Mai mult, scrie ziarul american, economia rusă va cunoaște în acest an o creștere mai rapidă decât cea a Statelor Unite, a Germaniei, a Franței sau a Marii Britanii.

Washington Post explică rețeta grație căreia Moscova a devenit mai puternică în urma sancțiunilor.

Putin a rezistat încercărilor americane și europene care au vrut să îi distrugă economia, prin mărirea cheltuielilor de apărare și găsind clienți și furnizori în Asia pentru a înlocui partenerii comerciali pe care i-a pierdut în Occident.”

Așa se face că restricțiile financiare și comerciale impuse de Occident și de aliații săi nu au dus la prăbușirea economică a Rusiei și „cu atât mai puțin au convins Kremlinul să renunțe la proiectele sale militare”.

Cu alte cuvinte, sancțiunile nu au făcut decât să asmută fiara care dormita.

Deznodământul era cât se poate de previzibil, dacă Occidentul nu ar fi ținut nasul atât de sus, încât să nu mai poată vedea dincolo de el: departe de a o izola, sancțiunile au determinat crearea în jurul Rusiei a unei vaste alianțe anti-americane, cu China și India ca principali exponenți.

Nicholas Mulder de la Universitatea Cornell, expert în sancțiuni, a explicat pentru Washington Post:

Este prima criză geopolitică care nu implică toate marile economii asiatice. Occidentul nu mai are o forță economică decisivă. India și China sunt suficiente să mențină Rusia pe linia de plutire.

Ziarul american trece în revistă situația economică a Rusiei după doi ani de sancțiuni „devastatoare”:

Produsul Intern Brut al Rusiei s-a contractat cu 1,2% în 2022, cu mult mai puțin decât scăderea de 15% prevăzută de Institute of International Finance, un grup industrial de la Washington. Iar anul trecut, Rusia a explodat, cu o creștere economică mai mare decât a Statelor Unite.”

Potrivit estimărilor și previziunilor publicate de Fondul Monetar Internațional, în 2023, Rusia a înregistrat o creștere a PIB-ului de 3%, mai mare decât a Statelor Unite (2,5%).

Însă, prin comparație cu puterile occidentale, diferența este de-a dreptul zdrobitoare, demonstrând ravagiile pe care sancțiunile le-au produs în Europa.

Astfel, în 2023, Germania a avut o creștere negativă de -0,3%, Franța de 0,8%, iar Marea Britanie de 0,5%.

Pentru 2024, previziunile FMI confirmă tendința diferențelor mari de creștere economică dintre Rusia și țările occidentale:

Rusia – 2,6%, SUA – 2,1%, Germania – 0,5%, Franța – 1%, Marea Britanie – 0,6%.

Însă aspectul cel mai interesant este că adevărul începe să fie scos de sub preș și să fie spus cu voce tot mai tare.

Cu puțină vreme în urmă, cine rostea asemenea adevăruri era etichetat la repezeală ca „putinist” și condamnat la linșare mediatică.

Acum, ele sunt recunoscute până și de cei mai fideli aliați ai lui Biden din presă.

Nu e cazul să ne mire. Interviul cu Putin al lui Tucker Carlson a dat semnalul înlocuirii lui Biden. Și pentru negocierile de împărțire a lumii.

Să nu uităm, Washington Post mai este supranumit și „goarna CIA”.

Citiți și:
Occidentul poate să arunce prosopul. Rusia se descurcă mai bine decât cei care i-au impus sancțiuni
Sancțiunile împotriva Rusiei, marea greșeală a Occidentului?

 

yogaesoteric
6 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More