Guvernul SUA recunoaşte că «aparatele smart» dintr-o locuinţă modernă sunt folosite pentru a-i spiona pe locatari!
Există dovezi clare că agenţiile de servicii secrete americane nu îşi pierd abilităţile de supraveghere prin creşterea folosirii criptării de către companiile tehnologice. Mărturia directorului serviciilor secrete naţionale, James Clapper, este o astfel de dovadă care merită luată în considerare.
Aşa cum raportează ziarul The Guardian, Clapper a precizat clar faptul că internetul lucrurilor – format din dispozitive precum termostate, camere video şi alte obiecte electronice care sunt (din ce în ce mai multe) conectate la internet – oferă o oportunitate amplă pentru agenţiile de servicii secrete de a spiona diverse persoane şi chiar grupuri mari de oameni. Mulţi consumatori care cumpără aceste produse pot fi complet inconştienţi de acest aspect, ceea ce este într-o anumită măsură chiar periculos.
Şeful serviciilor secrete de informaţie din SUA afirma: „noi putem folosi internetul lucrurilor pentru a vă spionaˮ. „În viitor, serviciile de informaţii ar putea folosi internetul lucrurilor pentru identificare, supraveghere, monitorizare, localizare, urmărire şi vizare pentru recrutare sau pentru a obține acces la reţele sau datele utilizatorului”, a spus Clapper în faţa unei comisii a Senatului ca parte din declaraţia anuală de „stabilire a pericolelorˮ împotriva SUA.
De altfel Clapper a adus în atenție ceva foarte asemănător cu ceea ce arată rezultatele unui studiu major făcut de Centrul Berkman de la Harvard. Acest studiu concluziona că declarația FBI cum că agenții lor întâmpină obstacole şi orbecăie în întuneric – prin pierderea abilităţii de a spiona suspecţii din cauza criptării datelor – este foarte mult exagerată. Acest studiu a generat ecouri din partea multor experţi în supraveghere, care au arătat foarte clar că cetăţenii se află de fapt în „epoca de aur a supravegheriiˮ.
Apărătorii dreptului la viaţă privată cunosc potenţialul intruziv al internetului lucrurilor care poate fi exploatat de guvern şi probabil aceasta chiar se petrece deja de mai mulţi ani. Agenţiile de aplicare a legii au sesizat această breșă şi au crescut în continuu emiterea de ordine juridice pentru diferite companii cu privire la datele pe care le colectează de la cetăţeni şi despre care aceștia foarte posibil nici să nu ştie că le transmit.
Poliţia a cerut companiei Dropcam, deţinute de Google, înregistrările camerelor video care există în casele oamenilor şi care erau destinate supravegherii copiilor. Datele Fitbit au fost deja utilizate în procese împotriva acuzaţilor de nenumărate ori. (Fitbit Inc. este o companie americană ale cărei produse sunt dispozitive ce urmăresc activitatea personală – dispozitive wireless care se pot purta şi care înregistrează date precum numărul paşilor făcuţi, frecvenţa cardiacă, calitatea somnului, numărul de paşi urcaţi şi alţi parametri metrici implicaţi în programele de fitness.)
Problema nerespectării vieţii private a cetăţeniilor a început să se intensifice, atingând milioane de case: Samsung a iscat controverse după ce a anunţat scoaterea pe piaţă a unui televizor care ascultă tot ceea ce se spune în cameră, sfârșind prin a preveni cetăţenii să nu discute informaţii sensibile în apropierea acestuia.
În timp ce Samsung s-a expus la multe controverse declarând aspectele respective, în prezent o gamă largă de dispozitive acţionează ca aparatură care vede-tot sau aude-tot, inclusiv alte modele de televizoare precum Xbox, Kinect, Amazon Echo şi programul GMʼs OnStar care urmăreşte tiparele de conducere ale deţinătorilor de maşini. Chiar şi o păpuşă Barbie de ultimă generaţie are capacitatea de a vă spiona – ea îl ascultă pe posesor pentru a-i răspunde, dar de asemenea trimite ceea ce aude înapoi la „nava-mamăˮ, la Mattel.
O categorie de probleme grave legate de internetul lucrurilor sunt cele referitoare la breșele de securitate, care permit hackerilor – fie că sunt ființe cu intenții criminale, fie că reprezintă guvernul sau alte entități ce pot fi încadrate undeva între cele două ipostaze – să acceseze stocuri de date fără niciun fel de mandat judecătoresc, precum ciudaţii care foloseau monitoarele de supraveghere ale bebelușilor pentru a spiona ce se petrece în respectivele case.
Un cercetător în domeniul securităţii a descoperit că termostatele Google Nest puneau la dispoziţie pe internet codurile utilizatorilor. Există chiar un motor de căutare pentru internetul lucrurilor numit Shodan care permite utilizatorilor să găsească foarte uşor camere video nesecurizate şi care furnizează date din interiorul caselor oamenilor, fără ca aceştia să ştie.
Deși oamenii folosesc din proprie inițiativă astfel de dispozitive, sunt foarte puţine şanse ca ei să înţeleagă în totalitate faptul că în timp ce le utilizează, foarte multe dintre datele lor personale sunt trimise spre diferite companii pentru a fi stocate pe servere care pot fi ulterior accesate fie de hackeri, fie de unele agenţii guvernamentale.
Deși comentariile lui Clapper au generat un val de discuții în jurul problemei legate de invadarea vieţii private, pentru guvern aceasta nu a fost o problemă nou apărută, fiind cunoscut de mult timp potenţialul de a exploata aceste dispozitive. Directorul CIA la vremea respectivă, David Petraeus a declarat foarte clar că agenţiile de servicii secrete utilizează internetul lucrurilor pentru a spiona cetăţenii încă din anul 2012.
El afirma: „aspectele de interes vor fi localizate, identificate, monitorizate şi controlate de la distanţă prin tehnologii precum identificare prin radio-frecvenţă, reţele de senzori, servere minuscule înserate şi acumulatori de energie din mediu (solară, eoliană etc. pentru a fi folosită de dispozitivele wireless din casă) – toate conectate la internetul de generaţie viitoare folosind din abundenţă computerizarea, la preţ mic şi de putere mare.ˮ
Aşa cum arăta şi site-ul Wired, Petraeus îşi exprima bucuria că în curând CIA va putea spiona cetăţenii prin intermediul maşinii de spălat vase.
Autorul Evgeny Morozov, critic tenace al Silicon Valley, a sintetizat astfel întreaga problemă legată de internetul lucrurilor şi tehnologia „smartˮ, într-o postare pe twitter:
„În cazul în care vă întrebați ce înseamnă «smart» în sintagmele «orașe smart» și «case smart»:
Supraveghere
Comercializare
prezentată drept
Tehnologie
Revoluționară”
În timp ce dispozitivele conectate la internet nu pleacă nicăieri – este cert că ele vor deveni din ce în ce mai prezente în viața noastră – este important ca producătorii de astfel de dispozitive să se mobilizeze pentru a le face atât de sigure întocmai precum criptarea end-to-end de care se plângea directorul FBI. Treaba noastră este să presăm guvernul să dea noi legi stricte care să prevină invadarea vieţii private prin intermediul televizoarelor, păpuşilor sau a termostatelor care formează o reţea de interconectare a miliarde de case din întreaga lume.
Citiți și:
Şeful serviciilor secrete americane recunoaște cu cinism: Internetul poate fi folosit pentru a spiona publicul larg
Samsung dezvoltă cipul conceput pentru internetul lucrurilor prin care totul va fi controlat
Internetul lucrurilor, sfârșitul libertății omului
yogaesoteric
12 septembrie 2019