Halloween-ul şi pervertirea unor străvechi mistere

Sărbătoarea hidoşeniilor este o venerare a demonilor  

de Mihaela Gheorghiu

Se spune că Halloween-ul şi-ar avea originea în tradiţia celtică. Oare ce ar putea avea în comun străzile inundate de oameni îmbrăcaţi în vrăjitoare, vampiri şi monştrii îngrozitori sau hidoasele felinare-dovleac cu sărbătorirea în armonie cu natura a Noului An celtic? Doar celţii nu cheltuiau sute de dolari în fiecare an pentru a-şi decora casele cu schelete şi coarne demoniace, şi nici nu îşi trimiteau copiii  îmbrăcaţi în  stafii pentru a face farse vecinilor.

Ce înseamnă Halloween?

Halloween este de fapt forma prescurtată de la “hallow evening”. În limba engleză cuvântul “hallow” are mai multe sensuri: a sfinţi dar şi a se închina la, a venera, a adora, a consacra. Halloween poate fi deci tradus prin seara sau noaptea venerării. Ţinând cont de specificul costumelor şi decoraţiunilor utilizate în acest moment este evident că vorbim despre o adorare a demonilor. Mai mult chiar, această adorare în masă a demonilor are loc într-un moment foarte important, căci în vechime, pe 01 noiembrie se sărbătorea Noul An. 

Se spune că Halloween-ul a fost adus în SUA de emigranţii irlandezi şi că şi-ar avea originea în tradiţia celtică, respectiv în sărbătoarea numită SAMHAIN. La origini aşa a şi fost, doar că vechea sărbătoare a fost atât de mult pervertită de-a lungul timpului, încât în prezent nu mai păstrează nimic din încărcătura ei spirituală originară.

Fiind un popor la care agricultura şi creşterea animalelor erau foarte importante, pentru celţi era vital să îşi conducă viaţa după ciclurile naturii. Ei împărţeau anul în două mari anotimpuri: cel al luminii şi cel al întunericului, respectiv vara şi iarna, marcate de două sărbători principale: Samhain pe 1 noiembrie – Noul An – şi Beltain pe 1 mai – începutul verii. 

SAMHAIN – sărbătoarea celtică a Noului An

Samhain înseamnă chiar etimologic “Sfârşitul verii”, iar în calendarul celtic este numele primei luni a anului, nume păstrat şi azi în limba irlandeză pentru luna noiembrie. În Ţara Galilor momentul era numit Nos Calan Gaeaf care însemna “Noaptea calendarului de iarnă”. Într-adevăr, din această seară se considera că începea iarna. Culesul recoltei trebuia încheiat până atunci, căci se credea că suflul spiritelor naturii care trecea pe deasupra fructelor şi legumelor rămase neculese, făcea ca acestea să se usuce instantaneu. Se intra astfel într-un nou ciclu, iar viaţa nu se mai desfăşura în aer liber, în lumina soarelui care îşi diminua tot mai mult puterea, de unde şi numele de anotimpul întunericului. Oamenii îşi petreceau mai mult timp în case, turmele de animale erau strânse în staulele lor şi nu mai ieşeau pe păşuni, iar plantele îşi continuau viaţa prin seminţele care germinau în pământ.

Celţii, ca toţi cei din vechime cunoşteau că aşa cum începea noul an, aşa şi avea să fie. De aceea, nu sărbătoreau acest eveniment prin “distracţii”, aşa cum procedează în ziua de azi cea mai mare parte din oameni. Pentru ei era un prilej de a fi cât mai conştienţi de forţele subtile care le guvernau vieţile şi de a le implora ajutorul. Se aduceau mulţumiri pentru recolta de anul trecut, se exprimau dorinţele pentru noul an şi se făceau previziuni.    

În timp ce focurile din vechiul an erau stinse în toate vetrele, preoţii aprindeau un nou foc în care erau apoi aruncate ofrande pentru zei şi obiecte ce simbolizau dorinţele sau cererile oamenilor. În final tăciunii acestui foc erau împărţiţi tuturor locuitorilor şi serveau pentru a reaprinde focurile din vetrele căminelor. Astfel se marca un nou început. Cenuşa din focul sacru aprins iniţial era răspândită peste ogoare pentru a proteja solul pe parcursul iernii şi totodată a-l fertiliza. 

În mitologia irlandeză se credea că în această noapte scutul care despărţea lumea materială de celelalte lumi era coborât. De aceea sufletele celor morţi aveau acum posibilitatea să îi viziteze pe cei dragi rămaşi pe pământ. Era deci un moment propice pentru a se ruga pentru cei morţi, şi se lăsa mâncare şi băutură pentru ei în locurile în care trăiseră. 
 
Cum a fost denaturată vechea sărbătoare celtică?
 
Credinţa actuală este că de Halloween spiritele morţilor şi alte fiinţe din celelalte planuri pot ajunge pe pământ şi caută să intre în posesia corpurilor oamenilor. De aceea, oamenii nu trebuie să doarmă în această noapte, ci trebuie să facă focuri şi mult zgomot pentru a se proteja de acest pericol. Ideea de a se deghiza în demoni nu se ştie când a apărut şi de unde. Este oricum lipsită de logică. Toţi istoricii religiilor afirmă că scopul pentru care erau purtate măşti în religiile primitive era crearea unei legături spirituale cu zeitatea sau fiinţa reprezentată prin acea mască. Ori deghizându-se în demoni, oamenii nu fac altceva decât să le ofere acestora propriul lor corp drept punte de manifestare în planul fizic. Adică îndeplinesc exact lucrul de care ar trebui să se protejeze.

Se afirmă de asemenea că vechea sărbătoare celtică era o celebrare a zeului morţii Samhain. Ori nu există nici un zeu al morţii cu acest nume. Această idee a apărut de-abia în 1770 şi a fost apoi atât de mult repetată încât a devenit adevăr. Cei care au studiat fenomenul arată că zeul morţii Samhain a fost creat în 1770 de colonelul Charles Vallency, care urmărea să demonstreze că druizii veneau din Armenia. Ideea a fost apoi preluată în 1827 de Godfrey Higgins care aducea ca argument forte în sprijinul faptului că druizii veneau de fapt din India, similitudinea de nume între zeul vedic Samana şi acest zeu al morţii care nici nu exista pe vremea celţilor. După cum ştim nici zeul vedic al morţii nu se numeşte Samana, iar totul nu este decât o încercare de demonizare a altor tradiţii decât cea creştină.

Specularea interesului bisericii de a stopa tradiţiile “păgâne”

La începuturile sale, biserica se afla în plin proces de expansiune, iar aceste dorinţe de a cuceri noi teritorii au fost pe deplin speculate de cei care conduceau şi atunci, ca şi acum, lumea din umbră. Cu toate eforturile bisericii de a se impune, tradiţiile druidice din regiune erau atât de adânc înrădăcinate încât nu puteau fi îndepărtate atât de uşor. Unul dintre papi a avut o idee genială. În loc să lupte cu aceste obiceiuri era mult mai uşor ca în paralel cu ele să fie introduse sărbători creştine. Cu timpul trebuia doar să se aibe grijă ca vechile sărbători să îşi piardă utilitatea şi credibilitatea. Astfel că în anul 837 Papa Grigorie al IV a decretat că în data de 1 nov vor fi serbaţi de acum înainte martirii creştini.  A doua zi urma o altă sărbătoare, Ziua Tuturor Sufletelor, când erau comemoraţi morţii. Cum una dintre armele bisericii a fost să considere că tot ceea ce nu corespundea cu dogmele stabilite de ea era negativ, s-a ajuns încetul cu încetul ca druizii, care erau preoţi iniţiaţi în misterele naturii, vindecători, erudiţi şi aveau mare trecere în rândul poporului, să fie consideraţi malefici, iar spiritele naturii să fie asimilate cu demonii. 

În prezent, în foarte multe ţări creştine, inclusiv în America de Nord şi de Sud se serbează pe 1 şi 2 noiembrie Ziua Tuturor Sfinţilor (All Saints Day, Tout Saints) şi Ziua Morţilor (All Souls Day). Cu acest prilej se merge la biserică, se fac rugăciuni pentru sufletele rudelor sau prietenilor care au murit,  se aprind lumânări şi se aduc flori la cimitir, se curăţă mormintele. În alte zone s-au păstrat şi vechile tradiţii de a da de mâncare sufletelor morţilor. În Tirol se lasă prăjituri pe mese şi se încălzeşte o cameră pentru ca ei să se simtă bine primiţi. În Anglia oamenii îngenunchează lângă morminte şi spală pietrele de mormânt cu apă sfinţită sau cu lapte. În România, în zona Ardealului mai ales, se curăţă mormintele şi se acoperă cu flori şi toată lumea, cu mic cu mare, se roagă şi aprinde mii de lumânări în cimitire. 

Vedem deci cum preluarea sărbătorilor tradiţionale odată cu creştinarea, a avut loc în toate ţările. Şi în România există numeroase exemple. Cel mai la îndemână este cel al colindelor de Crăciun, puternic impregnate de vechile tradiţii pre-creştine. Ne-am referit aici mai pe larg doar la tradiţia celtică, datorită conexiunilor speculate între aceasta şi Halloween. Serbările populare ale recoltei, trecerea la calendarul de iarnă (sau la ora de iarnă mai nou), intrarea în zodia Scorpionului se petrec, deloc întâmplător, tot în această perioadă.  

Astfel s-a reuşit ca un moment cu o mare încărcătură, momentul de început al noului an celtic, să fie transformat într-o celebrare a haosului, sub semnul căruia se pune astfel întregul anul care urmează. Cei care se lasă antrenaţi în acest joc îşi împrumută astfel cu o totală inconştienţă corpurile mascate manifestării demonilor în planul fizic. Intenţia de a discredita o sărbătoare laică pentru a o înlocui cu una religioasă, a dus în cele din urmă la apariţia unor monstruozităţi. Deşi a reuşit să impregneze în minţile oamenilor că druizii şi spiritele naturii fiind ceva necreştin trebuie să fie neapărat malefice, biserica se luptă acum cu ceva cu adevărat malefic. Presiunea socială, intensa mediatizare, filmele, interesele comerciale fac ca locuitorii statelor ce sărbătoresc Halloweenul să fie greu de convins să renunţe la acest obicei extem de nesănătos din punct de vedere spiritual.

Îngerii de lumină ai lui Dumnezeu ne protejează de impactul devastator al maleficului Halloween

Şcoala de Yoga MISA urmăreşte de câţiva ani să compenseze impactul malefic al Halloween-ului şi salută organizarea în aceeaşi perioadă a Săptămânii Îngerilor, manifestare spirituală care se derulează simultan în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate. Prin această iniţiativă unică la nivel planetar, zeci de mii de oameni apelează la unison graţia şi susţinerea lumii îngerilor. Astfel că fiecare dintre noi avem de ales: teroarea demonilor sau binecuvântarea paradisului. Ambele ne sunt la îndemână, alegerea e a noastră!

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Ce caută Sărbătoarea Demonilor în ţara noastră? România şi importul non-valorilor
 
 

4 noiembrie 2005
yogaestoeric

Also available in: Français