Howard Schultz, director general Starbucks: «Dacă susţii căsătoria tradiţională, nu vrem să lucrăm cu tine»


Convingerile directorului general al Starbucks, Howard Schultz, s-au amestecat cu mediul de afaceri. Încă de acum doi ai, la reuniunea anuală a acționarilor, Howard Schultz a transmis un mesaj clar investitorilor care nu susțin căsătoriile gay: „nu vrem colaborare”.

Schultz a continuat să pretindă că Starbucks se străduie să „îmbrățișeze diversitatea de tot felul”. Acesta i-a spus unui acționar care susține căsătoria tradițională să-şi vândă acțiunile și să investească în altă parte.

Schultz a fost ostil și intolerant față de orice acționar care s-a opus căsătoriilor între homosexuali din motive morale sau religioase.

În ultimii ani, corporații din America precum Kindle, Marriot, Chevrolet și Target s-au adresat în special consumatorilor homosexuali și au creat în mod specific anunțuri atrăgătoare pentru aceştia. General Mills a făcut public un amendament împotriva căsătoriei tradiționale.

Agenda homosexualilor urmează un proces de cucerire a societăţii format din cinci etape. Primul pas este solicitarea toleranței, urmată de revendicarea drepturilor egale, apoi vine celebrarea, etapă în care tuturor li se impune să accepte și să promoveze homosexualitatea ca pe un aspect de valoare, apoi participarea forțată la „cultura” homosexuală, iar în final sancționarea oricui se opune.
America este în ultima etapă. Gândiți-vă pe unde se află România…

Citiţi şi:
John Milbank: «Căsătoria» gay este o «mișcare strategică» și nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor
Tacticile insidioase ale mişcării homosexuale

yogaesoteric
11 noiembrie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More