Încă din antichitate, Plinius cel Bătrân amintea, ironic totuşi, de o proprietate esenţială a ierbii fiarelor: anume, aceea de a descuia orice poartă din lume! Vă închipuiţi că orice hoţ sau tâlhar închis într-o temniţă şi-ar fi dorit să fie în posesia miraculoasei plante, în acest sens niciun efort nefiind socotit prea mare.
În spaţiul german, în Evul Mediu, credinţa aceasta era atât de înrădăcinată încât, în închisori, se luau măsuri speciale spre a se împiedica fuga răufăcătorilor; aşa, de pildă, vrăjitorii bănuiţi că posedau iarba fiarelor erau atârnaţi într-un fel de leagăn, astfel încât ca să nu poată atinge podeaua sau uşile!
Cei care găseau iarba fiarelor obişnuiau să-şi taie pielea în palma dreaptă, cel mai adesea în dreptul degetului mic, aici punând firul de iarbă, aşteptând ca locul să se tămăduiască şi apoi, ca prin minune, niciun lacăt sau încuietoare nu le mai rezista.
Cei care voiau să-şi protejeze lacătele, nu aveau decât un singur leac: să-l ungă cu usturoi sfinţit, numai astfel putând fi neutralizat efectul acestei uluitoare ierbi.
Într-un plan mai general, iarba fiarelor îl apăra pe om de acţiunea armelor din fier, putea să faciliteze atragerea banilor, sau dădea posibilitatea posesorului să înţeleagă limba animalelor şi a plantelor.
Potrivit lui Ion Aurel Cândrea, folcloristul care a dedicat acestui mitologem (formă mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură) mai multe pagini, iarba fiarelor ar fi avut ca punct de plecare Orientul Apropiat, unde apare în legendele rabinice privitoare la regele Solomon. Din Orient au preluat-o grecii, ea fiind amintită de sofistul Elian, pentru ca grecii să împrumute toate aceste credinţe şi romanilor. Civilizaţia europeană, clădită pe temelii greco-romane, a perpetuat acest mitologem, atestat documentar încă din veacul al XIII-lea, până spre epoca modernă.
În continuare să vedem ce explicaţii, în plan simbolic îndeosebi, se pot afla în spatele acestei ierbi miraculoase. Potrivit lui Jean Chevalier, planta, în genere, „simbolizează energia solară condensată şi manifestată, (ea) captând forţa focului din măruntaiele pământului şi primind energia solară”.
Având toate aceste puteri, plantele capătă proprietăţi extraordinare; de altfel, Mircea Eliade le asocia direct cu Arborele Vieţii. Există, aşadar, o legătură simbolică între soare, foc, roşu, fier şi plante.
Care este, totuşi, locul ariciului în această relaţie?
Ei bine, despre arici, credinţele populare spun că ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât adevăratul creator al lumii, o divinitate telurică stăpână a tainelor bogăţiilor pământului. Se credea că ghimpii ariciului simbolizau razele soarelui, prin Asia centrală fiind socotit inventatorul focului.
În calitatea sa de „inginer“ al creaţiei, ariciul păzea cu străşnicie un rod „natural“ al pământului, anume iarba fiarelor, plantă magică cu puterea vieţii şi a morţii, cea care asigura chiar harul de a pătrunde prin „uşile raiului“. Animal înţelept, de esenţă solară, ariciul nu putea să nu aibă legătură cu lumea plantelor, Dumnezeu însuşi binecuvântându-l să poată deschide orice încuietoare, bineînţeles, cu ajutorul ierbii fiarelor.
În concluzie, iarba fiarelor ar deschide orizontul cunoaşterii noastre spre începuturile lumii, începuturi legate, conform mentalităţii arhaice, de înţeleapta zeiţă-arici şi de întreaga simbolistică, preponderent solară, conexă acestui mitologem, aparent banal.
Nebănuită şi surprinzătoare lumea de altădată, nu-i aşa?
Citiţi şi:
Secretele inorogului
«Gurile de Rai» ce sunt înzestrate cu puteri magice! Cele mai cunoscute puncte energetice din România care sunt benefice
Anul Nou Dacic – moment de invocare şi celebrare a supremaţiei luminii asupra întunericului
yogaesoteric
20 iunie 2017